marți, 1 septembrie 2015

Cât ne-au costat fanteziile sexuale ale primarului Nichita

Autor: Cristinel C. Popa 01 Sep 2015 - 08:19
158.000 de lei este prejudiciul făcut de Nichita prin folosirea Poliţiei Locale pe post de gardă de corp, serviciu de detectivi şi altele. DNA a prezentat sumele cu care primarul suspendat ar fi prejudiciat instituţiile statului şi a prelungit cu 60 de zile controlul judiciar.

Procurorii DNA au hotărât continuarea urmăririi penale cu privire la mai multe infracţiuni de care este acuzat fostul primar al Iaşiului, între care instigare şi complicitate la abuz în serviciu. La ordinul său, şeful Poliţiei Locale a dispus subordonaţilor “să asigure escortarea permanentă a inculpatului Nichita Gheorghe şi să efectueze deplasări cu autoturismele Poliţiei Locale în interesul personal al acestuia”. Iată defalcat şi prejudiciul adus prin astfel de infracţiuni: “În perioada 25.12.2013 - 16.03.2014, inculpatul, folosindu-se de funcţia deţinută, respectiv primar al municipiului Iaşi, l-a determinat pe inculpatul Hliboceanu L. M., la acel moment director general adjunct al Poliţiei Locale Iaşi, să îşi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu, în sensul de a dispune angajaţilor din subordine să efectueze activităţi de supraveghere a unei persoane (amanta primarului - n. red.), cu consecinţa prejudicierii intereselor legale ale Poliţiei Locale Iaşi, dar şi pentru a obţine personal foloase nepatrimoniale necuvenite”, prejudiciind astfel bugetului acestei instituţii cu suma de 13.234,52 lei. De asemenea, prin datele furnizate permanent, referitoare la activitatea amantei a obţinut “un folos patrimonial necuvenit constând în suma de 52.800 lei pe care nu a mai fost nevoit să o achite unui detectiv particular”. Alte acţiuni ale sale din aceeaşi speţă “au creat un prejudiciu în cuantum de 91.811,3 lei”.

“Suspectului Nichita Gheorghe i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 CP”, a comunicat DNA.

Foto: Cristinel C. Popa/ Jurnalul National

Citeşte mai multe despre:   adina samson,   gheorghe nichita

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu