vineri, 1 iulie 2016

EVENIMENT INTACT MEDIA GROUP: Exporturile – motor de creştere pentru România (ediţia a doua)

30 Iun 2016 - 19:24
De 3 ani, România înregistrează valori record ale exporturilor. În 2015, nivelul acestora a ajuns la 54,6 miliarde euro, marcând o creştere de 4,1%, iar cifrele pe primul trimestru al acestui an sunt şi ele pozitive. În spatele acestor cifre însă, realitatea nu descrie nici pe departe un record. Datele statistice arată că primii 5 exportatori ai României asigură aproximativ 13% din totalul exporturilor, iar primii 100 reunesc jumătate din exporturile ţării. De ce avem atât de puţini exportatori? Unde greşeşte statul şi unde greşeşte mediul de afaceri? E nevoie doar de o strategie foarte bună de export la nivel naţional pentru a impulsiona companiile să treacă graniţele pieţei interne? Poate statul să câştige încrederea companiilor româneşti astfel încât acestea să caute pieţe noi de desfacere? În plus, de ce tot eşuează România când vine vorba de promovarea produselor locale de succes, a brandurilor naţionale în străinătate? Vina se împarte, iar soluţiile ar trebui găsite împreună, spun deopotrivă reprezentanţii Guvernului şi ai mediului de afaceri.
“România nu este o ţară care exportă puţin, ci care are puţini exportatori. Să ne uităm la exportatori: sunt 50 de întreprinderi cu capital privat românesc care au cifra de afaceri mai mare de 100 de milioane de euro. Sunt 40 de întreprinderi cu 20-100 milioane euro cifră de afaceri. (...) Nu vom avea export de calitate dacă nu avem firme care să poată exporta. Cei care participaţi deja la comerţ internaţional aveţi nevoie de sprijin, dar dacă vrem să creştem exporturile româneşti cred că trebuie să creăm, să ajutăm acele firme să devină campionii noştri la export. (...) Fac mea culpa pentru relaţia pe care o avem cu mediul de afaceri şi exportatorii – se poate face mai mult din partea noastră, dar şi din partea dumneavoastră, din punctul de vedere al organizării, leadership-ului, al intereselor regionale, sectoriale. Şi colegii cu care lucrez în minister sunt deschişi să îmbunătăţim calitatea acestor colaborări”, le-a spus Costin BORC, Viceprim-ministru, Ministrul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri reprezentanţilor companiilor exportatoare prezenţi la cea de-a doua ediţie a dezbaterii “Exporturile – motor de creştere pentru România”, organizată de Intact Media Group.
Dorinţa de îmbunătăţire există, susţine şi ministrul de externe Lazăr COMĂNESCU. “Împreună cu Ministerul Economiei lucrăm la o regândire a întregului plan instituţional care să gestioneze relaţiile noastre economice externe pentru a da dimensiunii comerţului extern un loc pe care îl merită. (...) Evaluarea activităţii ambasadelor româneşti în exterior va depinde foarte mult de ce se va face în planul relaţiilor economice: o informare ritmică a factorilor de decizie cu privire la politicile economice din ţările în care avem ambasade, o informare asupra oportunităţilor pentru relaţii consolidate economice între România şi ţările în care avem ambasade, sprijin activ dat operatorilor economici aflaţi într-o ţară sau alta, fără diferenţiere între companiile de stat sau cele din mediul privat. Facem acest lucru şi imaginăm activităţi în privinţa asta împreună cu Camera de Comerţ şi Industrie a României”, a spus ministrul de Externe.
Dintre măsurile incluse în planurile statului pentru creşterea exporturilor, vicepremierul Borc a enumerat unificarea reţelei de comerţ exterior şi a departamentului de comerţ exterior cu cel de investiţii străine, elaborarea, practic, a unui mecanism internaţional prin care reprezentanţii comerciali să acorde suport companiilor, fie gratuit, fie contracost, precum şi crearea paşaportului de servicii, prin care diferitele certificate acordate în ţara de origine să fie recunoscute şi în alte ţări. Colaborarea strânsă cu mediul de afaceri şi, mai ales, feedback-ul constructiv din partea investitorilor este extrem de important, a mai spus vicepremierul Costin Borc.
Câteva soluţii a transmis şi Lucian CERNAT, DG Trade Chief Economist, Comisia Europeană. “România are cea mai mare şansă de a se dezvolta pe baza exporturilor, are cel mai mare aport de creare de locuri de muncă pentru fiecare miliard de euro -  70.000 . Nicio ţară din Uniunea Europeană nu are acest indicator. (...) Ca şi ţintă, ar putea fi un obiectiv important de luat în calcul pentru Guvern de a crea încă 1.000 de firme exportatoare către toată lumea. (...) Alocarea de fonduri pentru promovarea exportatorilor ar trebui să fie prioritate naţională. Sunt ţări care, cu 1 milion de euro investiţii în exporturi, bine cheltuiţi, pot genera vânzări suplimentare de 50 până la 200 de milioane de euro, adică un randament foarte mare pentru o investiţie mică din partea statului”, a explicat acesta.
Evenimentul a reunit membri ai Guvernului, reprezentanți ai mediului de afaceri, asociațiilor din domeniu, firmelor de consultanță, dar şi personalităţi cu expertiză recunoscută în branşă. La dezbatere au participat: Costin BORC - Viceprim-ministru, Ministrul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, Lazăr COMĂNESCU - Ministrul de Externe, Lucian CERNAT -  DG Trade Chief Economist, Comisia Europeană, Tudorel ANDREI - Preşedinte, Institutul Naţional de Statistică, Ion GHIZDEANU - Preşedinte, Comisia Naţională de Prognoză, Valentin PETRESCU -  Prim vicepreședinte, Federația Patronatelor Societăților din Construcții, Tiberiu ANDRIOAIEI - Vicepreședinte, Federația Patronatelor Societăților din Construcții, Bogdan PADIU -  CEO,  Teamnet Group, Corina VULPEȘ - Director, Direcția Marketing și Comercial, EximBank, Ionel BORȘ - Country Manager, ArcelorMittal România, Ioana TURDEAN - Manager Export, Farmec şi Prof. Av. Gheorghe PIPEREA - Administrator Judiciar, Oltchim.
Pentru companiile care exportă, suportul autorităţilor este esenţial. În lipsa lui, efortul depus de acestea creşte, la fel şi costurile.  “Ar trebui să primim ajutor, nu neapărat bani, ci să fiţi alături de noi. (...) Sunt două părţi când vorbim de exporturi: partea care ţine de legislativ şi partea care ţine de firme. Trebuie să fie neapărat împreună. Nu ştiu cum se vede de la Bruxelles, dar de la noi se vede urât. Avem nevoie de susţinere şi din partea Uniunii Europene”, a spus Valentin PETRESCU, Prim vicepreședinte, Federația Patronatelor Societăților din Construcții. “Exporturile pentru noi înseamnă enorm. Sectorul de construcţii e mai apreciat în afară decât în ţară în vremurile acestea. (...) Antreprenorii români sunt de felicitat pentru că reuşesc să facă multe pe cont propriu, dar ne trebuie un instrument la nivel naţional, inventarierea resurselor, din afară sau din ţară, există o dimensiune asociativă de care avem nevoie. (...) Dacă comparăm cotele de marketing dintr-o companie, între 2-3-5% şi privim România ca o companie, nu avem investiţii în marketing de nici 0,00000001%”, a completatTiberiu ANDRIOAIEI, Vicepreședinte, Federația Patronatelor Societăților din Construcții.
Acordurile bilaterale pe care le-ar putea încheia România în favoarea exportatorilor şi relaţia cu mediul bancar sunt alte două sectoare în care exportatorii aşteaptă susţinerea Guvernului. La fel şi la capitolul promovare, la care România este în continuare deficitară.
“ArcelorMittal exportă 2 milioane de tone de produse din oţel. Exportăm în Uniunea Europeană, în zona Balcani, Turcia, America, America de sud, Africa. Vrem acces nelimitat pe piaţa Turciei, o piaţă foarte importantă pentru noi, produsele lor intră în România, noi avem acolo câteva praguri de care ne lovim. (…) Dacă se poate face ceva pe partea de Marea Caspică sau în Ucraina, dacă avem ceva acorduri bilaterale”, a explicat Ionel BORȘ, Country Manager, ArcelorMittal România. “Exporturile sunt foarte importante, ar trebui să facă parte din strategie de ţară. Farmec creşte la export de ani de zile. Vrem recuperarea ţărilor în care am fost prezenţi odată: Iran, China, Arabia. Să folosim diaspora, foşti studenţi, doctori pot să ne fie promotori sau chiar parteneri de afaceri. (…) Târgurile să fie organizate la timp. Imaginea pavilionului României nu poate fi la nivelul celorlalte. Dacă nu se poate, atunci să găsim metode pentru subvenţionarea exportatorilor sau suport pentru promovare”, a adăugat şi Ioana TURDEAN, Manager Export, Farmec. “Am reuşit să atragem investiţii şi asta e o lecţie pentru antreprenorii români care vor să exporte. Am atras Banca Mondială ca investitor şi ne-a dat acces la o reţea de cunoştinţe pe care nu le aveam. Dacă vom avea şi misiunile economice româneşti care să ne susţină va fi deja un plus foarte mare (...)”, a spus şi Bogdan PADIU, CEO, Teamnet Group
„Spuneţi-ne de fiecare dată când ambasada sau biroul comercial nu răspunde. (...) Avem o bază de reprezentanţi comercială în afară, folosiţi-i! Spuneţi-ne dacă nu răspunde. Ei sunt acolo să răspundă, să vă ajute, ăsta e scopul lor principal”, i-a îndemnat vicepremierul Borc pe oamenii de afaceri. La fel a procedat şi ministrul Lazăr Comănescu. „Să informaţi ambasadele, dvs decideţi dacă e oportun să informaţi ministerul sau ambasada. Informaţie MAE când plecaţi, informaţi dacă nu aveţi reacţii”, a spus acesta.
Corina VULPEȘ, Director, Direcția Marketing și Comercial, EximBank a dat asigurări că EximBank încearcă să-i ajute pe exportatori. “Accesul pe pieţele noi purtătoare de riscuri majore (n.r. nordul Africii, Orientul Mijlociu, fostul spaţiu sovietic, Iran, Vietnam), susţinerea exportatorilor actuali sau potenţiali  (n.r. schemă susţinere exportatori companii cu CA sub 2 milioane de euro) şi implicarea în susţinerea exportatorilor din partea mediului bancar sunt priorităţi pentru EximBank”, le-a spus Vulpeş participanţilor la dezbaterea “Exporturile – motor de creştere a României”. 

Tabloul exporturilor în România, conturat de datele statistice disponibile, arată că există un potenţial foarte mare de creştere, de extindere a afaceriştilor români pe pieţe internaţionale. Însă e nevoie de un plan închegat al autorităţilor, de o viziune, o strategie a dezvoltării pe termen lung, de scheme de suport naţionale şi, în definitiv, de interes real cu privire la problemele cu care se confruntă acest sector.
“Mai mult de 70% din cifra de afaceri pe 2015 vine din exporturi. Am exportat în 2015 mai mult de 100 de milioane de euro, iar acum putem să vorbim de o cifră similară pentru trimestul I din 2006, avem 28 de milioane de euro exporturi, ceea ce înseamnă o creştere de mai mult de 3%. (…) Cred că se poate demonstra că există management în România.“, a spus şi Prof. Av. Gheorghe PIPEREA, Administrator Judiciar, Oltchim.

Cea de-a doua ediţie a dezbaterii ”Exporturile – motor de creştere pentru România”, organizată de Intact Media Group, a fost susținută de Federația Patronatelor Societăților din Construcții, EximBank, Teamnet Group, Rompetrol, ArcelorMittal România, Farmec și RomInsolv.

Intact Professional Debates mulțumește tuturor partenerilor și participanților care au contribuit la succesul acestui eveniment!

Citeşte mai multe despre:   intact media group,   exporturi

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu