Infecţiile nosocomiale în Europa şi România – raport ECDC
Autor: Dr. Mihail CĂLIN | 18 Iulie 2013
Centrul
European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) a publicat săptămâna
trecută rezultatele primului studiu de prevalenţă de moment a
infecţiilor nosocomiale şi a utilizării substanţelor antimicrobiene în
spitalele europene. Desfăşurat în peste 1.000 de spitale cu profil acut
din 30 de ţări europene, studiul a avut ca obiective: estimarea
dimensiunii acestor importante probleme de sănătate publică; descrierea
infecţiilor nosocomiale (IN), situri şi microorganisme, şi a
antimicrobienelor prescrise (compuşi, indicaţii) pe tipuri de pacienţi,
specialităţi şi tipuri de spitale; diseminarea rezultatelor către
factorii de decizie şi personalul medico-sanitar la nivel local,
regional, naţional şi european; furnizarea către spitale a unor
instrumente standardizate de identificare a punctelor unde trebuie
îmbunătăţită activitatea.
Rezultatele arată că 5,7% din pacienţii spitalelor europene aveau cel
puţin o IN, ceea ce înseamnă că într-o zi, 80.000 de persoane
spitalizate în Europa se află într-o astfel de situaţie. În total, pe
baza acestor date, se estimează că 3,2 milioane de pacienţi au cel puţin o infecţie nosocomială.
În spitalele cuprinse în studiu, cea mai mare prevalenţă a infecţiilor a
fost înregistrată în secţiile ATI, unde 19,5% din pacienţi aveau cel
puţin o IN. Cele mai frecvente tipuri de infecţii au fost cele
respiratorii (pneumonii, 19,4% şi infecţii ale tractului respirator
inferior, 4,1%), cele de plagă chirurgicală (19,6%), infecţiile urinare
(19%), septicemia (10,7%) şi infecţiile gastrointestinale (7,7%).
Microorganismele cel mai frecvent responsabile au fost E. coli (15,9%), Staphylococcus aureus (12,3%) – dintre care peste 40% au fost meticilino-rezistenţi –, Enterococcus spp. (9,6%) – rezistenţi în proporţie de 10% la vancomicină –, Pseudomonas aeruginosa (8,9%), Klebsiella spp. (8,7%), stafilococi coagulazo-negativi (7,5%), Candida spp. (6,1%), Clostridium difficile (5,4%) etc. Dintre toate izolatele de Enterobacteriaceae, peste
33% n-au fost susceptibile la cefalosporinele de generaţia a treia şi
peste 7% la carbapeneme. Se estimează că, într-o zi, aproape 33% din
pacienţii din spitalele europene (aprox. 400.000 de oameni), primesc cel
puţin un agent antimicrobian. 70,6% din agenţi au fost administraţi
parenteral, motivul pentru folosirea antimicrobienelor a fost documentat
în fişe în 79,4% din cazuri, iar profilaxia chirurgicală a fost
prelungită mai mult de o zi în aproape 60% din situaţii.
Pornind de la aceste rezultate, ECDC consideră că este necesară limitarea folosirii antimicrobie
Publicitate
nelor
cu spectru larg, reducerea prelungirii nenecesare a profilaxiei
chirurgicale, trecerea mai rapidă de la administrarea parenterală la cea
orală a antimicrobienelor şi îmbunătăţirea documentării în fişele
pacienţilor a motivelor pentru folosirea antimicrobienelor.
România – reprezentativitatea datelor slabă
În România, studiul a fost defăşurat în 10 spitale, cuprinzând 2.400 de
pacienţi, ceea ce nu asigură reprezentativitatea rezultatelor (de
altfel, reprezentativitatea datelor este slabă în alte şapte ţări).
Potrivit acestora, prevalenţa IN a fost de 2,8%, a doua
după Letonia (2,3%). Cele mai frecvente infecţii au fost cele ale
plăgii chirurgicale (23%), pneumonii şi infecţii de tract respirator
inferior (21%), infecţiile urinare (18%) şi septicemiile (12%).
Prevalenţa IN a fost cea mai mare în secţia de ATI, unde 13,4% din
pacienţi se aflau în această situaţie. În „topul“ microorganismelor
izolate în IN s-au aflat Staphylococcus aureus (18,9%) – 10 din cele 11 microorganisme izolate fiind meticilin-rezistente –, Klebsiella spp. (aprox. 13,5%), Acinetobacter spp. (aprox. 12%), Pseudomonas aeruginosa (8,1%) şi E. coli (6,8%).
Prevalenţa utilizării agenţilor antimicrobieni a fost de aproape 50%
(una din cele mai mari din Europa), motivul administrării fiind
documentat în fişă în doar 49,5% din cazuri. România (93,4%) şi Grecia
sunt singurele ţări în care peste 90% din antimicrobiene au fost
administrate parenteral. România nu stă bine nici la cei trei indicatori
ai structurilor de control al infecţiilor: dezinfectant pe bază de
alcool (indicator surogat al igienei mâinilor), camere cu un singur pat
(indicator al capacităţii de izolare a pacienţilor infectaţi) şi
asistente dedicate activităţilor de prevenţie şi control al infecţiilor.
România aşadar „înroşeşte“ multe din hărţile raportului, oferind
prilejul de a ne plânge că, şi în acest domeniu, ne aflăm la coada
clasamentului (dar şi de a fi suspicioşi faţă de prevalenţa IN, la
jumătatea celei europene). Însă ECDC atrage atenţia în raport că o comparaţie directă a prevalenţei IN între ţări nu a fost un obiectiv al studiului
şi că o asemenea comparaţie trebuie să ţină cont de indicele de
complexitate a cazurilor incluse, reprezentativitatea datelor,
intervalele de încredere pentru procentele de prevalenţă a IN şi
validitatea datelor raportate de fiecare ţară. Cu alte cuvinte, pe baza
acestor date, nu se poate afirma că o ţară o duce mai bine (sau mai rău)
decât altele.
Pentru a se putea face astfel de comparaţii, ar trebui îndeplinite mai
multe condiţii: instruirea suplimentară a celor implicaţi în
desfăşurarea studiilor de prevalenţă de moment (SPM), pentru armonizarea
între spitale şi ţări a interpretării definiţiilor de caz; validarea în
toate ţările a datelor SPM; includerea unui număr suficient de pacienţi
şi spitale (în cazul României, cel puţin 25) pentru asigurarea
reprezentativităţii datelor; şi îmbunătăţirea în mai multe ţări a
capacităţilor de diagnostic microbiologic, astfel încât probabilitatea
de a detecta o IN să fie comparabilă între state. Acest prim SPM la
nivel european este un mare pas făcut în creşterea aptitudinilor de
supraveghere şi conştientizare a IN în rândul personalului
medico-sanitar. Dacă la al doilea SPM, din 2016–2017, statele vor
asigura reprezentativitatea eşantionului şi un studiu de validare
simultan, seriozitatea şi comparabilitatea datelor vor fi spectaculos
îmbunătăţite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu