Copiii s-au întors la şcoală cu păduchi şi râie
01 October
17:28
2015
La începutul anului şcolar, medicii şcolari (în mediul urban) şi cei de familie (în mediul rural) au efectuat triajul epidemiologic la preşcolari şi şcolari. Medicii au controlat starea de sănătate a şcolarilor, aceştia fiind verificaţi la nivelul tegumentelor, al mucoaselor, pentru depistarea roşului în gât, dacă au paraziţi sau dacă sunt răciţi.
Potrivit datelor furnizate de către reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Neamţ, au fost verificaţi 58.850 de elevi, dintre care 33.744 din mediul urban şi 25.106 din mediul rural.
297 de copii din şcolile de la oraş şi 434 din şcolile de la ţară au fost depistaţi cu diferite probleme. 265 de elevi aveau păduchi, 26 aveau scabie (râie), la 313 s-au descoperit angine (roşu în gât), iar 57 de copii aveau diferite micoze.
“Comparativ cu triajul epidemiologic efectuat după vacanţa de vară a anului 2014, s-a constatat o creştere a numărului de copii examinaţi în mediul urban şi o uşoară scădere în mediul rural, ceea ce a dus la o modificare a procentelor privind cazurile de îmbolnăviri la afecţiunile amintite mai sus. S-a constatat o scădere cu cinci cazuri de pediculoză în mediul urban şi o creştere de şase cazuri în mediul rural. Pentru aceste cazuri de pediculoză, au fost distribuite, prin medicii şcolari (în mediul urban) şi medicii de familie (în mediul rural) flacoane de ORELI PED”, a declarat medicul Elena Şerban, şeful compartimentului evaluare factori de risc în mediul de viaţă şi muncă din cadrul DSP Neamţ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu