Mircea Dinescu și aniversarea „PEN România – 95 de ani”,
în deschiderea FIPB 2017
• Cea de a VIII-a ediție a Festivalului Internațional de
Poezie București: 15-21 mai
• Cu peste 100 de nume importante ale poeziei contemporane
înscrise în program, dintre care aproape 50 de oaspeți din străinătate, ediția
din acest an a festivalului confirmă statutul FIPB, drept cel mai important eveniment
autohton dedicat poeziei
Săptămâna
viitoare, luni, 15 mai, debutează cea de a VIII-a ediție a Festivalului
Internațional de Poezie București (FIPB), cel mai important eveniment autohton
dedicat poeziei.
Ediția
din acest an, ce reunește la București peste 100 de nume importante ale poeziei
contemporane, dintre care aproape 50 de oaspeți din străinătate, debutează în
forță, cu aniversarea celor 95 de ani de
existență PEN România și un recital de
poezie Mircea Dinescu.
Deschiderea
manifestărilor dedicate aniversării celor 95
de ani de existență PEN România are loc luni, 15 mai, de la ora 18.00, la Casa Filipescu-Cesianu – Mansardă (Calea
Victoriei 151), în prezența Magdei Cârneci – Președintele PEN România, a lui Mirel
Taloș – Vicepreședintele Institutului Cultural Român, alături de Kätlin Kaldmaa
– Secretarul General al PEN International, PEN Estonia, Jarkko Tontti – PEN
International, PEN Finlanda, și Ioan Cristescu – Directorul Muzeului Național
al Literaturii Române; amfitrion: Adrian Majuru – Directorul Muzeului
Municipiului București. Momentul aniversar „PEN România 95” include dezbateri,
lecturi publice, lansarea antologiei „PEN 95” (Editura Muzeul Literaturii
Române, 2017) şi este completat de o amplă expoziție.
Tot luni, 15 mai, de la ora 19.00, la noul sediul al Muzeului
Național al Literaturii Române (str. Nicolae Crețulescu 8) are loc recitalul de poezie susținut de Mircea
Dinescu, unul dintre cei mai importanți poeţi ai anilor '70. Acesta va citi din cel mai recent volum al său, Colierul
din bomboane de colivă, apărut la Editura Fundației pentru Poezie
Mircea Dinescu. Invitatul special al evenimentului este maestrul George Mihăiță, iar
moderatorul, poetul Dan Mircea Cipariu.
Ediția
din acest an a FIPB continuă până duminică, 21 mai, însumând peste 20 de evenimente, în 11 spații culturale cunoscute din capitală.
Lecturi publice, dezbateri, conferințe dedicate traducătorilor de poezie,
evenimente ce se adresează liiceenilor („Poetry Face to Face”) sau celor mai
mici dintre cititori (ateliere de lectură desfășurate la Casa Memorială „Tudor
Arghezi” – Mărțișor), celor interesați de poezia experimentală și de proiectele
de tip performance („metaMorph ~ un
punct plecat la plimbare”) și maratoanele de poezie compun arhitectura
programului ediției din acest an a Festivalului Internațional de Poezie de la
București.
Programul complet, pe www.fipb.ro.
Cea de
a VIII-a ediție a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB) are loc
în perioada 15-21 mai. Timp de o săptămână, peste 100 de poeţi din peste 30 de ţări
vor sosi la Bucureşti, prilejuind publicului iubitor de poezie ocazia de a
participa la mai mult de 20 de evenimente, organizate în 11 spații culturale
cunoscute din oraș.
La
ediția din acest an, Târgul Național de Carte și Poezie revine în program, propunând
iubitorilor de literatură o ofertă bogată de volume de poezie din palmaresul
editurilor Editura Casa Radio, Charmides, Curtea Veche, Max Blecher, Editura
Muzeul Literaturii Române, Națiunea, Nemira, Paralela 45, Tracus Arte. Evoluția
din ultimii ani, precum și amploarea ediției din acest an transformă Festivalul
Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB) în cel mai important festival de gen
din România.
______________________________
Organizatori:
Primăria Municipiului București, Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti,
Ministerul Culturii și Identității Naționale
Proiect cultural finanțat de: Ministerul Culturii și
Identității Naționale
Co-organizatori: Institutul Cultural Român, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, PEN România
Parteneri: Muzeul Municipiului
București – Casa Filipescu-Cesianu, Palatele
Brâncovenești, Universitatea Hyperion – Facultatea de Arte, Grupul pentru Dialog Social, Mușat
& Asociații, Librăriile Humanitas, Point,
Green Hours jazz-café, Bistro by Green Hours, Euro CulturArt, Clubul
UNESCO-Adolescenții, Tramvaiul 26, Cafeneaua critică, VINARTE, Caracteristic
Coproducător: Radio România Cultural
Parteneri media: Un eveniment reflectat de: TVR
3 / Eveniment recomandat de: RFI
România / Parteneri media:
România liberă, News.ro, Accente, Radio România Cultural, Observator cultural,
Suplimentul de cultură, Romania Journal, Bookaholic, BookMag, Semne bune,
Agenția de carte, LiterNet, Ceașca de cultură, Filme și Cărți, Ziarul
Metropolis, LaRevista.ro, Contemporanul, Iqool
Proiect
co-finanțat de AFCN – Administraţia Fondului Cultural
Naţional
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu