George Litarczek şi-a început cariera medicală ca extern-intern la Clinica de chirurgie de la Spitalul Colţea, condusă de Nicolae Hortolomei. Acolo s-a întâmplat întâlnirea fericită dintre tânărul cu multe talente şi disciplina care abia se năştea în lume, anesteziologia. Iată cum povesteşte el însuşi momentul şi circumstanţele:
Devenisem intern în clinică în anii 1948-49. La venirea mea, profesorul Hortolomei mi-a arătat un aparat curios, pe care îl adusese din America, unde făcuse o călătorie în vara precedentă. Era un aparat de anestezie Forreger, model Texas. Se apucaseră să lucreze cu el Dan Setlacec şi Traian Ştefănescu, dar de fapt nimeni nu ştia de ce cap să-l apuce. Profesorul, care mă poreclise Şurubel pentru abilităţile mele tehnice, mi-a zis să mă apuc eu de el. Ceea ce am şi făcut şi, deprinzându-i secretele, am dat cu el o serie de anestezii generale cu eter-oxigen pe mască. În luna Inauarie 1951, m-am dus la clinica de ORL de la Spitalul Griviţa, condusă de profesorul Ţeţu şi acolo m-am acomodat cu anatomia căilor respiratorii superioare şi cu tehnicile de laringoscopie şi bronhoscopie. După acest “antrenament în regiune”, am ajuns ca la 3 martie 1951să fac prima intubaţie traheală şi să dau anestezie generală, în garda de noapte, la un copil de 12 ani, internat şi operat de urgenţă, pentru o fractură deschisă de tibie. Chirurg a fost Dr. Constantinescu – Ialomiţa, plecat în SUA din anul 1956. Intubaţia am făcut-o după inducţie cu eter pe mască şi aprofundarea anesteziei până la un nivel în care nu am mai avut reacţie la atingerea glotei cu laringoscopul (Dora Petrilă şi Martin S. Martin: Spitalul Fundeni: Istorie şi destine. Editura Humanitas 2004).
Aceasta a fost prima anestezie generală cu intubaţie traheală, o metodă revoluţionară la acel timp, făcută pentru prima dată în ţara noastră, de George Litarczek, în anul 1951. Avea 26 de ani.
Una din primele dificultăţi după montarea aparatului de anestezie a fost că nu exista niciun manual cu instrucţiuni şi nici o carte de anestezie în bibliotecile din Bucureşti. Viitorul anestezist a descoperit un manual de anestezie sovietic, Ingalatornâi Narkoz, scris de autorii Grigoriev şi Anicicov . A învăţat limba rusă atât cât să poată citi cartea şi cu cele aflate acolo a început anesteziile cu gaze volatile. Abia după mai mulţi ani, noul anestezist a avut acces la manuale de specialitate din vest.
În anii 1930-40, Sir Ivan Whiteside Magill (1888-1986) şi Sir Robert Reynolds Macintosh (1897-1989) făcuseră mari progrese în domeniul abordării căilor respiratorii, iar în anul 1949 Macintosh introdusese cateterul traheal flexibil, din cauciuc.
Prin introducerea anesteziei generale cu un control adecvat al funcţiei respiratorii, a devenit posibilă dezvoltarea chirurgiei cu toate ramurile ei, a medicinei de urgenţă şi a terapiei intensive. La spitalul Colţea, chirurgii N. Hortolomei, D. Setlacec, I. Juvara şi alţii au putut, graţie anesteziei generale cu intubaţie traheală, deschide în condiţii de siguranţă cavitatea toracică. Atunci s-au făcut primele intervenţii de chirurgie pulmonară şi cardiacă.
Până în anul 1951, în România nu existau medici anestezişti, aşa cum nu existau mulţi nici în lume. Chirurgii operau sub anestezie locală sau regională, foloseau mult anesteziile spinale şi – când aveau de făcut operaţii laborioase şi de durată – apelau la anestezia generală prin inhalaţie de gaze (deobicei eter sau cloroform) pe mască. Cei care administrau drogul, fără o pregătire specială şi – practic – fără niciun control erau surori, sau medici chirurgi tineri. Mortalitatea prin supradozare era mare şi comentariile ca… operaţia a reuşit, dar bolnavul a murit la anestezie, erau adeseori auzite.
Primul curs de specializare în anestezie pentru medici a fost iniţiat de Ministerul Sănătăţii în 1951 şi la acel curs tânărul chirurg George Litarczek a demonstrat altor câţiva chirurgi voluntari noile tehnici de anestezie. La terminarea cursului, toţi participanţii, inclusiv cel care fusese şi profesor şi cursant, au primit o diplomă care a confirmat intrarea lor în noua specialitate medicală, numită pe atunci anestezie-reanimare.
La cinci ani după acest moment avea să publice prima carte de anestezie din România, Anestezie, probleme teoretice şi practice (Editura Medicală Bucureşti 1956), în care apare ca cel de al patrulea autor, deşi el era cel devărat.
Prima secţie de profil a fost înfiinţată la Clinica de Chirurgie de la Spitalul Colţea, apoi s-a mutat, împreună cu chirurgia la noul Spital Fundeni, în anul 1960. De atunci, şeful secţiei şi ulterior şeful Clinicii de Anestezie şi Terapie Intensivă, George Litarczek a educat peste 1.000 de medici anestezişti-intensivişti, care au format reţeaua naţională de specialişti în domeniu.
Tot el a pus bazele Societăţii Române de Anestezie-Terapie Intensivă, care are o activitate ştinţifică şi educativă susţinută, cu multiple conferinţe şi simpozioane şi un congres anual. Lista de premiere medicale, de lucrări ştiinţifice şi de foruri profesionale la care Dr. Litarczek este membru este mai mult decât impresionantă.
Incă din faza de formare a disciplinei, Dr. Litarczek a avut de luat o decizie majoră, aceea de a opta pentru o specialitate strict limitată la administrarea anesteziei în sălile de operaţie (aşa cum este în multe ţări), sau pentru combinarea anesteziei cu terapia celor mai complexe stări patologice, insuficienţa organelor vitale, unică sau combinată, care pun în pericol iminent viaţa bolnavilor. El a ales să-i facă pe cei din noua specialitate nu numai medici specializaţi în anestezierea bolnavilor, ci şi “intensivişti universali”. Pe lângă bolnavii operaţi, anesteziştii români îngrijesc urgenţele de traumatisme, arsuri, intoxicaţii, accidente cerebrale, come, şoc şi marile insuficienţe organice.
Intrat foarte tânăr într-o specialitate cu adevărat tânără, Dr. Litarczek a avut o carieră în care viaţa lui s-a suprapus pe şi a urmat dezvoltarea rapidă şi spectaculară a noii ramuri medicale. El a adus în ţară, deîndată ce au fost elaborate, toate metodele noi de anestezie şi tratament intensiv şi a ţinut specialitatea şi specialiştii români în acelaşi pas cu progresele mondiale.
Până în anii 1965-66, Dr. Litarczek a învăţat meseria de anestezist de unul singur, fără să fi fost trimis la specializare nicăieri. Abia după aceea i s-au aprobat călătorii în străinătate, în Germania, Anglia şi Olanda, pe care el le-a folosit întotdeauna în scopul completării informaţiei si cunoştintelor sale. În acel moment, Dr. Litarczek conducea două secţii de specialitate la spitalele Fundeni si Elias. El povesteşte cum, după de a dat prima anestezie lui Gheorghiu-Dej, acesta l-a întrebat unde a învăţat el meseria de anestezist. De unul singur, citind şi aplicând cele învăţate din literatură, a răspuns anestezistul autodidact şi şeful statului i-a ordonat ministrului sănătăţii să îl trimită pe George Litarczek la clinicile de profil din străinătate.
Doctorul Litarczek este unul dintre acele exemple în care un om devine sinonim cu sfera lui de activitate, în care împlinirile lui profesionale modelează şi şlefuiesc domeniul, în care el a fost pionier, performer, mentor şi învăţător. George Litarczek este omul-monument al anesteziei şi terapiei intensive din România. Mulţi folosesc termenul de părintele anesteziei româneşti, pe care eu l-aş extinde la Părintele Fondator al specialităţii.
Şi biografia doctorului Litarczek este unică. El s-a născut la Boston, în statul Massachussetts, la 22 decembrie 1925, unde tatăl său, Dr. Gheorghe Litarczek făcea o specializare medicală înlesnită de o bursă Rockefeler. De acolo familia a plecat în Anglia şi Litarczekii s-au întors în ţară în anul 1927. Prima limbă vorbită de George a fost engleza, iar după venirea în România, având doică germană, el a vorbit nemţeşte până a intrat la şcoală în cursul primar, când a învăţat, cu oarecare greutate, limba română.
A absolvit liceul Spiru Haret în anul 1944 şi între anii 1944 şi 1950 a urmat cursurile Universităţii de Medicină şi Farmacie Carol Davila din Bucureşti.
Performanţa face parte din istoria familiei Litarczek şi a fost constant prezentă în mai multe geenraţii: străbunicul Anton, venise de la Viena şi a devenit partenerul bijutierului casei regale a României, iar bunicul Carol (absolvent al universităţii din Zurich) a fost inginer –şef al Craiovei, unde a construit prima centrală electrică, după care a construit Teatrul Naţional din Iaşi şi a lucrat la instalarea tramvaiului în capitala Moldovei. Tatăl profesorului Litarczek, Gheorghe, a urmat medicina în Belgia şi Germania, s-a specializat în USA şi Anglia şi a practicat la spitalele Colţea şi Colentina medicina internă, cu mare interes în bolile de nutriţie.
Cu doi părinţi medici şi cu dorinţa de a deveni el însuşi unul, George Litarczek şi-a început foarte devreme drumul. Ca elev de liceu, a avut propriul laborator de chimie acasă, a lucrat în biologia experimentală şi a făcut stagii de voluntar în laboratoarele spitalului la care lucra tatăl său. Tot la îndemnul tatălui, a intrat ucenic voluntar la un atelier auto, unde a deprins lucrul cu uneltele, precizia, înţelegerea tehnicii şi organizarea lucrului.
Ca medic anestezist la spitalele Colţea şi Fundeni, unde a fost unul dintre membrii unei generaţii de aur, colaborator şi prieten cu mulţi pionieri şi deschizători de drumuri, ca Dan Setlacec, Bradu Fotiade, Vincenţiu Beroniade, Marian Ionescu şi alţii, Dr. Litarczek a contribuit la majoritatea noilor metode introduse în practică: laboratorul clinic modern, cateterismul cardiac, dializa extrarenală, chirurgia cardiacă, chirurgia de transplant şi tehnicile neinvazive. Imi este greu să apreciez rolul meu direct – spune el – dar cred că baza mea de cunoştinţe, mai ales în domenii de graniţă, ca fizica, chimia, tehnica, electronica, m-a ajutat să pot păşi peste anumite praguri, care pe alţii poate că i-ar fi inhibat. (Dora Petrilă şi Martin S. Martin: Spitalul Fundeni: Istorie si destine. Editura Humanitas 2004)
Cu o vastă cultură ştiinţifică extramedicală, Dr. Litarczek a fost şi este interesat în biologie, originea vieţii, cosmogonie, relaţia dintre ştiinţă şi religie şi corelaţia viaţă materială / spiritualitate.
Iată un fragment din interview-ul luat de Andreea Tudorică (Jurnalul Naţional, 28 februarie 2011)
Una din pasiunile dvs este ştiinţa care se leagă cu divinitatea…O altă pasiune de durata unei vieţi au fost excursiile la munte. Dr. Litarczek cunoaşte bine Carpaţii româneşti şi multe locuri pitoreşti din ţară. Când trăia în anii în care prea puţini puteau spera să aibă automobil, Dr. Litarczek străbătut ţara în lung şi în lat cu motocicleta.
Da, eu sunt un fel de pasăre mai curioasă aşa. Eu zic că sunt două domenii: este domeniul material al Universului care este un domeniu cu care operează ştiinţa şi există transcendentul. Relaţiile dintre aceste două domenii se fac la noi în creier. E ca o interfaţă, ca la computer. Dacă iei Creatorul…Cine este Creatorul? Îi zice Dumnezeu..Dar în termeni materiali, este indescriptibil. Este atemporal, amaterial.
Şi atunci…omul simplu…ce să creadă din “după chipul şi asemănarea Lui”?
Ce să creadă? Dumnezeu seamănă cu ce suntem noi. Cum? Pur si simplu ca inteligenţă. Atributul lui Dumnezeu aplicat omului este inteligenţa, adică această capacitate de a face din nimic ceva. Pentru că tot ce facem noi a existat întâi ca idee şi model în capul unor oameni. Aceea nu e ceva material. Se transformă în ceva material. Dumnezeu este ideea. “La început a fost cuvântul”. Ce este cuvântul? O noţiune , o informaţie. Poţi să traduci “la început a fost informaţia”, sau “la început a fost inteligenţa” care a creat gândul că trebuie să existe Universul.
V-aţi ghidat în viaţă după aceste idei?
Nu, pe astea le-am elaborat eu, citind în stânga şi-n dreapta, cu materialiştii care se ceartă cu creaţioniştii.
Şi la urma urmei totul e la timpul trecut…Că ce vorbim acum, în secunda următoare e la trecut…
În transcendent nu există nici trecut, nici prezent, nici viitor..Aici e toată figura. Tu nu poţi concepe chestia asta [fiindcă] eşti o figură temporală, într-un Univers care s-a născut la Big Bang şi nu se ştie când o să moară. Ca pământean şi ca om de ştiinţă trebuie să gândeşti în limitele ştiinţei maximal exploatate. Dacă îţi pui întrebarea cum s-a născut Universul, trebuie să dezlegi fenomenul care s-a întâmplat între momentul când lui Dumnezeu i-a venit ideea să facă Universul şi în Univers să creeze o planetă Pământ . Şi cum a făcut treaba asta? A transformat ideea în energie. Adică, aşa cum spune şi Gerald Schroeder care a scris nişte cărţi colosale şi eu spun : I=E=mc la pătrat. Adică inteligenţa s- a transformat în energie care s-a transformat în materie. Iar viaţa este un lucru atât de complicat, încât nu poţi să o creezi din întâmplare. Ia o celulă, care trebuie să aibă un bagaj genetic. Orice are metabolism şi se înmulţeşte înseamnă viaţă. Viruşii de exemplu nu sunt viaţă. Sunt nişte paraziţi ai vieţii. Întâmplarea nu poate să creeze ordine.
Născut la Boston, Dr.Litarczek ar fi putut oricând obţine cetăţenia americană, la care era îndreptăţit. A călătorit mult în lume, a conferenţiat la mari universităţi, a lucrat în cele mai mari spitale europene şi a primit numeroase oferte de a-şi continua cariera într-o ţară vestică. Nu a avut însă niciodată intenţia de a pleca din ţară şi nu a regretat aceasta vreodată.
Pentru Societatea Română de Anestezie şi Terapie Intensivă, Dr. Litarczek a scris un istoric şi a ales următorul motto: Nimic nu s-a făcut fără cei plecaţi înaintea noastră, Nimic nu se va face în viitor fără contribuţia noastră, Fiecare nu suntem decât o verigă într-un lanţ.
Şi în lanţul făurit de marile figuri ale medicinei româneşti, George Litarczek este una dintre verigile de aur.
Ai informatii despre tema de mai sus? Poti
contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si
trimite-l la editor[at]contributors.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu