Avocatul lui Sorin Oprescu, Viorel Mocanu, a făcut o declaraţie şocantă la România TV.
Acesta a spus că fostului edil îi este teamă să nu moară în închisoare,
din cauza numeroaselor afecţiuni de care suferă. Oprescu suferă de mai
multe afecţiuni, pe care de ceva timp nu mai poate să le ţină sub
control.
Sorin Oprescu a transmis un mesaj cutremurător din închisoare. "Starea de sănătate nu este bună. E adevărat că doctorii l-au stabilizat, i-au schimbat dozajul şi tipul de insulină. Urmează să îi fie administrate patru doze pe zi. Este internat la Institutul de Diabetologie. O parte dintre afecţiuni le are de mai bine de 10 ani. El era monitorizat şi anterior încarcerării. Se afla într-o anemie cronică. A reuşit să le ţină sub control. Ceea ce se întâmplă de 25 de zile, aceste boli nu mai sunt ţinute sub control. Îşi pierde echilibrul în momentul în care are mâinile legate fie la spate, fie în faţă. Un lucrător de poliţie stă în interiorul camerei unde se află (Sorin Oprescu n.r.) şi unul stă la uşă. Când vin doctorii, atunci părăseşte rezerva. La prima intervenţie, escorta stătea la 20 de centimetri în momentul consultului. Sorin Oprescu e în continuare arestat preventiv. Îi este teamă să nu decedeze acolo, morbid vorbind", a declarat, la România TV, Viorel Mocanu, avocatul lui Sorin Oprescu.
Medicii de la Spitalul Fundeni au decis ca Sorin Oprescu să fie transferat la Institutul de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice pentru că deşi ar fi vrut să-i facă un computer tomograf şi totodată să-i injecteze substanţă de contrast, specialiştii au hotărât că din cauza diabetului avansat, o astfel de investigaţie, ar putea să-i pună viaţa în pericol.

Citeşte mai multe despre:
Sorin Oprescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu