Cine cu cine vorbeşte? - Interzis sub 18 ani

Puţine lucruri sunt cu adevărat interzise până la vârsta de 18 ani. Şi asta o spun din proprie experienţă. Interzicerea tutunului, alcoolului şi drogurilor sunt acte normative, care ar trebui respectate, dar cei care cred că adolescenţii aşteaptă majoratul ca să le pese de actul legal sunt idealişti. Nu despre asta e vorba, aceste trei sinapse sunt clişeele spre care se îndreaptă mintea noastră când încercăm să argumentăm eticheta de tânăr teribilist din ziua de azi, tot mai des aplicată fără context. Textul Mihaelei Mihailov şi spectacolul lui Lenuş Moraru aruncă à poignet cele trei păcate în discuţie, dar nu fac mare tam-tam pe seama lor. Miza lor e să sape mai adânc în eseistica părintească orală, care intră pe-o ureche tânărului delicvent şi iese pe alta, şi să ajungă la acele temeri părinteşti, corect întemeiate, de altfel, dar incorect aplicate în educaţia pe care aceştia le-o oferă copiilor. Acele replici tăioase devenite cutume, precum "Ce ştii tu?", "N-ai voie.", "Taci din gură!", la care se rezumă comunicarea părinte-copil. Un subiect contemporan şi binevenit în contextul tot mai lărgit al educaţiei.

 

Tot acest bulion clocotind al educaţiei (mai bine spus al "cum-se-face versus cum-nu-se-face" educaţia) este pus sub capacul strâns înfiletat al unui inocent cvasi-triunghi conjugal. Momentul surpins de piesă este, evident, explozia borcanului cu bulion. Se dau: o adolescentă cu dorinţă de emancipare de sub jugul educaţiei teoretice, împietrite în formule şi axiome, o mamă adeptă a acestor formule, un tată divorţat de această mamă, cu tendinţă de retrăire a tinereţii şi a depăşirii formulelor şi recenta iubită a acestui tată. Rezultă: un cocktail molotov de adevăruri familiale şi familiare oricărui părinte şi copil. Frumuseţea acestui demers este echilibrul vinovăţiei pe care autoarea textului îl sugerează în text şi pe care actorii (Iulia Samson, Andrea Şovan, Teodora Păcurar, Raluca Botez şi Ion Bechet) reuşesc să-l pătrundă în joc, echilibru pe care se bazează morala acestui spectacol. Nu există vinovaţi în astfel de conflicte. Există doar frici şi comunicare. Iar cel mai mare demon, cel pe care îl accesează de fapt spectacolul, este frica de comunicare, frica de a vorbi cu un părinte sau copil, respectiv frica de a asculta un părinte sau un copil, o frică instinctivă, intrinsecă de a nu da greş în educaţie şi de a nu vedea pe nimeni rănit. Interzis sub 18 ani este un spectacol despre oameni răniţi, mai devreme sau mai târziu, care trebuie să vorbească despre asta, unii cu ceilalţi. Ceea ce mi se pare un punct pus pe i, la momentul potrivit, în locul potrivit.

 

Spectacolul are premiera pe 18 şi 19 decembrie 2015, la ora 20:00, la Teatrul Excelsior Bucureşti şi se joacă cu dublă distribuţie pe rolul iubitei tatălui. E un prilej bun de mers la teatru şi reflectat. E un spectacol concis, fără prea multă poezie, decât acolo unde este cazul, cu lucruri spuse în faţă, cu zvâc tineresc şi sinceritate actoricească. Până la urmă, singurul lucru cu adevărat interzis sub 18 ani este ignoranţa.