The evil inside

În fața morții ne este frică. Atunci protestăm, cum a fost în cazul tânărului motociclist din coloana oficială. Când lucrurile sunt înfiorător de grave nici măcar nu mai protestăm, simțind că revolta noastră generalizată ar slăbi un stat și așa pus pe butuci și ne-ar expune necunoscutului.
Celor mai mulți tineri le este frică să protesteze civic împotriva distrugerii viitorului lor. O fac ascuns prin muzică și cluburi. Iată ce spune cântecul premonitoriu al trupei de la Colectiv (The day we die):

„Fuck all your wicked corruption
It’s been there since our inception, but we couldn’t see
All the times we’ve felt so hollow
As our hopes were hanged in gallows
All this time we’ve been locked away
And there was nothing left to say
Until today.”

Cei mai mulți tineri își depășesc frica expunându-se unor spaime virtuale. Iată un afiș pentru distracția de Halloween la Universitatea din București planificată pentru sâmbăta trecută:

Protestul devine un drog pentru uita frica, însă realitatea vine ca un tăvălug.
Adulților le este frică. Dacă în cazul motociclistului responsabilitatea părea să cadă în curtea marii corupții, în cazul Colectiv responsabilitatea este preponderent a micilor corupți. Și cine n-a făcut mici compromisuri ? Modul nostru de viață e problema, nu doar cineva anume.
Intelectualilor le este frică. Fugim cei mai mulți de responsabilitatea socială în distopii sau utopii, realitatea însă vine peste noi arătându-ne că lumea academică, mizeră cum este, e totuși în locșor pufos într-o lume cu mult mai cruntă, pentru a cărei schimbare nu facem nimic.
Celor în vârstă le este frică. Trecând pe lângă Casa Poporului ei privesc cu mândrie realizările ceaușiste, dar ajunși acasă nu știu cum se vor descurca de la o lună la alta.
Politicienilor le este frică. Ei știu că dacă va mai urma curând un dezastru datorat corupției oamenii își vor revendica dreptul la mânie și situația va deveni de necontrolat.
De unde avem atâta lașitate ? Poate că suntem generații care nu au cunoscut războiul, foametea, moartea față în față. Avem așteptarea să fim ținuți de Dumnezeu sau de soartă în palme ca și până acum, să ne luptăm doar pentru mai bine, nu pentru mai puțin rău. Credem poate prea mult în puterea rațiunii noastre. Iar în fața necunoscutului devenit prezență ne ascundem, tăcem.
Se întâmplă evident lucruri pe care rațiunea cu greu le poate pricepe. Iată un exemplu real. Un cuplu de tineri planifică să meargă la o lansare de album. Între timp cei doi se despart, iar suferința din dragoste care urmează e cumplită. Clubul în care urma să aibă loc lansarea ia foc și cei doi înțeleg că astfel au scăpat cu viață.
Într-un stat în care corupția mare și mică ucide tot mai des nu știm ce trebuie să facem. Am putea spune: “Nu de dolii naţionale după tragedii avem nevoie, ci de administratori care să servească cetăţenii la toate nivelurile, de la local la naţional. Corupţia ucide indirect.” Dar corupția suntem noi înșine, zi de zi. Și atunciu tot ce avem de făcut este să nu mai facem compromisuri cu răul, fiecare dintre noi. Când cineva ne propunem un astfel de compromis în privat sau în public putem de acum răspunde fără a părea deplasați: câți oameni mai vrei să moară din cauza noastră ?
Dacă asta decidem, moartea acestor tineri o putem înțelege ca fiind o jertfă pe altarul unei țări mai bune. O putem înțelege ca pe ceva rău care ne ferește pe toți de un rău și mai mare. Dacă nu, nu.
Frica se poate îndepărta numai făcând binele.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro