Dintre filmele create pentru a fi prezentate la festivaluri, la ediţia 2016 a TIFF-ului clujean a fost proiectat şi Almacenados / În stoc
(2015) al mexicanului Jack Zagha Kababie, autor mai ales de
scurtmetraje, aflat la al doilea lungmetraj. Cu un premiu al publicului
obţinut la Morelia în 2015, filmul a fost inclus în categoria Supernova
întrucât a răsărit recent pe firmament, nu că ar spune o poveste nouă
despre viaţă şi nici că ar veni cu o explozie (stelară?) în limbajul
cinematografic actual. Dimpotrivă. E un film cuminte şi simplu care
adună în stilul naraţiunii dialogul teatral, expresivitatea vizuală,
insinuarea parabolei şi testează subtil paradigmele absurdului. Dar un
superstar are totuşi în distribuţie. Este vorba despre José Carlos Ruiz,
actorul de 81 de ani, cunoscut la noi din mai multe telenovele.
Filmul în două personaje al lui Jack Zagha Kababie are la bază scenariul
dramaturgului David Desola Madiavilla (se simte că e dramaturg!) şi se
derulează ca un fel de teatru filmat într-un
spaţiu fix, închis, sordid: un depozit gol de la început până la
sfârşit. Situaţia e sumbră şi ilară totodată, cu ecouri kafkiene,
structurată pe cinci capitole, adică pe cinci zile, de luni până vineri.
Sunt zilele în care un veteran în pragul pensionării, domnul Lino (José
Carlos Ruiz), îl iniţiază pe tânărul Nin (Hoze Meléndez) în munca de
rutină din depozit. Nin va fi supraveghetorul de depozit care îi va lua
locul. Zilele se scurg fără ca nimic important să se producă. Timp mort,
absurd, beckettian.
Compania unde lucrează Lino produce stâlpi din aluminiu şi catarge
(apare la un moment dat un stâlp ca sugestie a veridicităţii) dar marfa
aşteptată nu se mai livrează. Lumea reală există undeva afară, cu
vuietul ei, cu gunoaiele periferiei. Depozitul sordid are aspect de
raclă. Pe jos, o colonie de furnici meticuloase a parcurs acelaşi drum
ani la rând. La apariţia lui Nin, şi-au
schimbat traseul. Tânărul întreabă când vine camionul cu marfă. "Va sosi
când vine" i se răspunde sec. Totul este să aştepte şi să fie pregătit.
Mai mult decât atât, i se cere ordine şi disciplină la locul de muncă: să-şi
ponteze corect fişa, să nu vorbească la telefon în interes personal, să
respecte pauza de masă, să înregistreze intrările şi ieşirile, să
cureţe la sfârşitul programului locul de muncă. Sunt cutumele respectate
cu sfinţenie de angajatul care i-a slujit
credincios patronului (invizibil pentru noi) timp de 30 de ani. Predarea
în mâinile altei generaţii se face cu regretul că viaţa lui Lino "e
scoasă pe margine". Când omul iese la pensie simte că începe să moară şi
de aceea domnul Lino încearcă să se agaţe de tipicăriile care pentru el
au însemnat viaţa însăşi. Lino e prototipul devotamentului, al
corectitudinii împinse în absurd şi ilar. El a înţepenit în rutină. A
parcurs zilnic acelaşi drum, ca furnicile. E acru, rigid, încrâncenat,
rece, distant, disciplinat până la abrutizare, tipicar până la ridicol.
Nin, exponentul noii generaţii, e limpede că va sări peste unele din
aceste norme rigide, pregătindu-i, din umbră, o surpriză. Nin nu e chiar un vagabond, dar are abilitatea unuia care se descurcă. Viaţa l-a învăţat să se descurce. E îndrăzneţ şi cunoaşte regula disimulării.
Această dramă absurdă evidenţiază simbolic şi grotesc normele
înrădăcinate în câmpul muncii, dependenţa omului de un salariu, datorie,
reglementări, căderea în mecanicitate până la anihilarea
personalităţii. Mergând mai departe pe linia sugestionării unor sinteze
cu sens de marote sinistre, se poate conchide simplu că Almacenados / În stoc
se face trimitere spre ideea irosirii vieţii la un loc de muncă banal,
oarecare. Salariaţii sunt victime inocente ale datoriei faţă de un
angajator atotputernic. Ce are în stoc acest depozit? Nimic altceva decât vidul existenţial.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu