1. Maria Olaru este o fostă sportivă de performanţă care, în cartea
sa de memorii, povesteşte despre abuzurile la care ea şi colegele ei
erau supuse de antrenori în urmă cu 20 de ani, pe când era copil. Paul
Mititelu este un puşti de 11 ani, din zilele noastre. El interpretează o
piesă, cu un videoclip recent lansat, în care spune: „Decât s-aştept ca Ţepeş să facă dreptate-n ţară,/ Vreau să-nvăţ şi eu ce-i legea, şi acasă, şi la şcoală.”
2. Acum o săptămână a avut loc la Bucureşti finala
concursului de educaţie juridică între licee, prima manifestare de acest
gen din Europa. Am avut astfel ocazia, la un moment dat, să reamintesc
poeziile, poveştile, maximele sau citatele care nu ne fac deloc mândri
că suntem români.
Am amintit de prima poezie pe care o învăţăm cu acel căţeluş cu părul
creţ care fură raţa, în loc să o păzească. De proverbul, „cine fură azi
un ou, mâine va fura un bou”. De cum învăţăm noi la şcoală că „meseria e
brăţară de aur” şi, desigur, de cât de normal ni se pare să auzim că
„meseria se fură”. Despre cum în România corupţia e atât de naturală şi
de extinsă încât în loc de „a da mită” se spune „a da dreptul”. Și cum
ni se predă nouă, la o vârstă total nepotrivită, acea baladă în care ni
se povesteşte despre doi ciobani ce premeditează un omor ca să fure
mioarele unui al treilea şi cum acesta, în loc să anunţe autorităţile,
se resemnează şi se pregăteşte de moarte; desigur, resemnarea e intrată
în sângele nostru, nu degeaba se spune „Capul plecat, sabia nu-l taie!”.
Îmi mai amintesc acum și de acel roman celebru în care nevasta
ciobanului omorât identifică criminalul şi în loc să procedeze legal, ea
se răzbună punându-și fiul să îl lovească în cap pe acela cu un baltag.
În fine, când mai creştem puţin şi ne căsătorim vedem că la români până
şi mireasa se fură. Oricum, furtul e atât de normal încât pe cel mic
care îşi însuşeşte ceva ce nu îi aparţine îl apuci de obraz şi spui
admirativ „Hoţul mamii, hoţ!”. Iar adultului care face asta îi găseşti
scuza că „românul nu fură, ci românul se descurcă”. Desigur, după ce
devenim părinţi ne educăm copiii aşa cum ştim noi mai bine, cu palma sau
cureaua, căci „Unde dă tata, creşte” şi „Bătaia e ruptă din rai”.
Copilul e pentru noi un lucru ca oricare altul, suntem proprietarii lui,
și îl putem deci abandona spunându-i „Dacă eşti rău te dau la ţigan!”
sau chiar ii putem pune capăt vieţii, căci „Eu te-am făcut, eu te
omor!”. Totul culminează cu acea vorbă universal valabilă, „Merge
şi-aşa!”
3. Maria Olaru e marcată de anumite momente, deloc
puţine, din timpul vieţii ei de sportivă. Nu poate uita şi vrea să ne
spună şi nouă despre abuzurile fizice şi psihice suferite când era
copil.
Îmi e greu să cred că cineva ar publica minciuni într-o carte de
memorii. Nu i-ar folosi la nimic, ba din contra. Evident, nu pot prezuma
că totul e o născocire, pe considerentul că e de notorietate faptul că
cei doi antrenori au scos multe campioane şi, ca urmare, Maria ar minţi –
căci o asemenea concluzie ar fi lipsită de logică. Dar nici nu pot şti
dacă spusele Mariei sunt întru totul adevărate – deşi au fost sportive
care au confirmat cele scrise în carte.
Atenţie însă, Maria nu face un denunţ – pentru loviri sau pentru
orice suferinţe fizice te poţi plânge la poliţie sau la parchet în cel
mult trei luni de la comiterea faptei. De aceea, afirm că este că e o greşeală să ne întrebăm dacă Maria are sau nu dreptate,
dacă minte sau nu, dacă abuzurile – în cazul în care au existat – erau
justificate sau nu (de vremurile de atunci, de metodele de antrenament
sau de alte lucruri). Susţin că este o mare greşeală să judecăm noi, în
studiouri sau pe facebook, dacă acele fapte s-au întâmplat
de-adevăratelea, să cerem probe, să ascultăm sportive care confirmă ce
spune Maria şi pe antrenorii şi sportivele care infirmă ce spune Maria.
Dacă facem astea, pierdem esenţialul: nu e important dacă Maria a trecut
prin acel calvar – e trecutul ei şi noi, cu toate dezbaterile noastre,
nu îl putem rescrie; poate nu suntem noi cei meniţi să stabilească un
adevăr istoric sau să schimbăm un trecut dovedit ca marcant pentru
autoarea memoriilor. Ce putem face este să pornim o dezbatere autentică despre violenţa din societatea românească. Şi pentru că Maria ne-a dat această ocazie, eu îi sunt recunoscător.
4. Maria Olaru discută despre ce i se întâmpla ei
când era copil. Despre cât de normale erau bătăile atunci. Vorbele,
zicalele, proverbele reamintite de mine mai sus nu sunt din cărţi, ci
din jurul nostru, al celor ce am crescut în acele vremuri. Noi, cei
bătuţi de părinţi cu pumnii, picioarele, cureaua sau arşi cu ţigara, cei
loviţi de profesori cu liniarul la palmă sau traşi de perciuni sau de
codiţe, cei pedepsiţi cu mâinile ridicate la colţ sau închişi în baie
ori pivniţă.
Problema reală este că noi, cei abuzaţi de atunci, am devenit
abuzatorii de azi. Şi nu o spun aşa, într-o doară, ci o spun pe baza statisticilor din prezent: peste 4000 de minori sunt victime ale unor infracţiuni în fiecare an; la fiecare trei zile cineva este
trimis în judecată pentru că omoară cu sânge rece un copil; la fiecare
două zile o persoană este dusă la judecător pentru că violează un minor;
la fiecare două zile cineva are dosar penal pentru că bate dur un
copil; o dată pe lună cineva este judecat pentru că omoară în bataie un
copil. Da, îl trimite direct în Rai, căci de acolo – cică – se trage
bătaia… Aş mai putea continua și cu alte statistici: 80.000 de copiii
au părinţii în străinătate şi sunt lăsaţi fie cu rude în vârstă, fie de
izbeliste; 43.000 de copii se află în instituţiile de plasament din
cauza abuzurilor sau neglijenţelor în propriile familii; sute de copii
sunt traficaţi anual, 18% dintre copiii de azi abandonează şcoala etc.
Asta e generaţia de azi care se ridică…
Aţi stat vreodată de vorbă cu un copil legat cu lanţul de pat de
către părintele său şi înfometat ca un animal? Dar cu o fetiţă violată
de propriul tată? Aţi văzut ştirea de acum o lună cu acel copil omorât
cu pietrele de alţi copii? Dar ştirea de anul trecut cu regizorul care
făcea poze şi abuza sexual fetiţa de 7 ani pe care i-o aducea chiar mama
ei, contra unei sume de bani? Ştiţi cum sunt bătuţi şi violaţi unii
copii din centrele de plasament? Poate nu ar strica să vi le reamintiţi…
AICI.
Am văzut toate astea, nu în filme, nu în cărţi. Ci în dosare. Eu şi
alţi judecători le vedem zilnic. Şi, ca să mai spun ceva: ce avem noi în
dosare este încă departe de realitate. Fiindcă sunt mult mai multe
fapte comise decât cele raportate autorităţilor, iar altele nu pot fi
dovedite.
5. „Merge şi-aşa!”, spune românul, încercând să pară
înţelept… Ei, pentru unii nu mai merge aşa. Unii şi-au dat seama că
ceva e în neregulă. Sunt oameni ce fac parte din generaţii ce au
beneficiat de „educaţie” în spiritul celor de mai sus şi care nu mai vor
să transmită aceleşi metode şi vorbe celor care vin după ei. Unii au
îndurat toate astea şi şi-au dat seama că nu a fost bine şi acum vor să
se elibereze, să se descarce de acel trecut – Maria Olaru este una
dintre ei. Alţii au fost martori la toate astea şi acum refuză să mai
fie complice – nu este și cazul celei
ce ocupă postul de Ministru al Sportului. Sunt unii care iau atitudine
fiind îngrijoraţi, dacă nu chiar speriaţi de ceea ce văd în dosare şi
statistici – cum e cazul meu.
6. Sunt alţii, cei din generaţia lui Paul Mititelu,
care trebuie protejaţi de acest trecut urât al nostru, cel cu bătăile şi
cu ”decreţeii”. Ei trebuie să învaţe despre etică şi lege, despre copii
şi drepturile lor, să li se dezvolte concepte precum „alteritatea” şi
„umanismul”. Paul face parte dintre cei ce trebuie să înveţe că rostul
acelui căţeluş cu părul creţ este să păzească raţa. Că dacă copilul
mânâncă azi sănătos şi face sport, va ajunge puternic ca un taur. Că
meseria e nobilă şi se învaţă, iar examenele nu se iau copiind şi
doctoratele plagiind. Că nu poate fi tolerată corupţia şi că indivizii
care cer sau iau mită trebuie denunţaţi. Și că dacă eşti victima unei
infracţiuni nu ai voie să îţi faci dreptate singur, ci legal este să
anunţi poliţia. Că e normal să iei atitudine când în jurul tău se comit
nereguli. Că bătaia dată unui copil este o formă de abuz fizic interzisă
în România, la fel ca şi abuzul emoţional, psihologic, sexual şi
economic, prin Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
7. Trebuie să abandonăm lumea justificată prin
„Bătaia e ruptă din rai”, fără a mai judeca trecutul. Trebuie să ne
desprindem de ea spunând: „Stai că nu mai merge-aşa!” şi să acceptăm
odată că trebuie să învăţăm ce e normalitatea. Trebuie să fim şi să ne
comportăm normal într-o lume unde respectul faţă de lege şi pentru
indivizi este parte din valorile pe care avem îndatorirea să clădim
viitorul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu