Nud interzis pe Facebook

”Dragă Mark Zuckerberg, eu te urmăresc pe Facebook, dar tu nu mă cunoști. Sunt redactorul-șef al cotidianului norvegian Aftenposten. Îți adresez această scrisoare pentru a te informa că nu mă voi conforma solicitării tale de a înlătura fotografia documentară a lui Nick Ut realizată în războiul din Vietnam. Nici azi, nici în viitor”. Așa începe scrisoarea de protest a jurnalistului norvegian Espen Egil Hansen, parte a unei înfocate dezbateri provocate de stergerea de pe FB a unei imagini dramatice care a luat premiul Pulitzer. Fotografia reprezintă o fetiță vietnameză de nouă ani dezbrăcată, cu corpul ars de napalm, urlând de durere, urmată de alți copii în lacrimi și de soldați înarmați. Fotografia lui Nick Ut din 1972 este considerată simbolică pentru suferințele produse de războiul din Vietnam și a făcut înconjorul lumii în presă încă înainte ca Internetul să fie vehiculul predilect. Iată însă că Facebook a cerut ștergerea acestei imagini iar administratorii platformei digitale au trecut la acțiune, în numele unor standarde de conduită digitală care interzic nuditatea în general și nuditatea infantilă în special. Deși discuțiile în jurul subiectului sunt mai vechi, mai ales de când YouTube permite distribuția liberă de videograme, iar măsuri împotriva pornografiei pe Internet au fost cerute insistent, totuși reacțiile împotriva manierei de intervenție a gigantului digital asupra conținutului au fost dure. ”Cred că abuzezi de puterea pe care o ai… În declarația savde credință Facebook spune că obiectivul este să facă lumea mai deschisă și mai conectată. În realitate face asta extrem de superficial. Dacă nu distingi între pornografia infantilă și o fotografie documentară de război, înseamnă că promovezi stupiditatea și eșuezi în misiunea de a aduce oamenii mai aproape unii de alții”, îi reproșează lui Zuckerberg redactorul-șef norvegian.
Supărarea internauților vine din întrebarea căreia i se caută răspuns de o vreme încoace: este Facebook o platformă, gazdă a unor conținuturi de care este răspunzătoare în mod limitat, sau a devenit în timp un ”publisher” cu putere de decizie? Pot giganții digitali să hotărască ce e voie și ce nu e voie să apară pe platforme? Pot șterge fără grijă tot ce nu le place sau nu le convine fiindcă patronează rețelele? Discuția ajunge în zona sensibilă a libertății de expresie și a drepturilor omului, la obligația statelor de a veghea asupra respectării lor prin legi, reguli, recomandări. Facebook se apără în dispută arătând că își urmează propriile reguli etice, concordante cu cele general-valabile în democrație. Presa însă are propria sa misiune și responsabilitate:”Această datorie și drept pe care îl asumă fiecare editor din lume, nu pot fi subminate de algoritmul codificat în biroul tău din California”, este avertismentul către Facebook din scrisoarea publicată de Aftenposten. Codurile de conduită digitală, cum este cel elaborat de țările Uniunii Europene, sunt necesare. Ele stipulează cel puțin trei condiționări acceptabile și anume respectarea libertății de expresie în termenii și condițiile legislației europene, claritatea și transparența, precum și răspunderea civilă limitată a rețelelor digitale. Un studiu interesant a EU-Code of Conduct a realizat Universitatea din Amsterdam pe www.ivir.nl, analizând limitările autoreglementării în domeniul conținutului online. Mai clar decât în dezbaterile furtunoase de pe Internet se vede în această cercetare academică până unde se pot întinde statele în reglementare și ce forță au marile companii ca Google, Microsoft, Facebook etc. care învârt lumea pe degete.
Articol apărut în revista ”22”