miercuri, 2 decembrie 2015

Topul politicienilor după numărul de dosare penale

Autor: Marius Gîrlașiu 02 Dec 2015 - 08:15
Topul politicienilor după numărul de dosare penale ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO
Vezi galeria foto


Avalanşa de dosare penale pe numele parlamentarilor a devenit un fenomen. Există aleşi ai neamului cu câte trei sau patru dosare deschise la DNA, care au rămas în continuare reprezentanţi ai poporului în Parlament. Elena Udrea şi Dan Şova sunt printre campionii dosarelor DNA, fiecare cu câte patru.

Deputatul Elena Udrea se află în topul dosarelor pe cap de parlamentar. Fosta candidată la prezidenţiale este implicată în nu mai puţin de patru dosare deschise de către procurorii DNA. Udrea este urmărită penal în dosarul Microsoft şi trimisă deja în judecată la Curtea Supremă în dosarul Gala Bute. Pe lângă cele două cazuri, Elena Udrea mai este cercetată pentru complicitate la abuz în serviciu într-un alt dosar în care procurorii vizează un credit BRD în valoare de peste 3 milioane de euro pe care fostul ministru al Dezvoltării şi Turismului l-a obţinut în urmă cu mai mulţi ani. Un alt dosar pe numele Elenei Udrea este cel al mitei de la Bogdan Buzăianu. „Băiatul deştept” din energie i-ar fi dat 5 milioane de dolari mită pentru ca fostul ministru să îi faciliteze prelungirea unui contract cu Hidroelectrica.

Tot avocat de profesie, Udrea se simte persecutată de către procurori, sugerând ironic DNA să creeze o secţie specială doar pentru ea.



Dan ş-o va lua de data asta?
Tot patru dosare penale are pe cap şi senatorul PSD Dan Şova. Plenul Senatului va vota joi cererea DNA de reţinere şi arestare în dosarul în care Dan Şova este acuzat că ar fi primit 100.000 de euro de la o persoană denunţătoare pentru a-l determina pe directorul CET Govora, Mihai Bălan, să încheie un contract de asistenţă juridică cu propria societate de avocatură. Recent, DNA a anunţat deschiderea altui dosar pe numele lui Şova şi al directorilor de la CET Govora, pentru fapte petrecute între 2006-2008. „Şova şi Asociaţii” ar fi încasat aproape două milioane de lei şi peste 660 de mii de euro din alte două contracte de asistenţă juridică. Senatorul PSD mai este urmărit pentru trafic de influenţă într-un dosar alături de Viorel Hrebenciuc şi este deja trimis în judecată în dosarul Rovinari-Turceni, alături de fostul premier Victor Ponta, caz aflat pe rolul ÎCCJ.




Vâlcov, arta şpăgii
În patru dosare penale este implicat şi fostul senator Darius Vâlcov. Primul este celebrul caz al tablourilor de artă, în care procurorii îl acuză pe Vâlcov de trafic de influenţă, spălare de bani şi acte de comerţ incompatibile cu funcţia. Fostul edil mai este acuzat că ar fi încasat comisioane de 10% din contractele derulate de anumiţi oameni de afaceri cu Primăria Slatina şi Compania de Apă Olt, în total 4,2 milioane de lei. Vâlcov este urmărit penal şi după redeschiderea unui dosar închis în 2012, privind finanţarea clubului FC Olt din bani publici. Într-un alt dosar, fostul ministru este cercetat pentru luare de mită şi trafic de influenţă. Pe acelaşi model al comisionului de 10%, Vâlcov ar fi primit 2,1 milioane de lei.



Un alt politician reţinut cu dosarele DNA este fostul deputat PSD, Viorel Hrebenciuc, cercetat de procurori în cazul retrocedărilor ilegale de păduri. Ulterior, DNA a deschis pe numele lui Hre-benciuc alte două dosare. Unul pentru trafic de influenţă în cazul licenţei acordate de CNA televiziunii lui Gheor-ghe Ştefan şi altul pentru trafic de influenţă în cazul sprijinului pentru Dan Şova în schimbul promovării legii amnistiei şi graţierii.

Tot cu două dosare se confruntă şi fostul prim-ministru. Victor Ponta este trimis în judecată pentru fals în înscrisuri, evaziune fiscală şi spălare de bani în dosarul Rovinari-Turceni, aflat deja pe rolul ÎCCJ. Deputatul PSD a scăpat, deocamdată, prin votul Camerei, de urmărirea penală în dosarul de trafic de influenţă privind numirea lui Dan Şova ca ministru al Transporturilor.



Următorul în top, cu „doar” două dosare penale este deputatul Sebastian Ghiţă. Fostul membru PSD este trimis în judecată pentru că l-ar fi mituit pe fostul primar al Ploieştiului, Iulian Bădescu, cu o casă în schimbul finanţării echipei de baschet Asesoft cu bani publici. Ghiţă este cercetat sub control judiciar şi în dosarul de fraudă cu fonduri europene deschis pe numele lui Iulian Herţanu, cumnatul fostului premier Victor Ponta.
 
Citeşte mai multe despre:   Elena Udrea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu