joi, 17 noiembrie 2016

Exercitarea profesiei de medic, pusă în pericol de OUG 5/2016

17 Noi 2016 - 14:51
Exercitarea profesiei de medic, pusă în pericol de OUG 5/2016 Bogdan Iurascu/Intact Images
Asociaţia Decanilor Facultăților de Medicină din România (ADFMR) reclamă adoptarea OUG pentru modificarea și completarea Legii nr. 95 / 2006 privind reforma în domeniul sănătății. Potrivit membrilor ADFMR prin adoptarea acestei OUG se încalcă grav principiile democratice, deontologice şi academice ce stau la baza învăţământului universitar şi postuniversitar, dar şi a activităţii medicale din România, conducând astfel la separarea formării şi exercitării profesionale, periclitând totodată dreptul la recunoaştere automată a statutului profesiei de medic.
„Prin această OUG se ignoră total faptul că profesorii universitari şi celelalte cadre universitare nu se ocupă doar de actul educaţional, aceştia având un dublu rol, fiind totodată formatori de opinii medicale pentru formarea unor principii terapeutice care îi vizează direct pe pacienţi” a declarat, prof. dr. Cătălin Cârstoiu, vicepreşedinte al ADFMR, Decanul Facultăţii de Medicină a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti. Potrivit acestuia, “învăţământul medical nu poate fi separat de practica medicală curentă, deoarece, şeful secţiei medicale este şi formator de şcoală medicală, dar şi, în egală măsură, cel care asigură şi supervizează un tratament medical corect ”. Prof. dr. Cătălin Cârstoiu a ţinut să precizeze faptul că “din nefericire pentru întreg mediu academic românesc, o rezoluţie adoptată în unanimitate, la sfârşitul lunii octombrie, de  Asociaţia Decanilor Facultăților de Medicină din România, în consens cu Rezoluţia Consiliului Naţional al Rectorilor a fost ignorată în totalitate de către autorităţi “.
Prof. dr. Anca Dana Buzoianu, decanul Facultății de Medicină a Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj Napoca, președintele Asociaţiei Decanilor Facultăților de Medicină din România a declarat: „actualul pachet de măsuri legislative crează riscul unei necorelări între activitatea didactică aplicativ formativă și funcționarea sistemului de sănătate. Cele două componente, educațională și de furnizarea de servicii medicale în cadrul unui spital universitar trebuie complet și permanent corelate, astfel încât activitatea medicală să se suprapună cu procesul de învățământ, acestea neputând fi separate. Ca să folosesc o metaforă, este ca și cum am încerca să separăm bătăile inimii de respirație într-un organism viu. Desigur că există multe aspecte care pot fi îmbunătățite în actualul sistem. Este bine să nu se confunde procesul de management administrativ cu cel al managementului decizional medical, care trebuie făcut de specialiștii cu cel mai ridicat nivel de înțelegere al științei medicale, pentru binele pacienților.”

La a VII-a ediţie a Conferinţei Naţionale a Asociaţiei Decanilor Facultăților de Medicină din România (ADFMR),  care a avut loc  între 27 - 28 octombrie 2016 la Cluj-Napoca, au fost prezenti decani, prorectori şi prodecani ai Facultăților de Medicină din București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Târgu Mureș, Craiova, Sibiu, Oradea, Brașov, Constanța, Arad, precum și din Chișinău. În cadrul conferinţei ADFMR, s-a emis o rezoluție care prezintă un punct de vedere comun asupra următoarelor probleme:

  ​Performanţa în sistemul naţional de sănătate, prin activitatea medicală, clinică, didactică şi de cercetare contribuie decisiv la optimizarea tuturor parametrilor legați de formarea şi exercitarea profesională în domeniul Sănătate în România.Principalul avantaj al învăţământului medical din România este relaţia nemijlocită a bolnavului cu medicul, a studenţilor şi a rezidenţilor cu pacientul, sub coordonarea unor specialişti cu dublă competenţă: didactică şi medicală. Facultăţile de Medicină susţin efectiv o mare parte a activităţilor medicale, prin dotări, proiecte de cercetare şi diverse tipuri de investiţii. În acest context, disocierea administrativă a activităţii medicale şi didactice duce la separarea formării şi exercitării profesionale , periclitând dreptul la recunoaştere automată a statutului profesiei noastre, reglementat nu numai naţional ci şi sectorial, la nivelul comunității europene, ceea ce afectează colaborările internaţionale ale  Şcolii Medicale Româneşti.

În consens cu Rezoluţia Consiliului Naţional al Rectorilor, ADFMR solicită: 
respectarea rolului Universităţilor/ Facultăţilor de Medicină  în coordonarea procesului didactic, medical, curativ și decizional în cadrul unităţilor spitalicești cu activitate academică.
 consultarea Asociaţiei  în orice proiect legislativ care afectează statutul,  organizarea şi funcţionarea  unităţilor clinice.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu