În ianuarie, știam că războiul sirian sărăcise milioane de oameni și îi adusese la disperare, că intervenția din Libia crease anarhie în țară, că în Afganistan conflictul se agrava, că în Eritrea și Sudanul de Sud era iadul pe pământ și că blestemul extremismului islamist se răspândea prin vestul Africii și printre ratații radicalizați din Europa Occidentală.
Știam deja că refugiații din toate țările acelea voiau să-și croiască drum spre Occident – fie dintr-o teamă reală de persecuții, fie pur și simplu pentru că doreau o viață mai bună sau din orice alte motive între acestea două. Știam că Uniunea Europeană obișnuiește să intervină prea puțin și prea târziu, că germanii sunt tranșanți și idealiști și că doctrina liberală se topește rapid în Europa Centrală și de Est.
Știam că Rusia lui Vladimir Putin e hotărâtă să nu lase regimul lui Assad să se prăbușească și că are prostul obicei de a depista și exploata slăbiciunea Occidentului. Știam că Administrația Obama este cea mai slabă și cea mai ineficientă din istoria modernă a Americii, că Turcia este condusă de un autocrat arțăgos și excentric, că Marea Britanie e distrasă de propria sa nevroză legată de Europa, că dezvoltarea economică a Chinei încetinește și că acest lucru va răci cuptorul care încălzește economia mondială. Știam că Banca Centrală Europeană nu va lăsa moneda comună să se prăbușească.
Și totuși, am fost surprinși atunci când peste un milion de migranți disperați au pornit prin Grecia și prin Balcani spre siguranța din nordul Europei, unde Germania și Suedia au rămas credincioase unor principii europene pe care aproape toate celelalte țări le-au abandonat. Am fost surprinși când Spațiul Schengen a început să se simtă strivit sub povara greutăților. Am fost surprinși când Kremlinul ne-a prins pe picior greșit în Siria sau când Recep Tayyip Erdogan a distrus procesul de pace cu kurzii, înăsprindu-și represiunea. Am fost surprinși de atacurile de la Paris.
Sa fim drepti, au fost și câteva evenimente neașteptate. Acordul nuclear iranian a marcat o breșă notabilă. La fel a fost și cu salvarea Greciei. Refuzul ferm al Germaniei de a limita mai mult numărul azilanților a pus capăt culpabilizării țării pe coridoarele puterii din Europa. Avem acum de-a face cu o nouă Germanie: mulțumită de sine și sigură pe ea, care vrea ca toată Europa să o urmeze.
Dar în general, e greu să afirmi că politicienii noștri ar fi prea capabili să anticipeze viitorul.
Populația și elita deopotrivă sunt dezamăgite de trecut și speriate de ce va urma. Încrederea în competența conducătorilor noștri începe să se năruie.
Și totuși, s-ar putea ca această atmosferă apăsătoare din decembrie să fie exagerată. Iată câteva motive ca să ne arătăm optimiști. Cel mai bun dintre acestea este Ucraina. Rusia nu a reușit să își extindă insurecția prin toată “Novorossia” – sudul și estul rusofon. Nu a înfrânt armata ucraineană (așa prost condusă și echipată cum e) sau voința poporului ucrainean și nici nu a înlăturat guvernul ales. Toate acestea au fost niște lecții de reținut pentru societățile noastre, mult mai puternice și mai pline de resurse – ucrainenii au supraviețuit pentru că nu nu s-au temut. Noi pierdem pentru că ne temem.
Ajungem astfel la un lucru și mai important. Vladimir Putin și-a scos în evidență puterea și slăbiciunea. Are o tactică strălucită, fiind înzestrat cu oportunismul arogant caracteristic unui ofițer KGB experimentat. Dar este un prost strateg. Nu a reușit să modernizeze economia rusă sau să cimentze niște alianțe politice cu țările care ar putea ajuta Rusia să își apere interesele. Prietenii lui fac parte dintr-o întreagă pleiadă de criminali și de ratați.
Iar Occidentul îi opune rezistență. UE nu a renunțat la sancțiuni. Le-a menținut. Sugrumă Gazpromul. Marea amenințare energetică rusească – “găzarul cel ticălos “ – se retrage șchiopătând din Europa. În ceea ce-o privește, NATO își întărește prezența în statele vulnerabile din nord-est. A efectuat ceea ce s-au numit “Trident Juncture “, cele mai mari manevre militare de la sfârșitul Războiului Rece. Occidentul începe să contracareze propaganda rusească. Suedia și Finlanda își întăresc cooperarea în domeniul apărării, eforturile comune cu vecinii și se apropie mai mult de NATO.
În anul 2016, ne putem aștepta la mai multe asemenea evenimente. Atâta timp cât Angela Merkel se va afla la putere, Germania nu-și va părăsi aliații din est. Prima mea previziune pentru 2016 este aceea că, indiferent cât și l-ar dori industria germană și social-democrații germani, Comisia Europeană se va asigura că proiectul Nordstream 2 n-o să se realizeze. Comisia a scăpat de South Stream – planul Rusiei de a construi un gazoduct ilegal pe sub Marea Neagră și prin Balcani. Ea ar putea face la fel în Marea Baltică.
A doua previziune pe care o fac este aceea că social-democrații la putere în Suedia vor ține un congres în 2016 și vor renunța să se mai opună aderării la NATO. Finlanda își va schimba și ea imediat poziția S-ar putea ca acest lucru să nu se întâmple până când începe summitul NATO de la Varșovia. Dar atitudinea sfidătoare a Rusiei față de țările care nu sunt membre NATO face ca aderarea să pară absolut inevitabilă. Încercând să dezbine Occidentul, Rusia reușește să îl unifice.
A treia mea previziune mai cuprinzătoare, este aceea că Spațiul Schengen va semăna tot mai mult cu o țară, un adevărat Schengenland. Criza din zona euro oferă paralele interesante. La fel ca Schengen, zona euro s-a clădit pe baza unei gândiri optimiste. Are o bancă centrală care nu poate interveni în caz de criză. A permis guvernelor naționale să depășească constrângerile fiscale. Nu a existat un regim de supervizare a băncilor. Rezultatul a fost o neglijență generală (manifestată atât de creditorii germani, cât și de debitorii greci), urmată de o scandal general.
Dar acum arhitectura zonei euro s-a schimbat. Avem o bancă centrală care poate interveni, o autoritate fiscală care este deasupra opțiunii alegătorilor (întrebați-i pe greci) și un sistem bancar comun de supervizare încă rudimentar. Unele elemente sunt incomplete (cum ar fi transferurile fiscale), iar costurile economice, politice si sociale sunt înspăimântătoare, dar se poate vedea că zona euro, mult mai integrată decât înainte, poate supraviețui și chiar prospera.
Același proces se desfășoară acum și în Spațiul Schengen. Germania încearcă – cu întârziere și fără tragere de inimă – să impună adoptarea unei poziții comune în privința migrației și a securității la frontiera externă a Europei. Alte țări acceptă vrând-nevrând. În jurul edificiului se ridică praf și fum, dar se întrevăd contururile unei noi structuri.
De exemplu, frontiera externă a Spațiului Schengen va fi apărată, astfel încât migrația să aibă loc în mod ordonat. Dacă Grecia nu își poate apăra frontierele insulare și nu va accepta ajutor din partea UE, atunci ea nu mai poate rămâne în Schengen. Schengenland va trebui să fie mult mai dur în ceea ce privește stabilirea identității celor care trăiesc între frontierele sale. Coeziunea socială este cel mai important ingredient al civilizației. Cei mai mulți oameni vor plăti impozite, se vor supune legii și se vor înțelege unii cu alții atâta vreme cât și alții fac la fel. S-ar putea ca amprentarea, scanarea retinei și recunoașterea facială să nu fie pe placul susținătorilor dreptului la viață privată. Dar, în situația deplasării unui număr mare de oameni, identificarea biometrică este crucială pentru stabilirea cotelor și prevenirea abuzurilor. Oficialii europeni ar trebui să învețe de la Estonia cum funcționează un astfel de sistem, eficient, sigur și ieftin.
Schengenland va permite ca, astfel, cererile de azil să poată fi depuse mai ușor de cei care sunt cei mai îndreptățiți și mai greu de cei care încalcă legea. Nu are niciun rost să îi privilegiezi pe oamenii mai fotogenici care care s-au chinuit (sau au plătit) ca să parcurgă lungul drum până la frontiera UE și să-i dezavantajezi pe cei blocați din cauza slăbiciunii sau a unor obligații familiale în tabere de refugiați.
A patra previziune a mea este aceea că Europa va deveni mult mai dură în a-și exercita puterea dincolo de frontierele ei. Pentru o țară sau pentru o alianță, securitatea nu începe la frontieră, ci dincolo de ea. Uniunea Europeană trebuie să înceapă să se comporte ca o putere imperială, ceea ce, in realitate, si este. Are un PIB mai mare decât al Statelor Unite și o populație mai numeroasă. Trebuie să-și stabilizeze zonele periferice. În caz contrar, va fi destabilizată de acestea. Asta înseamnă o anume duritate, fără precedent a politcii sale externe. Avem nevoie de o armată europeană (aș sugera să ne luăm după Legiunea Străină Franceză). Ea ar trebui să controleze și să mențină pacea in aceste zone, apelând chiar și la forță letală dacă e necesar, după care să le administreze în mod direct.
Ultima mea previziune este aceea că Marea Britanie va vota pentru rămânerea în UE. Referendumul este o joacă deloc plăcută cu viitorul țării. Dar odată ce campania va începe cu adevărat, echilibrul de forțe va fi preponderant în favoarea rămânerii în UE. Aproape toate companiile, aproape toate sindicatele, toate universitățile, întreaga elită culturală, majoritatea administrațiilor locale, majoritatea persoanelor sub 40 de ani, cea mai mare parte a Scoției, a Țării Galilor și a Irlandei de Nord, cea mai mare parte a presei – cu toții se pronunță în favoarea rămânerii în UE. De aceeași părere este și fiecare aliat străin al Marii Britanii: singura țară care dorește ieșirea Marii Britanii este Rusia.
Nimic din toate astea nu este garantat. Sunt multe obstacole în fața noastră. S-ar putea ca la alegerile din Franța sau din alte țări, partidele care se pronunță împotriva sistemului să iasă bine. Polonia – cea mai mare și cea mai importantă dintre țările ex-comuniste – se află în mâinile unui guvern uimitor de neexperimentat și de excentric. Regimul iresponsabil al lui Putin s-ar putea ca să mărească miza printr-o provocare militară, sperând că noi vom cadea in capcană.
Dar, dieta de criză reprezintă o hrană obișnuită pentru liderii Europei. Cred că vom încheia anul 2016 într-o situație mai bună decât cea de-acum. Pe această notă, urez tuturor cititorilor un Crăciun și un An Nou fericit
Traducere de Mihaela Danga
Ai informatii despre tema de mai sus? Poti
contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si
trimite-l la editor[at]contributors.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu