Revenim la alimentația științifică?

Legea ce obligă supermarketurile să expună cel puțin 50% produse românești este antiliberală, anacronică și totalitară și va avea efect advers, prin scăderea calității produselor expuse (nu și cumpărate) și creșterea cheltuielilor retailerilor și a prețurilor produselor care chiar se vând.
Ca să ajungă la 51% produse românești, magazinele nu prea au de unde să crească numărul acestora (tot ce s-ar vinde e deja pe rafturi), deci vor fi nevoite să elimine din produsele din import. Cel mult, vor aduce doar de fațadă câte 2 produse românești noi, unul pentru raft și unul de rezervă.
Produsele românești și cele străine nu sunt neapărat substituibile. Cine își cumpăra Fromage Bleu nu va alege acum brânză de Sibiu. Cine folosește Axion nu va schimba brusc cu Tix. Să modifici artificial structura ofertei înseamnă să impui costuri suplimentare vânzătorilor și clienților în aceleași timp.
Motivele pentru care oamenii merg la supermarket sunt diverse, de la gama largă de produse la prețuri mai mici decât lângă bloc și la ambalaje/cantități mai mari pe produs, de ex. Motivele pentru care merg seara târziu ori în weekend țin de program, priorități, aglomerație, etc.
Argumentul cu “încurajarea producătorilor locali” se traduce prin “obligarea clienților să cumpere mai prost și mai scump, pentru ca producătorii locali să se dezvolte pe banii clientelei câștigate prin lege, nu prin concurență”. Practic, în timp ce furnizorii ar putea beneficia de această lege, consumatorii ar fi nevoiți să plătească mai mult pentru o calitate mai redusă decât în prezent. Cea mai bună formă de încurajare pe care o poate practica statul român este, de fapt, renunțarea la descurajare: reducerea birocrației, dezvoltarea infrastructurii și simplificarea codului Fiscal.
Putem să obligăm consumatorii să cumpere produse pe care nu le vor, dacă au alternative? Răspunsul e NU. Degeaba ajung pe raft 51% produse locale. În continuare se vor vinde acele produse care au căutare deja, în timp ce produsele ajunse acolo datărită legi ivor sta și vor râncezi. Magazinele ar avea în stoc, din cele din urmă, exact atâtea produse cât să expună la raft, plus câte unul din fiecare, în cazul accidental în care se vinde primul, și stocuri masive din produsele care chiar se vând. Dar costurile suplimentare cu spațiul irosit se vor regăsi în prețul tuturor produselor, mai ales al celor care se vând.
Foarte important: NU E TREABA NIMĂNUI ce se cumpără, de unde cumpără și când cumpără cineva ceva. FIecare politician ambalează frumos, în intenții bune (naționaliste și abuzive), o intervenție agresivă între agenți pașnici. Când oamenii interacționează voluntar înseamnă că așteaptă beneficii de la acele relații. Când le interzici aceste relații, le scazi efectiv beneficiile și calitatea vieții.
Culmea protecționismului e limitarea importurilor sau chiar interzicerea lor. În timpul unei vacanțe recente în Cuba, am cerut la restaurant cartofi prăjiți. Ni s-a răspuns că nu se găsesc în afara sezonului de recoltare. În România nu e niciodată sezon de banane, dar asta nu înseamnă că nu se găsesc banane.

Magazin alimentar in Havana

Nu, un singur individ, o mână de indivizi, o comisie ori o mână de comisii nu știu mai bine ce ar trebui să vândă magazinele sau ce ar vrea să cumpere clienții. Hoardele de directori de achiziții și de vânzări, de directori de magazine, de marketeri și promoteri, de directori de producție, de patroni de fabrici ori magazine ori firme de distribuție, care primesc zi de zi informații de la clienți, le pun în tabele nesfârșite și reacționează la fiecare mișcare a prețurilor ori cantităților vândute, EI știu cel mai bine!