Comunicat de presă
Goethe-Institut
și Primăria Municipiului București, prin ARCUB, vă invită marți, 29
noiembrie 2016 la un concert de jazz susținut de duo-ul NILS WOGRAM
& BOJAN Z alături de care vor cânta artiștii români de la ARCUS
Trio.
Deja
de la constituirea sa cu ocazia festivalului Jazzdor de la Berlin,
duetul Nils Wogram şi Bojan Z este considerat a fi unul dintre cele mai
în vogă formaţii actuale de jazz franco-german. Este vorba despre
întâlnirea a două personalităţi muzicale de excepţie, ale căror rădăcini
se găsesc în muzica improvizată şi în cea compusă deopotrivă. Pare că
niciunul dintre muzicieni nu cunoaşte limitări stilistice,
compoziţionale ori muzicale/tehnice. Backgroundul vast le permite să
spargă cele mai diferite stiluri muzicale şi să le reîmbine într-o
muzică unică. Uşurinţa şi ingeniozitatea cu care le reuşeşte acest lucru
emană o plăcere ludică enormă, ce pare contagioasă.
ARCUS
TRIO pornește de la elemente folclorice culese din muzica tradițională
românească și balcanică, cernute uneori prin filtre R&B, alteori
HipHop, degajă sunete specifice prog-rock și post-prog și le așează în
groove-ul propriu. Rezultatul este un sound original, unic, deloc
sedentar, o narațiune despre locul unde se pot întâlni funkul,
prog-rockul și urban-jazzul. Fără să caute armonii, cu punți între
stiluri construite pe măsuri neașteptate și breakuri potrivite, piesele
lor sunt aventuri improvizatorice, improvizația stând de altfel la baza
fusionului care transpare din piesele ARCUS TRIO. Trio-ul este format
din Alexandru Arcuș - saxofon, Adi Stoenescu - pianist și organist și
Marcel Moldovan - baterist.
Biletele costă 15 lei și sunt disponibile, începând cu data de 14 noiembrie, online, pe arcub.ro, bilet.ro și la casa de bilete ARCUB, din strada Lipscani 84-90.
Date de contact pentru presă:
Oana Văideanu: oana.vaideanu@goethe.de
021 311 97 62
0729 039 511
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu