Pentru desfăşurarea în condiţii optime a cooperării dintre statele membre ale OTV în perioada 1975-1979, autorităţile de la Bucureşti au desemnat reprezentanţi din partea Comitetului de Stat al Planificării şi Ministerului Comerţului Exterior şi Cooperării Economice Internaţionale, care au analizat împreună cu omologii lor din celelalte ţări membre ale OTV posibilităţile de livrare reciprocă a unor produse şi servicii, în cazul declanşării unui război. În documentele româneşti din epoca respectivă, termenul „perioadă specială” era utilizat pentru indicarea conflictului militar în care puteau fi implicaţi membrii acelei alianţe.
După mai multe întâlniri desfăşurate în a doua jumătate a anilor ’70, miniştrii comerţului exterior din statele participante la Organizaţia Tratatului de la Varşovia a ajuns la un punct de vedere comun şi, în luna aprilie 1979, la reuniunea de la Moscova, au adoptat un proiect de acord interguvernamental. Acesta prevedea încheierea unor acte bilaterale la nivelul guvernelor, în scopul stabilirii livrărilor reciproce de mărfuri şi servicii în cazul declanşării unui conflict militar care afecta statele din OTV. Pentru concretizarea acelor măsuri au fost implicate comitetele de planificare economică din U.R.S.S., Polonia, R.D.G., Ungaria, România, Cehoslovacia şi Bulgaria, acestea întocmind liste speciale cu produsele şi serviciile care urmau să fie importate şi exportate în cadrul OTV, pe timp de război. La realizarea documentelor respective şi-au adus contribuţia şi specialiştii militari din toate ministerele apărării.
La 24 noiembrie 1980, prim-ministrul Ilie Verdeţ i-a trimis lui Nicolae Ceauşescu o notă referitoare la „livrările reciproce de mărfuri şi acordarea de servicii în eventualitatea declanşării „perioadei speciale” (război)”. După aproape trei săptămâni, Silviu Curticeanu a întocmit o notă-rezumat (11 decembrie 1980) şi a ataşat-o la documentele primite de la primul-ministru şi de la Ministerul Comerţului Exterior şi Cooperării Economice Internaţionale. Acordurile bilaterale urmau să fie valabile cinci ani, cu posibilitatea prelungirii automate a valabilităţii lor. Totodată, listele cu produsele şi serviciile stabilite pentru livrare pe timp de război se analizau şi actualizau periodic de organele de planificare economică din statele membre ale alianţei, în cooperare cu serviciile de organizare-mobilizare din cadrul ministerelor apărării.
Deşi aprobase activitatea şi documentele delegaţiei române care a participat la reuniunea de la Moscova din aprilie 1979, Nicolae Ceauşescu a intervenit nervos la 22 decembrie 1980 şi a declarat astfel: „În primul rând, materialul nu este bine întocmit. S-a prevăzut ca noi să livrăm alimente şi noi să dăm şi materii prime; alimente şi materii prime?!
Trebuie să fie scoase alimentele. În timp de război nu se poate da nimic. Să nu ne angajăm cu alimente! Trebuie să ne asigurăm noi. Apoi, trebuie scoasă benzina şi toate celelalte. Livrăm, numai dacă ei ne livrează petrol. Ce trebuie să importăm petrol ca să-l prelucrăm?! Toate ţările acestea primesc din U.R.S.S. produse petroliere. Trebuie revăzută această listă. Şi alimentele trebuie să le eliminăm complet. Nu se poate aşa! Nu trebuie să ne angajăm cu asemenea lucruri. Şi în orice caz nu pe import, ci numai pe ceea ce avem noi. Trebuie revăzută, completată şi pe urmă mai revedem o dată”.
Ştiind, probabil, ce reacţie va avea Nicolae Ceauşescu în momentul analizării listelor respective, Paul Niculescu-Mizil a comentat înainte de intervenţia preşedintelui României în aceeaşi manieră: „În lista „A”, în legătură cu livrările de valori materiale din România în U.R.S.S., noi suntem puşi cu livrarea de materiale prelucrate, în schimb nu suntem trecuţi în listă cu livrarea din U.R.S.S. de ţiţei în România, ca să putem face aceste materiale. Aş ruga să se vadă acest lucru, numai dacă nu cumva este vreo situaţie specială.
În al doilea rând, în această listă nu sunt prevăzute piesele de schimb pentru diferite repere şi cele care funcţionează. Sunt trecute piese de schimb numai pentru camioane, autobuze. Poate că această problemă este rezolvată în alt material. Pentru alte ţări aceste probleme sunt puse mai larg. Aş propune ca aceste două sugestii să se aibă în vedere şi să încercăm să le rezolvăm”.
După intervenţia lui Paul Niculescu-Mizil (viceprim-ministru şi ministru al Finanţelor) a urmat Ion Păţan (viceprim-ministru şi ministru al Aprovizionării Tehnico-Materiale şi Controlului Gospodăririi Fondurilor Fixe), care a declarat astfel: „Şi mie mi se pare nepotrivit ca noi să livrăm în U.R.S.S. 145 mii tone benzină auto, 5 mii tone benzină de aviaţie, 400 mii tone motorină, când ei sunt cei mai mari producători. Cu cehii este altceva, este şi prevăzut”.
Ceea ce poate să surprindă, la prima vedere, este modul tendenţios în care erau tratate relaţiile economice româno-sovietice. La Bucureşti, comuniştii Paul Niculescu-Mizil şi Ion Păţan erau zmei în faţa lui Nicolae Ceauşescu, atunci când criticau pe sovietici şi autorităţile politice de la Moscova – care, din fericire pentru ei, nu erau prin preajmă. Listele cu produsele şi serviciile care urmau să fie livrate în perioada de război nu au fost secrete pentru cei trei comunişti (îl includem aici şi pe Nicolae Ceauşescu). Paul Niculescu-Mizil şi Ion Păţan ar fi putut interveni pe parcursul întocmirii acelor documente pentru a stabili condiţiile pe care le-au spus la 22 decembrie 1980 lui Nicolae Ceauşescu. Din păcate, nici unul dintre aceştia nu a găsit o soluţie optimă la problemele respective înainte de a începe tratativele cu fiecare stat membru al OTV în parte şi, în opinia noastră, intervenţiile lor în şedinţa din 22 decembrie 1980 erau tardive pentru România – însă, probabil, foarte bune pentru a-şi menţine funcţiile politice de conducere şi privilegiile care le însoţeau. Până în prezent, nu am găsit nici un motiv rezonabil care să convingă autorităţile comuniste de la Moscova, Varşovia, Berlin, Praga, Budapesta şi Sofia să renunţe în anii ’80, în caz de război, la importurile de materii prime şi semifabricate, alimente şi alte produse româneşti cu un grad relativ scăzut de prelucrare.
În analiza noastră nu trebuie să neglijăm faptul că autorităţile de la Bucureşti se confruntau în acea perioadă cu trei probleme foarte serioase: balanţa comercială a României înregistra un deficit foarte mare, pe fondul neîndeplinirii în întregime a unor contracte încheiate de întreprinderile industriale de stat şi a recoltei agricole slabe înregistrate în 1979 şi 1980. La acestea s-a adăugat un factor extern neprevăzut de Nicolae Ceauşescu: apariţia în Polonia a unor mişcări ample de protest împotriva autorităţilor comuniste, în august 1980, după majorarea, de la 1 iulie 1980, a preţurilor la carne şi produsele din carne. În acele condiţii, preşedintele României a fost obligat de împrejurări să reanalizeze întreaga situaţie a produselor agroalimentare aflate pe piaţa românească. Din păcate pentru concetăţenii săi, Nicolae Ceauşescu a hotărât să raţionalizeze/micşoreze consumul de alimente şi de bunuri de strictă necesitate în România. Ideea respectivă a fost aplicată până la 22 decembrie 1989, când preşedintele României a fugit cu elicopterul din faţa mulţimii revoltate, care se afla la Comitetul Central al P.C.R. Mai mult decât atât, Nicolae Ceauşescu a emis la 23 ianuarie 1982 un decret prin care se reduceau veniturile celor care lucrau la cooperativele agricole de producţie, impunându-le „acordul global” (Decretul nr. 27 cu privire la aplicarea experimentală a proiectului Legii retribuirii muncii în unităţile agricole cooperatiste), iar la 12 februarie 1982 a emis decretul prin care preţurile produselor agroalimentare au fost majorate, în medie, cu 35% (Decretul nr. 45 cu privire la majorarea şi îmbunătăţirea corelării, pe principii economice, a preţurilor cu amănuntul la produsele agroalimentare). Spre deosebire de cetăţenii polonezi care au protestat în decembrie 1970 şi august 1980, cetăţenii României nu au reuşit să creeze o mişcare de amploare, prin care să solicite explicaţii din partea autorităţilor comuniste de la Bucureşti pentru scăderea bruscă a nivelului de trai, raţionalizarea consumului de alimente şi înrăutăţirea aprovizionării populaţiei cu produse agroalimentare şi bunuri de strictă necesitate.
Creşterea, în medie, cu 35% a preţurilor produselor agroalimentare a fost compensată în foarte mică măsură de autorităţile comuniste de la Bucureşti, tot la 12 februarie 1982, prin mărirea diferenţiată a salariilor şi pensiilor – suma maximă oferită drept compensaţie (210 lei, lunar) fiind acordată muncitorilor şi maiştrilor care lucrau în uzinele metalurgice şi siderurgice, în mine, pe platformele de foraj petrolier, în porturi, precum şi muncitorilor care desfăşurau activităţi în condiţii de muncă grele şi foarte grele (în industrie, foraj petrolier, construcţii-montaj, transporturi). Pensionarii cu pensii mai mici de 2000 de lei au primit o compensaţie de 110 lei, lunar (5,5% din cuantumul unei pensii de 1999 lei), în condiţiile în care, repetăm, preţurile produselor agroalimentare au crescut în aceeaşi zi cu 35%, în medie. Totodată, au fost majorate cu 100 de lei ajutoarele sociale şi indemnizaţiile acordate soţiilor militarilor în termen. Sumele respective ne aduc aminte de oferta generală pe care Nicolae Ceauşescu a făcut-o la 21 decembrie 1989 din balconul Comitetului Central al P.C.R., în faţa unei mulţimi exasperate de măsurile draconice de austeritate pe care preşedintele României le-a impus de la începutul anilor ’80.[1]
Listele cu mărfuri întocmite în luna septembrie 1980 şi prezentate lui Nicolae Ceauşescu în decembrie 1980 sunt o sursă foarte importantă de informaţii privind potenţialul economiei româneşti la sfârşitul anului 1980 în industriile constructoare de maşini, chimică, electrotehnică, alimentară, uşoară şi a materialelor de construcţii. Redăm, în continuare, câteva fragmente din acele documente şi adăugăm la acestea alte date extrase din diferite dosare, aflate la Arhivele Naţionale Istorice Centrale, privind exporturile de mărfuri româneşti la sfârşitul anilor ’80. Cercetarea noastră pe această temă se află la început şi sperăm să o finalizăm cu ajutorul unor documente noi, care există în arhivele din România.
Deoarece am menţionat despre economia românească de la sfârşitul anilor ’80 şi într-un material anterior am publicat doar câteva mici detalii despre aceasta, se cuvine să fac o precizare mai amplă. La 31 decembrie 1988, Întreprinderea de Comerţ Exterior „AUTO-Dacia Piteşti” avea în stoc diferite versiuni ale autoturismului „Dacia”, care trebuiau vândute în următoarele ţări: Ungaria (818 exemplare), Cehoslovacia (79), Iugoslavia (62), Italia, Emiratele Arabe Unite (171), Nigeria (180), Algeria (75), Israel (1400), Malta (38), Spania (140), Insulele Canare (50), Zair (46), Insulele Caraibe (325), Columbia (1000), Turcia (91), Republica Mali. În acelaşi timp, alte modele de autoturisme româneşti se aflau în stoc şi trebuiau să fie vândute în străinătate, astfel: „Oltcit” – în Cehoslovacia (874) şi Costa Rica (72); ARO – în Italia (165), Malta (37), Franţa (102), Anglia (579), R.D.G. (1), Cuba (940), Peru (344), Insulele Caraibe (290), Emiratele Arave Unite (80), Insulele Canare (225 de exemplare, dintre care 25 de autoutilitare ARO-320), Zair (45).
Autorităţile comuniste de la Bucureşti au fost nevoite să anuleze mai multe contracte de export în perioada 1987-1988. Din diferite motive, 2365 autoturisme, 1710 tractoare, 50 autocamioane şi 442 autoturisme de teren ARO, în valoare totală de 14.357.000 dolari, nu au fost vândute în străinătate.[2] Uzinele constructoare au rămas cu stocuri mari şi, implicit, au fost nevoite să apeleze la credite noi pentru reluarea producţiei. În paralel, s-a solicitat aprobarea lui Nicolae Ceauşescu pentru a redirecţiona acele produse, la începutul anului 1989, fie spre piaţa statelor membre ale C.A.E.R., fie spre cea internă. Câteva luni mai târziu, preşedintele ţării a aprobat modificarea preţurilor de vânzare a autoturismelor româneşti în străinătate (19 mai 1989), pe baza unui raport întocmit la Ministerul Industriei Constructoare de Maşini, în care s-au prezentat următoarele propuneri de preţuri: „Dacia 1310” şi „Dacia 1410” – 2600 dolari; „Oltcit” – 2700 dolari; „Dacia 1410” break – 2800 dolari; „Dacia 1304” camionetă – 2875 dolari; „Dacia 1320” – 3150 dolari (preţul de vânzare în România era de 95.660 lei, în varianta standard); „Aro 10” – 3825 dolari; „Aro 24” cu motor tip Otto – 4300 dolari; „Aro 24” Diesel – 5000 dolari; colecţie CKD „Dacia” – 2450 dolari; colecţie CKD „Aro” – 2900 dolari. În acel moment, produsele cu cea mai mare rată de profit erau „Dacia 1304” camionetă, „Dacia 1310”, „Dacia 1410”, „Dacia 1410” break, „Aro 10”, precum şi colecţiile CKD „Dacia” şi „Aro”.
Pentru anul 1989, autorităţile române au avut planificat să exporte cantităţi însemnate de autoturisme asamblate complet, precum şi CKD-uri, astfel: „Dacia 1310” şi „Dacia 1410” – 15.000 de exemplare; „Dacia 1320” – 23.600; „Dacia 1410” break – 5000; „Dacia 1304” camionetă – 10.000; „Oltcit” – 15.000; „Aro 10” – 5300; „Aro 24” Diesel – 1700; „Aro 24” cu motor tip Otto – 3500; „Aro 320” – 500 (preţul stabilit pentru acel vehicul era de 5070 dolari); 1500 de colecţii CKD „Dacia” şi 2500 de colecţii CKD „Aro”.
Guvernul de la Bucureşti a încercat să lărgească piaţa de desfacere pentru produsele respective şi, în acest sens, a fost semnat la 8 decembrie 1989 un protocol cu autorităţile de la Sofia privind schimburile reciproce de bunuri şi servicii, precum şi efectuarea de plăţi în anul 1990 (aproximativ 450 de milioane de ruble transferabile). Cu acel prilej s-au încheiat şi acordurile de export la sud de Dunăre a 2000 de autovehicule „Dacia” şi „ARO”, precum şi 45 de locomotive electrice româneşti, în contrapartidă cu produse industriale realizate în Bulgaria.
Stocurile de autoturisme, tractoare şi autocamioane româneşti care nu puteau fi vândute din diferite motive până la începutul anului 1989 nu au fost singurele probleme cu care s-a confruntat Nicolae Ceauşescu. De exemplu, Ministerul Industriei Alimentare a intenţionat să exporte în anul 1988 produse în valoare de 265,2 milioane dolari şi 78,5 milioane de ruble convertibile. Planul respectiv nu a fost îndeplinit, la sfârşitul acelui an fiind obţinute doar 162,6 milioane dolari şi 78,5 milioane de ruble convertibile. Principalele cantităţi de alimente exportate de România au fost următoarele: 98.220 tone de carne şi specialităţi de porc (evaluate la 74,4 milioane dolari şi 58,3 milioane de ruble convertibile), 315 tone de salam de Sibiu (1,4 milioane dolari), 10.388 tone de conserve de carne (15,3 milioane dolari şi un milion de ruble convertibile), 18.705 tone de unt (8,9 milioane dolari şi 12,4 milioane de ruble convertibile).
Îm plus, la 31 decembrie 1988, autorităţile române aveau în stocuri constituite pentru export un număr de 3200 de rachete antitanc dirijate „Maliutka” (16,1 milioane dolari), 2552 aruncătoare de grenade antitanc (3,8 milioane de dolari), 102 piese de artilerie de diferite calibre (12 milioane dolari), 883 mitraliere antiaeriene MR-2 şi MR-4 (15,6 milioane dolari), 367.190 lovituri de artilerie (102 milioane de dolari), precum şi alte tipuri de muniţie. Valoarea produselor speciale pregătite de România pentru a fi vândute în străinătate era de circa 207 milioane de dolari. Aproximativ 71% din sumă constituia contravaloarea muniţiilor ce urmau să fie exportate la începutul anului 1989 (147,6 milioane de dolari). Acest subiect îl vom analiza în detaliu separat, într-un alt articol.
LIVRĂRI PRECONIZATE DE MĂRFURI ROMÂNEŞTI ÎN R.D.G., ÎN CAZ DE RĂZBOI (1981-1985)
Încărcături pentru aruncătoarele de flăcări: 5000 de complete, anual
Electromotoare şi generatoare electrice: 800 de bucăţi, anual
Întrerupătoare de înaltă tensiune, în valoare de 330 mii de ruble convertibile (anual)
Buldozere S-651: 2 exemplare, anual
Vagoane pentru transportul cărbunilor: 40 bucăţi, anual
Vagoane pentru transportul minereurilor: 160 bucăţi, anual
Bandă laminată din oţel: 5000 tone, anual
Tablă groasă din oţel: 10.000 tone, anual
Ţevi din oţel aliat şi uşor aliat: 3500 tone, anual
Ţevi zincate, sudate, pentru apă şi gaze: 1000 tone, anual
Ulei de transformator: 5000 tone, anual
Negru de fum: 5000 tone, anual
Fenol: 2000 tone, anual
Coloranţi şi pigmenţi organici
Rulmenţi
Piese de schimb pentru tractoare şi maşini agricole
Piese de schimb pentru material rulant pe calea ferată
LIVRĂRI PRECONIZATE DE MĂRFURI ROMÂNEŞTI ÎN POLONIA, ÎN CAZ DE RĂZBOI (1981-1985)
Autoturisme de teren: 500 de exemplare, anual
Autocamioane: 400 de bucăţi, anual
Piese de schimb pentru autovehicule
Vagoane-cisternă pentru produse petroliere: 50 exemplare, anual
Osii montate pentru materialul rulant pe calea ferată: 10.000 de perechi, anual
Piese de schimb pentru locomotive
Maşini de prelucrat metal prin aşchiere
Rulmenţi
Aparate de măsură şi automatizare
Transformatoare electrice
Aparatură de înaltă tensiune, în valoare de 750.00 de ruble convertibile (anual)
Centrale telefonice pentru instalaţii PENTACROSS
Piese de schimb pentru centrale telefonice
Piese de schimb pentru maşini textile
Ace de tricotaj
Fibre polinitrilacrilice: 1500 tone, anual
Sulfat de bariu: 75 tone, anual
Benzină auto: 75.000 tone, anual
Benzină de extracţie: 15.000 tone, anual
Ulei auto: 50.000 tone, anual
Uleiuri şi unsori: 40.000 tone, anual
Ulei de transformator: 10.00 tone, anual
White spirit: 16.000 tone, anual
Benzină de extracţie: 15.000 tone
Negru de fum: 6400 tone, anual
Polietilenă: 1000 tone, anual
Policlorură de vinil: 2000 tone, anual
Cocs de petrol: 10.000 tone, anual
Bandă laminată din metal: 10.000 tone, anual
Profile din oţel: 40.000 tone, anual
LIVRĂRI PRECONIZATE DE MĂRFURI ROMÂNEŞTI ÎN CEHOSLOVACIA, ÎN CAZ DE RĂZBOI (1981-1985)
Autoturisme de teren M461, dotate cu echipament militar BUREA: 11 bucăţi, anual
Anvelope auto: 2000 de bucăţi, anual
Parafină solidă: 400 tone, anual
Acid naftenic: 143 tone, anual
Negru de fum R-300: 57 tone, anual
Sodă calcinată: 25.000 tone, anual
Motorină: 100.000 tone, anual
Ulei pentru motoare Diesel: 50.000 tone, anual
Grăsimi minerale: 15.000 tone, anual
Minereu de mangan: 40.000 tone, anual
Carbonat de amoniu: 210 tone, anual
Acid adipic: 140 tone, anual
Cocs de petrol: 5000 tone, anual
Carne: 20.000 tone, anual
LIVRĂRI PRECONIZATE DE MĂRFURI ROMÂNEŞTI ÎN UNGARIA, ÎN CAZ DE RĂZBOI (1981-1985)
Aruncătoare de grenade antitanc RPG-7: 300 de exemplare, anual
Piese de schimb pentru armamentul de artilerie şi de infanterie
Mitraliere MTB, cal. 14,5 mm: 300 de exemplare, anual
Autocamioane echipate cu motoare Diesel: 180 exemplare, anual
Piese de schimb pentru autocamioane şi maşini agricole
Rulmenţi
Maşini şi utilaje pentru industria laptelui şi industria alimentară
Maşini de construcţii
Utilaje pentru transport şi ridicat
Gaze naturale: 100 milioane metri3, anual
Mică: 40 tone, anual
Sare: 250.000 tone, anual
Ipsos: 16.000 tone, anual
Hidroxid de sodiu: 40.000 tone, anual
Carbonat de sodiu: 44.000 tone, anual
Bicarbonat de sodiu: 800 tone, anual
Sulfat de bariu: 40 tone, anual
Clorură de calciu: 200 tone, anual
Bicromat de sodiu: 400 tone, anual
Carbid: 16.000 tone, anual
Metanol: 2000 tone, anual
Butanol: 2000 tone, anual
Octanol: 1000 tone, anual
Etilenglicol: 100 tone, anual
Acetonă: 1000 tone, anual
Acid acetic tehnic: 1000 tone, anual
Uree: 1000 tone, anual
Fenol: 2300 tone, anual
Cocs de petrol: 1600 tone, anual
Negru de fum: 3400 tone, anual
Cherestea de răşinoase: 50.000 m3, anual
Traverse din beton pentru calea ferată normală: 10.000 m3, anual
Traverse pentru ramificaţii de cale ferată: 5000 m3, anual
Celuloză pentru prelucrare chimică: 2500 tone, anual
Hârtie pentru ziar: 1000 tone, anual
Lemn de fag pentru celuloză: 50.000 m3, anual
LIVRĂRI PRECONIZATE DE MĂRFURI ROMÂNEŞTI ÎN BULGARIA, ÎN CAZ DE RĂZBOI (1981-1985)
Sare: 110.000 tone, anual
Anvelope pentru autovehicule grele: 10.000 de bucăţi, anual
Locomotive Diesel-electrice: 10 exemplare, anual
Sulfat de bariu: 150 kg, anual
Eter de petrol: 1 tonă, anual
Parafină solidă: 100 kg, anual
Parafină lichidă: 100 kg, anual
Vaselină albă: 100 kg, anual
LIVRĂRI PRECONIZATE DE MĂRFURI ROMÂNEŞTI ÎN UNIUNEA SOVIETICĂ, ÎN CAZ DE RĂZBOI (1981-1985)
Laminate din metale feroase (profile şi tablă din oţel): 215.000 tone, anual
Podea din profile îndoite din oţel: 7000 tone, anual
Ţevi din oţel: 100.000 tone, anual
Aluminiu: 5000 tone, anual
Laminate de aluminiu: 5000 tone, anual
Sodă calcinată: 100.000 tone, anual
Sodă caustică: 55.000 tone, anual
Sodă pură: 5000 tone, anual
Carbid: 50.000 tone, anual
Polietilenă: 5000 tone, anual
Plastifianţi: 3000 tone, anual
Alcool butilic: 2000 tone, anual
Benzină auto: 145.000 tone, anual
Benzină de aviaţie: 5000 tone, anual
Motorină: 400.000 tone, anual
Uleiuri şi unsori minerale: 75.000 tone, anual
Ţesături din mătase: 5 milioane de m2, anual
Produse tricotate şi confecţii
Îmbrăcăminte din blănuri
Mănuşi din piele şi blană: 1 milion de perechi, anual
Încălţăminte de casă şi pentru spital: 2 milioane de perechi, anual
Detergenţi: 3000 tone, anual
Carne şi păsări tăiate: 50.000 tone, anual
Conserve de carne: 5000 tone, anual
Conserve de legume: 25.000 tone, anual
Pastă de tomate: 5000 tone, anual
Conserve de fructe, sucuri şi alte produse asemănătoare: 10.000 tone, anual
Slănină: 10.000 tone, anual
Ulei comestibil: 75.000 tone, anual
Untură: 5000 tone, anual
Grâu: 200.000 tone, anual
Porumb: 200.000 tone, anual
Fructe şi legume congelate: 10.000 tone, anual
Tutun şi ţigări: 7000 tone, anual
Maşini de prelucrat metale prin aşchiere: 800 de bucăţi, anual
Piese de schimb pentru maşini de prelucrat metale prin aşchiere
Autocamioane: 1000 de exemplare, anual
Remorci auto: 1000 de exemplare, anual
Piese de schimb şi subansamble pentru autocamioane, autobuze şi alte vehicule
Prăjini de foraj petrolier
Piese de schimb pentru prăjini de foraj petrolier
Racorduri pentru prăjini de foraj petrolier: 50.000 de complete, anual
Instrumente de măsură pentru utilajele de foraj petrolier
Vane speciale pentru petrol şi gaze naturale: 3000 tone, anual
Trepiede balansoare pentru extracţia petrolieră: 150 de exemplare, anual
Aparatură pentru extracţia din puţurile petroliere: 600 de complete, anual
Arzătoare şi becuri pentruu sudură autogenă: 5000 de complete, anual
Vagoane metalice de marfă, acoperite, pe patru osii: 1500 de bucăţi, anual
Nave pentru transportul mărfurilor generale, de 2200-2500 de tone: 4 bucăţi, anual
Nave fluviale pentru transportul mărfurilor generale, de 5000 de tone: 5 bucăţi, anual
Şalupe maritime autopropulsate, cu o capacitatea de 500 m3: 3 bucăţi, anual
Reparaţii de nave, în valoare de 1 milion de ruble convertibile, anual.
EXPORTURI DE PRODUSE ALIMENTARE ROMÂNEŞTI ÎN ŢĂRILE MEMBRE ALE C.A.E.R.
Situaţie statistică privind o parte din produsele exportate în anul 1988 de Ministerul Industriei Alimentare, în contul anului 1987:
- carne: 1387 tone – 1,4 milioane ruble convertibile
- conserve de carne: 493 tone – 1 milion de ruble convertibile
- semiconserve: 259 tone – 700.000 ruble convertibile
- pastă de tomate: 417 tone – 300.000 ruble convertibile
Total: 3,4 milioane ruble convertibile
Situaţie statistică privind o parte din produsele exportate în anul 1988 de Ministerul Industriei Alimentare, în contul anului 1988:
- carne: 52.535 tone – 56,9 milioane ruble convertibile
- semiconserve: 2728 tone – 5,8 milioane ruble convertibile
- unt: 10.164 tone – 12,4 milioane ruble convertibile
Total export: 75,1 milioane ruble convertibile
EXPORTURI DE PRODUSE ALIMENTARE ROMÂNEŞTI ÎN ALTE STATE, PENTRU OBŢINEREA DE DEVIZE CONVERTIBILE
Situaţie statistică privind o parte din produsele exportate în anul 1988 de Ministerul Industriei Alimentare, în contul anului 1987:
- carne: 2784 tone – 5 milioane dolari
- conserve de carne: 839 tone – 800.000 de dolari
- semiconserve: 632 tone – 1,5 milioane dolari
- salam de Sibiu: 49 tone – 200.000 de dolari
- brânzeturi: 2228 tone – 3,1 milioane dolari
- unt: 1967 tone – 2,7 milioane dolari
- conserve de peşte: 159 tone – 200.000 de dolari
- peşte oceanic: [cantitate nespecificată] – 400.000 de dolari
- conserve de legume: 769 tone – 200.000 de dolari
- conserve de fructe: 506 tone – 300.000 de dolari
Total: 14,4 milioane dolari
Situaţie statistică privind o parte din produsele exportate în anul 1988 de Ministerul Industriei Alimentare, în contul anului 1988:
- carne: 39.000 tone – 65,3 milioane dolari
- semiconserve: 4702 tone – 9,6 milioane dolari
- conserve de carne: 4956 tone – 7,3 milioane dolari
- unt: 6574 tone – 6,2 milioane dolari
- brânzeturi: 9901 tone – 12,5 milioane dolari
- ulei: 34.130 tone – 16,4 milioane dolari
- zahăr: 35.400 tone – 9,6 milioane dolari
- vin: 299 vagoane – 1 milion de dolari
- pastă de tomate: 4233 tone – 2,8 milioane dolari
Total export: 130,7 milioane dolari
Situaţie statistică privind o parte din produsele exportate în anul 1988 de Ministerul Industriei Alimentare, în cadrul convenţiei româno-sovietice încheiate pentru importul a două milioane de petrol (anual) din URSS, în perioada 1986-1990:
- specialităţi porc: 2514 tone – 4,1 milioane dolari
- conserve de carne: 4100 tone – 7,2 milioane dolari
- semiconserve: 2028 tone – 5 milioane dolari
- salam de Sibiu: 266 tone – 1,2 milioane dolari
Total: 17,5 milioane dolari
EXPORTURI ANULATE DE PRODUSE ALIMENTARE
Situaţie statistică privind o parte din produsele care nu au mai fost exportate în anul 1988 de Ministerul Industriei Alimentare, ca urmare a depăşirii limitei termenului de garanţie sau a respingerii acestora, în urma analizelor fito-sanitare efectuate:
- carne şi produse din carne: 10.500 tone – 19,4 milioane dolari
- brânzeturi: 2500 tone – 3,5 milioane dolari
Total: 22,9 milioane dolari
Situaţie statistică privind o parte din produsele care nu au mai fost exportate în anul 1988 de Ministerul Industriei Alimentare, pe relaţia devize convertibile:
- zahăr: 31.050 tone – 15,6 milioane dolari
- ulei: 48.102 tone – 41,3 milioane dolari
- unt: 500 tone – 800.000 de dolari
- animale vii: [cantitate nespecificată] – 22 milioane dolari
Total: 79,7 milioane dolari
NOTE__________________
[1] Orice asemănare cu situaţia din anul 2010, când preşedintele Traian Băsescu a hotărât şi prim-ministrul Emil Boc a aplicat o scădere cu 25% a salariilor personalului care lucra în sectorul public, (nu) este pur şi simplu întâmplătoare. Ţara era aceeaşi: România. După un an şi jumătate de la scăderea cu 35% (în medie) a veniturilor populaţiei, Nicolae Ceauşescu a aprobat mărirea treptată a salariilor cu o medie de 30,7% (comparativ cu anul 1980), iar de la 1 august 1984 a crescut şi cuantumul pensiilor (cu o medie de 12% faţă de anul 1980) (detalii http://www.contributors.ro/sinteze/majorarea-pensiilor-si-a-depunerilor-pentru-pensia-suplimentara-august-septembrie-1984/). Povestea asemănătoare din perioada 2010-2012 o vom aborda, probabil, la comentariile cu cititorii – dacă vor dori acest lucru.
[2] În anul 1984 s-au asamblat la Craiova 19.200 de autoturisme, deşi în plan se stabilise realizarea a 37.000 exemplare (15.000 de automobile „Citroën Axel 11” fiind destinate onorării comenzilor din Franţa şi alte state occidentale). În acelaşi an s-au fabricat 88.000 autoturisme „Dacia” la uzina de la Colibaşi, 2200 de autoutilitare, 18.300 de autoturisme de teren „ARO”, 16.700 de autocamioane, autotractoare şi autoşasiuri, 309 autobasculante grele, 33.800 remorci şi semiremorci (exportate, în mare parte).
Pentru anul 1985, autorităţile de la Bucureşti au stabilit fabricarea următoarelor produse: autoturisme „Dacia” (100.000 exemplare), „Oltcit” (80.000) şi „Dacia 500 Lăstun” (10.000); autoturisme de teren „ARO” (25.000); autoutilitare (2500); autocamioane, autotractoare şi autoşasiuri (19.400); autobasculante grele (605); remorci şi semiremorci (30.700); tractoare (90.000, din care 77% erau destinate exportului pe diverse pieţe – în principal, în Iran şi Egipt).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu