Votează legal!
Vor
fi sancționați cu amendă de la 600 de lei la 1.000 de lei, cei care
intră, mai mult de o persoană, în cabina de vot (cu excepția situațiilor
prevăzute de lege), precum şi cei care fotografiază sau filmează prin
orice mijloace buletinul de vot, în timpul exercitării dreptului de vot.
De
asemenea, vor fi sancționate cu amendă de la 2.200 de lei la 3.000 de
lei persoanele care comercializează sau consumă băuturi alcoolice pe o
distanţă de 500 de metri în jurul localului secţiei de votare.
Se
pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani şi cu interzicerea
exercitării unor drepturi oferirea sau darea de bani, bunuri sau de alte
foloase, în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze
o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat.
De
asemenea, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani
împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exerciţiu al dreptului de
a alege sau de a fi ales.
Aceeași
pedeapsă riscă cei care utilizează o cărte de alegător sau un act de
identitate nul ori fals sau un buletin de vot fals, precum și persoana
care votează prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot
decât are dreptul un alegător. Informațiile aparțin Poliției Române.
Romanul Financiar
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu