Municipiul Roman în drumul său spre titlul de oraș european! Dezvoltare fără precedent, în ultimii ani!
În cursul anului 2015, finalizarea Ștrandului și deschiderea Complexului Sportiv și de Agrement Moldova
au fost pentru locuitorii municipiului Roman cele mai așteptate și
apreciate momente generate de investițiile administrației publice
locale.
Printr-o
bună selecție a proiectelor, cât și prin calitatea lor tehnică, s-a
urmărit de către conducerea administrației publice locale să fie atrase
resurse financiare de la bugetul județean și național, precum și din
fondurile europene.
În
anul 2015 Municipiul Roman a putut astfel utiliza pe lângă resursele
investiționale locale și sume atrase în valoare de 5,9 milioane lei. S-a
cofinanțat de la bugetul județean cu 1,1 milioane lei Reabilitarea Bibliotecii Municipale, de la bugetul de stat cu 2,9 milioane de lei investiția Modernizare Artera Roman-Est, iar din fonduri europene s-au atras 1,9 milioane lei pentru Consolidarea și reabilitarea Colegiului National Roman-Vodă – Corp B.
Investițiile și lucrările publice majore ale anului 2015 au vizat: finalizarea unor obiective importante precum modernizarea Ștrandului (Complexul Moldova) sau a reparațiilor capitale la Bulevardul Nicolae Bălcescu și Artera Roman - Vest, cât și continuarea
altora precum: modernizarea Arterei Roman - Est, consolidarea,
reabilitarea și modernizarea Colegiul Național Roman-Vodă – Corp B,
reabilitarea Bibliotecii Municipale George Radu Melidon, modernizarea Pietonalului Ștefan cel Mare, realizarea zonei de picnic și agrement din cadrul Complexului Moldova.
Modernizarea Arterei Roman - Est,executată
până la finalul anului în proporție de 93%,de către SC IMROM SA Roman, a
cuprins lucrări în valoare de aproape 5,5 milioane lei. În prima parte a
anului 2016 vor fi montați parapeții metalici și executate completările
la pereții din beton la podețe. Menționăm că finalizarea Arterei Roman -
Est va asigura fluența traficului rutier greu pe direcțiile Vaslui -
Suceava sau Vaslui - Iași, evitând zonele dens locuite. Un alt avantaj
va fi faptul că în momentul în care stațiile din zona Cordun, de sortare
și transfer a deșeurilor, vor fi active se va evita tranzitarea cu
mașinile de gunoi a municipiului și a zonelor dens locuite, eliminând
crearea unui disconfort cetățenilor.
În anul 2015 s-au finalizat reparațiile capitale și modernizarea Bulevardului Nicolae Bălcescu - Artera Roman - Vest.
În total investiția a însumat 8 milioane lei și a însemnat reabilitarea
și lărgirea la 9 metri a sistemului rutier de pe cei 2,6 km ai
traseului și refacerea trotuarelor, a rețelelor de apă și canalizare
menajeră și pluvială de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, cât și
extinderea celor trei rețele pe Artera Roman - Vest.
Tot în anul ce a trecut s-au încheiat lucrările pentru modernizarea străzii Tineretului, care
au costat 1,2 milioane lei și care au constat în reabilitarea
sistemului rutier existent, îmbrăcarea cu dale de beton a trotuarelor și
extinderea parcărilor adiacente străzii.
Suprafața de parcare amenajată pusă la dispoziția cetățenilor municipiului ca parcări publice sau rezidențiale a
fost extinsă prin realizarea unor noi obiective: parcarea publică
dintre clădirile Poștei și Telekom și parcările rezidențiale în zona
intersecției străzilor Panaite Donici și Alexandru cel Bun, în zona
străzilor: Victor Hugo, Ion Creangă, Constantin Dobrogeanu - Gherea,
Tudor Vladimirescu, Gloriei. Executanții acestora au fost SC Occidental
Construct SRL Roman și respectiv SC Robu Construct SRL Săbăoani,
achitându-se celor două firme pentru lucrările executate aproape 700.000
lei.
În anul 2015 s-au continuat și lucrările la investiţia Parcare publică etajată la Piaţa Centrală, efectuându-se
următoarele: montaj structură metalică, armare, cofrare şi turnare
beton planşeu peste parter, asfaltarea parterului şi etajului (inclusiv
rampe), lucrările de finisaje,trotuare din pavele. Apreciem că în luna
aprilie a anului 2016 această investiție va putea fi pusă la dispoziția
publicului.
În anul 2015, la Casa Ioachim - Biblioteca Municipală George Radu Melidon
au fost executate lucrări de aproape 1,2 milioane de lei, iar
principalele etape în reabilitarea și modernizarea acestui imobil cu
valoare arhitectonică deosebită au fost parcurse. Ultimele lucrări de
refacere a picturii și a pardoselilor sunt în curs de execuție,
mobilierul nou a fost achiziționat și urmează a fi pus pe poziție.
Proiectul de consolidare, reabilitare și modernizare a Colegiul Național Roman - Vodă – Corp B
a întâmpinat o dificultate majoră, neprevăzută, datorată constatării
pierderii capacității portante a terenului de fundare în zona curții
interioare la tronsoanele 2 și 3. Acest lucru precum și umezirea
excesivă a solului a determinat încetinirea lucrărilor prevăzute în
proiect și a impus găsirea unei soluții pentru îmbunătățirea capacității
portante si a îndepărtării umezelii în zona afectată de sub fundația
clădirii. Astfel prin metoda electrosilicatizării, zona afectată a fost
readusă la parametrii necesari susținerii clădirii, dar au apărut noi
costuri de aproape 500.000 lei și o întârziere a proiectului cu aproape 6
luni. În aceste condiții s-au realizat lucrări de aproape 1,9 milioane
de lei prin executarea consolidărilor în zonele unde solul se prezenta
în parametri normali, prin realizarea șarpantei pe tronsoanele 1 si 2,
precum și a altor lucrări posibile în circumstanțele menționate, fiind
refăcute branșamentele și racordurile la utilități. Această investiție
la care lucrează SC Construcții Unu Iași și SC CONBAS Roman urmează a se
finaliza la sfârșitul semestrului I al anului 2016.
În
cursul anului 2015 au continuat lucrările de modernizare a Pietonalului
Ștefan cel Mare, dar executantul (SC Bacor Roman în asociere cu SC Rom
Urban Construct Roman) nu a reușit să execute lucrări decât de
aproximativ 1 milion lei, depășind cu mult termenele asumate prin
graficul de execuție. Această situație a impus rezilierea contractului
de execuție, lucrările urmând a fi reluate în anul 2016, după o nouă
licitație pentru restul de executat.
Romanul Financiar
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu