Cornelius Roşiianu a rămas în mintea tuturor drept unul
dintre prezentatorii cu cea mai mare priză în rândul telespectatorilor,
în perioada comunistă şi câţiva ani după Revoluţie. Retras din viaţa
publică de 20 de ani, Roşiianu face o analiză a situaţiei televiziunii publice, dar şi a unor evenimente în care a fost direct implicat.
Cum vă înţelegeaţi cu foşti colegi prezentatori ai Telejurnalului, Paul Şoloc, Nicolae Melinescu, George Marinescu, Victor Ionescu, de exemplu? Eraţi prieteni? Mai ţineţi legătura cu cei care mai sunt în viaţă?
Niciodată nu am fost doar prezentatori ai "Telejurnalului, ci redactori-prezentatori. După 1989 am fost redactorii prezentatori ai emisiunii "Actualități" și am condus redacția timp de șase ani, până la începutul lui 1997. Împreună cu cei pe care i-ați numit am făcut o echipă adevărată. În cei șase ani "Jurnalul" nostru a fost bun, avea calitate, era urmărit și apreciat. De două/trei ori pe săptămână, ziarele titrau: "știre preluată de la Actualități TVR". Sigur că eram prieteni. Altfel, n-ar fi funcționat echipa. Și da, păstrăm legătura și ne mai întâlnim, dar nu foarte des. Dar oricât timp ar trece de la precedenta noastră întâlnire este ca și cum ne-am fi despărțit acum cinci minute. Cât despre cei plecați dintre noi, mai în vârstă sau mai tineri... "Dumnezeu să-i odihnească" și pe noi toți să ne aibă în pază.
Îniante de Revoluţie eraţi vedetă. După, v-aţi retras sau aţi fost retras şi aţi stat în spatele camerelor. Vă e dor de pupitrul ştirilor?
Înainte de "Revoluție" vedetele Televziunii se numeau Tudor Vornicu, Petre Popescu sau Ilie Ciurescu. Noi ceilalți eram simpli aspiranți... cunoscuți, dar aspiranți. Ne-am impus după 1989, când am format și am condus o echipă de știri care a performat și am devenit și noi vedete, cum spuneți dumneavoastră. Repet, după 1989. În lumea filmului există actori, starlete și vedete. Asta e ierarhia adevărată. În lumea televiziunii e la fel. Poți fi starletă și vedetă în același timp... și plutești în mediocritate. Ideal este să fii actor-vedetă. Dar asta presupune sacrificii, multă muncă și pregătire continuă. Un om de televiziune se formează în 10 ani și nu știi dacă iese vârf. Dacă ești vedetă și atât, nu rămâne nimic după tine. În ce mă privește, vă spun și dumneavoastră, cum am spus și altora, la umbra mea n-a fost umbră. Am descoperit și am format oameni cu care mă mândresc, pe care îi iubesc și cărora le mulțumesc pentru faptul că au considerat că le este de folos experiența mea și de viață și profesională: Gabriela Vrânceanu Firea, Mircea Radu, Emilia Nicolaescu... Lista rămâne deschisă. N-am cum să-i numesc pe toți aici; mulți lucrează în Televiziunea Națională sau în alte televiziuni, sunt înalți funcționari ai statului român, ai unor organisme internațonale, predau în instituții de învățământ superior din țară și străinătate. Îmi e dor de pupitrul știrilor. De câte ori stau de vorbă cu mine, îmi spun că într-o societate normală, unul care avea notorietatea, audiența și priza mea la public ar fi ieșit de pe micul ecran numai atunci când trebuia să plece pe ultimul drum, cu picioarele înainte, așa cum se întâmplă pe la alții."Am fost retras" în 1997. De ce? Poate pentru că nu răspundeam la anumite comenzi, eu și colegii mei.
Cum se putea ajunge prezentator la ştiri pe timpul lui Ceauşescu?
Eu am cunoscut o singură cale - concursul. Un concurs adevărat, nu de împrejurări.
Aveaţi un nume mai puţin obişnuit şi probabil deranjant pentru regimul trecut. Aţi avut probleme din această cauză?
Nu am avut probleme sau nu le-am perceput eu... sau au existat oameni atât de delicați încât m-au protejat și m-au făcut să cred că nu am probleme. În toate regimurile există oameni buni și oameni răi. Eu am avut parte mai mult de oameni buni. Și oricum, eu i-am iertat pe toți cei care mi-au făcut rău și înainte, și după 1989.
Cum a evoluat televiziunea de la două ore de emisie pe zi la zeci de canale care emit non-stop, fiecare cu vedetele sale?
În cei 60 de ani de existență, Televiziunea Națională a parcurs mai multe etape. Din 1956, când a fost înființată, până la începutul anilor '80, a evoluat, cu emisiuni culturale remarcabile, cu divertisment de cea mai bună calitate, cu concursuri și anchete... a fost o televiziune normală. A urmat involuția; două ore de program,cu posibilitatea de prelungire dacă se aborda același subiect - UNICUL. După 1989, televiziunea s-a dezvoltat și putem spune că o luase pe drumul cel bun. "Actualitățile" de exemplu, n-au avut concurență până în 1997, atunci când s-a produs "Marea Schismă" și întregul personal de conducere și nu numai, a fost înlocuit cu clientelă politică, fără pregătire de specialitate. Din acel moment, în numai 7 săptămâni, audiența s-a prăbușit și nu și-a mai revenit până în ziua de azi.
Ce însemna să fii vedetă înainte de 1989 şi ce înseamnă acum?
Să fii vedetă adevărată înseamnă în toate timpurile același lucru: să-ți fie recunoscute calitățile umane și profesionale de o masă mare de oameni pe care o poți influența și manipula, pentru că te lasă.Te lasă atât timp cât te încadrezi în standardele pe care ți le impune. Mai este și celălalt aspect. O vedetă se crează se impune și se cultivă. Depinde mult de calitățile personale, depinde foarte mult și de păpușar. Dacă escortele și "șefii lor" ( vedeți ce delicat le/îi numesc) sunt promovate/promovați pe post de vedete de către păpușar, cum se mai pot afirma cei cu calități reale? S-a siliconat și tunat spațiul audiovizual.
Ce avantaje aveaţi din postura de prezentator al Telejurnalului?
Avantajul de a mă putea adresa unei mulțimi și de a rezona cu ea zilnic... sau aproape zilnic. Histrionul din mine era satisfăcut, după cum satisfăcute îmi erau orgoliul și vanitatea. Bine că am avut puterea să le ponderez, să le țin în frâu și până la urmă să mă predau telespectatorului. Important este să-ți păstrezi cumpătul, să rămâi normal, să nu te ia valul, să nu derapezi, că vine vremea plății.
Ce trebuie să aibă un prezentator de ştiri ca să ajungă în inimile telespectatorilor?
Charismă, în primul rând. Și tot în primul rănd, o pregătire temeinică. Să-ți iubești interlocotorul nevăzut, să nu încerci să-l prostești, să-l respecți și să-i fii aproape. Să-l înțelegi, să-i spui adevărul, să recunoști când i-ai greșit, să fii cinstit cu tine însuți pentru că dacă ești cu tine ești și cu el. Fii întotdeauna de partea lui, a telespectatorului, atunci el te va aprecia și-l vei simți aproape. Uită-te în ochii lui fără trufie, dar și fără umilință. Onestitatea ta față de el îl va face și pe el onest față de tine. Atunci te va considera al lui. Vei crește împreună cu el și cu familia lui și te va adopta și va dori, mereu, să te vadă și să te aibă aproape.
De ce ştirile TVR au rămas în urma celor de la Antena 1 şi PRO TV? În ultimii ani s-a încercat o rebrenduire a acestora, cu prezentatori stabili. Mai pot remonta diferenţa faţă de concurenţă?
În 1997, adică din 7 Ianuarie până de Mărțișor, știrile TVR s-au prăbușit. O întreagă organizare și un întreg mecanism perfecționat de producere, difuzare și prezentare ale știrilor au fost înlăturate brutal, afectând grav calitatea activității redacționale. Cum se numește treaba asta? Epurare? În numele DEMOCRAȚIEI? De unde până atunci toată presa prelua știri și imagini de la TVR, s-a inversat procesul. Noii conducători produceau știrile după ce acestea apăreau la celelalte televiziuni sau în presa scrisă. S-a pierdut prioritatea informației pentru care noi ne băteam. Cine să mai fie interesat de niște știri vechi prezentate anost? Acele comentarii de 5, 7 sau 10 secunde, pe care le făceam după unele reportaje, erau deliciul telespectatorilor, pentru că le exprimau gândurile. Mai erau și microanchetele în jurnal și anchetele pe care le difuzam după... Apoi, prezentatorii s-au succedat rapid, cu viteza cu care s-au schimbat guvernele, chiar mai des. N-au avut timp să prindă rădăcini, iar telespectatorii nu au avut timp să-i cunoască. Nouă, oamenilor, nu ne plac schimbările pe care nu le înțelegem și nu ni le dorim și greu ne acomodăm cu străinii. Mă întrebați dacă se poate remonta diferența. Sigur că se poate; cu o politică editorială coerentă și cu profesioniști, în vreo 10 - 15 ani. Greu recapeți ce ai pierdut. Situația Televiziunii Naționale este dificilă în prezent. Subfinanțată și mai ales căpușată, ca toate întreprinderile și instituțiile care au mers bine la un moment dat, ea are nevoie acum de un management performant, de libertate editorială completă și de stabilitate.
V-a prins Revoluţia în Televiziune. Aţi transmis printre gloanţe. Cum a fost? Vi s-a făcut frică?
Revoluția nu m-a prins. Eu m-am pus în slujba ei împreună cu toți colegii mei. Îmi amintesc că mergând pe pasarelă de la redacție spre studioul 4, o rafală a spart toate geamurile. M-am aruncat la pământ cu sticla căzând peste mine. Rezultatul... câteva zgârieturi pe frunte și pe mâini și o entorsă mai gravă la piciorul drept. Timp de o lună nu m-am mai putut încălța. Apoi, în timp ce mă spălam în WC-ul de lângă studioul 4, un glonț a fluierat pe deasupra mea și a spart o țeavă de apă, inundând încăperea și holul. Și mi-a fost frică... Important este că am depășit acea stare și mi-am făcut... și ne-am făcut cu toții datoria. M-am temut mai mult pentru copii. Acasă a telefonat cineva, spunând că am cerut protecție pentru familie. Câțiva indivizi au venit la ușă, dar au întârziat puțin. Apucasem să comunicăm și ai mei s-au refugiat la un vecin, milițian. I-am văzut prima dată, de la începutul evenimentelor, în 10/15 Ianuarie, nu mai țin minte, când am ajuns acasă cu TAB-ul și însoțit de parașutiști.
L-aţi cunoscut personal pe Ceauşescu? Dar pe Iliescu şi pe Băsescu? Ce a greşit fiecare în relaţia cu poporul?
Nu l-am cunoscut personal pe Ceaușescu. Pe ceilalți doi, da. Cred că Ceaușescu pierduse de mult legătura cu poporul. Trăia într-o altă realitate, într-o lume ideală, în visul lui alimentat din plin de cei din jur. Iliescu a condus România într-o vreme în care țara putea avea soarta Iugoslaviei. Și n-a fost puțin lucru și nici ușor. A luat și câteva măsuri controversate și nu i-a oprit sau nu a putut să-i oprească pe cei care începuseră să distrugă și să jefuiască tot ce realizase poporul acesta în ultima sută de ani. Băsescu - la prima vedere - e un conducător dur și nemilos, impunându-și voința cu orice preț, înclinat spre gesturi teatrale, uneori. A jucat bine la "impusele" Înaltelor Porți și s-a menținut 10 ani la putere. Dar, putem spune că fiecare dintre cei trei a avut o relație complicată cu poporul. Iar această relație n-a stat în totalitate în puterea lor. În urmă cu vreo doi ani, vorbeam în familie și emiteam "judecăți de valoare" despre cineva, adică bârfeam. Nepoata mea, Ecaterina, care avea numai 8 ani a intervenit între noi și ne-a spus așa: "Nu judecați!" Și s-a așternut tăcerea... A fost o lecție pe care mi-am însușit-o și de care țin seama. Nu mai judec pe nimeni. În ce-i privește pe cei trei președinți, nu dețin toate informațiile care să-mi permită să le analizez acțiunile. Fiecare om are lumini și umbre. Iar când decizi soarta unei țări, o măsură criticată sau critcabilă se poate dovedi, în timp, benefică. Altă măsură, care aparent satisface nevoile societății, poate fi un dezastru. Pentru a-i aprecia sau nu pe cei trei ar trebui să mai treacă ceva timp și să avem acces la documente.
Ce faceţi în timp liber?
Timpul meu liber nu e liber. Sunt consilier județean în Ilfov și mă pregătesc de campania electorală pentru parlamentarele din Decembrie.
Aţi albit, dar v-aţi păstrat trăsăturile. Vă recunoaşte lumea pe stradă? Cum reacţionează?
Oamenii mă mai recunosc pe stradă. De când am intrat în politică, din ce în ce mai mulți își aduc aminte de mine. Dar au trecut, totuși, 20 de ani de când nu mai sunt persoană publică.
Aveţi vreo părere de rău?
Știu eu ce să zic? Se spune că e mai bine să ai regrete decât remușcări. Ca orice om, am și eu regretele mele, părerile mele de rău. Țin de viața personală pe care n-o pun pe tarabă.
Cum se poate salva ţara asta?
Ne trebuie conștiință, responsabilitate și dragoste de țară. Să ne educăm copiii în acest spirit. Să ne cunoaștem istoria, pentru că, dacă nu ne-o știm, rămânem ai nimănui, ne pierdem identitatea. Avem nevoie de un proiect de țară. Avem nevoie ca oamenii noștri politici, conducătorii noștri să-și asume și riscurile, nu numai privilegiile funcțiilor pe care le ocupă temporar. Să lucreze pentru țară, să aibă spirit de sacrificiu și să negocieze pentru România cu demnitate, nu în genunchi. Să vorbească despre calitățile poporului din care se trag și pe care îl reprezintă și să nu-i găsească defecte pe care nici măcar nu le are. Să bucure cu vorbele lor urechile noastre, nu urechile altora. Nimeni nu te apreciază când vorbești urât despre propria țară. Îți zâmbește și te disprețuiește. Trebuie să îndrăznim să credem în România, pentru că țara asta are resurse și materiale și umane ca să renască.
Vezi galeria fotoCum vă înţelegeaţi cu foşti colegi prezentatori ai Telejurnalului, Paul Şoloc, Nicolae Melinescu, George Marinescu, Victor Ionescu, de exemplu? Eraţi prieteni? Mai ţineţi legătura cu cei care mai sunt în viaţă?
Niciodată nu am fost doar prezentatori ai "Telejurnalului, ci redactori-prezentatori. După 1989 am fost redactorii prezentatori ai emisiunii "Actualități" și am condus redacția timp de șase ani, până la începutul lui 1997. Împreună cu cei pe care i-ați numit am făcut o echipă adevărată. În cei șase ani "Jurnalul" nostru a fost bun, avea calitate, era urmărit și apreciat. De două/trei ori pe săptămână, ziarele titrau: "știre preluată de la Actualități TVR". Sigur că eram prieteni. Altfel, n-ar fi funcționat echipa. Și da, păstrăm legătura și ne mai întâlnim, dar nu foarte des. Dar oricât timp ar trece de la precedenta noastră întâlnire este ca și cum ne-am fi despărțit acum cinci minute. Cât despre cei plecați dintre noi, mai în vârstă sau mai tineri... "Dumnezeu să-i odihnească" și pe noi toți să ne aibă în pază.
Îniante de Revoluţie eraţi vedetă. După, v-aţi retras sau aţi fost retras şi aţi stat în spatele camerelor. Vă e dor de pupitrul ştirilor?
Înainte de "Revoluție" vedetele Televziunii se numeau Tudor Vornicu, Petre Popescu sau Ilie Ciurescu. Noi ceilalți eram simpli aspiranți... cunoscuți, dar aspiranți. Ne-am impus după 1989, când am format și am condus o echipă de știri care a performat și am devenit și noi vedete, cum spuneți dumneavoastră. Repet, după 1989. În lumea filmului există actori, starlete și vedete. Asta e ierarhia adevărată. În lumea televiziunii e la fel. Poți fi starletă și vedetă în același timp... și plutești în mediocritate. Ideal este să fii actor-vedetă. Dar asta presupune sacrificii, multă muncă și pregătire continuă. Un om de televiziune se formează în 10 ani și nu știi dacă iese vârf. Dacă ești vedetă și atât, nu rămâne nimic după tine. În ce mă privește, vă spun și dumneavoastră, cum am spus și altora, la umbra mea n-a fost umbră. Am descoperit și am format oameni cu care mă mândresc, pe care îi iubesc și cărora le mulțumesc pentru faptul că au considerat că le este de folos experiența mea și de viață și profesională: Gabriela Vrânceanu Firea, Mircea Radu, Emilia Nicolaescu... Lista rămâne deschisă. N-am cum să-i numesc pe toți aici; mulți lucrează în Televiziunea Națională sau în alte televiziuni, sunt înalți funcționari ai statului român, ai unor organisme internațonale, predau în instituții de învățământ superior din țară și străinătate. Îmi e dor de pupitrul știrilor. De câte ori stau de vorbă cu mine, îmi spun că într-o societate normală, unul care avea notorietatea, audiența și priza mea la public ar fi ieșit de pe micul ecran numai atunci când trebuia să plece pe ultimul drum, cu picioarele înainte, așa cum se întâmplă pe la alții."Am fost retras" în 1997. De ce? Poate pentru că nu răspundeam la anumite comenzi, eu și colegii mei.
Cum se putea ajunge prezentator la ştiri pe timpul lui Ceauşescu?
Eu am cunoscut o singură cale - concursul. Un concurs adevărat, nu de împrejurări.
Aveaţi un nume mai puţin obişnuit şi probabil deranjant pentru regimul trecut. Aţi avut probleme din această cauză?
Nu am avut probleme sau nu le-am perceput eu... sau au existat oameni atât de delicați încât m-au protejat și m-au făcut să cred că nu am probleme. În toate regimurile există oameni buni și oameni răi. Eu am avut parte mai mult de oameni buni. Și oricum, eu i-am iertat pe toți cei care mi-au făcut rău și înainte, și după 1989.
Cum a evoluat televiziunea de la două ore de emisie pe zi la zeci de canale care emit non-stop, fiecare cu vedetele sale?
În cei 60 de ani de existență, Televiziunea Națională a parcurs mai multe etape. Din 1956, când a fost înființată, până la începutul anilor '80, a evoluat, cu emisiuni culturale remarcabile, cu divertisment de cea mai bună calitate, cu concursuri și anchete... a fost o televiziune normală. A urmat involuția; două ore de program,cu posibilitatea de prelungire dacă se aborda același subiect - UNICUL. După 1989, televiziunea s-a dezvoltat și putem spune că o luase pe drumul cel bun. "Actualitățile" de exemplu, n-au avut concurență până în 1997, atunci când s-a produs "Marea Schismă" și întregul personal de conducere și nu numai, a fost înlocuit cu clientelă politică, fără pregătire de specialitate. Din acel moment, în numai 7 săptămâni, audiența s-a prăbușit și nu și-a mai revenit până în ziua de azi.
Ce însemna să fii vedetă înainte de 1989 şi ce înseamnă acum?
Să fii vedetă adevărată înseamnă în toate timpurile același lucru: să-ți fie recunoscute calitățile umane și profesionale de o masă mare de oameni pe care o poți influența și manipula, pentru că te lasă.Te lasă atât timp cât te încadrezi în standardele pe care ți le impune. Mai este și celălalt aspect. O vedetă se crează se impune și se cultivă. Depinde mult de calitățile personale, depinde foarte mult și de păpușar. Dacă escortele și "șefii lor" ( vedeți ce delicat le/îi numesc) sunt promovate/promovați pe post de vedete de către păpușar, cum se mai pot afirma cei cu calități reale? S-a siliconat și tunat spațiul audiovizual.
Ce avantaje aveaţi din postura de prezentator al Telejurnalului?
Avantajul de a mă putea adresa unei mulțimi și de a rezona cu ea zilnic... sau aproape zilnic. Histrionul din mine era satisfăcut, după cum satisfăcute îmi erau orgoliul și vanitatea. Bine că am avut puterea să le ponderez, să le țin în frâu și până la urmă să mă predau telespectatorului. Important este să-ți păstrezi cumpătul, să rămâi normal, să nu te ia valul, să nu derapezi, că vine vremea plății.
Ce trebuie să aibă un prezentator de ştiri ca să ajungă în inimile telespectatorilor?
Charismă, în primul rând. Și tot în primul rănd, o pregătire temeinică. Să-ți iubești interlocotorul nevăzut, să nu încerci să-l prostești, să-l respecți și să-i fii aproape. Să-l înțelegi, să-i spui adevărul, să recunoști când i-ai greșit, să fii cinstit cu tine însuți pentru că dacă ești cu tine ești și cu el. Fii întotdeauna de partea lui, a telespectatorului, atunci el te va aprecia și-l vei simți aproape. Uită-te în ochii lui fără trufie, dar și fără umilință. Onestitatea ta față de el îl va face și pe el onest față de tine. Atunci te va considera al lui. Vei crește împreună cu el și cu familia lui și te va adopta și va dori, mereu, să te vadă și să te aibă aproape.
De ce ştirile TVR au rămas în urma celor de la Antena 1 şi PRO TV? În ultimii ani s-a încercat o rebrenduire a acestora, cu prezentatori stabili. Mai pot remonta diferenţa faţă de concurenţă?
În 1997, adică din 7 Ianuarie până de Mărțișor, știrile TVR s-au prăbușit. O întreagă organizare și un întreg mecanism perfecționat de producere, difuzare și prezentare ale știrilor au fost înlăturate brutal, afectând grav calitatea activității redacționale. Cum se numește treaba asta? Epurare? În numele DEMOCRAȚIEI? De unde până atunci toată presa prelua știri și imagini de la TVR, s-a inversat procesul. Noii conducători produceau știrile după ce acestea apăreau la celelalte televiziuni sau în presa scrisă. S-a pierdut prioritatea informației pentru care noi ne băteam. Cine să mai fie interesat de niște știri vechi prezentate anost? Acele comentarii de 5, 7 sau 10 secunde, pe care le făceam după unele reportaje, erau deliciul telespectatorilor, pentru că le exprimau gândurile. Mai erau și microanchetele în jurnal și anchetele pe care le difuzam după... Apoi, prezentatorii s-au succedat rapid, cu viteza cu care s-au schimbat guvernele, chiar mai des. N-au avut timp să prindă rădăcini, iar telespectatorii nu au avut timp să-i cunoască. Nouă, oamenilor, nu ne plac schimbările pe care nu le înțelegem și nu ni le dorim și greu ne acomodăm cu străinii. Mă întrebați dacă se poate remonta diferența. Sigur că se poate; cu o politică editorială coerentă și cu profesioniști, în vreo 10 - 15 ani. Greu recapeți ce ai pierdut. Situația Televiziunii Naționale este dificilă în prezent. Subfinanțată și mai ales căpușată, ca toate întreprinderile și instituțiile care au mers bine la un moment dat, ea are nevoie acum de un management performant, de libertate editorială completă și de stabilitate.
V-a prins Revoluţia în Televiziune. Aţi transmis printre gloanţe. Cum a fost? Vi s-a făcut frică?
Revoluția nu m-a prins. Eu m-am pus în slujba ei împreună cu toți colegii mei. Îmi amintesc că mergând pe pasarelă de la redacție spre studioul 4, o rafală a spart toate geamurile. M-am aruncat la pământ cu sticla căzând peste mine. Rezultatul... câteva zgârieturi pe frunte și pe mâini și o entorsă mai gravă la piciorul drept. Timp de o lună nu m-am mai putut încălța. Apoi, în timp ce mă spălam în WC-ul de lângă studioul 4, un glonț a fluierat pe deasupra mea și a spart o țeavă de apă, inundând încăperea și holul. Și mi-a fost frică... Important este că am depășit acea stare și mi-am făcut... și ne-am făcut cu toții datoria. M-am temut mai mult pentru copii. Acasă a telefonat cineva, spunând că am cerut protecție pentru familie. Câțiva indivizi au venit la ușă, dar au întârziat puțin. Apucasem să comunicăm și ai mei s-au refugiat la un vecin, milițian. I-am văzut prima dată, de la începutul evenimentelor, în 10/15 Ianuarie, nu mai țin minte, când am ajuns acasă cu TAB-ul și însoțit de parașutiști.
L-aţi cunoscut personal pe Ceauşescu? Dar pe Iliescu şi pe Băsescu? Ce a greşit fiecare în relaţia cu poporul?
Nu l-am cunoscut personal pe Ceaușescu. Pe ceilalți doi, da. Cred că Ceaușescu pierduse de mult legătura cu poporul. Trăia într-o altă realitate, într-o lume ideală, în visul lui alimentat din plin de cei din jur. Iliescu a condus România într-o vreme în care țara putea avea soarta Iugoslaviei. Și n-a fost puțin lucru și nici ușor. A luat și câteva măsuri controversate și nu i-a oprit sau nu a putut să-i oprească pe cei care începuseră să distrugă și să jefuiască tot ce realizase poporul acesta în ultima sută de ani. Băsescu - la prima vedere - e un conducător dur și nemilos, impunându-și voința cu orice preț, înclinat spre gesturi teatrale, uneori. A jucat bine la "impusele" Înaltelor Porți și s-a menținut 10 ani la putere. Dar, putem spune că fiecare dintre cei trei a avut o relație complicată cu poporul. Iar această relație n-a stat în totalitate în puterea lor. În urmă cu vreo doi ani, vorbeam în familie și emiteam "judecăți de valoare" despre cineva, adică bârfeam. Nepoata mea, Ecaterina, care avea numai 8 ani a intervenit între noi și ne-a spus așa: "Nu judecați!" Și s-a așternut tăcerea... A fost o lecție pe care mi-am însușit-o și de care țin seama. Nu mai judec pe nimeni. În ce-i privește pe cei trei președinți, nu dețin toate informațiile care să-mi permită să le analizez acțiunile. Fiecare om are lumini și umbre. Iar când decizi soarta unei țări, o măsură criticată sau critcabilă se poate dovedi, în timp, benefică. Altă măsură, care aparent satisface nevoile societății, poate fi un dezastru. Pentru a-i aprecia sau nu pe cei trei ar trebui să mai treacă ceva timp și să avem acces la documente.
Ce faceţi în timp liber?
Timpul meu liber nu e liber. Sunt consilier județean în Ilfov și mă pregătesc de campania electorală pentru parlamentarele din Decembrie.
Aţi albit, dar v-aţi păstrat trăsăturile. Vă recunoaşte lumea pe stradă? Cum reacţionează?
Oamenii mă mai recunosc pe stradă. De când am intrat în politică, din ce în ce mai mulți își aduc aminte de mine. Dar au trecut, totuși, 20 de ani de când nu mai sunt persoană publică.
Aveţi vreo părere de rău?
Știu eu ce să zic? Se spune că e mai bine să ai regrete decât remușcări. Ca orice om, am și eu regretele mele, părerile mele de rău. Țin de viața personală pe care n-o pun pe tarabă.
Cum se poate salva ţara asta?
Ne trebuie conștiință, responsabilitate și dragoste de țară. Să ne educăm copiii în acest spirit. Să ne cunoaștem istoria, pentru că, dacă nu ne-o știm, rămânem ai nimănui, ne pierdem identitatea. Avem nevoie de un proiect de țară. Avem nevoie ca oamenii noștri politici, conducătorii noștri să-și asume și riscurile, nu numai privilegiile funcțiilor pe care le ocupă temporar. Să lucreze pentru țară, să aibă spirit de sacrificiu și să negocieze pentru România cu demnitate, nu în genunchi. Să vorbească despre calitățile poporului din care se trag și pe care îl reprezintă și să nu-i găsească defecte pe care nici măcar nu le are. Să bucure cu vorbele lor urechile noastre, nu urechile altora. Nimeni nu te apreciază când vorbești urât despre propria țară. Îți zâmbește și te disprețuiește. Trebuie să îndrăznim să credem în România, pentru că țara asta are resurse și materiale și umane ca să renască.
Galerie foto
Citeşte mai multe despre:
Cornelius Roşiianu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu