Este la îndemâna oricui sa observe ca mamaliga explodeaza de
cele mai multe ori cu mare întârziere, dupa ce aproape toti si-au
pierdut încrederea în ea, dar, s-a vazut, explodeaza întotdeauna cu mare
folos.
Bataliile pentru agheasma, moaste, sarmale si alte chilipiruri îmi
amintesc mereu de una dintre primele experiente pe care le-am facut la
lucrarile practice de fiziologie: e vorba de contractarea muschiului de
broasca la trecerea din ce în ce mai intensa a curentului electric prin
el. Pe masura ce sporesti intensitatea curentului, contractiile devin
tot mai dese, încât, la un moment dat, muschiul nu mai reactioneaza
deloc. Asa se face ca începusem sa ma împac treptat cu gândul ca
umilinta, saracia, agresivitatea prostilor, ura întretinuta permanent
i-au adus pe oameni în situatia de a nu mai reactiona, la instalarea
mentalitatii de lagar, mentalitate despre care am scris de atâtea ori
dupa ce am vizitat lagarul de la Auschwitz. Se vede însa ca, noi,
românii, trecem cu succes, dar si cu multa durere, toate corigentele. La
ora când scriu acest editorial, mi-e greu sa prevad cum se va sfârsi
protestul celor din Piata Universitatii. Am scris de multe ori despre ce
mi-as dori si ce cred ca ar merita aceasta tara, dar câteodata îmi
vine în minte o tableta a lui Marin Preda despre „nesfârsita
inventivitate a tipului infect“. Cert este ca mizeria si dominatia
incompetentilor si a spoliatorilor nu mai poate continua mult timp.
Argumentul decisiv este calitatea oamenilor din Piata, nivelul deosebit
de întelegere a politicii si luciditatea acestora. Tineri sau batrâni,
universitari încarcati de doctorate sau studenti aflati în sesiune cer
acelasi lucru si nu se lasa înselati de numerosii diversionisti care se
straduiesc sa acrediteze ideea cum ca toti politicienii sunt la fel, ca
de vina este, desigur, criza economica din lume: din Spania, Italia,
Grecia, Ungaria etc., ca orice miscare poate tulbura echilibrul la care
ne-ar fi adus gândirea economica basesciano-boca. Si pentru ca tot
vorbim despre diversiuni, primul-ministru, scos la înaintare, uluieste
prin apetitul sau neasteptat pentru dialog; nu are, cica, bani pentru
cresterea salariilor ori a pensiilor, dar este pregatit sa converseze
oricând si cu oricine, atâta doar ca acum nimeni nu mai are chef sa stea
de vorba cu el. Mai mult, premierul a depasit chiar si cea mai iezuita
imaginatie: are o asemenea întelegere pentru protestatari încât l-ar
invidia orice înalt prelat. La un moment dat, am avut impresia ca se va
duce, cu grabire, în Piata Universitatii, pentru a striga împreuna cu
ceilalti: „Libertate“, „Jos Basescu!“, „Alegeri anticipate nu comasate!“
sau: „Va rugam sa ne scuzati, nu producem cât furati!“ Dar la
încropeala în care s-a pomenit, se vede cusatura sau, cum ar spune un
distins intelectual din pepiniera prezidentiala, mai are ceva defecte,
nu este pus la punct cu stilistica dialogului, a comunicarii. Se
subîntelege, însa, minunile datorate Pietei Universitatii sunt abia la
început. Prima dintre ele este, cum era de asteptat, de sorginte
prezidentiala. Dupa cum se stie, în ultimii ani, tara a fost condusa
prin ordine si indicatii, la fel ca odinioara, în vremea Raposatului.
Cele mai importante legi, niste improvizatii, fara studii de impact,
unele inaplicabile, au fost impuse cu forta, prin asumare, într-un
parlament în care lasii, intimidatii sau prostii aroganti acceptau sa se
poarte precum niste necuvântatoare dresate sa reactioneze mecanic la
vederea degetelor altor papusari prezidentiali. Ce cred cu adevarat
aceste catastrofe politice, mârlanii nationali, despre cei ce i-au
trimis în parlament, s-a vazut în aceste zile, când nu s-au sfiit sa-si
comunice deschis parerile: derbedei, batausi, viermi, tarani,
anarhisti fanatici, mahala inepta si inculta si multe altele. Legea
Sanatatii este modelul cel mai recent despre cum se amesteca
improvizatia, ignoranta, smecheria si aroganta în constructia unei legi.
Patania doctorului Raed Arafat poate fi o lectie despre cum se
procedeaza pe la noi. El n-a avut decât o opinie de specialist, de om
care a reusit sa creeze o institutie care functiona foarte bine si a
carei existenta, printr-o smecherie tipica, era pusa sub semnul
întrebarii. Înainte de a demisiona a fost umilit, ironizat si amenintat
de la înaltimea fotoliului prezidential. Plecarea lui a fost doar
scânteia asteptata de cei mai multi, ca dovada ca, dupa numai cinci
zile, presedintele l-a rechemat si, cu toate ca l-a repus în functia
avuta dupa ce legea cu pricina a fost retrasa, focul aprins pare sa
se înteteasca pe zi ce trece. Sunt convins ca doctorul Arafat a acceptat
sa revina în Ministerul Sãnatatii pentru a apara SMURD-ul, o institutie
vitala mai ales pentru oamenii saraci. Dar, într-un spatiu în care
toate sunt stricate, unde legile apar si dispar cu usurinta cu care au
fost impuse, e greu de imaginat ca, pe termen lung, acesta ar putea
functiona. Si ca presedintele ar suporta aceasta înfrângere. Circula
mai demult o fabula de care îmi amintesc acum nu tocmai din întâmplare.
Un scorpion o roaga pe o broscuta sa-l treaca apa asigurând-o ca nu-i va
face nici un rau, ca îi va cruta viata etc. Broscuta se lasa convinsa,
însa, în mijlocul apei se pomeneste, spre uimirea ei, întepata. „Dar asa
ne-a fost întelegerea?, îi reproseaza broscuta. Nu-ti dai seama ca
murim amândoi?“ „Ba da, îi raspunde scorpionul, dar nu m-am putut
abtine!“ Nu stiu daca am povestit bine întâmplarea, dar sunt convins ca
doctorul Arafat a pierdut sansa de a fi mai mult decât un medic si un
organizator exceptional. Dar, oricum, „maurul si-a facut datoria“,
focul arde, si asta este cel mai important lucru. Focul arde în toate
orasele tarii. Si, indiferent ce va mai fi în zilele urmatoare, românii
si-au recâstigat demnitatea, imnul si tara. Si sper din toata inima sa
nu le piarda cum s-a întâmplat dupa Revolutie. Pâna nu demult, faptele
se transformau în cuvinte. Acum, în sfârsit, cuvintele se transforma în
fapte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu