Chiar dacă sondajele arată că televiziunea ocupă un loc important în
viața publicului din România, festivalurile de televiziune, câte mai
sunt, au ecou limitat în lumea profesioniștilor. Studiul Indexul consumului de televiziune în România,
realizat în 2015 de Mercury Research, pe un eşantion de 400 de persoane
cu vârste de peste 18 ani (66% din mediul urban şi 33% din rural),
utilizatori de servicii de televiziune, arată că 84% se uită zilnic la
televizor, iar dintre persoanele active intervievate peste 60% îi alocă
aproximativ 3 ore din timpul lor. Un Barometru de consum cultural,
publicat în 2015 de Institutul Național pentru Cercetare și Formare
Culturală, confirmă că dintre produsele culturale existente – teatru,
film, concert, muzeu, bibliotecă ș.a. – publicul de la noi pune pe
primul loc consumul de televiziune, în special divertismentul care face
ratinguri maxime. Pe de altă parte, jurnalismul de televiziune, începând
cu programele informative și talk-show politic, este criticat pentru că
nu e echidistant, pentru că nu selectează știrile după relevanță și
impact, pentru manipulare și dezinformare și pentru că, adesea, nu se
dovedește profesionist.
Iată de ce competițiile în domeniu reprezintă o bună cale de a le
reaminti teleaștilor că meseria implică standarde profesionale,
contribuție de talent și creativitate, precum și șansa de a evita
rutina. Tocmai s-a încheiat a XIII-a ediție a SIMFEST, desfășurată la
Târgu Mureș, un concurs dedicat televiziunilor, locale, regionale și
producțiilor independente. Marele Premiu a fost adjudecat de
producătorii independenți Diana Iarbașu și Alex Condurache din Iași
pentru producția Enescu Experience. Festivalul a dezvoltat în
timp o seamă de acțiuni conexe, de la școala de vară pentru studenți,
festival de carte, vizionări de film documentar și artistic urmate de
discuții, până la întâlniri cu asociații profesionale, cum a fost, în
acest an, întâlnirea cu AZIR/AEJ. Supraviețuirea festivalului, început
la Simeria de unde i-a rămas numele, se datorează entuziasmului lui
Ionuț Ceaușescu și Corinei Ruja-Ceaușescu, fiindcă treisprezece ediții
înseamnă mult în penuria de sposori din prezent. Antecesorul SIMFEST a
fost TELEVEST de la Timișoara, al cărui model îl urmează, festival
euroregional de producție TV inițiat în 1997, care a sucombat în 2002,
după șase ediții. Așa cum prestigiosul festival de film documentar,
Astra Film Fest, de la Sibiu, este legat de numele antropologului
Dumitru Budrală, tot astfel și SIMFEST sau alte festivaluri atârnă de
consecvența inițiatorului, de încăpățânarea de a nu lăsa mediul
profesional să decadă și de dorința de a crea evenimente în comunitate.
Este și o formă de educare a publicului, prea puțin învățat să discearnă
între producțiile de televiziune, prea rar îndemnat să caute cu
telecomanda calitatea.
Mai rezistă câteva competiții de televiziune, dintre care cel mai
vechi este al Asociației Profesioniștilor deTeleviziune din România,
APTR, ajunsă anul trecut la ediția a XXV-a, competiție legată de numele
inițiatorilor, Lucia Hossu Longin și Dan Necșulea. Din păcate, acolo
unde își bagă nasul interesul politic, prestigiul meritat al
evenimentului se pierde. Doi preminați, Andrei Gheorghe și Robert
Turcescu, au restituit premiile fiindcă standardele etice, absolut
obligatorii în jurnalism, au fost călcate în picioare.”N-am nevoie de niciun fel de recunoaștere din partea acestei asociații care înțelege să premieze jurnalismul de tip Antena 3”, a motivat Turcescu gestul.
Este de înțeles de ce filmul documentar, gen complex, foarte apreciat
de publicul educat, se bucură de interes din partea organizatorilor de
festivaluri. La București de cinci ediții se desfășoară DocuArt
Festival, cu bune criterii de selecție. One Word Romania dedică de zece
ani un festival filmului documentar cu tematică axată pe respectarea
drepturilor omului. Tot tematic este și Festivalul Internațional de Film
Etnografic de la Zlatna, aflat la a patra ediție.
Un premiu la festival este pentru oamenii de televiziune un îndemn să
continue, creează un sentiment de comunitate, prilejuiește întâlniri de
breaslă și reamintește tuturor că, în ciuda dificultăților, meseria
este frumoasă. Cele mai multe premii au luat, la toate competițiile de-a
lungul anilor, realizatorii din TVR. Într-un fel e firesc, în alt fel
indică un paradox: cum ajunge televiziunea publică să aibă audiențe
debile când are cei mai buni profesioniști? O fi ceva cu managementul și
cu… politica.
Articol apărut în revista ”22”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu