Alegerile locale sau generale reprezintă un revelator nu doar pentru
nivelul clasei politice și al electoratului, ci și pentru gradul de
independență al mass-media. Misiunea presei în campanie și în ziua
votului este de a alerga după informație oficială și neoficială, de a
întoarce un ochi vigilent asupra procesului pentru a semnala nereguli și
de a convinge cetățenii că dreptul la vot este un atu al democrației.
Comentariile ar trebui să analizeze rezultatele.Turnesolul electoral
oferă o imagine precisă despre presa care ia parte la competiție,
favorizând candidații și folosind manipularea pentru a acredita mesaje
de senzație și consecințe false ale alegerilor. Monitorizarea
televiziunilor de știri românești în ziua de 5 iunie 2016, ziua votului
la locale, are darul de a te umple de nervi. Dacă datele vehiculate pe
ecrane au fost, cum era de aștepat, cele culese de la BEC și BEJ (mai
puțin de pe teren, că e penurie*), comentariile s-au servit la ofertă:
chiote exaltate, strigăte de victorie, regrete lăcrimoase, euforie și
extaz, o gălăgie indigestă, din care telespectatorul nu se putea alege
cu nimic. Scoatem din acest tablou DIGI 24, singurul post de
știri bine garnisit vizual – un studio amplu, mijloace digitale diverse
-, care a reflectat decent alegerile locale, cu analize raționale,
capabile să explice fie și la cald evenimentele, cu invitați care au
exercițiul argumentației.
Dintre toate canalele intitulate ”de știri”, RTV a câștigat
competiția deșănțării, surclasând Antena 3. Dizgrațioasa burtieră
galbenă acoperind 1/3 din ecran s-a înroșit de anunțuri explozive de tip
”Declarații incendiare”, ”Scor zdrobitor”, ”Surprize uriașe”, ”Victorie istorică”, ”Dezvăluiri scandaloase”, ”Iohannis în șoc”
etc. Că, după promisiunea unor dezvăluiri epocale, nu urma nimic
(ex.Tunul pregătit de guvernul Cioloș după alegeri), asta face parte din
strategia tabloidă a oteveului rebotezat RTV și nesancționat de CNA
pentru prostirea publicului care așteaptă surescitat cu ochii în ecran.
Nici pentru manipularea audiențelor, canalul dându-se și pe site”lider absolut”
în emisiunile speciale, fără marcarea sursei, intervalului orar etc.
Revelatorul electoral a scos la iveală adevăratele obiective ale
comentatorilor anume selectați: atacul la justiție, discreditarea
guvernului Cioloș și reabiltarea lui Ponta. Traian Băsescu a fost numai
bun pentru primul obiectiv, în strădania sa de a o apăra pe Elena Udrea,
Bogdan Chireac pentru a-l spăla pe Ponta, aflat în apogeul insolenței
sale, cu întrebări insinuante ca”nu-i așa că justiția și DNA comit abuzuri?”, iar Ion Cristoiu pentru a se răfui cu ”mesianicii”de dreapta, ca și propagandista Corina Drăgotescu care și-a găsit ca țintă de atac tocmai”periculoasa propagandă de dreapta”. Concluzia RTV a fost afișată insistent:”DNA ÎNVINS!”. Antena 3 a ținut hangul tocând SRI, DNA și justiția, deplângând, în corul trepădușilor de studio, dispariția unei”generații de politicieni (Hrebenciuc, Năstase) trimise la reeducare de DNA”. Au
fost momente de glorie la Gâdea, fiind sărbătorită înfrângerea PNL și
demisia lui Predoiu, cu Ponta în direct, repetând cum a distrus Cioloș
țara predată la cheie de minunata sa guvernare.
Cea mai sărăcăcioasă împachetare de ediție electorală specială avut-o
B1 TV care a uitat să actualizeze la timp scorurile electorale, lăsând
comentariile pe seama lui Banciu și a emisiunii anoste ”Om la om” cu Nistorescu și Tănase, condimentată de Dinescu la telefon care l-a pictat pe liberalul Bușoi ca ”un nimeni gângav și fonfăit” (Ciutacu îl făcuse la RTV ”jumătate iepure șchiop și jumătate accelerat de Curtici”), iar pe Gabriela Firea ”ciocănitoare Woody transformată în vrăbiuță”. Realitatea TV
a strâns în jurul marelui guru, R.Bogdan, o seamă de comentatori
neținuți în frâu cu ceva rigoare de moderator, asigurând astfel vacarmul
obișnuit al dezbaterilor marca studioului, pe fondul lamentațiilor
pro-liberale și în apărarea președintelui Iohannis. Exaltarea în jurul
rezultatului obținut de Nicușor Dan și a USB, noua stea ivită din ”cenușa PNL”,
se dovedește la fel de irațională ca delirul RTV și al anteniștilor în
jurul victoriei PSD. Dacă mai adăugăm cum și-au furat startul la
Exit-poll unele televiziuni de știri consemnate de paginademedia.ro, vezi aici, avem un nou tablou sfâșietor al stării presei audiovizuale de la noi.
*Luată la întrebări de un membru CNA în legătură cu absența
totală a informațiilor și dezbaterilor proprii în campanie (în afara
timpilor de antenă obligatorii), TVR a răspuns că n-a avut bani pentru
așa ceva. Organizarea unei dezbateri la o televiziune dotată cu un
studio, 3 scaune, 2 camere de luat vederi, 2 reflectoare și 3 microfoane
este cea mai ieftină producție posibilă. O fac deja publicațiile online
cu mijloace digitale minime.TVR are o mulțime de studiouri în capitală,
cinci studiouri regionale și resursele de producție proprii. Numai
conștiința misiunii publice n-o are televiziunea publică la nivelul
conducerii. Iar dacă e adevărată informația vehiculată de Mircea Morariu
pe blogul său de pe adevarul.ro, că, pe șest, Corneliu Calotă, până
ieri purtător de cuvânt al PSD-Ponta, ar fi fost pus director al TVR 2,
atunci înțelegem că TVR a început să își plătească datoriile…politice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu