Va fi pentru prima dată când la start se vor alinia 24 de echipe, fapt care a dus la câteva prezenţe mai mult sau mai puţin "exotice" în cele şase grupe de patru. Nu mai puţin de cinci naţionale debutante şi-au făcut loc pe lista echipelor calificate - Albania, Irlanda de Nord, Islanda, Slovacia şi Ţara Galilor. Nume de tradiţie precum Germania, Spania, Italia, Franţa sau Anglia nu vor lipsi, dar o vor face echipe ca Olanda, Serbia (dezamăgitoare în calificări), Grecia (şi mai dezamăgitoare în calificări), Danemarca sau Norvegia (învinse la baraj).
Campionatul European de fotbal începe la Paris!
Odată cu bombele care au explodat în apropierea stadionului Stade de France în Saint-Denis, în timpul unui meci amical, lumea a început să-şi pună întrebări. E desfăşurarea Campionatului European de Fotbal, chiar în Franţa, un pericol? Doar puţin peste două luni au trecut de când Bruxelles, inima administrativă a Europei, a fost lovită şi ea - încă un semnal de alarmă.
Trăim într-o lume nesigură, într-o Europă în care pericolul poate lovi uşor şi neaşteptat. Atacurile teroriste din ultimii ani ne arată acest lucru. Ele s-au intensificat începând cu episodul Charlie Hebdo şi au lovit Parisul din nou toamna trecută, atingând, inevitabil, şi sportul.
Peste două milioane de spectatori vor umple cele 10 stadioane pe care se desfăşoară competiţia, printre care chiar Stade de France, care va găzdui finala. În ciuda măsurilor nemaiîntâlnite de siguranţă luate de autorităţile franceze, un anumit grad de risc va fi mereu prezent la asemenea evenimente.
Stau uneori şi mă gândesc, dacă aş avea de ales, m-aş duce la meciuri în Franţa? Sau aş sta în siguranţa aparentă a casei mele, uitându-mă la televizor la cei mai buni fotbalişti ai continentului, ratând astfel şansa să simt emoţia unei asemenea competiţii, de aproape? Eu cred că aş fi acolo, pentru că în momentul în care oamenii se tem, viaţa în sine are de suferit.
Pe parcursul următoarei luni vom vedea ce e mai frumos în sport şi în fotbal. Nu e vorba doar despre sportivi, de atleţii aceştia de excepţie, apreciaţi de mii şi milioane de oameni. E vorba, mai ales, despre fani. Nimic nu se compară cu bucuria pe care sportul o poate aduce unui fan. Atunci când echipa sau sportivul tău favorit câştigă, eşti în al nouălea cer. Când este jos, îl poţi ajuta să se ridice, suferind împreună cu el. Fanii vor fi acolo! Vor fi în Franţa, pe stadioane, în ciuda riscurilor şi a logicii care le spune să stea adăpostiţi.
Vor fi acolo împreună cu jucătorii lor favoriţi, cu echipele, cu organizatorii şi cu jurnaliştii, coloraţi pe feţe în culorile echipei favorite, cu steaguri, fulare, tricouri, trompete şi cu inima în gât. Nu din cauza terorismului, ci a fotbalului. Din cauza sportului. Valorile reprezentate de sport ne vor ajuta să depăşim frica şi să ne inventăm curajul necesar în faţa pericolelor din lumea asta nebună în care trăim.
Campionatul European este o sărbătoare. O sărbătoare de o lună pe care nimeni, absolut nimeni, nu are dreptul să ne-o fure. We are football. Je suis football.
Dan Dracea este jurnalist sportiv.
Noul său proiect, Zecarul, poate fi citit pe site-ul său personal. Îl puteţi urmări pe Facebook sau Twitter @DDracea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu