Cosmin Dragu Flueras, acuzat de trafic de droguri,
gasit nevinovat de Judecatoria Arad si de Tribunalul Arad, dar
condamnat in recurs la 15 ani inchisoare, in 2003, de Curtea de Apel
Timisoara, a fost achitat definitiv la revizuire. Curtea
de Apel Timisoara, adica instanta care il condamnase definitiv, a
respins, marti 9 iunie 2015, recursul declarat de Parchetul de pe langa
Tribunalul Arad impotriva deciziei Tribunalului Arad, mentinand astfel
solutia de achitare dispusa in 2003 de instanta de apel.
Iata minuta hotararii nr.1/09.06.2015 a Curtii de Apel Timisoara (dosar nr.214/59/2008*):
“In
baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b C.p.p. vechi, respinge ca nefondat
recursul declarat de Parchetul de pe langa Tribunalul Arad impotriva
deciziei penale nr. 496 din 17 septembrie 2003 a Tribunalului Arad,
pronuntata in dosar nr. 1929/2003. In baza art. 192 al. 2 C.p.p. vechi, cheltuielile judiciare ocazionate cu recursul procurorului raman in sarcina statului. Definitiva. Pronuntata in sedinta publica din 9 iunie 2015”.
CA Timisoara admite contestatia in anulare, Flueras este condamnat a doua oara la 15 ani inchisoare
La
5 ani de la condamnare, cauza a fost redeschisa, in 2008, dupa ce
Flueras a formulat o contestatie in anulare in lumina noilor dispozitii
procesual penale (art.385/16 Cpp). Barbatul a invocat faptul ca a fost
condamnat fara a fi audiat si fara ca instanta de recurs sa administreze
vreo proba care sa rastoarne solutiile de achitare dispuse de
instantele inferioare. In 2011, Curtea de Apel Timisoara a admis
contestatia in anulare, a casat decizia Tribunalului Arad si sentinta
Judecatoriei Arad - hotarari pronuntate in 2003 -, iar la rejudecare a
dispus schimbarea incadrarii juridice a faptelor. Cu toate acestea,
Cosmin Dragu Flueras a fost din nou condamnat la 15 ani inchisoare,
pentru organizarea, conducerea sau finantarea
faptelor de introducere sau scoatere din tara, precum si importul ori
exportul de droguri de mare risc.
CEDO a constatat incalcarea dreptului la un proces echitabil
Cosmin Dragu Flueras, sprijinit in demersurile sale judiciare de celebrul avocat Gheorghita Mateut (foto),
a avut insa castig de cauza la CEDO. In 2013, Curtea de la Strasbourg a
condamnat statul roman pentru incalcarea dreptului la un proces
echitabil, garantat de art. 6 din Conventie. Judecatorii europeni au
atras atentia Romaniei ca "un nou
proces sau o redeschidere a procedurii, la cererea persoanei
interesate, reprezinta, in principiu, un mijloc adecvat de reparare a
incalcarii constatate", subliniind, totodata, ca "art. 408/1 Cpp permite
revizuirea unui proces pe plan intern in cazul in care Curtea a
constatat o incalcare a drepturilor si libertatilor fundamentale ale
reclamantului".
Precizam ca, in toata aceasta perioada, Cosmin Dragu Flueras nu a executat nicio zi de detentie. La
7 ianuarie 2004, pe numele sau a fost emis un mandat de arestare, care
insa nu a fost pus in executare intrucat barbatul a plecat din Romania
imediat dupa pronuntarea teribilei hotarari, fugind, practic, de abuzul
comis impotriva sa tocmai de cei care ar fi trebuit sa cenzureze eroarea
parchetului si sa-i faca dreptate. Dupa
intrarea in vigoare a Legii 356/2006 (pentru modificarea si completarea
Codului de procedura penala), a incercat din nou sa-si obtina
nevinovatia si a formulat contestatia in anulare mai sus-amintita.
Cererea, inregistrata pe rolul Curtii de Apel Timisoara, a fost admisa
in principiu, instanta a dispus rejudecarea recursului, insa a pronuntat
o solutie de condamnare, in aceleasi conditii de incalcare a
principiului nemijlocirii, fara a proceda la readministrarea probelor pe baza carora Flueras fusese achitat de instantele inferioare.
Prezentam
cronologia dosarului in care Cosmin Dragu Flueras a fost achitat, iar
mai apoi, condamnat la 15 ani de inchisoare, precum si pasaje din
hotararea CEDO in cauza “Flueras contra Romaniei”:
-In 23 ianuarie 2001, prin rechizitoriul nr. 847/P/2000 al Parchetului de pe langa Tribunalul Arad,
Cosmin Dragu Flueras a fost trimis in judecata pentru comiterea
infractiunii de trafic de stupefiante, infractiune prevazuta si
sanctionata in acel moment de art. 312 alin. (2) din Codul penal.
Dosarul a fost inregistrat pe rolul Judecatoriei Arad. Barbatul a fost
acuzat ca in perioada noiembrie 1996 – ianuarie 1997 ar fi racolat si
finantat doua persoane pentru efectuarea unui transport de droguri.
-In 10 februarie 2003, prin sentinta penala nr. 278 din dosarul nr. 7880/2002, Judecatoria Arad a dispus achitarea lui Cosmin Dragu Flueras
in ceea ce priveste infractiunea de trafic de stupefiante („fapta nu
exista”). Impotriva acestei sentinte, Parchetul de pe langa Judecatoria
Arad a declarat apel.
-In 17 septembrie 2003, prin decizia penala nr. 496 pronuntata de Tribunalul Arad in dosarul nr. 1929/2003,
instanta a admis apelul declarat de Parchetul de la langa Judecatoria
Arad impotriva sentintei penale nr. 278/10.02.2003 si a desfiintat
dispozitiile acesteia numai in ceea ce priveste incadrarea juridica a
faptei pentru care Flueras a fost trimis in judecata si achitat de
instanta de fond. Astfel, judecatorii
au dispus schimbarea incadrarii juridice din fapta prevazuta la art.
312 alin. (2) din Codul Penal, in cea prevazuta la art. 20 din Codul
Penal raportat la art. 13 alin. (1) si art. 3 alin. (2) si art. 10 din
Legea nr. 143/2000, mentinand solutia de achitare dispusa de Judecatoria Arad.
-Parchetul
de pe langa Tribunalul Arad a declarat recurs impotriva deciziei penale
nr. 496 din 17 septembrie 2003, solicitand casarea ambelor hotarari in
baza art. 385/9, pct. 18 si art. 385/9, pct. 17 din CPP - 1968, iar in
rejudecare sa se dispuna condamnarea lui Flueras pentru fapta prevazuta
si pedepsita de art. 20 din Codul Penal raportat la art. 13 alin. (1) si
art. 3 alin. (2) si art. 10 din Legea nr. 143/2000 (tentativa la
organizarea, conducerea sau finantarea faptei de introducere sau
scoatere din tara, precum si importul ori exportul de droguri de mare
risc).
-In 18 decembrie 2003, instanta de recurs – Curtea
de Apel Timisoara – prin decizia penala nr. 1257/R, pronuntata in
dosarul nr. 8145/P/2003, a dispus condamnarea lui Flueras la 15 ani de
inchisoare.
-In
7 ianuarie 2004, a fost emis un mandat de arestare pe numele lui
Flueras, care nu a fost pus, insa, in executare, avand in vedere ca
acesta plecase din Romania in 18 decembrie 2003;
-In
2008, in temeiul noului art. 386 lit. e) CPP, reclamantul a formulat o
contestatie in anulare impotriva hotararii din 18 decembrie 2003,
considerand au fost incalcate dispozitiile art. 385/16 CPP, deoarece
instanta de recurs l-a condamnat fara sa fie audiat in persoana si fara
administrarea niciunei probe in fata sa.
-Prin decizia nr. 678/R/27 din 27 iunie 2008, data in dosarul nr. 214/59/2008, Curtea
de Apel Timisoara a admis contestatia in anulare a reclamantului, a
anulat hotararea din 18 decembrie 2003 si a dispus reexaminarea
recursului. In
acest scop, instanta a mentionat ca reclamantul nu a fost ascultat in
persoana, cum impunea noul art. 385/16 CPP, precum si jurisprudenta CEDO
(Constantinescu contra Romaniei, nr. 28.871/95, CEDO 2000-VIII).
-Prin decizia penala din data de 31.01.2011 data in dosarul nr. 214/59/2008, Curtea
de Apel Timisoara a mentinut decizia initiala de condamnare a
reclamantului la pedeapsa de 15 ani inchisoare pentru infractiunea
prevazuta la art. 10 coroborat cu art. 3 alin. (2) din Legea nr.
143/2000.
-Considerand
nelegala hotararea prin care a fost trimis in spatele gratiilor pentru
15 ani, Flueras a dat in judecata statul roman la CEDO, iar prin hotararea Flueras contra Romaniei, din data de 9 aprilie 2013, Curtea de la Strasbourg i-a dat castig de cauza. CEDO a condamnat statul roman pentru incalcarea art. 6 paragraful 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.-In
iunie 2014, in baza hotararii CEDO, care a fost publicata in Monitorul
Oficial in aprilie 2014, Flueras a inaintat Curtii de Apel Timisoara o
cerere de revizuire a recursului.
-Cererea a fost admisa, iar in iulie 2014, recursul a fost repus pe rolul Curtii de Apel Timisoara.
-In 9 iunie 2015, in
baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b) CPP vechi, instanta a respins ca
nefondat recursul declarat de Parchetul de pe langa Tribunalul Arad
impotriva deciziei penale nr. 496 din 17 septembrie 2003 a Tribunalului
Arad, pronuntata in dosar nr. 1929/2003.
Prezentam principalele paragrafe din motivarea hotararii CEDO pronuntate in cauza Flueras contra Romaniei:
„a) Cu privire la calitatea de victima ca urmare a redeschiderii procedurii si epuizarea cailor de atac interne
46. Curtea reaminteste, in primul rand, ca sistemul european de protectie a drepturilor omului se bazeaza pe principiul subsidiaritatii. Statele trebuie sa aiba posibilitatea de a remedia incalcarile produse inainte ca aceasta sa examineze capatul de cerere in cauza. Totusi, 'principiul subsidiaritatii nu implica renuntarea la orice control cu privire la rezultatul obtinut ca urmare a utilizarii caii de atac interne' [Giuseppe Mostacciuolo impotriva Italiei (nr. 2) (MC), nr. 65.102/01, pct. 81, 29 martie 2006]. In plus, principiul subsidiaritatii nu trebuie sa fie interpretat astfel incat sa li se permita statelor sa se sustraga competentei Curtii.
47. In fapt, un acuzat nu poate pretinde ca are calitatea de victima a unei incalcari a art. 6 paragraful 1 inainte de condamnarea sa (cu cateva exceptii care privesc, intre altele, cerinta privind un termen rezonabil sau accesul la o instanta). Redeschiderea unei proceduri poate sa para ca 'repune' reclamantul in situatia in care se afla inainte de a deveni victima si, prin urmare, restabileste statu quo ante. Totusi, in opinia Curtii, obtinerea si pierderea calitatii de victima nu sunt reglementate in mod necesar de aceleasi norme (Sakhnovski, citata anterior, pct. 78).
48. Curtea apreciaza ca redeschiderea procedurii nu poate sa fie considerata in mod automat ca fiind in sine o reparatie suficienta, care sa poata determina pierderea calitatii de victima a reclamantului. Pentru a stabili daca reclamantul isi pastreaza aceasta calitate sau nu, Curtea ia in considerare procedura in ansamblul sau, inclusiv cea ulterioara redeschiderii. Aceasta abordare permite stabilirea unui echilibru intre principiul subsidiaritatii si eficacitatea mecanismului Conventiei. Pe de o parte, statul poate sa redeschida si sa reexamineze cauze penale pentru a remedia incalcarile art. 6 din Conventie. Pe de alta parte, noua procedura trebuie sa fie desfasurata cu celeritate si respectand garantiile prevazute la art. 6 din Conventie. Datorita acestei abordari, procedura ulterioara redeschiderii nu se poate sustrage controlului Curtii, fiind astfel mentinuta eficacitatea dreptului de recurs individual (Sakhnovski, citata anterior, pct. 83)
49. Pe scurt, Curtea considera ca simpla redeschidere a procedurii in cadrul unei contestatii nu constituie o reparatie corespunzatoare si suficienta pentru reclamant. Prin urmare, acesta se poate pretinde inca victima in sensul art. 34 din Conventie. In consecinta, Curtea respinge exceptiile preliminare invocate de Guvern in ceea ce priveste calitatea de victima a reclamantului.
50. De asemenea, Curtea subliniaza ca, dupa ce a fost informata cu privire la redeschiderea procedurii, a solicitat partilor sa prezinte informatii in aceasta privinta, precum si observatii suplimentare. In observatiile respective trimise la 27 mai 2011, reclamantul sustinea ca Hotararea Curtii de Apel Timisoara din 31 ianuarie 2011 nu a permis repararea niciuneia dintre incalcarile pretinse in cererea sa initiala (supra, pct. 45). La solicitarea Curtii, Guvernul a prezentat comentariile sale ca raspuns la aceste observatii (supra, pct. 40-43). Avand in vedere ansamblul procedurii desfasurate in fata sa, Curtea considera ca Guvernul nu a fost dezavantajat in raport cu reclamantul si ca a avut posibilitatea de a-si expune punctul de vedere privind cauza in ansamblul sau (a se vedea, mutatis mutandis, Sakhnovski, citata anterior, pct. 87-88). In aceste conditii, Curtea considera ca este necesar sa fie respins argumentul Guvernului conform caruia noua procedura nu ar avea nicio legatura cu prezenta cauza si reclamantul nu ar fi formulat niciun capat de cerere cu privire la aceasta noua procedura.
51. Pe de alta parte, Curtea subliniaza ca exceptia intemeiata pe neepuizarea cailor de atac interne, astfel cum a fost formulata de Guvern, trebuie sa fie, de asemenea, respinsa, avand in vedere ca si Curtea de Apel Timisoara a adoptat o noua hotarare in procedura, condamnarea reclamantului fiind in prezent definitiva. Curtea observa ca Guvernul nu a sustinut ca reclamantul nu ar fi epuizat caile de atac interne inainte de sesizarea sa initiala din 2004.
52. Acum, Curtea trebuie sa stabileasca daca procedura desfasurata dupa redeschidere a respectat cerintele privind echitatea in sensul art. 6 paragraful 1 din Conventie.
b) Cu privire la stabilirea aspectului daca reclamantul a beneficiat de un proces echitabil
53. Curtea reaminteste ca modalitatile de aplicare a art. 6 din Conventie in privinta procedurilor din apel depind de caracteristicile procedurii despre care este vorba; trebuie sa se tina seama de ansamblul procedurii interne si de rolul atribuit instantei de apel in ordinea juridica nationala. Atunci cand a avut loc o sedinta publica in prima instanta, absenta dezbaterilor publice in apel poate fi justificata de particularitatile procedurii in cauza, avand in vedere natura sistemului national de apel, intinderea competentelor instantei de apel, maniera in care au fost efectiv expuse si protejate interesele reclamantului in fata sa si in special natura chestiunilor solutionate de aceasta (Botten impotriva Norvegiei, 19 februarie 1996, pct. 39, Culegere de hotarari si decizii 1996-I).
54. In plus, Curtea a declarat ca, atunci cand instanta de apel trebuie sa judece o cauza in fapt si in drept si sa examineze in ansamblul sau chestiunea vinovatiei sau a nevinovatiei, aceasta nu poate, din motive care privesc echitatea procesului, sa se pronunte cu privire la aceste aspecte fara sa aprecieze direct marturiile prezentate in persoana de acuzatul care sustine ca nu a savarsit actul considerat o infractiune penala (Ekbatani impotriva Suediei, Hotararea din 26 mai 1988, seria A nr. 134, pct. 32, si Constantinescu, citata anterior, pct. 55).
55. Curtea reaminteste, de asemenea, ca admisibilitatea probelor este o chestiune ce tine in primul rand de reglementarile nationale, ca, in principiu, instantele nationale au obligatia de a aprecia probele obtinute de acestea, ca rolul incredintat Curtii de catre Conventie consta in a cerceta daca procedura considerata in ansamblul sau, inclusiv modul de prezentare a mijloacelor de proba, a avut un caracter echitabil [Garcia Ruiz impotriva Spaniei (MC), nr. 30.544/96, pct. 28, CEDO 1999-I]. Astfel, 'desi, in principiu, este de competenta instantei nationale sa se pronunte cu privire la necesitatea sau oportunitatea citarii unui martor (...), circumstante exceptionale ar putea determina Curtea sa concluzioneze ca art. 6 este incompatibil cu neascultarea unei persoane ca martor' (Bricmont impotriva Belgiei, 7 iulie 1989, pct. 89, seria A nr. 158).
56. Revenind la faptele cauzei, Curtea observa in primul rand ca, dupa redeschiderea procedurii in 2008, reclamantul a fost ascultat de Curtea de Apel Timisoara. Aceasta considera ca argumentul reclamantului, conform caruia audierea sa a fost pur formala (supra, pct. 45), nu este motivat suficient. In schimb, nu se contesta faptul ca reclamantul a fost condamnat de curtea de apel fara o noua audiere a martorilor (supra, pct. 42). Prin urmare, pentru a stabili daca a fost incalcat art. 6 paragraful 1 din Conventie, este necesar sa fie examinat rolul Curtii de Apel Timisoara si natura problemelor cu privire la care aceasta trebuia sa se pronunte.
57. Curtea observa ca, in speta, intinderea competentelor instantelor de recurs este definita la art. 385/15 si 385/16 C. proc. pen. Potrivit art. 385/15, curtea de apel, in calitate de instanta de recurs, nu era obligata sa pronunte o noua hotarare pe fond, dar avea aceasta posibilitate. La 31 ianuarie 2011, curtea de apel a admis recursul parchetului, a casat Hotararea judecatoriei din 10 februarie 2003 si Hotararea din 17 septembrie 2003 a tribunalului si a pronuntat o noua hotarare pe fond. Conform dispozitiilor legale citate anterior, rezulta ca procedura in fata instantei de recurs era o procedura completa, care respecta aceleasi reguli ca si o procedura pe fond, curtea de apel fiind obligata sa se pronunte atat cu privire la faptele cauzei, cat si in drept. Instanta de recurs putea hotari fie sa confirme achitarea reclamantului, fie sa il declare vinovat, dupa o analiza completa a chestiunii vinovatiei sau nevinovatiei persoanei interesate, administrand noi mijloace de proba, dupa caz. In plus, aspectele pe care a trebuit sa le analizeze curtea de apel pentru a se pronunta cu privire la vinovatia reclamantului aveau un caracter pur faptic. Era vorba de problema stabilirii aspectului daca reclamantul a participat la organizarea traficului de droguri (a se vedea, de asemenea, mutatis mutandis, Danila impotriva Romaniei, nr. 53.897/00, pct. 39, 8 martie 2007, Gaitanaru, citata anterior, pct. 30).
58. In speta, Curtea subliniaza ca achitarea reclamantului de catre instantele din Arad a avut loc dupa audierea mai multor martori. Aceste instante au considerat ca martorii care figurau in dosar nu erau suficienti pentru a stabili vinovatia reclamantului. Pentru a inlocui achitarea cu o condamnare, instanta de recurs nu dispunea de nicio informatie noua si s-a bazat exclusiv pe materialele din dosar, in principal pe declaratiile facute in fata parchetului si in prima instanta. Prin urmare, Curtea de Apel Timisoara a analizat marturiile si a concluzionat caracterul lor onest si suficient pentru a sta la baza unui verdict de vinovatie doar in temeiul declaratiilor scrise obtinute de parchet si al notelor de sedinta ale judecatoriei, care relatau declaratiile martorilor.
59. In esenta, curtea de apel a intemeiat condamnarea reclamantului pe o noua interpretare a declaratiilor ale caror autori nu au fost audiati de aceasta. Astfel, a adoptat o pozitie opusa celei din hotararile instantelor inferioare, care l-au achitat pe reclamant, in special pe baza declaratiilor facute de acesti martori in cursul sedintelor care s-au desfasurat in fata lor. Desi este de competenta instantei de recurs sa aprecieze diversele informatii obtinute, precum si relevanta celor pe care reclamantul doreste sa le prezinte, este la fel de adevarat ca reclamantul a fost declarat vinovat pe baza acelorasi marturii care i-au determinat pe primii judecatori sa se indoiasca de temeinicia acuzatiei impotriva sa suficient de mult pentru a motiva achitarea acestuia in prima instanta si in apel. In aceste conditii, neaudierea de catre Curtea de Apel Timisoara a acestor martori inainte de a-l declara vinovat a limitat semnificativ dreptul sau la aparare (Destrehem impotriva Frantei, nr. 56.651/00, pct. 45, 18 mai 2004, si Gaitanaru, citata anterior, pct. 32).
60. In cele din urma, in masura in care Guvernul subliniaza faptul ca reclamantul nu a solicitat curtii de apel audierea martorilor, Curtea considera ca instanta de recurs era obligata sa adopte din oficiu masuri pozitive in acest scop, chiar daca reclamantul nu a solicitat acest lucru in mod expres (a se vedea, mutatis mutandis, Botten, citata anterior, pct. 53, si Danila, citata anterior, pct. 41).
61. Prin urmare, Curtea considera ca pronuntarea condamnarii reclamantului fara audierea martorilor, desi acesta fusese achitat de doua instante inferioare, este contrara cerintelor unui proces echitabil in sensul art. 6 paragraful 1 din Conventie.
62. In consecinta, Curtea apreciaza ca aceste elemente sunt suficiente pentru a constata ca, in speta, a fost incalcat art. 6 paragraful 1 din Conventie. (...)
„a) Cu privire la calitatea de victima ca urmare a redeschiderii procedurii si epuizarea cailor de atac interne
46. Curtea reaminteste, in primul rand, ca sistemul european de protectie a drepturilor omului se bazeaza pe principiul subsidiaritatii. Statele trebuie sa aiba posibilitatea de a remedia incalcarile produse inainte ca aceasta sa examineze capatul de cerere in cauza. Totusi, 'principiul subsidiaritatii nu implica renuntarea la orice control cu privire la rezultatul obtinut ca urmare a utilizarii caii de atac interne' [Giuseppe Mostacciuolo impotriva Italiei (nr. 2) (MC), nr. 65.102/01, pct. 81, 29 martie 2006]. In plus, principiul subsidiaritatii nu trebuie sa fie interpretat astfel incat sa li se permita statelor sa se sustraga competentei Curtii.
47. In fapt, un acuzat nu poate pretinde ca are calitatea de victima a unei incalcari a art. 6 paragraful 1 inainte de condamnarea sa (cu cateva exceptii care privesc, intre altele, cerinta privind un termen rezonabil sau accesul la o instanta). Redeschiderea unei proceduri poate sa para ca 'repune' reclamantul in situatia in care se afla inainte de a deveni victima si, prin urmare, restabileste statu quo ante. Totusi, in opinia Curtii, obtinerea si pierderea calitatii de victima nu sunt reglementate in mod necesar de aceleasi norme (Sakhnovski, citata anterior, pct. 78).
48. Curtea apreciaza ca redeschiderea procedurii nu poate sa fie considerata in mod automat ca fiind in sine o reparatie suficienta, care sa poata determina pierderea calitatii de victima a reclamantului. Pentru a stabili daca reclamantul isi pastreaza aceasta calitate sau nu, Curtea ia in considerare procedura in ansamblul sau, inclusiv cea ulterioara redeschiderii. Aceasta abordare permite stabilirea unui echilibru intre principiul subsidiaritatii si eficacitatea mecanismului Conventiei. Pe de o parte, statul poate sa redeschida si sa reexamineze cauze penale pentru a remedia incalcarile art. 6 din Conventie. Pe de alta parte, noua procedura trebuie sa fie desfasurata cu celeritate si respectand garantiile prevazute la art. 6 din Conventie. Datorita acestei abordari, procedura ulterioara redeschiderii nu se poate sustrage controlului Curtii, fiind astfel mentinuta eficacitatea dreptului de recurs individual (Sakhnovski, citata anterior, pct. 83)
49. Pe scurt, Curtea considera ca simpla redeschidere a procedurii in cadrul unei contestatii nu constituie o reparatie corespunzatoare si suficienta pentru reclamant. Prin urmare, acesta se poate pretinde inca victima in sensul art. 34 din Conventie. In consecinta, Curtea respinge exceptiile preliminare invocate de Guvern in ceea ce priveste calitatea de victima a reclamantului.
50. De asemenea, Curtea subliniaza ca, dupa ce a fost informata cu privire la redeschiderea procedurii, a solicitat partilor sa prezinte informatii in aceasta privinta, precum si observatii suplimentare. In observatiile respective trimise la 27 mai 2011, reclamantul sustinea ca Hotararea Curtii de Apel Timisoara din 31 ianuarie 2011 nu a permis repararea niciuneia dintre incalcarile pretinse in cererea sa initiala (supra, pct. 45). La solicitarea Curtii, Guvernul a prezentat comentariile sale ca raspuns la aceste observatii (supra, pct. 40-43). Avand in vedere ansamblul procedurii desfasurate in fata sa, Curtea considera ca Guvernul nu a fost dezavantajat in raport cu reclamantul si ca a avut posibilitatea de a-si expune punctul de vedere privind cauza in ansamblul sau (a se vedea, mutatis mutandis, Sakhnovski, citata anterior, pct. 87-88). In aceste conditii, Curtea considera ca este necesar sa fie respins argumentul Guvernului conform caruia noua procedura nu ar avea nicio legatura cu prezenta cauza si reclamantul nu ar fi formulat niciun capat de cerere cu privire la aceasta noua procedura.
51. Pe de alta parte, Curtea subliniaza ca exceptia intemeiata pe neepuizarea cailor de atac interne, astfel cum a fost formulata de Guvern, trebuie sa fie, de asemenea, respinsa, avand in vedere ca si Curtea de Apel Timisoara a adoptat o noua hotarare in procedura, condamnarea reclamantului fiind in prezent definitiva. Curtea observa ca Guvernul nu a sustinut ca reclamantul nu ar fi epuizat caile de atac interne inainte de sesizarea sa initiala din 2004.
52. Acum, Curtea trebuie sa stabileasca daca procedura desfasurata dupa redeschidere a respectat cerintele privind echitatea in sensul art. 6 paragraful 1 din Conventie.
b) Cu privire la stabilirea aspectului daca reclamantul a beneficiat de un proces echitabil
53. Curtea reaminteste ca modalitatile de aplicare a art. 6 din Conventie in privinta procedurilor din apel depind de caracteristicile procedurii despre care este vorba; trebuie sa se tina seama de ansamblul procedurii interne si de rolul atribuit instantei de apel in ordinea juridica nationala. Atunci cand a avut loc o sedinta publica in prima instanta, absenta dezbaterilor publice in apel poate fi justificata de particularitatile procedurii in cauza, avand in vedere natura sistemului national de apel, intinderea competentelor instantei de apel, maniera in care au fost efectiv expuse si protejate interesele reclamantului in fata sa si in special natura chestiunilor solutionate de aceasta (Botten impotriva Norvegiei, 19 februarie 1996, pct. 39, Culegere de hotarari si decizii 1996-I).
54. In plus, Curtea a declarat ca, atunci cand instanta de apel trebuie sa judece o cauza in fapt si in drept si sa examineze in ansamblul sau chestiunea vinovatiei sau a nevinovatiei, aceasta nu poate, din motive care privesc echitatea procesului, sa se pronunte cu privire la aceste aspecte fara sa aprecieze direct marturiile prezentate in persoana de acuzatul care sustine ca nu a savarsit actul considerat o infractiune penala (Ekbatani impotriva Suediei, Hotararea din 26 mai 1988, seria A nr. 134, pct. 32, si Constantinescu, citata anterior, pct. 55).
55. Curtea reaminteste, de asemenea, ca admisibilitatea probelor este o chestiune ce tine in primul rand de reglementarile nationale, ca, in principiu, instantele nationale au obligatia de a aprecia probele obtinute de acestea, ca rolul incredintat Curtii de catre Conventie consta in a cerceta daca procedura considerata in ansamblul sau, inclusiv modul de prezentare a mijloacelor de proba, a avut un caracter echitabil [Garcia Ruiz impotriva Spaniei (MC), nr. 30.544/96, pct. 28, CEDO 1999-I]. Astfel, 'desi, in principiu, este de competenta instantei nationale sa se pronunte cu privire la necesitatea sau oportunitatea citarii unui martor (...), circumstante exceptionale ar putea determina Curtea sa concluzioneze ca art. 6 este incompatibil cu neascultarea unei persoane ca martor' (Bricmont impotriva Belgiei, 7 iulie 1989, pct. 89, seria A nr. 158).
56. Revenind la faptele cauzei, Curtea observa in primul rand ca, dupa redeschiderea procedurii in 2008, reclamantul a fost ascultat de Curtea de Apel Timisoara. Aceasta considera ca argumentul reclamantului, conform caruia audierea sa a fost pur formala (supra, pct. 45), nu este motivat suficient. In schimb, nu se contesta faptul ca reclamantul a fost condamnat de curtea de apel fara o noua audiere a martorilor (supra, pct. 42). Prin urmare, pentru a stabili daca a fost incalcat art. 6 paragraful 1 din Conventie, este necesar sa fie examinat rolul Curtii de Apel Timisoara si natura problemelor cu privire la care aceasta trebuia sa se pronunte.
57. Curtea observa ca, in speta, intinderea competentelor instantelor de recurs este definita la art. 385/15 si 385/16 C. proc. pen. Potrivit art. 385/15, curtea de apel, in calitate de instanta de recurs, nu era obligata sa pronunte o noua hotarare pe fond, dar avea aceasta posibilitate. La 31 ianuarie 2011, curtea de apel a admis recursul parchetului, a casat Hotararea judecatoriei din 10 februarie 2003 si Hotararea din 17 septembrie 2003 a tribunalului si a pronuntat o noua hotarare pe fond. Conform dispozitiilor legale citate anterior, rezulta ca procedura in fata instantei de recurs era o procedura completa, care respecta aceleasi reguli ca si o procedura pe fond, curtea de apel fiind obligata sa se pronunte atat cu privire la faptele cauzei, cat si in drept. Instanta de recurs putea hotari fie sa confirme achitarea reclamantului, fie sa il declare vinovat, dupa o analiza completa a chestiunii vinovatiei sau nevinovatiei persoanei interesate, administrand noi mijloace de proba, dupa caz. In plus, aspectele pe care a trebuit sa le analizeze curtea de apel pentru a se pronunta cu privire la vinovatia reclamantului aveau un caracter pur faptic. Era vorba de problema stabilirii aspectului daca reclamantul a participat la organizarea traficului de droguri (a se vedea, de asemenea, mutatis mutandis, Danila impotriva Romaniei, nr. 53.897/00, pct. 39, 8 martie 2007, Gaitanaru, citata anterior, pct. 30).
58. In speta, Curtea subliniaza ca achitarea reclamantului de catre instantele din Arad a avut loc dupa audierea mai multor martori. Aceste instante au considerat ca martorii care figurau in dosar nu erau suficienti pentru a stabili vinovatia reclamantului. Pentru a inlocui achitarea cu o condamnare, instanta de recurs nu dispunea de nicio informatie noua si s-a bazat exclusiv pe materialele din dosar, in principal pe declaratiile facute in fata parchetului si in prima instanta. Prin urmare, Curtea de Apel Timisoara a analizat marturiile si a concluzionat caracterul lor onest si suficient pentru a sta la baza unui verdict de vinovatie doar in temeiul declaratiilor scrise obtinute de parchet si al notelor de sedinta ale judecatoriei, care relatau declaratiile martorilor.
59. In esenta, curtea de apel a intemeiat condamnarea reclamantului pe o noua interpretare a declaratiilor ale caror autori nu au fost audiati de aceasta. Astfel, a adoptat o pozitie opusa celei din hotararile instantelor inferioare, care l-au achitat pe reclamant, in special pe baza declaratiilor facute de acesti martori in cursul sedintelor care s-au desfasurat in fata lor. Desi este de competenta instantei de recurs sa aprecieze diversele informatii obtinute, precum si relevanta celor pe care reclamantul doreste sa le prezinte, este la fel de adevarat ca reclamantul a fost declarat vinovat pe baza acelorasi marturii care i-au determinat pe primii judecatori sa se indoiasca de temeinicia acuzatiei impotriva sa suficient de mult pentru a motiva achitarea acestuia in prima instanta si in apel. In aceste conditii, neaudierea de catre Curtea de Apel Timisoara a acestor martori inainte de a-l declara vinovat a limitat semnificativ dreptul sau la aparare (Destrehem impotriva Frantei, nr. 56.651/00, pct. 45, 18 mai 2004, si Gaitanaru, citata anterior, pct. 32).
60. In cele din urma, in masura in care Guvernul subliniaza faptul ca reclamantul nu a solicitat curtii de apel audierea martorilor, Curtea considera ca instanta de recurs era obligata sa adopte din oficiu masuri pozitive in acest scop, chiar daca reclamantul nu a solicitat acest lucru in mod expres (a se vedea, mutatis mutandis, Botten, citata anterior, pct. 53, si Danila, citata anterior, pct. 41).
61. Prin urmare, Curtea considera ca pronuntarea condamnarii reclamantului fara audierea martorilor, desi acesta fusese achitat de doua instante inferioare, este contrara cerintelor unui proces echitabil in sensul art. 6 paragraful 1 din Conventie.
62. In consecinta, Curtea apreciaza ca aceste elemente sunt suficiente pentru a constata ca, in speta, a fost incalcat art. 6 paragraful 1 din Conventie. (...)
71.
In plus, Curtea reaminteste ca, atunci cand o persoana particulara,
precum in speta, in urma unei proceduri viciate de incalcari ale
cerintelor art. 6 din Conventie, un
nou proces sau o redeschidere a procedurii, la cererea persoanei
interesate, reprezinta, in principiu, un mijloc adecvat de reparare a
incalcarii constatate (a
se vedea Gencel impotriva Turciei, nr. 53.431/99, pct. 27, 23 octombrie
2003, si Tahir Duran impotriva Turciei, nr. 40.997/98, pct. 23, 29
ianuarie 2004). In aceasta privinta, Curtea
subliniaza ca art. 408/1 C. proc. pen. permite revizuirea unui proces
pe plan intern in cazul in care Curtea a constatat o incalcare a
drepturilor si libertatilor fundamentale ale reclamantului (a se vedea si Mircea impotriva Romaniei, nr. 41.250/02, pct. 98, 29 martie 2007, Gaitanaru, citata anterior, pct. 44)”.
Nota:
traducerea in limba romana a paragrafelor din Hotararea CEDO este
reprodusa astfel cum a fost publicata pe portalul de specialitate lege5.ro.
Accesari:250
Comentarii