Avertizare ISU Neamț! În fața butoaielor pline cu must, oamenii nu prevăd pericolul care îi pândește!
Este
culesul viilor, atenție la monoxidul de carbon acumulat în beciurile
sau spaţiile închise unde mustul este pus la fermentat! În faţa
butoaielor pline cu must pe cale să se transforme în vin, oamenii nu
prevăd pericolul care îi pândeşte! Dar el există, și este cu atât mai
real pe cât de incolor și inodor este gazul toxic!
Pentru
a evita cazurile de intoxicaţie cu monoxid de carbon, acumulat în
spații închise, pe timpul fermentării mustului, ISU Neamţ vă recomandă:
- nu puneţi mustul la fermentat în spaţii închise;
- nu intraţi în încăperile în care fierbe vinul, fără a asigura o ventilaţie corespunzătoare;
- anunţaţi pe cineva că veţi intra într-o astfel de încăpere;
-
verificaţi concentraţia de oxigen din încăperea în care intraţi, prin
aprinderea unei lumânări. În cazul în care se va stinge, înseamnă cu nu
există suficient oxigen;
- sunt mai susceptibili de a se intoxica cei cu probleme respiratorii, cardiace, neurologice.
-
nu intraţi în încăperea în care există deja o victimă fără echipament
de protecţie pentru că este posibil să vă intoxicaţi şi dumneavoastră;
- sunaţi la 112 în orice astfel de situaţie.
Sursa: ISU Neamț
Romanul Financiar
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu