Pe Contributors, dl Gabriel Liiceanu se arată îngrijorat ca USB nu e “de dreapta” și avertizează maniheist: “cine evită să afirme că e de dreapta declară indirect că e împotriva liberalismului clasic european pe care s-au născut toate democrațiile occidentale”. Cu noi sau împotriva noastră deci.
În Adevarul, Traian Ungureanu merge un pas mai departe: îl numește pe dl. Dan “Nicușor-Tsipras” și ne previne că “nu există mişcare anti-sistem în Europa care să nu fie proiectată, finanţată sau dirijată de interese ruseşti”. Situația e gravă stimabililor, “centrul a căzut”, avem de-a face doar cu “măști ale stângii”, e nevoie ca adevărata “dreaptă” (bănuim PNL, deși autorul nu specifică) sa se ridice la lupta cea…dreaptă.
Alți analiști în schimb suspectează ca USB-ul e “prea de dreapta”. Tereza Palade ne avertizează: “Dacă și în viziunea lor [USB] statul va proteja averile marilor capitaliști, justificând prin sofisme libertariene refuzul de a promova politici sociale și asistențiale, ne vom putea mândri doar cu o tristă continuitate a ”dreptei pure” în politica românească”. În orice caz, ne lămurește autorul, “Definirea unei identități a USR-ului va fi decisivă” pentru alegerile din noiembrie.
In Biziday, dl Moise Guran are planuri încă și mai serioase: dorește nu unul ci două partide noi, unul de dreapta și altul de stânga, întruchipate respectiv de Clotilde și Nicușor. Pentru că – îi e limpede autorului – “amețeala doctrinară explică (parțial) absenteismul și deruta alegătorilor”. Nos dividimus et imperamus, cum ar veni.
Găsim totuși, pe alocuri, și voci ca dl. Virgil Iordache, care îmbrățișează ambiguitatea doctrinară a USB, dar ne anunță că “A nu fi nici de dreapta, nici de stânga în România înseamnă” nici mai mult nici mai puțin decât “a-ți asuma o claritate morală în actul politic”. Gata cu doctrinele, trăiască ideologia postmodernă, virgină și imaculată, îngerul salvator al politicii românești.
Stânga și Dreapta, concepte fără conținut în istoria politică românească
Sa lăsăm la o parte faptul ca multe din aceste articole sunt mai puțin analize argumentate, și mai mult o reflecție a dorințelor și proiecțiilor comentatorului. E însă interesant de observat că noțiunile de dreapta și stânga sunt folosite implicit, fără explicații suplimentare. Se înțelege de la sine că stânga e ceva despre politici sociale, asistențiale și empatie (pentru suporteri) și despre etatism sau totalitarism (pentru detractori). Dreapta e ceva despre libertate individuala și performanta economica (pentru fani) și despre capitalism sălbatic și darwinism economic (pentru critici). Dar e oare chiar asa în România?
Am scris acum câteva luni un articol în care arătam ca noțiunile de stânga și dreapta au în România o definiție foarte diferita de cea occidentala. România are o “stânga conservatoare” care dorește menținerea status quo-ului (PSD-ul nu e animat de social-democrație ci în special de menținerea privilegiilor “găștii” de partid) și o “dreapta progresistă” care sprijină (într-o oarecare măsură) aspirațiile părții mai dinamice a societății.
De altfel PSD-ul a colecționat eticheta de partid “de stânga” în anii ‘90, când se opunea privatizărilor, economiei de piață și liberalizării societății. Asta nu l-a împiedicat sa gireze cele mai mari privatizări în mandatul 2000-2004, când a înțeles cum îi pot fi folositoare. Invers, PNL-ul a făcut cele mai mari măriri de salarii în sistemul public în mandatul premierului Tăriceanu.
Pe scurt, distincția importantă între dreapta și stânga românească nu tine de politici sociale și economice, ci de sprijinul sau blocarea modernizării societății.
Ar mai fi de observat un detaliu: în timp ce PSD-ul rămâne dominant pe partea “stângă”, dreapta se fracturează și se reagregă periodic, abandonând politic fosta “locomotivă” la fiecare fractură (PNT/Constantinescu, PDL/Băsescu și probabil în viitor PNL/Johannis).
Iar asta nu e un accident. PSD nu se divide pentru ca menținerea statu-quo-ul și privilegiilor nu necesită vreo dezbatere internă. În schimb, pe partea “dreaptă”, aspirațiile și exigențele suporterilor sunt diverse, uneori divergente și adesea evoluează mai repede decât vehiculul politic.
Dar atunci unde se încadrează USB?
USB nu este nimic altceva decât reprezentarea politică a unui segment de populație cu aspirații și exigențe ridicate, pe care “dreapta” existentă (PNL) nu le mai satisface.
Gruparea s-a născut ca o reacție civică la corupția și abuzurile administrației locale din capitală. (eforturile inițiale ale lui Nicușor Dan au avut un focus foarte specific: salvarea moștenirii arhitectonice a orașului). Dintr-o asociație civică non-politică (Asociația “Salvați Bucureștiul”) s-a transformat ulterior în partid politic , parcurgând un drum care amintește de Alianța Civică în anii ‘90.
USB a atras numeroși membri și simpatizanți care “vor o țară ca afară”. O buna parte din ei fie au studiat, fie au prieteni sau legături profesionale cu Occidentul. În sensul ăsta, Mediafax o numește – probabil prematur – o mișcare pașoptistă pentru 2016.
E adevărat însă ca suporterii USB nu se mulțumesc doar sa “vrea o țară ca afară” ci adesea se implică sa o construiască. Multi dintre simpatizanți sunt implicați în proiecte diverse, din zone ideologice aparent divergente (ecologie; dezvoltare urbană, jurnalism, cultură, antreprenoriat) și militează pentru doar câteva principii comune: transparența în decizia politică, debirocratizare și eficiență administrativă.
Din acest motiv pozițiile USB nu se înscriu în logica binara a discursului politic. Este ilustrativ răspunsul la ideea gratuității pe transportul în comun: Gabriela Firea a propus ceva evident populist “de stânga”, Alina Gorghiu a răspuns previzibil ca “un partid de dreapta trebuie să aibă curaj să se opună”, în timp ce Nicușor Dan a dus discuția într-un plan mai tehnic, observând ca “scăderea pasagerilor RATB nu e datorata prețului ci calității scăzute a serviciilor, lipsei de coordonare a traseelor, etc”.
Dacă privim însă USB prin prisma poziției fată de “modernizarea“ României, atunci putem sa consideram formațiunea “de dreapta”.
Își va clarifica atunci USB ideologia?
Înainte sa discutăm de ideologie, cred ca e mai util să privim USB ca pe un “produs politic” nou, care a reușit să penetreze cu succes pe o piață monopolistă, cum scrie Tudor Benga în Republica.
Dar USB e deocamdată doar un mic “startup politic” cu o cota de piață națională de vreo 3% (30% din 10% cat reprezinta capitala). De la startup de succes la jucător important e nevoie de o “scalare” rapida într-un timp relativ scurt. Iar problema nu pare atât ideologia (căci cea existentă s-a dovedit eficientă la București), cât logistica: extinderea rapida în teritoriu cu oameni de aceeași calitate ca cei existenți.
Dar dacă vrem neapărat să discutăm de ideologie, as face întâi observația că fisura stânga – dreapta clasică (bazată pe politici economico-sociale) nu mai e actuală nici în democrațiile occidentale. Ea a fost înlocuită în ultimele decade (după căderea comunismului) de “identity politics” (antiimigratie, căsătoriile gay, religia, armele în SUA ; euroscepticism nativist, antiimigrationism, protecționism în Europa). Aceste teme converg astăzi – cum arătam în alt articol recent – către o falie autohtonism vs. integraționism/globalism.
Dacă va avea succes și dacă va deveni o forță politică națională credibilă, e probabil că USR va îmbrățișa poziția pro-integraționistă, pro-deschidere către exterior, pro-modernizare. De altfel, apariția lui Clotilde Armand pe scena politică a personalizat neașteptat subiectul. Avem practic de a face cu contrastul intre Gabriela Firea, “gospodina tradițională creștin-ortodoxă” și Clotilde Armand, “franțuzoaica absolventă de MIT și îndrăgostită de România”.
Dar pana acolo mai e cale lunga și foarte multi “dacă”: rămâne să vedem dacă USB/USR reușește să se extindă rapid în teritoriu, dacă-și lărgește echipa cu succes și dacă intra în Parlament în noiembrie cu un scor respectabil. Asta în condițiile în care “mardeiașii politici” existenți au luat notă de pericol și vor încerca innabusirea în scutece a proiectului. Cu PSD-ul gata de revanșă și PNL-ul făcând epurări, pentru moment discuțiile despre doctrina USB sunt cam la fel de urgente și necesare ca dezbaterea despre sexul îngerilor în Bizanțul asediat
Ai informatii despre tema de mai sus? Poti
contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si
trimite-l la editor[at]contributors.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu