Seară dedicată prieteniei dintre Clara Haskil și Dinu Lipatti,
în deschiderea Festivalului Clara Haskil de la Hamburg
• Trei
seri memorabile, construite semantic în jurul numelui Clarei Haskil și a
muzicii lui George Enescu și Dinu Lipatti – în cadrul ediției itinerante a
Festivalului Internațional Clara Haskil de la Hamburg (29.09 – 01.10 2016)
• Cea de-a III-a
ediție a proiectului-mamă, Festivalul Internațional Clara Haskil, va avea loc
la Sibiu, în perioada 29.10 – 05.11 2016 /www.clarahaskil.ro
Săptămâna aceasta, joi, 29 septembrie,
la Hamburg, debutează prima ediție itinerantă a Festivalului Internațional
Clara Haskil, cu o seară special, dedicată relației de prietenie dintre Clara
Haskil și Dinu Lipatti. Momentul artistic va fi susținut de actrița Anna
Schieber, printr-o lectură publică a corespondenței dintre cei doi mari
pianiști (o selecție din documentele aflate în arhiva Fundației Clara Haskil
din Elveția), alături de pianiștii Alina Azario, Mauro Lo Conte și Hubert
Rutkowski, care ne propun un repertoriu ce include Johann Sebastian Bach, Robert
Schumann, Franz Schubert și, bineînțeles, Dinu Lipatti. Evenimentul are loc
începând cu ora 20.00, la prestigioasa Laeiszhalle, Kleiner Saal.
Cea de a doua seară a Festivalului le
propune iubitorilor de muzică clasică din Germania apropierea de muzica lui
George Enescu, prin prezența pe scenă a violoncelistului de origine română
Valentin Răduțiu, alături de pianistul de origine suedeză Per Rundberg –
Valentin Răduțiu și Per Rundeberg sunt cei care semnează și prima înregistrare
discografică a integralei lucrărilor pentru violoncel și pian de George Enescu,
o colaborare apreciată în nenumărate apariții editoriale de către critica
internațională.
Programul serii include, de asemenea,
lucrări de de Luigi Boccherini, Felix Mendelssohn Bartholdy și Béla Bartók.
Concertul are loc la Mendelssohn-Saal, Hochschule für Musik und Theater,
începând cu ora 19.30.
Cea de a treia seară a Festivalului
continuă cu interpretări din George Enescu și Franz Liszt, în interpretarea
Ralucăi Știrbăț, o pianistă de mare anvergură a repertoriului enescian – de la
ora 19.30, la Mendelssohn-Saal – Hochschule für Musik und Theater.
Festivalul Internațional Clara Haskil –
ediția Hamburg este finantat de Institutul Cultural Român prin Programul
CentenArt, si are ca parteneri Universitatea de Muzică și Teatru din Hamburg și
Deutsch-Rumänische Gesellschaft. Intrarea la toate concertele plănuite pentru
cele trei seri ale Festivalului este liberă. Inițiatoarea proiectului este
pianista Alina Azario, cea care, în urmă cu doi ani, a lansat la Sibiu
festivalul internațional de muzică clasică ce poartă numele remarcabilei
pianiste de origine română Clara Haskil.
Cea de a treia ediție a Festivalului
Internațional Clara Haskil de la Sibiu va avea loc în perioada 29 octombrie – 5
noiembrie, pe scena Sălii Thalia. La fel ca și în anii precendenți, nume
importante ale scenei muzicale internaționale sunt înscrise pe afișul ediției
din acest an – programul official, pe www.clarahaskil.ro.
str. Constantin Rădulescu-Motru 16,
bl. 21, ap. 201, sector 4, Bucureşti
0722-609.478
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu