Preşedintele turc Recep Erdogan a apărut în mijlocul mulţimii de
susţinători sâmbătă dimineaţă devreme la aeroportul Ataturk din
Istanbul, după ceea ce potrivit oficialilor a fost o tentativă de
lovitură de stat a unui grup din interiorul forţelor armate, potrivit
imaginilor televiziunii NTV, informează Reuters.
Mulţimea flutura steagul Turciei, potrivit imaginilor televiziunii. Omul forte al Turciei îşi petrecea de câteva zile vacanţa cu familia într-o staţiune de pe litoral în vestul ţării, potrivit presei, aminteşte AFP.
Canalul turc Fox TV a difuzat o înregistrare a lui Erdogan mai devreme în timpul nopţii, în care el declară că a avut loc o revoltă împotriva solidarităţii şi unităţii ţării, dar că nicio putere nu este deasupra voinţei naţionale.AGERPRES

Citeşte mai multe despre:
LOVITURĂ DE STAT în TURCIA, recep tayyip erdogan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu