Şeful Camerei de Comerţ către Prefect şi Ministrul Dialogului: „Ajutoarele sociale să fie date doar celor care nu pot să muncească!”
Temele abordate în cadrul ședinței au fost ”Noi măsuri de stimulare a ocupării forței de muncă Neamț” și ”Probleme ale economiei județului și propuneri de rezolvare, desprinse în urma consultării firmelor nemțene”.
Prefectul Vasile Panaite a salutat prezența ministrului Gabriel Petrea.
”La numirea mea în funcția de prefect spuneam că sunt un om al dialogului și, cu atât mai mult, mă bucur că prima ședință pe care o prezidez este aceea a Comisiei de Dialog Social la care suntem onorați că participă și domnul Gabriel Petrea, ministrul Consultării Publice și Dialogului Social. De asemenea, aș vrea să salut prezența partenerilor noștri de dialog, reprezentanți ai confederațiilor sindicale și patronale cu care mă aflu la prima întâlnire în această formulă. Am dorit ca această reuniune să acopere două domenii diferite dar de mare interes, atât pentru patronate cât și pentru sindicate. O temă vine din domeniul social și va constă în prezentarea noutăților în domeniul măsurilor de ocupare a forței de muncă. Cu privire la a doua temă aș vrea să precizez că unul dintre documentele care au ajuns în mapa mea în primele zile de exercitare a mandatului de prefect a fost un material elaborat de președintele Camerei de Comerț și Industrie Neamț, domnul Mihai Apopii, referitor la problemele economiei județului, desprinse în urma cosultării cu firmele nemțene. De atunci m-a gândit că acest subiect este binevenit în cadrul Comisie de Dialog Social”, a declarat prefectul Vasile Panaite.
Potrivit unei informări a directorului AJOFM Neamț, Daniel Chirilă, în județ sunt aproximativ 2.000 de șomeri și circa 8.000 de beneficiari ai venitului minim garantat. De asemenea, sunt înregistrate la sediul instituției circa 1.000 de locuri de muncă vacante.
Directorul Camerei de Comerț și Industrie Neamț, Mihai Apopii, a avut o intervenție în care a vorbit despre principalele probleme cu care se confruntă mediul de afaceri nemțean.
”Învățământul dual profesional este cea mai potrivită soluția pentru a rezolva problema locurilor de muncă într-un termen de 3-5 ani și urmează ca legea uceniciei să ajute și ea, dacă va fi aprobată. Ajutoarele de stat le văd acordate doar celor care nu pot să muncească. Dacă tânărul are capacitate intelectuală și fizică nu trebuie să primească ajutor de șomaj la ieșirea din liceu ci trebuie să primească o repartiție într-un loc de de muncă. Pe de altă parte vreau să subliniez că suntem al doilea județ în care funcționează Biroul Unic, cu sprijinul Consiliului Județean și al Prefecturii, dar și al instituțiilor deconcentrate care participă în mod activ. Județul Neamț este unul dintre cele cu Produs Intern Brut la capătul clasamentului, cu performanță economică destul de redusă. Este pe ultimul loc la salariul net pe economie, 1.690 lei, ceea ce ne îngrijorează. Avem un exod al forței de muncă spre exterior sau spre Ardeal. Este un dezavantaj mare și de aceea trebuie să gândim măsuri care să dezvolte zona cu specificul ei”, a declarat Mihai Apopii în cadrul Comisiei de Dialog Social.
Ministrul Gabriel Petrea a dat o serie de răspunsuri la problemele ridicate în cadrul ședinței de către partenerii sociali. Acesta a subliniat importanța Legii prevenției care a fost adoptată, joi, în ședința de Guvern.
”Legea prevenției a fost adoptată ieri și va avea toate cerințele angajatorilor și angajaților. Ea nu este o lege cu privire la drepturi și libertăți. Pe de altă parte, se încearcă a-i ajuta angajatorii pentru că este o legislație foarte stufoasă și este foarte greu ca un angajator să știe toate lucrurile. Se face o fișă de informare, i se prezintă ce ar fi trebuit să facă, se dă un timp de remediere și apoi se pot da amenzi. Trebuie să încurajăm mediul de afaceri și nu să îl ștrangulăm cu lucruri pe care nu le știa Ea va merge în Parlament pe procedură de urgență. În ceea ce privește Legea 62 a dialogului social, am trimis o informare către toate confederațiile sindicale și patronale cu un draft prin care facem modificări pentru a crea un cadru de negociere a Contractului Colectiv de Muncă la nivel de ramură. Încercăm să luăm păreri și de la nivel local iar când vom avea draftul final, acel proiect de lege va ajunge și în comisiile de dialog social din județe pentru că mă interesează părerea din teritoriu”, a declarat ministrul Gabriel Petrea.
După ședința Comisiei de Dialog Social, ministrul Gabriel Petrea a vizitat societatea ArcelorMittal Roman unde a discutat cu patronatele și sindicatele.
V.N.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu