Astăzi, Conducerea ISU București a fost suspendată din funcție după incendiul din clubul Colectiv în care au murit 60 de oameni.
Publicitate
Anchetă internă este legată de tragedia din Colectiv și a fost deschisă după primirea unui fax prin care se solicita prezenţa pompierilor în club, în timpul organizării unui alt eveniment care a avut loc pe 25 septembrie, scrie tolo.ro.
Pe data de 23 septembrie IGSU a primit un fax în care se cerea prezenţa unui echipaj al pompierilor în Colectiv, la un eveniment care urma să se desfăşoare acolo. Cei de la IGSU au transmis faxul celor de la ISU Bucureşti, dar niciun pompier nu și-a făcut apariția în noaptea de 25 septembrie, la un eveniment la care au venit 2000 de oameni. Ulterior, ISU a susținut că "nu a știut niciodată de clubul Colectiv".
"Până ieri nu avem informaţii că acolo aveau loc evenimente cu public numeros. La IGSU se solicita să se verifice primirea unei adrese de la un organizator de evenimente. Adresa a fost retransmisă a doua zi de la primire pentru luarea măsurilor care se impun. Am trimis un control la ISU Bucureşti să vedem ce s-a întâmplat cu acea hârtie. Sa confirmat că a fost primită, că au existat două adrese de la ISU Bucureşti din 25 septembrie către firma organizatoare, se referă la obligaţiile acelei firme, dar nu avem dovadă dacă acel local avea autorizaţie pentru astfel de evenimente. Azi a fost înregistrată la DNA. Paralel va fi făcută o verificare a modului de soluţionare a unor cereri la ISU Bucureşti şi extins la nivelul IGSU pentru a verifica dacă, atunci când vine o cerere că se organizează un eveniment cu 2.000 de oameni , trimiţi sau nu pe cineva să verifice. Nu cred că e greu să dai un telefon să verifice cineva cum se organizează un astfel de eveniment cu 2.000 de oameni", a declarat Raed Arafat pentru digi24.ro.
Totodată, Procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) au pus sechestru pe bunurile patronilor de la Colectiv, în cazul cărora au extins acuzaţia de ucidere din culpă, dat fiind că au mai avut loc decese în rândul victimelor incendiului din club.
În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat 26 de persoane, iar pe drum spre spital a mai murit o persoană. În trei săptămâni de la tragedie au decedat alte 33 de persoane, numărul victimelor ajungând, în 22 noiembrie, la 60.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu