luni, 29 iunie 2015

PROIECT IMPOTRIVA ACOPERITILOR DIN MAGISTRATURA – Judecatorii si procurorii ar putea fi obligati sa semneze in fata sefului CSAT la numire sau promovare ca nu sunt colaboratori ai serviciilor. Transparency International Romania: “Trebuie sa privim spre una din problemele ridicate tot mai des, cea a ofiterilor acoperiti din instanta... Dat fiind nivelul de secretizare, Presedintele este singurul care poate verifica si garanta respectarea Constitutiei si a legilor” (Proiectul)


In contextul actual in care Romania, prin instante la nivel declarat, si pretutindeni la nivel de perceptie, reprezinta “campul tactic” al Serviciului Roman de Informatii si in situatia in care din ce in ce mai multe institutii au cerut luarea unor masuri pentru sanctionarea derapajelor facute de sefii SRI cu privire la implicarea in Justitie, solutia vine din partea societatii civile. Transparency International Romania a organizat un studiu pe baza recomandarilor venite din partea Natiunilor Unite, Consiliului Europei, Comisiei de la Venetia si Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE) pe care l-a transmis Consiliului Superior al Magistraturii pentru a lua cunostinta de el si pentru a lua masurile care se impun pentru solutionarea unei situatii care poate genera o criza generala in randul reprezentantilor Justitiei, dar si a cetatenilor. Analiza efectuata de Transparency International Romania a fost insotita de propunerea organizarii unei dezbateri, insa din informatiile pe care le avem, pana la acest moment CSM nu a transmis niciun raspuns.
In amplul studiu realizat de echipa de la Transparency International Romania, coordonata de Victor Alistar (foto 2), in calitate de director executiv al ONG-ului, au fost evidentiate toate actiunile facute de Serviciul Roman de Informatii in actul de Justitie, implicarea pe care o are in cadrul unui dosar, dar si relatia cu celelalte institutii ale statului. A fost evidentiata lipsa unui control democratic al institutiei SRI, a lipsei unui for avizat care sa faca acest lucru, si practic a posibilitatii serviciului de informatii de a face orice in Romania, aspect care genereaza neincredere in randul opiniei publice. Lipsa transparentei a fost un alt punct atins in analiza Transparency International Romania si pe care CSM trebuie sa il ia la cunostinta in vederea gasirii unor solutii, in asa fel incat independenta magistratilor pe care ii reprezinta sa nu fie afectata de masurile SRI.
Viitori magistrati si magistrati deja in functie ar putea fi obligati de Presedinte sa semneze la numirea sau promovarea in functii de conducere ca nu sunt colaboratori ai serviciilor de informatii
Pentru transparentizarea activitatii SRI dar si pentru bunul mers al Justitiei, Transparency International Romania propune crearea unei structuri de supervizare, care s-ar putea afla in subordinea Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, condus in prezent de Presedintele Klaus Werner Iohannis (foto 1), care sa monitorizeze activitatile serviciilor si fluxul de informatii transmite altor institutii, dar si a infintarii unor sectii specializate in cadrul instantelor, cu rolul de a acorda mandatele in vederea desfasurarii activitatii serviciilor, astfel incat magistratii sa aiba acces la informatiile clasificate, in baza unui certificat ORNISS.
O propunere extrem de interesanta este facuta in ce ii priveste pe judecatori si procurori. Potrivit recomandarilor Transparency International Romania, ar trebui stabilita o procedura prin care Presedintele CSAT, cand emite decretele de numire in functia de magistrat, de promovare sau de numire in functii de conducere, dupa caz, sa permita declaratii sub semnatura din partea conducerii civile si operatice a structurilor de informatii care sa ateste ca respectivul magistrat nu este colaborator al serviciilor de informatii.
Printre propunerile facute de Transparency International Romania se numara si cea referitoare la utilitatea crearii unei structuri robuste, care sa dispuna de competentele, expertiza si resursele necesare pentru monitorizarea democratica a activitatilor serviciilor de informatii si a fluxului de informatii intre acestea si alte institutii ale statului.
Controlul serviciilor de informatii
Conform analizei Transparency International Romania, sunt necesare mencanisme care sa impiedice manipularea institutiilor statului sau a opiniei publice de catre serviciile de informatii, intrucat ar vulnerabiliza celelalte institutii ale statului.
In acest sens, mai multe organisme europene si internationale, precum Cosiliul Europei, OSCE si ONU evidentiaza necesitatea existentei unui control asupra acestor structuri, a unei "monitorizari robuste, democratice a serviciilor de informatii”.
Iata ce a retinut Transparency International Romania in acest sens:
O serie de documente adoptate de Consiliul Europei, OSCE si ONU releva necesitatea unei monitorizari robuste, democratice a serviciilor de informatii. O recomandare similara vine si din partea Comisiei de la Venetia. 'Este imperativ necesar ca astfel de organisme de supervizare sa existe in fiecare stat si sa aiba suficiente puteri, in legislatie si in practica, astfel incat functia de control sa fie indeplinita in mod satisfacator”.
Activitatile serviciilor de informatii: Nu s-a ajuns la un consens privind organismul cel mai indicat pentru efectuarea controlului. In unele state, printre care si Romania, controlul este asigurat de comisiile parlamentare. Comisia de la Venetia recunoaste legitimitatea Parlamentului in aceasta activitate, insa avertizeaza asupra riscrului ca serviciile sa fi atrase in jocurile politice, asupra posibilei lipse de experienta a parlamentarilor si a potentialelor scurgeri de informatii confidentiale.
O alta varianta este supervizarea de catre un ombudsman compus din parlamentari si magistrati.
Conform Comisiei de la Venetia, astfel 'se asigura atat legitimitatea cat si expertiza necesara'. Regasim acest model in Suedia, unde comisia de monitorizare este formata din doi parlamentari si trei judecatori. In Germania exista Comisia G10, formata din: un judecator si trei alti membri, care pot fi parlamentari. Organismul este independent, iar una din principalele atributii este sa determine daca actiunile intrusive ale serviciilor sunt absolut necesare. Daca stabilieste ca o metoda folosita nu este necesara sau contravine legii autorizatiei operatiunii respective va fi retrasa”.
Schimbul de informatii intre institutii
In cuprisul analizei efectuate de Transparency International Romania este supusa atentiei membrilor CSM si problema schimbului de informatii intre servicii si alte institutii ale Statului roman. In acest sens, ONG-ul condus de Victor Alistar propune instituirea unor protocoale intre institutii, in care sa fie cuprinse toate informatiile care se transmit in cele doua institutii. In acest fel, ar putea fi asigurate “piste de audit clare”.
Pentru a putea revizui in mod efectiv practicile de transmitere de informatii, organele de supervizare trebuie sa aiba acces la toate informatiile necesare. In acest scop ar fi util un cadru legal, prin care organele de supraveghere sa poata desfasura procese comune de revizuire a schimbului de informatii intre institutiile pe care le supervizeaza. Cadrul trebuie obligatoriu insotit de competenta de a impartasi intre ele, in timpul acestor revizuiri comune, informatiile la care au acces.
In Belgia, spre exemplu, agentiile separate care supervizeaza politia, respectiv serviciile de informatii, au voie sa faca schimb de informatii intre ele tocmai pentru a monitoriza fluxul intre cele doua institutii si au desfaurat deja o serie de investigatii comune.
In lipsa unui asemenea cadru temeinic, singura solutie este recurgerea la interpelari ad-hoc. Aceste corpuri ad-hoc sunt insa, prin natura lor, discretionare si extraordinare. Nu pot inlocui o monitorizare permanenta a fluxului de informatii intre institutii.
Elaborarea de protocoale: Schimbul de informatii intre servicii si institutiile statului trebuie sa decurga in baza unor protocoale. Astfel de protocoale ar trebui sa includa si proceduri pentru asigurarea unor piste de audit clare, inclusiv prin registre permanente care sa contina toate informatiile transmite intre institutii; autorizatiile din partea organului care transmite, dar si a celui care primeste informatiile, respectiv sa clarifice modul in care schimbul de informatii urmeaza sa fie revizuit de organismele de monitorizare competente”.
SRI poate fi si transparent, daca s-ar vrea
In contextul raspunderii si a responsabilizarii serviciilor de informatii, Transparency International Romania arata ca exista un raport al ONU care propune o serie de masuri pentru transparentizarea activitatii serviciilor de informatii:
Avand in vedere natura secreta a activitatilor serviciilor de informatii, devine dificil sa vorbim despre raspunderea in fata cetatenilor. Totusi, regasim in compilatia de bune practici din raportul ONU un sir de masura care aduc un anumit grad de transparenta serviciilor de informatii si prin urmare contribuie la consolidarea raspunderii acestora in fata oamenilor.
Constitutionalitatea masurilor - Exemplul Germaniei arata cum, prin interventiile Curtii Constitutionale, pot fi impletite masurile pentru garantarea sigurantei nationale cu drepturile si libertatile fundamentale ale omului. O privire de ansamblu asurpa deciziilor Curftii arata cum aceasta a modelat de-a lungul timpului masurile legislative privind serviciile de informatii, astfel incat sa permita si sa extinda posibilitatile de actiune ale serviciilor, dar in acelasi timp sa asigure mentinerea drepturilor si libertatilor pe teritoriul german – temperand chiar cand a fost necesar proiecte legislative care ar fi stabilit masuri intruzive. Observam si in Romania o contributie esentiala a Curtii Constitutionale in mentinerea echilibrului intre masurile pentru extinderea puterilor serviciilor de informatii si garantarea drepturilor cetatenilor.
Impartialitate – neimplincare in societatea civila, politic si media. Raportul ONU aminteste ca serviciile de informatii au competente care ar putea servi la promovarea sau prejudicierea intereselor anumitor grupuri politice. De aceea este necesar ca legislatia nationala sa interzica serviciilor sa actionezse in interesul oricarui grup politic – o prevedere pe care o regasim si in legislatia romaneasca, prin Legea privind organizarea si functionarea Serviciului Roman de Informatii.
Sunt cunoscute si alte masuri suplimentare pentru evitarea implicarii serviciilor in politica. Un exemplu este interdictia aplicata angajatilor serviciilor de informatii de a fi membri de partid sau de a primi instructiuni de la partide. O alta masura similara este accea ca numirile in functiile de conducere ale serviciilor de informatii sa fie supuse examinarii din afara executivului.
Studiul ONU amintit incadreaza intre bunele practici interdictia pentru serviciile de informatii de a-si utiliza competentele pentru a influenta manifestari legitime ale drepturilor la libera asociere, intrunire pasnica si exprimare sau la activitati politice legitime. Acestea sunt drepturi fundamentale pentru buna functionare a societatii civile, a media si a partidelor politice, iar orice interventie pentru a influenta in mod obscur aceste practici poate slabi bunul curs al democratiei.
State precum Canada, Elvetia, Japonia sau Olanda au luat masuri pentru a reduce posibilitatea serviciilor secrete de a viza grupuri sau persoane care isi exercita in mod legitim aceste drepturi, limitand masurile de colectare de informatii si folosirea datelor personale colectate. Alte state au adoptat masuri speciale pentru a proteja jurnalistii.
Astfel, Germania limiteaza masurile de colectare de informatii pe care serviciile le pot aplica In cazul jurnalistilor, pentru a proteja privilegiile profesionale ale acestora, in special cu privire la confidentialitatea surselor de informare.”
Garantarea independentei Justitiei
In rezolutiile organizatiei, OSCE consemneaza doua aspecte care gasesc aplicabilitatea in relatia dintre serviciile de securitate si justitie.
Primul sapect priveste rolul esential al ramurii judiciare in remedierea abuzurilor facute de serviciile de securitate si informatii, iar cel de-al doilea implica limitarea legitima a exercitarii puterii pentru a mentine principiile fundamentale ale democratiei si ale statului de drept.
Datele furnizate de serviciile de informatii sunt, fara indoiala, un element indispensabil ramurii judiciare. Este limpede ca serviciile, prin activitatea lor, sunt un instrument esential pentru justitie, ele punand la dispozitia procurorilor informatii la care au acces astfel incat acestia sa poata investiga incalcari grave ale legii.
Este necesar sa aducem in discutie independenta justitiei si sa reamintim importanta fundamentala a acestei valori pentru desfasurarea echitabila si corecta a actului de justitie. In aceasta lumina trebuie sa privim spre una din problemele ridicate tot mai des in dezbaterile publice, cea a ofiterilor acoperiti din instanta.
Prin simplul fapt ca serviciile de informatii sunt parte a executivului, implicarea oricarui membru al lor in justitie incalca principiul separarii puterilor in stat, esential oricarei democratii functionale”.
Concluzii si solutii punctuale:
-Urmand principiul exprimat de OSCE, al mentinerii valorilor fundamentale ale democratieii si statului de drept prin limitarea legitima a exercitarii puterii, apreciem ca operatiunile de monitorizare ale serviciilor de informatii trebuie sa se desfasoare numai in baza mandatelor. In acord cu jurisprudenta CEDO, sustinem ca instantele judiciare sunt cele mai in masura sa acorde aceste mandate.
-Este utila infiintarea unor sectii specializate in cadrul instantelor, cu rolul de a acorda mandatele in vederea desfasurarii activitatii serviciilor, astfel incat magistratii sa aiba acces la informatiile clasificate, in baza unui certificat ORNISS. Astfel, se poate asigura ca nu lipsesc informatii importante din proces si deciziile pot fi luate in deplina cunostinta de cauza. (…)
-Crearea unei structuri de supervizare (eventual in subordinea CSAT) care sa monitorizeze activitatile serviciilor si fluxul de informatii transmise altor institutii.
-Stabilirea procedurii prin care Presedintele Republicii, ca presedinte CSAT, cand emite decretele de numire in functia de magistrat, de promovare sau de numire in functii de conducere, dupa caz, permite declaratii sub semnatura din partea conducerii civile si operatice a structurilor de informatii privind necolaborarea respectivului magistrat. Consideram ca, dat fiind nivelul de secretizare, Presedintele este singurul care poate verifica si garanta respectarea Constitutiei si a legilor.
-Membrii serviciilor de informatii sa nu aiba niciun fel de colaborari si de contacte cu reprezentantii structurilor judiciare, in afara celor inregistrate oficial de ambele parti.
-Introducerea obligativitatii depunerii periodice, pe linie ierarhica pana la presedintele CSAT, a unor declaratii ale conducerii structurilor de informatii, ca o garantie ca, prin operatiunile secrete desfasurate nu incalca independenta justitiei, precum si a unor declaratii de neinfiltrare in Justitie a ofiterilor acoperiti si de neracolare de colaboratori.
-Elaborarea unui cod de etica public, care sa includa reguli privind colectarea si diseminarea informatiilor".
Accesari:251

Comentarii

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu