Există momente de magie pentru care merită să mergi mai departe - Festivalul VedeTeatru, Buzău, 2016

Intrăm în cabina protagoniştilor spectacolului Zic Zac imediat după "căderea cortinei". Aici se simte încă vibraţia şi adrenalina de pe scenă. Încet, atmosfera devine calmă, se destinde. Actorul şi dansatorul Ştefan Lupu redevine omul Ştefan Lupu şi cu multă naturaleţe şi entuziasm îmi povesteşte despre pasiunea sa pentru actorie, dans, coregrafie, regie.
 

 

Alexandrina Codarcea: Cum a început povestea dumneavoastră în lumea teatrului?
Ştefan Lupu: A fost o întâmplare nefericită care s-a transformat într-un lucru minunat. În liceu am rămas corigent la limba latină şi pentru a rezolva elegant această situaţie am intrat în trupa de teatru a doamnei profesoare. Am început să lucrăm cu actori ai trupei Teatrului Andrei Mureşanu din Sf. Gheorghe. Mai apoi, am început să prind gust pentru teatru şi am făcut figuraţie specială în spectacolul Trei surori de Cehov la acelaşi teatru. După toate astea m-am hotărât să dau examen de admitere la actorie şi, deşi gândurile mele se îndreptau spre Bucureşti, mi-a fost recomandat Clujul, unde am şi absolvit facultatea la Universitatea Babeş-Bolyai.

A.C.: De unde pasiunea pentru dans?
Ş.L.: Făceam sport, dar când am început să dansăm la teatrul din Sf. Gheorghe mi s-a spus că nu simt mişcarea, nu puteam să-mi coordonez mişcările, deşi aveam ureche muzicală şi simţeam ritmul. În facultate s-a pus mare accent pe partea de mişcare corporală şi mi-a fost stârnit interesul pentru zona de dans contemporan. În timp ce lucram la Teatrul Mic din Bucureşti m-am interesat de tot ce înseamnă dans; am cunoscut coregrafi, am participat la workshopuri, am văzut diverse spectacole de dans. M-am dezvoltat în acest sens, am început să lucrez, să dansez. După câţiva ani de lucru, în paralel cu actoria, am reuşit performanţa să ajung în Compania Gigi Căciuleanu, alături de care joc în două spectacole. În urma acestei experienţe am prins curaj şi încredere. Au urmat colaborări cu Centrul Naţional al Dansului, workshop-uri cu coregrafi străini în Suedia şi Germania.

A.C.: Concentrâdu-vă pe dans, credeţi că partea de actorie pierde cumva din consistenţă?
Ş.L.: Nu, am fost atât de motivat încât în fiecare zi mi-am programat o repetiţie pentru actorie, pe text, şi una pe dans. Am început apoi să le combin, dar am rămas actor şi gândesc ca un actor. În câteva spectacole pe care le-am coordonat am reuşit să concep chiar şi coregrafia. Sunt pasionat şi îmi doresc să mă dezvolt şi să mă exprim.
În spectacolul Zic Zac, de exemplu, mi-am putut satisface această nevoie de exprimare pentru că am lucrat la el împreună cu Andrea Gavriliu, care a venit cu un concept pe care am reuşit să-l dezvoltăm, să-l îmbunătăţim, să creăm un text şi o coregrafie. Am lucrat un an şi jumătate. Mi-a făcut plăcere şi mă bucur mult că publicul reacţionează pozitiv la spectacol.

A.C.: În calitate de regizor cum te descurci cu actorii care nu sunt dansatori?
Ş.L.: Trebuie să ştiu cum să lucrez cu actorii, să gândesc lucrurile eficient. Avantajul este că sunt actor şi încerc să fac în aşa fel încât fiecare să se simtă confortabil, mă adaptez la forma corpului şi la zona de mişcare ce i se potriveşte. Repetăm până când ies lucruri curate şi armonioase. Găsesc soluţii eficiente, ştiu ce să le spun, ce să le cer, ce să le dau astfel încât să acopăr o zonă care le este incomodă.

A.C.: Când pregătiţi un rol, care este scopul dumneavoastră final, dorinţa cea mai mare?
Ş.L.: La primele lecturi ale textului mă inhib, îmi e frică, începe să îmi bată inima cu putere şi nu gândesc coerent. Încerc apoi să obţin informaţii din piesă, să dezvolt ce a scris autorul, să creez un univers, să citesc şi ce s-a scris despre piesă, autor, personaj. Îmi folosesc foarte mult imaginaţia, îmi închipui cum este, cum trăieşte, cum acţionează, cum merge, cum stă, gestică, freză, costum. Am curajul să improvizez şi să propun lucruri regizorilor.
Totul este imaginaţie, visare în direcţia personajului pentru că actorul trebuie "să meargă şi cu textul şi împotriva lui". În ultima perioadă încerc să merg foarte mult pe instinct dincolo de raţiune.

A.C.: Consideraţi că vi se potrivesc mai bine producţiile independente sau spectacolele din teatrele de stat?
Ş.L.: Producţiile independente. Teatrul de stat este pe alocuri dezastruos, nociv, ruginit, dar are şi multe lucruri bune. Există puţine trupe care funcţionează bine. Am lucrat şi încă mai lucrez în teatrul de stat. Mereu mi-a fost greu să mă exprim şi să gândesc liber, să mă duc pe nebunia mea. În zona independentă, am putut să mă exprim artistic aşa cum m-am gândit şi cum am simţit. Suntem artişti şi e bine să lucrăm cu bucurie. Acolo mă simt mai bine şi, poate, mai curajos.

A.C.: Există un moment în cariera dumneavoastră în care v-aţi simţit împlinit sufleteşte?
Ş.L.: Pot să spun că Zic Zac a fost unul dintre momentele în care m-am simţit fericit. Până în acest moment, este una din performanţele importante.
Există momente în care, cum spune Cehov, "coboară îngerul". Asta se poate întâmpla pe scenă, sau după spectacol, sau într-o discuţie cu un om, întâlniri cu oameni de teatru frumoşi de la care am învăţat foarte multe lucruri. Când iese o scenă bună într-un spectacol sau noi ne simţim bine şi transmitem asta şi publicului. Este un sentiment greu de explicat, există ceva în interior, acea vibraţie, acea emoţie, poate acea lacrimă, momente de magie pentru care merită să mergi mai departe în această lume dură, dar frumoasă tocmai datorită acestor momente.

A.C.: Cum v-a primit publicul din Buzău?
Ş.L.: Sunt pentru a treia oară în Buzău. Prima dată am venit tot cu Zic Zac, spectacol la care au venit oameni de diferite vârste, am discutat cu ei după reprezentaţie şi au fost foarte încântaţi. Au reacţionat bine, deşi nu cred că au prea des ocazia să vadă genul acesta de spectacol. Am vorbit atât cu persoane de 15-16 ani, pasionate de dans contemporan, cât şi cu un domn de 60 de ani care mi-a pus întrebări foarte interesante şi coerente legate de mine şi de spectacol. A doua oară am fost în 2015 şi am luat premiul publicului pentru Vania şi Sonia şi Maşa şi Spike de la Teatrul Mic.
În seara aceasta, la Buzău, am avut un public cald, deschis, nu cred că am avut mai mult de două sau trei reprezentaţii în această stagiune în care să fi primit atât de multe aplauze la scenă deschisă aşa cum au fost aici. Acest lucru îţi dă un sentiment de foarte mare bucurie. Publicul din Buzău este un public de nota 10.

Foto: Steluţa Popescu