Atacurile de panică sunt tot mai frecvent întâlnite ca o formă supremă a stresului. Iată cum se manifestă, dar și ce avem de făcut.

Citește și:
Exercițiu ca să scapi de furie
Copleșită de emoții negative? Iată ce poți face concret.
Atacurile de panică se numesc şi atacuri de anxietate sau tulburări anxioase şi reprezintă acele stări de disconfort resimţite aparent fără nici un motiv.
Un lucru bine de ştiut este faptul că dacă simțiți un atac de panică înseamnă că psihicul vă consideră într-o situaţie în care viaţa vă este ameninţată, pusă în pericol de către un inamic invizibil.
În prima perioadă a vieții, noi nu avem o percepție clară asupra vieții noastre sau asupra celor ce se întâmplă în jur. Pe scurt, credem că… tot ce zboară se mănâncă. În acest context, deja existent, fantasmele și sentimentul de omnipotență ne complică peisajul.
Prin fantasme înțelegem toate scenariile mentale, imaginare, conștiente, preconștiente sau inconștiente pe care le are un om, ce antrenează mai multe persoane și care reprezintă mai clar sau mai ascuns dorințe ale acestuia.
Sentimentul de omnipotență este acel sentiment pe care îl are copilul la vârste mici când consideră că are puterea de a face orice.
Pe fondul omnipotenței copilului, fantasmele trăite de el par a fi foarte posibile, foarte reale și astfel antrenează legea talionului (justa reciprocitate a crimei și a pedepsei) în unele cazuri în care se așteaptă o repercusiune.
Dacă un copil are o fantasmă legată de a o ține pe mama lui numai pentru el și de a-l scoate din peisaj pe fratele său mai mic, știind că acest lucru este interzis, el se poate teme că, datorită dorințelor sale, va primi o pedeapsă pe măsură. (Dacă eu doresc dispariția fratelui meu, poate că vine tata și mă va face și pe mine să dispar).
Precum spuneam și în definiția enunțată la începutul articolului, în cazul atacului de panică psihicul se consideră într-o situație în care însăși viața vă este amenințată.
Acest lucru se datorează faptului că în trecut, în copilărie (cel mai probabil la vârsta de 1-4 ani) chiar ați simțit un pericol față de care v-ați apărat astfel, iar acea situație conflictuală a rămas nerezolvată și a fost dată uitării (procesul numit refulare).
Acum, dat fiind faptul că întâlniți o situație anume, prin asocierea elementelor prezente în situația dată cu elementele din situația din trecut, se reactivează acel conflict nerezolvat și astfel psihicul dorește să se apere.

Terapia

De departe cea mai bună modalitate de a combate atacurile de panică este să mergeți la o terapie psihanalitică. Acolo vă puteți descoperi multe frici uitate și multe comportamente iraționale care pot duce la conflictul psihic.
Niciodată un atac de panică nu este determinat de un singur punct, ci este format dintr-un cumul de cauze.

Gândirea rațională

Atacurile de panică sunt apărări împotriva unor inamici invizibili.
Un lucru care v-ar putea ajuta în astfel de situații este să vă calmați și să vă dați seama că nu aveți de ce să vă temeți. Cu siguranță ați mai trecut prin astfel de experiențe și înainte, nu e mare lucru.

Respirație și concentrare

Un alt mod de a ține pe loc atacurile de panică este să respirați adânc și să vă retrageți cu mintea în locurile unde v-ați simțit cel mai în siguranță în trecut: poate la țară unde puteați alerga în voia în grădină, poate alături de mamă sau poate pe un munte unde erați cel mai liber.
Chiar dacă punctele 2 și 3 funcționează, nu uitați că aceste sunt doar modalități temporare de ținere sub control a atacurilor de panică. Odată și odată tot va trebui rezolvată cauza.
De Tiberiu Seeberger, psihoterapeut psihanalist în formare
Tel.: 0761.517.763
Foto: shutterstock.com