Numărul persoanelor seropozitive este în judeţul Cluj mai mare de
la un an la altul, un studiu realizat pentru perioada 2011-2015 arătând o
creştere de 57%, au anunţat miercuri reprezentanţii Uniunii Naţionale a
Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA).
Conform acestora, numărul total de persoane seropozitive depistate până
în prezent situează Clujul, ca şi centru regional, pe penultimul loc la
nivelul ţării, înaintea Braşovului. În aceste condiţii, în regiune nu
s-au constituit asociaţii ale pacienţilor bolnavi de HIV/SIDA,
reprezentaţii UNOPA organizând o acţiune de informare a acestora.
"Nu sunt constituite asociaţii ale pacienţilor şi este important ca ei
să primească informaţii. În Cluj nu există asemenea asociaţii şi este
misiunea noastră să sprijinim mişcările pacienţilor, pentru ca vocea lor
să se poată face auzită, deoarece ei ştiu cel mai bine care sunt
problemele cu care se confruntă", a declarat miercuri directorul
executiv al UNPOA, Iulian Petre, la o întâlnire organizată la Cluj cu
reprezentanţi ai instituţiilor cu responsabilităţi în domeniul
prevenirii acestei infecţii.
Potrivit datelor oferite de Spitalul Clinic de Boli Infecţioase
Cluj-Napoca, la sfârşitul anului 2015, în judeţ erau 255 de persoane
diagnosticate cu HIV, la care se adaugă 46 depistate anul acesta. În
anul 2011, erau diagnosticate 146 de persoane.
"Se vede clar în ultimii ani că tendinţa la nivel naţional este una de
creştere a numărului de persoane diagnosticate cu HIV. Lucrul acesta se
suprapune cu o scădere majoră a programelor de informare şi de prevenire
a infectării, scădere datorată neimplicării statului în susţinerea unor
astfel de programe. Din păcate, judeţul Cluj se înscrie şi el în
tendinţa aceasta, vedem o creştere mare a numărului de pacienţi
diagnosticaţi în ultimii ani. Educaţia pentru sănătate, la toate
vârstele, este imperios necesară. Programele de prevenire în grupurile
la risc, serviciile de testare şi tratament prietenoase şi adaptate
nevoilor pacienţilor sunt căi pentru a stopa această tendinţă", a
menţionat Petre.
Reprezentanţii instituţiilor clujene are au participat la întâlnire au
subliniat importanţa informării şi educării în sănătate, chiar şi de la
vârste foarte mici, ca soluţie de prevenire a îmbolnăvirii.
Reprezentantul IŞJ Cluj a explicat că din 2006 există, în programa
şcolară ca opţional "Educaţia pentru sănătate", însă şcolile au
tendinţa, la presiunea copiilor şi a părinţilor, să acorde o importanţă
din ce în ce mai mică acesteia, pentru a se concentra pe materiile la
care elevii susţin examene.
Potrivit evidenţelor Compartimentului de evaluare şi monitorizare a
infecţiei HIV/SIDA în România - INBI "Matei Balş", la data de 31
decembrie 2015 în ţară erau în viaţă 13.766 de persoane infectate cu
acest virus. Dintre acestea, mai mult de jumătate, respectiv 7.403, sunt
în Bucureşti.
Întâlnirea organizată de UNOPA face parte din proiectul "Prin ochii
mei", cofinanţat printr-un grant oferit din partea Elveţiei, prin
intermediul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană Extinsă. AGERPRES
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu