marți, 3 noiembrie 2015

Scrisoare către PATRIARH: Poruncile ÎNCĂLCATE de BOR şi "TUPEUL NEAMULUI"

Răspunsul şocant al celor care au în mâinile lor "mântuirea sufletelor" unui popor majoritar creştin. BOR a transmis într-un comunicat o replică la scrisoarea jurnalistei care a reproşat că nu Patriarhia nu s-a implicat în ajutorarea familiilor victimelor incendiului de vineri seară de la clubul Colectiv.

Jurnalista Voicu Mirela a scris o scrisoare pentru Preafericitul Daniel, liderul BOR, în care îi reproşează faptul că nu s-a implicat în ajutorarea familiilor victimelor incendiului de vineri seară de la clubul Colectiv, în care 31 de persoane au murit. Mesajul ei a devenit viral în reţele sociale (Vezi ce a scris jurnalista AICI).
Replica BOR-ului nu s-a lăsat mult aşteptată. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Constantin Stoica, a declarat pentru B1Tv că preotul nu merge neinvitat să ţină slujbe oriunde (Vezi replica BOR AICI).
  1.Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu ce judecată judecaţi veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi vi se va măsura. De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău? Sau, cum poţi zice fratelui tău: „Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău”, şi, când colo, tu ai o bârnă în al tău?… Făţarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău. (Matei 7:1-5)
”În primul rând acuzațiile vin din partea unor persoane care au rupt legătura cu Biserica. În astfel de situații, când semeni de-ai noștri pleacă la Domnul, slujbele se fac la biserică, în timpul Sfintei Liturghii. S-au și făcut rugăciuni specifice. Apoi se fac la casele celor în necaz și la troițele celor decedați", a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.
Imaginea care face cât o mie de cuvinte:









Nu cred că este de datoria unei alte persoane să hotărască ce legătură are o alta cu Biserica. Legătura cu Dumnezeu este una personală. Reacţia jurnalistei a fost dură, dar pe măsura nedreptăţii pe care mulţi dintre oamenii din această ţară o văd în fiecare zi.
Adevărul este că suntem aproape de saturaţie când vine vorba de dogmă bisericească fără susţinerea fizică a acesteia cu fapte de iubire, solidaritate, întelegere, răbdare, etc.
Da, în durerea incredibilă suferită de cei aflaţi în clubul Colectiv, de familiile lor, nu poate să fie vorba despre bani. Dar, nu pot să nu mă gândesc la cei aproape 100 de milioane de euro investiţi în Catedrala Neamului în contextul în care justificările sunt multe şi mărunte pentru DE CE preoţii NU au fost acolo.
2. Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” .... Fă mai întâi pace cu fratele tău şi apoi, când te vei întoarce, oferă-ţi darul” (Mat. 5:23, 24).
"Preotul nu putea veni neinvitat. Cei care doreau, puteau să meargă la biserică și să ceară unui preot să se deplaseze pentru a ține o mică slujbă.  Preoți au trecut în acea noapte pe acolo, dar nu se face rugăciune în context de haos și de situație emoționantă", a mai declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.
Aş dori să ştiu în ce context se face rugăciunea mai exact. Dacă nu în contexte de "haos și de situație emoționantă", atunci când? Poate se face în contextul în care toată slujba este plătită în prealabil? Să înteleg că dacă voi suferi un accident tragic şi un preot o să fie la faţa locului, va trebui cu ultimele puteri să-l invit să-mi stea la căpătâi?
Sunt sigură că există preoţi care acum se roagă. Şi nu doar ei.
Dar am DREPTUL ca om creştin şi botezat în rit ORTODOX să ştiu dacă, în caz de haos şi situaţie emoţională, pot apela la sfatul unui preot sau e mai bine să mă consolez, în gând, că Dumnezeu e cu mine.
3.  Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă (Evanghelia după Matei).
"Nu putem sfinți ceva ce nu există. Nu se face slujbă într-un local. Rugăciunea se face într-un context, se face în biserică la Sfânta Liturghie.”, a susținut Stoica.
Imaginile sunt surprinde la terenul echipei de fotbal din Puieşti care a fost sfinţit de cinci preoţi.

Ce NU "există"? Care sunt excepţiile regulilor declarate de BOR şi pe ce criterii se aplică acestea? Care este contextul în care rugăciunea SE FACE?  Uman, preoţii nu au aceeaşi "îndatorire" de solidaritate pe care au toţi oamenii?
4. Şi a zis către ei: Vedeţi şi păziţi-vă de toată lăcomia, căci viaţa cuiva nu stă în prisosulavuţiilor sale. (Evanghelia după Luca)
Întrebat cum se face atunci că preoții ajung să sfințească mașini, reprezentantul BOR a susținut că acesta este un lucru normal pentru că se face la cererea proprietarului: ”Mașina se sfințește la solicitarea posesorului și lângă locaşul de cult. Nu se autopropune preotul”, a spus Constantin Stoica.
Găsiţi mai jos câteva exemple de "lucruri normale" pe care preoţii le fac.
Un preot din Dolj a refuzat să înmormânteze o persoană fără bani AICI.
Un preot ortodox din Prahova REFUZĂ SĂ ÎNMORMÂNTEZE o femeie adventistă AICI.
"Sunteti din jungla, redusilor". Mesajul unui preot suparat pe cei care i-au murdarit casa cu ulei: AICI.
5. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. (Corinteni 13,4)
”A fost rugăciune în toate bisericile la Sfânta Liturghie. La fiecare slujbă se trag clopote. Cei care ne-au acuzat nu știu care e rânduiala. Eu explic care e practica Bisericii. În cele zece spitale, toți preoții asigură consiliere spirituală mai ales familiilor celor care au copii în spitale. În fiecare parohie unde vor ajunge cei care au pierit preoții au preluat rugăciunea, asistența religioasă și socială. Preoții de spitale sunt mobilizați de sâmbătă în spitalele pe care le deservesc și ajută alături de psihologi și restul. Ei au capele în spitale. Rudele primesc asistență”, a insistat preotul.

Reprezentatul BOR a mai spus: "Rugăciunile nu au efect decât dacă sunt făcute în loc sfânt".
Aş vrea să trăim într-o societate în care să se vorbească mai puţin şi să se facă mai mult. Atunci când o tragedie zguduie o ţară întreagă, aveam aşteptarea ca Biserica Ortodoxă, cea care reprezintă 86% dintre români, să adopte o poziţie fermă şi să-şi sprijine enoriaşii. Fără scuze, fără explicaţii, fără să simtă nevoia să se apere în faţa unor cuvinte care le-ar putea dăuna imaginii. Să fie ce predică: TRUP şi SUFLET.




Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu