sâmbătă, 7 noiembrie 2015

Își donează pielea! O tânără care a slăbit 90 kg vrea să ajute victimele de la Colectiv

O tânără din Botoşani vrea să doneze o cantitate impresionantă de piele pentru victimele din clubul bucureştean Colectiv, după ce a reuşit să slăbească enorm, 90 de kilograme.

  • Ioana Ivanov are 34 de ani, iar în urmă cu trei ani cântărea 150 de kilograme
Publicitate
Ioana Ivanov, o tânără în vârstă de 34 de ani, a dat dovadă de o voinţă de fier, după ce, susţine ea, a ajuns să fie îndepărtată de prieteni şi cunoştinţe din cauza greutăţii ei.
Ioana ne-a povestit că a început să ia în greutate din anul 2005, după ce mama ei a murit, iar în şapte ani, a ajuns să cântărească nu mai puţin de 150 de kilograme.

A rămas fără prieteni

Treptat, tânăra nu a mai putut să iasă în oraş cu prietenii, trebuia să renunţe la anumite activităţi, astfel că în scurt timp s-a trezit complet singură. Pe 1 iulie 2012, când îşi sărbătorea ziua de naştere, nici un prieten nu a sunat-o.
“Din acel moment mi-am schimbat complet viaţa. În doi ani am slăbit 90 de kilograme. Nu a fost uşor, ba a fost chiar cumplit, dar am reuşit”, povesteşte Ioana. În prezent, tânăra a rămas cu un surplus foarte mare de piele, pe care vrea să îl doneze în beneficiul tinerilor din clubul Colectiv.
“Sper ca printre răniţi să fie persoane compatibile... M-a impresionat drama tinerilor şi aş vrea să mă implic, să îi ajut, aşa că voi contacta spitalele din Bucureşti”, ne-a mai spus tânăra.

Continuă donaţiile în bani şi medicamente

În ciuda faptului că în ultimele zile mai mulţi oficiali au declarat că spitalele nu duc lipsă de medicamente sau de echipamente medicale, apropiaţi de-ai victimelor susţin contrariul.
Mulţi dintre aceştia s-au mobilizat pe internet pentru a face rost de pansamente, creme pentru arsuri sau pentru donaţii de sânge.
În plus, pentru supravieţuitorii care vor avea de înfruntat operaţii şi tratamente de durată, orice sprijin financiar este important.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu