Pentru a ilustra pe cel pe bani am să dau câteva exemple din domeniul care mi-e la îndemână. Un factor important care contribuie la faptul că biologia și ecologia din România sunt departe de vreo performanță instituțională remarcabilă este că se trage de ele ca de niște câini morți în interes ideologic. Pe bani. Pentru a nu opri robinetele adevărul trebuie susținut în mod talibanic.
În comunism acest domeniu era fieful ateismului științific printr-o interpretare naivă a teoriei evoluției. Mulți oameni au mâncat o pâine bună din asta. Din cărțile vândute s-au luat case.
După 1989 alții au definit toată societatea ca sistem ecologic și au început să spună tuturor cum să se dezvolte durabil pe baza analizei fluxurilor de energie și substanță care intră și ies din societate. Și-acum ies bani frumușei, sute de mii de euro ca să ocrotim săracii pregătind dezvoltare durabilă a lor. Ce de mai servicii ecosistemice o să aibă ei (desigur, dacă nu mor de foame până le evaluăm noi).
Mai recent e o modă cu științele cogniției, nu știu dacă știți că sentimentele de dragoste și frumos nu există, sunt strict biologice. Cine s-a dus la un muzeu de artă sau a dat like vreunei fotografii pe Facebook pentru că e frumoasă are o problemă gravă. Trebuia să dea din rațiuni neurobiologice. În loc se concentreze pe aspectele medicale care stau la baza finanțării acestei direcții unii cred că e o momentul să rezolve problema omului în genere, adică inclusiv a publicului care le dă banii, că doar nu se cercetează din buzunar. Apăr cărți de popularizare de un cinism dezolant.
Cum descoperim ceva, cum gonflăm acea teorie locală la scara lumii, ba chiar la a celor posibile. Așa de mândri suntem. Dar pe plaiurile noastre nici măcar nu descoperim mare lucru.
Una e să ai un Dawkins într-o țară ca SUA, alta e să ai cu zecile într-o țărișoară de la marginea Europei. Câți militanți atei raportat la un articol ISI produs în țară sunt în SUA, câți în România ? Nu am răspuns exact, dar intuiția îmi spune că e unul din domeniile în care îi depășim pe americani.
În astfel de împrejurări cine mai face analize critice ale cunoașterii, cine mai măsoară, cine mai face baze de date, cine mai modelează matematic, cine mai publică ISI ? Prea puțini. Astea le fac vesticii ale căror lucrări de popularizare le citim.
Universitățile devin o umbrelă pentru afaceri, iar studenții un pretext pentru tras bani. O lipsă totală de respect pentru munca de cercetare și de educație. Și o ură înverșunată cui deranjează acest viespar, de exemplu tâind banii pseudo-academiilor apărute ca ciupercile după ploaie. Nimeni nu vrea să le desființeze, dar toți clamăm să nu mai ia bani un ministru care e membru. Asta e fie iraționalitate, fie ipocrizie.
Despre talibanismul gratis s-ar putea vorbi foarte mult. Dar n-ar avea rost, pentru că nimeni căruia să-i folosească n-ar auzi.
Cine s-a format așa încât se raportează cu siguranță completă la ideile lui și crede într-un adevăr centrat pe sine însuși, științific sau religios, nu poate ieși din asta. E orb la orice cuvânt din afară. Are un mod de a gândi lumea care dă statut inferior la tot ce nu e el și astfel se conservă în starea în care se află. Poți să-i zici că merge spre dezastru, nu va schița un gest de schimbare a drumului.
Singurul lucru care schimbă o astfel de persoană e dezastrul ca atare. Asta vine după ani, chiar după decenii. Poate să vină la generația următoare. Atunci oamenii își vor da seama că ceva a fost greșit. Prin consecințele pentru acea persoană, pentru urmașii lui și pentru cei pe care i-a tras după ea.
Trei lucruri cred că se pot face:
1) Să existe posibilitatea de a ne forma în alt fel. A susține o educație fără închiderea minții mi se pare o datorie morală. Gândirea critică e necesară și din perspectivă științifică, și din perspectivă religioasă.
2) Să nu încetezi a spune că știința și religia sunt centrate și pe alții, și pe sine. Adevărurile lor ne vin din afară și pleacă din noi în afară. A fi autor sau simplu rostitor nu poate exista de unul singur. Decât un singur om în univers și acela credincios e mai bine unul credincios într-o mare de atei. Și reciproc.
3) Să existe o poartă deschisă pentru oricine vrea să trăiască altfel după dezastru.
Între talibanii pe bani și cei gratis există o interesantă simbioză. Primii le mângâie orgoliul celor din urmă, iar aceștia închid ochii la afacerile primilor. Și între talibanii științifici și cei religioși există o interesantă simbioză. Fiecare se justifică în ochii adepților prin raportare la ceilalți, care trebuie lichidați.
Există și o asemănare între toți talibanii. Pe nici unii nu-i interesează știința sau religia ca atare, ci doar felul în care o pot folosi la scopurile lor altele decât să cunoști realitatea după a anumită metodă sau să te îndumnezeiești.
Această stare de lucruri o poate schimba numai un miracol sau gândirea critică. De miracole nu ne putem ocupa noi. Să cultive gândirea critică este însă misiunea fundamentală a oricărei universități care își respectă acest nume. Iar diseminarea în spațiul public prin absolvenți e un serviciu public major pe care îl are de oferit contribuabililor.
Unii mai spun că fără cultivarea gândirii critice nu poate exista o democrație funcțională. Și că modul talibanic de a fi e specific țărilor totalitare sau post-totalitare. O fi, nu știu.
Ai informatii despre tema de mai sus? Poti
contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si
trimite-l la editor[at]contributors.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu