Într-o piaţă invadată de produse străine şi de marfă locală făcută la
normă sau în lohn, câţiva români au reușit să-şi transforme pasiunea
pentru tradiţii şi autentic în afaceri de milioane de euro. Acum au zeci
de angajaţi şi susţin familii întregi din businessurile lor de succes.
Sunt oieri din vârf de munte, români care prepară alimente după reţete moştenite de la bunici şi meşteri locali care lucrează ca acum câteva sute de ani. Toţi au avut curajul să parieze pe produsele tradiţionale româneşti şi au câştigat. Unii au luat credite sau au accesat fonduri europene de sute de mii de euro pe care le-au investit în adaptarea reţetelor vechi la standardele actuale. Alţii au ales să execute cât mai bine obiectele tradiţionale, astfel încât să fie recunoscuţi drept adevăraţii păstrători ai obiceiurilor străbune.
Magiunul de Topoloveni: mai bun ca la mama acasă
Familia Stanciulov, Bibiana (mama) şi Diana (fiica), a scos din anonimat magiunul, în ultimii şapte ani. A reuşit după ce a lansat pe piaţă, în 2008, un produs natural, fără conservanţi şi aditivi alimentari, făcut după o reţetă din anul 1914, pentru care a obţinut, în 2011, de la Comisia Europeană, certificarea Indicaţia Geografică Protejată – Magiun de prune Topoloveni. Pentru a obţine certificarea, a investit peste 1,5 milioane de euro, pe care nu i-a recuperat încă. „Certificarea unui produs tradiţional este o dovadă că noi românii suntem un popor, nu o populaţie”, ne-a spus Bibiana Stanciulov, directorul Sonimpex Topoloveni.
Ulterior, producerea de magiun de prune după reţete străvechi a fost completată de realizarea de dulceţuri naturale fără zahăr. În plus, fabrica mai produce pastă de roşii şi zacuscă. Această reţetă de business permite familiei Stanciulov să aibă 30 de angajaţi permanenţi, majoritatea femei din Topoloveni (Argeş), cu o medie de vârstă de 45 ani, şi foarte mulţi zilieri, toamna, când se produce magiunul.
S-au îmbogățit din creșterea oilor
16 oieri din Mărginimea Sibiului au izbutit să pună pe rafturile marilor reţele de retail telemeaua de Sibiu, închegată tradiţional din lapte de oaie, sub numele Cris Sib Lacto. Au 30.000 de oi împreună şi ferme complete în care produc inclusiv furajele pentru animale. Deşi fac această brânză din tată în fiu, au reuşit să pătrundă în supermarketuri doar după ce şi-au făcut propria fabrică de procesare a laptelui. Pusă pe picioare între anii 2008 şi 2011, aceasta procesează laptele lor şi al altor 60 de fermieri din zonă, având 20 de angajaţi. Astfel, au ajuns să susţină atâtea familii câte sunt într-un sat de dimensiuni medii.
Treptat, de la brânză s-au extins şi la alte produse, urdă, caşcaval şi unt, unele fiind făcute din lapte de vacă şi de capră, astfel că, în prezent, telemeaua de Sibiu mai reprezintă doar 30% din toată producţia. Investiţia în fabrică a fost de două milioane de euro, din care 1,05 milioane de euro banii lor şi restul din fonduri europene. Această investiţie i-a ajutat să vândă doar în acest an de peste două milioane de euro, dintre care o parte este reprezentată de proprii ale marilor reţele de retail. produsele lactate făcute pentru mărcile
Ia a ajuns îmbrăcăminte de lux
Iulia Goran face ii de 45 de ani, dar respectă încă modelele tradiţionale, fiind specializată pe cele din Breaza. Le diversifică doar cât să iasă unic fiecare produs. A început la Romartizana, unde făcea prototipul modelelor de pe hârtie, iar după ce a rămas şomeră, acum 16 ani, a realizat că poate să se întreţină din pasiunea pentru ii. A continuat, chiar dacă la o ie cu mânecă lungă simplă lucrează cel puţin trei săptămâni, iar preţul ajunge până la 500 de lei, pentru că a realizat că face un produs tot mai apreciat. „La Romartizana am lucrat şi pentru Franţa, Egipt, Germania, Siria, dar, în ultimii ani, iile sunt mai căutat decât atunci”, ne-a subliniat Iulia Goran. Talentul pentru cusutul portului tradiţional l-au moştenit fiica, fiul şi nepoata ei, dar niciunul nu o va urma pentru că au alte cariere. Ea este mulţumită că alte femei din zonă continuă tradiţia. Faptul că mai există astfel de femei şi tendinţa de a purta tot mai mult ii au dus la apariţia mai multor magazine specializate, online şi fizice, în ultimii ani. De exemplu, înfiinţat acum un an, Flori de Ie vinde ii şi rochii lucrate manual de o mare complexitate.
Sofisticare: ouăle vopsite cu suflet
În ultimii 50 de ani, de când a încondeiat primul ou şi până în prezent, Lucia Condrea (Moldoviţa, Suceava) a închistrit (partea mai complicată) peste 10.000 de ouă, de o calitate ridicată, cu motive tradiţionale vechi şi religioase. Pe unele le-a vândut, dar pe altele le-a păstrat, până când a deschis, în propria casă, un muzeu de autor - Muzeul Ouălor Încondeiate „Lucia Condrea”, în 2007. „Anul trecut am avut în jur de 12.000 de turişti, dar anul acesta vom depăşi 16.000 de turişti”, ne-a spus Condrea. Pentru a face lucrări de cali-tate care să se vândă bine, un ou mic îl realizează în cel puţin o zi, dar pentru unul de struţ are nevoie şi de câteva săptămâni. „Dacă nu pui suflet, dacă nu te complici, dacă nu faci un lucru care să-ţi placă ţie şi publicului, degeaba îl faci”, a subliniat Lucia Condrea.
Clujana încă mai are grijă de picioarele noastre
Fabrica Clujana care a încălţat generaţii întregi de oameni în vremea comunismului a dat faliment în anul 1999, sub povara datoriilor de peste 45 de miliarde de lei vechi. Piaţa externă a căzut, iar cea internă era dominată sută la sută de mirajul mărfurilor aduse din afară. Când nimeni nu mai dădea nicio şansă producătorului de încălţăminte, Consiliul Judeţean şi Asociaţia Priv 92 a salariaţilor au decis redeschiderea fabricii în anul 2004. Nu au putut lăsa cel mai mare brand al oraşului să moară. S-au zbătut să ţină marca în picioare, să facă rost de clienţi, chiar şi în lohn, dar şi să producă modele proprii pentru piaţa internă. Au trecut 11 ani şi fabrica are acum 350 de salariaţi, şase benzi de cusut şi două benzi de tălpuit, cea de-a şasea bandă fiind inaugurată în ultimul an. Înfiinţată în 1911 de fraţii Renner, Clujana şi-a trăit apogeul în anii 80, când avea 8.000 de angajaţi şi producea cam 16.000 de perechi de încălţăminte zilnic. (D. Ivan)
Pasiune din străbuni, ceramica de acasă
Ionela Mihuleac şi-a dedicat viaţa şi cariera profesională ceramicii de Cucuteni. Născută chiar în localitatea care a dat numele culturii milenare, în judeţul Iaşi, Ionela a absolvit Universitatea de Artă şi Design din Cluj şi a studiat tehnicile ceramicii. „Am început de la ideea că ceramica aceasta este unică şi are o sacralitate. Fiind din Cucuteni, încerc să fiu cât mai aproape de tehnica străveche”, spune Ionela. Lucrul pentru un vas durează 3-4 ore, apoi se finisează, se pictează şi se arde. Preţurile variază între 8 lei şi 350-400 de lei, în funcţie de mărime. „Afacerea a mers crescător, dar şi cheltuielile sunt crescătoare”, spune artista. Câştigurile Ionelei au crescut de la 700, la 1.000 de euro pe lună. (Diana Scarlat)
Așa arată comuna viitorului. Are chiar și o mini-Transalpina
Comuna Ciugud, din Alba, pare un proiect științifico-fantastic pentru multe alte zone rurale din ţară. În ultimii ani, primarul de aici a reuşit să schimbe cu totul viaţa locuitorilor. A luat nu mai puţin de 15 milioane de euro fonduri europene, din care a asfaltat peste tot, a plantat copaci ornamentali, a făcut piste pentru biciclete şi, mai mult decât atât, are în proiect investiţii pentru instalaţia eoliană şi de panouri solare, menite să asigure independenţa energetică a comunei. La Ciugud s-a construit în doar patru luni o mini-Transalpina, pe 26 de kilometri, un drum care înainte era unul agricol, pe care nu se putea intra nici măcar cu tractorul. Şoseaua a fost construită printre dealuri şi face legătura între localităţile Ciugud, Daia Romana şi Berghin. (Maria Coman)
Transilvania, animată de tineri entuziaşti
Stimulaţi de Prinţul Charles şi de un diplomat britanic îndrăgostit de ţara noastră, câţiva români şi saşi din Transilvania au devenit adevăraţi campioni la absorbţia de fonduri nerambursabile. Astfel s-a creat prima zonă-pilot cu unităţi model de procesare şi colectare de materie primă. „Suntem 12 persoane în echipa permanentă. Cumpărăm fructele şi legumele din zonă, iar de centrele de colectare a laptelui beneficiază cei care au animale”, spune Cristi Gherghiceanu, directorul fundaţiei ADEPT. În jur de 400 de oameni din zona Sighişoara-Târnava Mare obțin avantaje financiare din aceste proiecte. (Diana Scarlat)
Vezi galeria fotoSunt oieri din vârf de munte, români care prepară alimente după reţete moştenite de la bunici şi meşteri locali care lucrează ca acum câteva sute de ani. Toţi au avut curajul să parieze pe produsele tradiţionale româneşti şi au câştigat. Unii au luat credite sau au accesat fonduri europene de sute de mii de euro pe care le-au investit în adaptarea reţetelor vechi la standardele actuale. Alţii au ales să execute cât mai bine obiectele tradiţionale, astfel încât să fie recunoscuţi drept adevăraţii păstrători ai obiceiurilor străbune.
Magiunul de Topoloveni: mai bun ca la mama acasă
Familia Stanciulov, Bibiana (mama) şi Diana (fiica), a scos din anonimat magiunul, în ultimii şapte ani. A reuşit după ce a lansat pe piaţă, în 2008, un produs natural, fără conservanţi şi aditivi alimentari, făcut după o reţetă din anul 1914, pentru care a obţinut, în 2011, de la Comisia Europeană, certificarea Indicaţia Geografică Protejată – Magiun de prune Topoloveni. Pentru a obţine certificarea, a investit peste 1,5 milioane de euro, pe care nu i-a recuperat încă. „Certificarea unui produs tradiţional este o dovadă că noi românii suntem un popor, nu o populaţie”, ne-a spus Bibiana Stanciulov, directorul Sonimpex Topoloveni.
Ulterior, producerea de magiun de prune după reţete străvechi a fost completată de realizarea de dulceţuri naturale fără zahăr. În plus, fabrica mai produce pastă de roşii şi zacuscă. Această reţetă de business permite familiei Stanciulov să aibă 30 de angajaţi permanenţi, majoritatea femei din Topoloveni (Argeş), cu o medie de vârstă de 45 ani, şi foarte mulţi zilieri, toamna, când se produce magiunul.
S-au îmbogățit din creșterea oilor
16 oieri din Mărginimea Sibiului au izbutit să pună pe rafturile marilor reţele de retail telemeaua de Sibiu, închegată tradiţional din lapte de oaie, sub numele Cris Sib Lacto. Au 30.000 de oi împreună şi ferme complete în care produc inclusiv furajele pentru animale. Deşi fac această brânză din tată în fiu, au reuşit să pătrundă în supermarketuri doar după ce şi-au făcut propria fabrică de procesare a laptelui. Pusă pe picioare între anii 2008 şi 2011, aceasta procesează laptele lor şi al altor 60 de fermieri din zonă, având 20 de angajaţi. Astfel, au ajuns să susţină atâtea familii câte sunt într-un sat de dimensiuni medii.
Treptat, de la brânză s-au extins şi la alte produse, urdă, caşcaval şi unt, unele fiind făcute din lapte de vacă şi de capră, astfel că, în prezent, telemeaua de Sibiu mai reprezintă doar 30% din toată producţia. Investiţia în fabrică a fost de două milioane de euro, din care 1,05 milioane de euro banii lor şi restul din fonduri europene. Această investiţie i-a ajutat să vândă doar în acest an de peste două milioane de euro, dintre care o parte este reprezentată de proprii ale marilor reţele de retail. produsele lactate făcute pentru mărcile
Ia a ajuns îmbrăcăminte de lux
Iulia Goran face ii de 45 de ani, dar respectă încă modelele tradiţionale, fiind specializată pe cele din Breaza. Le diversifică doar cât să iasă unic fiecare produs. A început la Romartizana, unde făcea prototipul modelelor de pe hârtie, iar după ce a rămas şomeră, acum 16 ani, a realizat că poate să se întreţină din pasiunea pentru ii. A continuat, chiar dacă la o ie cu mânecă lungă simplă lucrează cel puţin trei săptămâni, iar preţul ajunge până la 500 de lei, pentru că a realizat că face un produs tot mai apreciat. „La Romartizana am lucrat şi pentru Franţa, Egipt, Germania, Siria, dar, în ultimii ani, iile sunt mai căutat decât atunci”, ne-a subliniat Iulia Goran. Talentul pentru cusutul portului tradiţional l-au moştenit fiica, fiul şi nepoata ei, dar niciunul nu o va urma pentru că au alte cariere. Ea este mulţumită că alte femei din zonă continuă tradiţia. Faptul că mai există astfel de femei şi tendinţa de a purta tot mai mult ii au dus la apariţia mai multor magazine specializate, online şi fizice, în ultimii ani. De exemplu, înfiinţat acum un an, Flori de Ie vinde ii şi rochii lucrate manual de o mare complexitate.
Sofisticare: ouăle vopsite cu suflet
În ultimii 50 de ani, de când a încondeiat primul ou şi până în prezent, Lucia Condrea (Moldoviţa, Suceava) a închistrit (partea mai complicată) peste 10.000 de ouă, de o calitate ridicată, cu motive tradiţionale vechi şi religioase. Pe unele le-a vândut, dar pe altele le-a păstrat, până când a deschis, în propria casă, un muzeu de autor - Muzeul Ouălor Încondeiate „Lucia Condrea”, în 2007. „Anul trecut am avut în jur de 12.000 de turişti, dar anul acesta vom depăşi 16.000 de turişti”, ne-a spus Condrea. Pentru a face lucrări de cali-tate care să se vândă bine, un ou mic îl realizează în cel puţin o zi, dar pentru unul de struţ are nevoie şi de câteva săptămâni. „Dacă nu pui suflet, dacă nu te complici, dacă nu faci un lucru care să-ţi placă ţie şi publicului, degeaba îl faci”, a subliniat Lucia Condrea.
Clujana încă mai are grijă de picioarele noastre
Fabrica Clujana care a încălţat generaţii întregi de oameni în vremea comunismului a dat faliment în anul 1999, sub povara datoriilor de peste 45 de miliarde de lei vechi. Piaţa externă a căzut, iar cea internă era dominată sută la sută de mirajul mărfurilor aduse din afară. Când nimeni nu mai dădea nicio şansă producătorului de încălţăminte, Consiliul Judeţean şi Asociaţia Priv 92 a salariaţilor au decis redeschiderea fabricii în anul 2004. Nu au putut lăsa cel mai mare brand al oraşului să moară. S-au zbătut să ţină marca în picioare, să facă rost de clienţi, chiar şi în lohn, dar şi să producă modele proprii pentru piaţa internă. Au trecut 11 ani şi fabrica are acum 350 de salariaţi, şase benzi de cusut şi două benzi de tălpuit, cea de-a şasea bandă fiind inaugurată în ultimul an. Înfiinţată în 1911 de fraţii Renner, Clujana şi-a trăit apogeul în anii 80, când avea 8.000 de angajaţi şi producea cam 16.000 de perechi de încălţăminte zilnic. (D. Ivan)
Pasiune din străbuni, ceramica de acasă
Ionela Mihuleac şi-a dedicat viaţa şi cariera profesională ceramicii de Cucuteni. Născută chiar în localitatea care a dat numele culturii milenare, în judeţul Iaşi, Ionela a absolvit Universitatea de Artă şi Design din Cluj şi a studiat tehnicile ceramicii. „Am început de la ideea că ceramica aceasta este unică şi are o sacralitate. Fiind din Cucuteni, încerc să fiu cât mai aproape de tehnica străveche”, spune Ionela. Lucrul pentru un vas durează 3-4 ore, apoi se finisează, se pictează şi se arde. Preţurile variază între 8 lei şi 350-400 de lei, în funcţie de mărime. „Afacerea a mers crescător, dar şi cheltuielile sunt crescătoare”, spune artista. Câştigurile Ionelei au crescut de la 700, la 1.000 de euro pe lună. (Diana Scarlat)
Așa arată comuna viitorului. Are chiar și o mini-Transalpina
Comuna Ciugud, din Alba, pare un proiect științifico-fantastic pentru multe alte zone rurale din ţară. În ultimii ani, primarul de aici a reuşit să schimbe cu totul viaţa locuitorilor. A luat nu mai puţin de 15 milioane de euro fonduri europene, din care a asfaltat peste tot, a plantat copaci ornamentali, a făcut piste pentru biciclete şi, mai mult decât atât, are în proiect investiţii pentru instalaţia eoliană şi de panouri solare, menite să asigure independenţa energetică a comunei. La Ciugud s-a construit în doar patru luni o mini-Transalpina, pe 26 de kilometri, un drum care înainte era unul agricol, pe care nu se putea intra nici măcar cu tractorul. Şoseaua a fost construită printre dealuri şi face legătura între localităţile Ciugud, Daia Romana şi Berghin. (Maria Coman)
Transilvania, animată de tineri entuziaşti
Stimulaţi de Prinţul Charles şi de un diplomat britanic îndrăgostit de ţara noastră, câţiva români şi saşi din Transilvania au devenit adevăraţi campioni la absorbţia de fonduri nerambursabile. Astfel s-a creat prima zonă-pilot cu unităţi model de procesare şi colectare de materie primă. „Suntem 12 persoane în echipa permanentă. Cumpărăm fructele şi legumele din zonă, iar de centrele de colectare a laptelui beneficiază cei care au animale”, spune Cristi Gherghiceanu, directorul fundaţiei ADEPT. În jur de 400 de oameni din zona Sighişoara-Târnava Mare obțin avantaje financiare din aceste proiecte. (Diana Scarlat)
Sponsorizat de 
Galerie foto
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu