Managementul rețelei de arii protejate Natura 2000 în contextul geopolitic actual

În acest text vă propun să facem o incursiune în valorile pe care se bazează  rețeaua de arii protejate Natura 2000 (N2k). Care este relația lor cu falia culturală dintre occident și Rusia ? Cum se poate administra partea românească a rețelei pentru a nu induce prin măsuri sectoriale dedicate protecției mediului turbulențe nedorite relevante geopolitic prin localizarea strategică a țării noastre ?
Contextul global
Strategia de dezvoltare durabilă pentru care majoritatea statelor lumii și-a dat acordul a rezultat prin presiunile a două grupuri de lobby complet diferite: organizațiile ecologiste (ex. IUCN, WWF) și organizațiile care reperezintă interese economice (ex. FAO). Diferența majoră între cele două grupuri este că pentru ecologiști natura are o valoare intrinsecă, merită conservată pentru ea însăși, iar pentru ceilalți natura are o valoare utilitară, merită conservată pentru resursele și serviciile naturale pe care le furnizează. Direcția ecologistă a dus la Convenția ONU privind conservarea biodiversității (CBD). Pentru ecologiști omul este o parte din natură de același fel cu alte specii, iar exprimarea valorii naturii în bani este lipsită de sens. Discursul se numește ecocentric. Pentru utilitariști omul este un agent economic distinct de alte specii, iar acestea pot fi evaluate în bani. Discursul este unul antropocentric. Cele două direcții sunt complementare din punct de vedere al intereselor oamenilor, rezultatul net fiind o abordare rezultată prin negocieri.
Recent s-a alăturat acestor grupuri pe plan global și cel pentru care natura are o valoare rezultată din religia creștină. Exprimarea instituțională s-a facăut prin discursul Papei la ultimul Summit ONU din toamna aceasta. Enciclica Laudatio Si a Sanctității sale recunoaște și eforturile Patriarhului ecumenic pentru protejare Creației lui Dumnezeu și a omului într-un tip de discurs denumit eco-antropo-teocentric.  Terenul acestei exprimări a fost pregătit de către documente UNESCO prin recunoașterea unui al patrulea pilon al dezvoltării durabile, cel cultural, alături de pilonii natural, economic și social. Tradițiile religioase de alte feluri (islamică, orientale) nu au o voce pe probleme de dezvoltare și mediu care să fi fost exprimată la nivel instituțional global.
Nu se poate decela la nivel global un discurs corect politic. Documentele oficiale sunt suficient de generale, iar modul de implementare al acestor planuri globale este lăsat la latitudinea entităților statale și suprastatale. Fenomenul corectitudinii politice asociat discursului ecologist (ecocentric) se manifestă doar în spațiul occidental. Tot la nivel statal se manifestă plenar și tradiții religioase orientale relevante pentru modul de valorizare a naturii, direct sau mediat prin inițiative spirituale noi eclectice (de tip New Age).


Contextul european și național
Oligațiile comunitare rezultate în urma CBD au dus la instituirea N2K. Legislația europeană pentru conservarea diversității biologice și ecologice este mult mai complexădecât cea strict necesară pentru instituirea N2k și reflectă rezultatul istoric al presiunii organizațiilor de iubitori de natură. Se poate spune că existența rețelei de arii protejate este la origine exclusiv rezultatul eforturilor acestor oameni (simpli cetățeni sau oameni de știință care iubeau natura și aveau influență prin implicarea lor politică). Abia ulterior inițiativelor personale și grupale ale pasionaților au apărut consecințele instituționale ale regulilor publice propuse de ei, în particular popularea administrațiilor ariilor protejate cu resursă umană care nu avea neapărat legătură cu iubitorii de natură. Odată creată o sursă de profit din funcționarea instituțiilor pentru conservarea naturii ele devin interesante și pentru oamenii cu valori predominant antropocentrice (utilitariste). Se poate câștiga o pâine lucrând la stat și se poate scoate profit din afaceri private.
Sentimentele pozitive față de natură în general (ecocentrice) și animalelor în particular (biocentrice, exemplul asociațiilor pentru protecția animalelor – câini, etc) sunt o componentă a setului de valori considerate corecte politic în occident. Aceste valori de toleranță generalizată față de orice ființe indiferent de utilitatea lor pentru grupul care le evaluează și tolerează sunt explicit seculare și se lovesc azi de reacția islamică la care asistăm.
Politicile publice susținute de Comisa Europeană pentru implementarea N2K și proiectele finanțate merg toate pe această direcție corectă politic și ecocentrică.
Orice protejare a naturii în fața distrugerii prin utilizare irațională este demnă de lăudat. În România inițiativele de instituirea a ariilor protejate au avut la origine în ultimii 25 de ani fie oameni racordați la proiectel globaliste ale dezvoltării durabile ecocentric-seculare (exemplu tipic Rezervația Biosferei Delta Dunării), fie iubitori de natură ecocentrici locali fără interese supranaționale (exemplu tipic Parcul Național Buila Vânturarița), fie stimulente financiare din programe de finanțare globale și europene (Global Environmental Fund, programul Life, marea majoritate a ariilor protejate din rețeaua N2k).
Iubitorii de natură au avut un rol important în partea a doua a anilor 2000 prin persoane care au reușit să pătrundă în structura ministerului de profil său vectori academici care au influențat declararea rapidă a multor arii protejat sub presiunea europeană. Documentația a fost adesea precară, bazată pe cunoștințe așa cum erau disponibile în literatură (adesea insuficientă) și, mai ales, a dus la delimitări neriguroase. Odată însă pasul legal făcut nu a mai existat cale de întors, s-a pus problem administrării ariilor protejate respective.
Statul român nu dă nici un leu în acest moment pentru administrarea acestor arii protejat, deși s-a încercat înființarea unei Agenții Naționale pentru Arii Protejate. Majoritatea banilor vin de la custozi (pentru multe arii protejate Regia Națională a Pădurilor, care îi obține din profitul rezultat în urma exploatării pădurilor de stat și agenții de protecție a mediului județene bugetate de la stat) și din programe globale și europene. La acestea se adaugă mici suplimentări din tarife de intrare. Spre deosebire de alte țări europene (în special Marea Britanie, iar din ea Scoția și Țara Galilor – mai sărace și dornice să oprească investițiile engleze) comunitățile locale din România nu susțin financiar ariile protejate.
Situația este neconvenabilă iubitorilor de natură, care s-au văzut eliminați de la masa deciziilor cu privire la zonele pe care le iubesc. Ei încearcă obținerea unor sponsorizări private prin „crowd funding” și atragerea unor sponsori strategici pentru a se ocupa de arii protejate, dar se lovesc de sărăcia oamenilor, dimensiunea mică a comunității urbane de ecologiști și interesul scăzut al firmelor pentru acest tip de consolidare a imaginii publice într-o țară cu o societate predominant tradițională, fără interese ecologiste.
Agenda ecologistă este ținută vie în administrarea ariilor protejate în România doar de către finanțarea europeană, care promovează pe lângă măsurile de management al biodiversității și ideologia ecologistă corectă politic în occident. Conceptul comunicațional central finanțat din proiecte europene este cel de „inimă verde”, dragostea de natură obținută prin activități de conștientizare. Numai că acest tip de valoare nu este compatibil cu cei mai mulți oameni din comunitățile rurale românești cu interese în ariile protejate, care au fie un profil religios creștin, fie unul utilitarist.

Dragostea de natură rezultată din proiecte europene
Pentru o mai mare eficiență în comunicare voi trece acum într-un registru de discurs ușor ironic.
Firește că dragostea de natură, ca orice dragoste, se vede din fapte, cât voluntariat faci, cât investești pentru relaxare în natură, cât donezi pentru natură, etc. Când cheltui banii în altfel de relaxări, nimic pentru natură, nu faci voluntariate, nu donezi, dragostea nu există. De asemenea, dragoste cu sila nu se poate. N-ai ce să faci în fond dacă nu o iubești.
Sunt multe astfel de situații printre oamenii implicați în administrarea ariilor protejate sau care se pregătesc pentru așa ceva. De ce ? O dată pur și simplu deoarece iubirea de natură e un dar destul de rar, iar posturile de ocupat sunt tot mai multe. A doua oară deoarece iubitorii de natură își găsesc un loc mai ușor atunci când nu sunt bani, dar când managementul naturii se instituționalizează e mai mare înghesuială pe posturi și ei nu prea se mai descurcă să ocupe astfel de poziții. Chiar trebuie să plece din sistem pentru că nu mai au loc. Iar când vor să viziteze ariile protejate pentru a căror creare au luptat trebuie să plătească tarife de intrare.
Apare însă și o problemă. Situația, se pare inevitabilă, de a fi pe post de responsabilitate în managementul mediului lipsit fiind de dragoste pentru natură, nu este convenabilă managerial pentru că nu ești convingător în susținerea cauzei naturii în arii protejate. Cum poți să comunici eficient unor proprietar de terenuri că ei vor fi restricționați în utilizarea naturii aflate în proprietatea lor sau comunală dacă tu nu o iubești ? Capacitatea de persuadare e redusă.
O soluție este să te declari și ecologist, nu doar manager de mediu, deși nu ai nici o preferință specială pentru natură, ci poate mai ales pentru planuri raționaliste globale. Numai că percepția publică despre ecologiști adesea nu este favorabilă între localnicii din arii protejate. Ea e favorabilă la oraș, unde nu sunt arii protejate. În plus poți să fi membru în vreun partid politic care poate că nu împărtășește valori ecologiste pe plan local, doar pe plan național, chiar dacă te-a ajutat să ocupi postul respectiv. Soluția pseudo-ecologistă este adecvată  pentru discuții generale, principiale, pentru strategii de dezvoltare durabilă, nu la nivel operațional.
Soluția eficientă operațional cu oamenii simpli este autosugestia: rememorezi amintir din copilărie sau de mai târziu despre natură, îți educi sentimentele actuale prin acea amintire, povestești despre asta altora, alții povestesc despre tine, până ajungi să crezi și tu suficient de mult că iubeșit natura. Aceasta înseamnă să ai o inimă verde. Câștigi valori personale noi, decuplate de orice ideologii ecologiste. Firește, asta n-o să antreneze cheltuieli de la tine pentru natură, dar vei putea derula eficient proiecte europene și implementa planuri de management ale ariilor protejate. Toți managerii de mediu vor fi astfel oameni atașați naturii, buni comunicatori.
Există și tendința de generalizare a acestei abordări la nivelul întregii societăți prin așa zisa educație ecologică. Cu cât mai mulți oameni vor părea că iubesc natura, cu atât mai greu la va fi să protesteze celor cărora le restricționăm utilizarea proprietăților în ariile protejate. Compensațiile financiare necesare și pe care le așteaptă cu toții în urma unei abordări utlitariste din partea managerilor vor fi mai puține, iar costurile de control din partea statului vor scădea.
Pe scurt, ăn loc de îndemnul liturgic “Sus să aveți inimile” ni se propune mai corectul politic „Verzi să aveți inimile !”.

Contează cum ne justificăm conservarea naturii ?
Voi ieși acum din registrul ironic al discursului.
Abordarea din capitolul precedent e privită cu scepticism chiar de către o parte din administratorii de arii protejate, și anume de către cei care provind din oamenii din partea locului și cunosc bine comunitățile, valorile lor, ce vor și ce nu vor. Ea riscă să devină însă un fel de limbă de lemn pentru administratorii școliți în modul de gândire corect politic occidental și inserați în structurile administrative din afară.
Soluția pentru ariile protejate din România este renunțarea la ideologia ecoligistă fără susținere la nivel local și adaptarea comunicării la valorile utilitariste și spirituale ale naturii. Oamenii vor bani pentru serviciile ecosistemice publice furnizate de proprietățile lor societății la scară națională și vor respecta natura gratis mai degrabă din considerente religiose, nu pentru că sunt o parte din natură ca orice altă specie.
Dacă tot trebuie să nu adunăm fiecare pentru sine comori materiale (Luca XII, 16-21) pentru mulți români e mai rezonabil să nu le adune pentru binele sufletului personal decât să nu le adune pentru binele unei omeniri abstracte și al naturii. Ambele demersuri sunt după aceeași schemă (al doilea fiind rezultatul unei evoluții culturale din primul în contextul secularizării occidentale) și anume omul nu e ceea vede despre el că este, ci trebuie să conștientizeze că e altceva (fie creația lui Dumnezeu, fie o parte din natură la fel cu toate speciile), iar apoi să elimine falsa conștiință printr-un efort după o anumită metodă. Ambele diferă fundamental de demersul omului utilitarist fără preocupări ecologiste sau religioase. Ambele sunt la fel de eficiente principial în controlul exceselor utilitariste. Dar nu ambele sunt la fel de eficiente în România în contextul geopolitic actual.
Modul ecologist corect politic de control generează tensiuni pe plan religios care sunt un dezavantaj pentru România ca parte a Comunității Europene și dau apă la moară retoricii antioccidentale filoruse și filoslamice.
Într-o Românie în care mulți oameni sunt credincioși în localitățile din ariile protejate insistența pe discursul de tip secular pentru conservarea naturii denotă lipsă de abilitate managerială. Valorile lor religioase ar putea fi o ancoră pentru inducerea unui respect față de ceea ce ei cred că este creația lui Dumnezeu. Ecologiștii au interesul în conservarea naturii pur și simplu, nu neapărat împreună cu renunțarea la religia creștină în zonele respective.
Dacă nu se vrea doar conservarea naturii, ci și ruperea oamenilor din modul lor de viață tradițional, acesta nu mai este un interes ecologist, ci de altă natură. Conflictele de interese în România cu structura socială actuală devin ireconciliabile. Cu restricțiile de utilizare a terenurilor o mai poți rezolva prin compensații financiare, dar cu renunțarea la tradiții intri în dispute cu miză geopolitică întreținute de interese manifestate la o scară pe care nu o poți controla ca ecologist.
Lipsa de adaptare la realitățile socio-culturale din teren și la contextul conflictual geopolitic de azi ar fi o eroare gravă a administratorilor rețelei de arii protejate Natura 2000 de nivel național și local. Nu are nici o importanță cum justificăm necesitatea obiectivelor de menținere a naturii într-o anumită stare, atât vreme cât mesajul este eficient, adică urmat din partea receptorului mesajului de acțiuni concrete pentru susținerea obiectivelor.

Administrată cu înțelepciune rețeaua de arii protejate Natura 2000 din România poate fi o punte între valori civice occidentale și valori tradiționale românești în numele intereselor comune ale cetățenilor:

• de păstare a naturii într-o stare compatibilă cu satisfacerea nevoilor materiale comune
• de a face alegeri spirituale conform preferințelor personale.

Iubesc natura.