– Pe ce vă bazați?
– Eu sînt cel care am falsificat actele!” Coordonator care a plecat din Vitalaire și s-a decis să vorbească
- Reprezentanța din România a corporației franceze Air Liquide Vitalaire are sediul în Iași.
- Ea derulează contracte cu toate cele 42 de Case de Asigurări de Sănătate județene.
- Potrivit mărturiilor din interior, firma îi targetează pentru a-i executa în instanță pe bolnavii cei mai vulnerabili: are aproape 3.000 de procese împotriva clienților-pacienți!
- Deși există nesfîrșite plîngeri de la oameni, nici una dintre autoritățile sanitare nu i-a ascultat pe pacienți!
- Firma susține că ”cei de la Casa de Asigurări poartă responsabilitatea pentru acest număr uriaș de procese”.
- Ziarul e în posesia documentelor de dublă contabilitate ale Vitalaire și începe azi publicarea lor.
- #mergemdupăsistem
Investigație de Mirela Neag, Răzvan Luțac, Cătălin Tolontan și Raed Krishan (foto)
– Vitalaire ne-a impus să plătim 2.300 de lei pentru o restanță de cîteva sute de lei!
– Cum ați ajuns să închiriați un aparat medical de la Vitalaire?
– Tatăl meu, tractorist de meserie, era cardiac și avea insuficiență respiratorie. Era obligat să folosescă un concentrator de oxigen. Vitalaire ni l-a închiriat. Și apoi ne-au dat în judecată.
– Ce ați făcut?
– Ce puteam face? Am plătit! Sînt niște mafioți!
– Cum se simte acum tatăl dumneavoastră?
– Sper că mai bine decît aici. A murit.
E una dintre miile de voci pe care statul român n-a vrut să le audă.
Bărbatul se numește Viorel Grigore și e băiatul lui Anghel Ciufu, din Lehliu Gară, județul Călărași.
Ciufu a folosit un aparat Vitalaire în anii 2013-2014.
S-a stins la 61 de ani.
O afacere construită pe executarea discretă a pacienților
SC Air Liquide Vitalaire România SRL, după numele complet al firmei, este binecunoscută în lumea medicală.Dar e aproape neștiută în spațiul public.
Pentru că, deși numeroși pacienți au reclamat ani de zile la autoritățile medicale și la Protecția Consumatorului, ei au fost ignorați.
Astfel s-a asigurat discreția afacerii.
Ei vînd sau închiriază aparate de oxigen pentru pacienții cu astm, cancer, silicoză, boli severe de plămîni, apnee. ”Ne adresăm bolnavilor cu suferințe foarte grave. Pentru clienții noștri, oxigenul este de neînlocuit. Speranța de viață a scăzut la cîteva luni acum, dar asta din cauza Casei de Sănătate”, spune directorul general al firmei Lucian Bentu, într-o lungă discuție cu jurnaliștii Gazetei.
Au sediul în Iași și contracte cu toate Casele Județene de Sănătate.
”Avem înțelegeri cu 42 de Case de Sănătate. Și mă puteți cita: da, îi acționăm pe pacienții datori în judecată, dar din cauza celor de la CAS!”, spune avocatul firmei, Dragoș Bobu, care îl însoțește la interviu pe directorul Bentu.
Multinaționala are în lume vînzări de 10% din PIB-ul României
Vitalaire este filiala din România a grupului Air Liquide, liderul mondial în domeniul gazelor pentru industrie, sănătate și mediu.Corporația cu sediul în Franța atinge, în toată lumea, vînzări de 16,4 miliarde de euro în 2015, o sumă egală cu 10% din Produsul Intern Brut al României!
80 de țări se află pe harta afacerilor globale ale Air Liquide Vitalaire
Majoritatea business-ului Air Liquide e în industrie, însă
dispozitivele din sănătate, grupate în brandul Vitalaire, cresc
vertiginos.”Noi nu prea apărem în media. Este prima oară cînd dau un interviu”, spune directorul Bentu.
Oamenii din interior spun că anonimatul are un scop calculat la rece.
”Noi, reprezentanța Air Liquide Vitalaire din România, ne-am transformat, în tăcere, într-o afacere bazată pe executarea silită a oamenilor amărîți, neștiutori și, de multe ori, muribunzi!” Fost coordonator al Vitalaire, sursă a GazeteiDupă o lungă perioadă în care a lucrat cot la cot cu ceilalți la coordonarea a ceea ce el numește ”un sistem de fraudare a oamenilor fără apărare prin întocmirea de documente false”, un angajat important al Vitalaire decide să vorbească.
Omul a plecat din firmă, după ani de zile în care a ocupat poziții vitale și a avut acces extins la informațiile interne.
El spune că dispozitivele medicale sînt foarte bune, însă afacerea se bazează pe executarea silită a mii de oameni neajutorați.
”Nu expediam facturile, tocmai pentru ca oamenii se adune datorii!”
– De ce afirmați că afacerea Vitalaire se bazează pe executarea în tribunal a bolnavilor?– Pentru că asta ni se spunea să facem! Deși prin contracte ne angajăm să trimitem facturile lunare către pacienți, noi sîntem antrenați să nu îi avertizăm, tocmai pentru ca bolnavii să adune datorii. Abia atunci îi dăm în judecată.
– De ce abia atunci?
– Pentru că în anii de întîrziere curg penalitățile.
– Cît sînt de mari?
– Penalitățile sînt de aproape 40% pe an!
– Dar bolnavii nu protestează?
– Foarte puțini. Majoritatea se conformează. Gîndiți-vă, vorbim despre oameni grav bolnavi și fără posibilități. Suferinzi care nu se mai pot deplasa, care nu au acces la informație, care nu au avut probleme cu justiția în viața lor și se sperie.
– Despre cîte procese vorbim?
– Nu știu, informația aceasta nu o aveam noi, ci doar șefii, dar sînt mai multe decît își poate imagina cineva.
”Da, am intentat aproape 3.000 de procese pacienților”
Gazeta a centralizat, folosind portalul termene.ro, procesele intentate de Vitalaire.Ziarul a verificat apoi un număr semnificativ de procese direct pe portalurile justiției și prin dialog om la om cu bolnavii.
Sau cu urmașii lor.
Pentru că și sursa și directorul companiei au dreptate atunci cînd afirmă că mulți dintre clienții Vitalaire sînt cazuri disperate.
E o listă nesfîrșită de oameni care s-au stins în cîteva luni sau, maximum, într-un an, doi după semnarea contractului. Acum, potrivit șefilor firmei, s-a redus speranța de viață, pentru că cei de la CAS le decontează oxigenul doar pacienților aflați în stadiul 4 în anumite boli.
Apoi, în pasul următor, am confruntat cu oficialii firmei numărul de procese, rezultat din sursele publice. L-au confirmat!
”Avem aproape 3.000 de procese”, spun cei doi oficiali intrevievați ieri de gsp.
Acțiunile în instanță împotriva clienților-pacienți sînt derulate prin casa de avocatură din Iași a lui Dragoș Bobu, prietenul directorului general Lucian Bentu.
Este o situație nemaintîlnită în domeniul sanitar din România: o firmă să acționeze în judecată aproape 3.000 de pacienți!
”Da, și noi am întrebat în jur și n-am mai găsit o astfel de cifră așa cum avem la Vitalaire, dar există explicații”, spune Bobu.
Cîte două executări silite în fiecare zi din ultimii 6 ani!
Din 2010 și pînă azi, Vitalaire a intentat bolnavilor două procese pe zi, în medie!Două cazuri în fiecare zi lucrătoare, timp de 6 ani neîntrerupt!
”Avem o cifră de aproape 3.000 de procese din 2010 și pînă azi. Cei de la Casele județene de sănătate ne-au spus că se întîmplă asta pentru că alții fac concesii, iar noi ne luptăm pentru banii noștri” Dragoș Bobu, avocatul firmei SC Air Liquide Vitalaire RomâniaBolnavii dați în judecată provin din toată țara, dar mai ales din comune și sate îndepărtate.
2.800 de
procese a deschis Vitalaire împotriva propriilor pacienți în perioada
septembrie 2010 – noiembrie 2016, conform datelor găsite de gsp
Ziarul a discutat cu zeci dintre oamenii aceștia sau cu soții, soțiile, copiii, nepoții și rudele lor.Mulți pacienți au murit.
Dar, înainte de a muri, aproape toți au plătit.
Iar statul știe!
De ce cazul nu a explodat pînă acum? Cine să vorbească în numele oamenilor săraci și uitați?
Potrivit discuțiilor dintre Gazeta Sporturilor și mai multe Case de Sănătate Județene, ”numeroși oameni au sesizat ce necazuri le face Vitalaire”.De asemenea, Protecția Consumatorului a primit o căruță de alerte.
Firma însăși recunoaște că este ținta a multe plîngeri de la oameni.
Cu toate acestea, afacerea a mers, neclintită, înainte.
De ce? Pentru că cei executați sînt oameni fără voce în societatea românească.
Prin altchimia dureroasă a inegalității șanselor, nici copiii sau nepoții lor nu adună suficientă putere ca să se facă auziți.
Firma obligă ca pe fiecare contract să existe unul sau doi garanți. Chiar dacă mai tineri, giranții suferinzilor sînt, în general, tot oameni fără posibilități.
Mii de bolnavi neputincioși și mii de rude terorizate doar la ideea unui proces au plătit, an după an, penalități care ajung și la de zece ori suma datorată!
Gazeta are documentate numeroase cazuri și le va publica.
Contabilitate dublă
”Cel mai șocant în toată povestea Vitalaire este faptul că în multe dintre aceste procese s-au prezentat probe false de către firmă!”, spune fostul angajat al companiei.Omul din interior aruncă facturile pe masă!
”Așa arată, puse față în față, facturile duble folosite de noi în contabilitatea Vitalaire”, le netezește omul cu mîna.
Documentele sînt emise pe același nume!
Ele prevăd închirierea unui aparat de oxigen folosit în tratarea apneei.
Apneea este o suferință serioasă, din cauza căreia bolnavul poate muri în somn în lipsa unui dispozitiv cu oxigen.
Acest gen de aparat nu e decontat de Casă și, prin urmare, e achitat din buzunar de pacient.
Documentele poartă aceeași identificare: seria IS2008 și nr. 1046.
Sînt emise pe același nume: Rada Victor Petre.
3 secunde au trecut între emiterea facturii cu seria IS2008 și nr. 1046 de 130 de lei și emiterea facturii de 0,01 lei
La aceeași dată: 30 aprilie 2010.Numai că una este emisă la ora 11:10:49.
Cea de-a doua la 11:10:52.
Și au valori diferite!
”Alte facturi pe care vi le dau sînt pur și simplu cu aceeași serie, nume, sumă și timp. Pentru că au fost făcute într-un word!”, susține fostul angajat al corporației.
Orice contabil știe cum se numește acest lucru. ”E fals în acte și evaziune!”, apasă sursa.
Prima factură are valoarea normală din contract, de 130 de lei, iar în a doua apare suma de 0,01 lei, care se înregistra în contabilitate.
Sursa din interior: ”Au cîștigat procese cu chitanțe false trimise în instanță”
– De ce în contabilitate se introducea factura cu 0,01 lei?– Pentru ca acționarii francezi să vadă că această sumă nu va mai fi recuperată niciodată.
– Cînd începe facturarea dublă a unui pacient?
– În momentul în care el nu plătește. Din acea lună, pacientul figurează lunar cu 0,01 lei în contabilitate. Dar clientul nu știa! Factura dublă, cu 130 de lei pe lună, era păstrată într-un dosar al firmei, neînregistrat la Fisc! După luni de zile, sau uneori după ani, bolnavul era dat în judecată și la proces mergeam cu facturile cu 130 de lei, deși ele nu erau legal înregistrate.
– Ce cîștigă firma din această poveste riscantă?
-În final, firma are de încasat mult mai mult decît suma prevăzută în contract. Dar adevăratul cîștig aparține șefului firmei: directorul general Lucian Bentu. El și prietenul său, avocatul Dragoș Bobu, sînt cei care profită. Pentru că, din acești bani recuperați, care includ și penalități, o mare parte își oprește avocatul Bobu ca servicii juridice. Este, în același timp, un mod de a păcăli și pacienții, dar și pe acționarii francezi ai firmei.
– Asta înseamnă că facturile prezentate în instanță erau false? Am înțeles corect? A cîștigat Vitalair procese pe fals?!
– Da, am depus probe false în procese. În special în cele pe aparatele nedecontate de casă.
– Și dacă acum, după ce facturile duble devin publice, se duc repede la firmă și le vor șterge pe cele cu 0,01 din contabilitate?
– (Sursa zîmbește) Stați liniștiți, am backup-uri de la baza de date a contabilității firmei!
(Și, la un calcul simplu, mai e ceva: bilanțurile anuale sînt depuse. Nu se pot modifica valorile totale înregistrate în contabilitate).
– E greu de imaginat că nimeni de la Paris nu și-a dat seama! Nu s-au alertat că au mii de procese în România?!
– Sincer, la un moment dat am avut senzația că au aflat ceva. Un director neamț a făcut o vizită-fulger în România. Dar nu știu exact ce s-a discutat. După cum observați nu bat cîmpii. Ce știu, spun. Ce nu știu, nu impovizez.
Directorul general: ”Sînt șocat. E foarte urît ceea ce văd!”
Discuție dificilă într-un hotel bucureștean cu cei doi oameni care, potrivit mărturiilor, conduc Vitalaire: directorul general Lucian Bentu, totodată om de afaceri din Tecuci, și avocatul ieșean Dragoș Bobu.Le arătăm facturile duble.
Avocatul Bobu, un tînăr blond, cu aspect modern, se scufundă în fotoliu și în gînduri.
Răspunde directorul general Bentu.
Nici el n-a împlinit 40 de ani, arată și vorbește bine.
-Cum puteți explica o factură cu aceeași serie și același număr și două valori?
-Aaa. Păi vă explic imediat! Noi așa facturăm. Pentru Casă facturăm cu valoare mare și pentru pacient cu valoare mică. Așa facturăm și acum, nu e nici o problemă.
-O secundă! Ceea ce țineți în mînă sînt două facturi pe un dispozitiv de apnee, nedecontabil de către Casă.
-Da?!!!
-Da. Și mai e ceva care nu se leagă. Chiar dacă facturați cu două valori diferite, cum să aibă facturile același număr și aceeași serie?
–(Directorul își trece buricele degetelor peste cele două facturi. Avocatul pare plecat departe, în propriile frămîntări) Nu-mi explic! E foarte urît, într-adevăr, ceea ce văd aici. Dacă e adevărat, zic, dacă, atunci e probabil un caz izolat. Sincer o să verificăm și noi.
GSP: ”Ați pierdut procese pentru că expertiza a găsit semnături false în locul pacienților?”
Avocat Vitalaire: ”Da, dar cîteva!”
–(Scoatem încă două facturi. Pe alt pacient, tot duble și ele) Mai avem, să știți.-Credeți că sînt hîrtii de la noi din firmă?
-Dumneavoastră să spuneți asta publicului, vă rugăm!
-E clar că toate informațiile astea le aveți din firmă. Dar ele sînt, cum să zic, așa, răutăcioase. Eu am muncit din 2006 în firma asta, cînd vindeam singur aparatele! De unde aveți atîtea informații?
-Știți bine că nu putem spune niciodată. Veți vedea că avem mărturiile a mulți oameni. Deținem documentele din interior, dar nu credităm nici o variantă. De aceea vi le arătăm, ca să spuneți oamenilor ce e cu ele!
-Realmente nu-mi dau seama. Dar vă mulțumim că ni le-ați arătat pentru că o să încerăm să aflăm despre ce e vorba.
–…
–(Intervine avocatul, roșu și transfigurat la față) Vreau să vă spun ceva. Dacă ceea ce ne arătați este adevărat, înseamnă că am fi depus în instanță documente false?
-Da, asta înseamnă. Dar s-a mai întîmplat acest lucru.
-La ce vă referiți?!!!
-Din informațiile noastre, există procese pe care le-ați pierdut pentru că s-au descoperit semnături false pe contracte. Nu semnaseră pacienții, ci altcineva în locul lor. Probabil de la firmă.
-E adevărat. Cînd s-a făcut expertiza grafologică am pierdut. Dar sînt foarte puține aceste cazuri. Cîteva! Și am schimbat imediat procedurile în firmă, în sensul în care am pus pacientul să scrie pe contracte numele și abia apoi să semneze. Și acum eu cred că noi, Vitalaire, am fost păcăliți în acele cazuri!
-De către cine?
-Pacientul sau aparținătorul ne-au păcălit.
-Așteptăm un răspuns pentru facturile duble în zilele următoare. Dar, dincolo de ele, numărul acesta de mii de procese intentate pacienților vi se pare normal?
-(Acum vorbesc pe rînd amîndoi, completîndu-se, director general și avocat) Vrem să spunem ceva. Să știți că numărul imens de procese în care i-am acționat pe pacienți este datorat faptului că sistemul conceput de Casa de Sănătate nu protejează pacientul! Sistemul nu e făcut în folosul pacientului.
”Sînt într-adevăr șocat de ceea ce văd că-mi arătați. Numărul de procese este cea mai importantă problemă a firmei, dar este exclus ca eu să fi pus vreodată oamenii să genereze procesele sau să înregistreze facturi false și să meargă cu ele la proces” Lucian Bentu, directorul general al VitalaireDiscuția cu cei doi oficiali ai Vitalaire durează două ore și jumătate.
În edițiile următoare, ei mai au multe de spus.
Un om găsit după 6 ani
Primele facturi false pe care le-am arătat conducerii corporației sînt emise pe numele lui Victor Petre Rada în aprilie 2010.Pe baza facturii false, omul a fost executat silit de SC Air Liquide Vitalaire România SRL.
Timp de 6 ani, ca alți mii de suferinzi, bărbatul n-a știut nimic.
El trăiește și l-am găsit.
Continuarea în ziarul de mîine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu