Victor Ponta nu va mai fi premier până la sfârşitul lunii noiembrie.
Cel puţin asta susţine un şef din PNL, care spune că se bazează pe
negocierile pe care le fac Dragnea şi PSD.
"Luna
viitoare, domnul Ponta nu mai este la Palatul Victoria, o să vedeţi. Mă
bazez pe negocierile pe care le fac domnul Dragnea şi PSD pentru a
impune un nou prim-ministru pesedist.
Din
informaţiile pe care le am, deja PSD pregăteşte un nou prim-ministru şi
încearcă să-l impună preşedintelui Klaus Iohannis. Astea sunt
informaţiile pe care le deţin. Eu nu pot confirma că preşedintele
Iohannis va accepta un ministru poate uşor mai pătat decât (...).
Aşa
cum mă cunoaşteţi om serios, vă spun că până în noiembrie, deci în
luna noiembrie 2015, domnul Ponta pleacă. Maxim până în noiembrie,
domnul Ponta o să plece. În proporţie de 90 la sută, până în noiembrie,
domnul Ponta va fi înlocuit cu acceptul şi cu dorinţa deja nestăvilită
a marii majorităţi a PSD de a pleca domnul Ponta de la Palatul
Victoria", a spus Mircea Dolha, vicepreşedinte PNL.
Declaraţia lui Mircea Dolha a fost prezentată vineri, la emisiunea 100 de minute, de la Antena 3.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu