După, se pare, o serie de întâlniri și conversații private, disputa a devenit publica odată cu un interviu al dlui. Dan la Digi 24 . In interviu, dânsul a susținut în esență ca singura cale de victorie a unui candidat anti-sistem ar fi domnia sa, și a lăsat sa se înțeleagă – mai mult sau mai puțin direct – ca ceilalți candidați ar face bine sa-l susțină, dar ca partidul domniei sale nu e interesat de alianțe electorale.
Dl. Ciucu a răspuns într-o relatare pe Hotnews, în care a expus liniile generale ale ofertei făcute. Pe scurt, propunerea era o împărțire în trei a locurilor pe liste, cu USB si M10 preluând cam o treime, iar alte formațiuni neprecizate treimea rămasă.
Cele doua ieșiri publice au inflamat rapid conversațiile pe Facebook, conducând pe de o parte la acuze de oportunism pentru dl. Ciucu și pe de alta parte la acuze de lipsa de viziune politica și deschidere pentru dl. Dan. In plus, un număr însemnat de comentarii se înscriu în nota național-fatalisto-sceptica: “noi romanii suntem dezbinați / nu e nimic de făcut / oricum nu se schimba nimic”.
Ieșirile publice ulterioare ale celor doi au continuat în aceeași nota, cu dl. Dan anunțând clar pe Facebook: “Nu exista o alianță a partidelor noi”, iar domnul Ciucu revenind în Revista 22: “Trebuie construita o alianță antisistem până în parlamentare, dar Nicușor Dan nu e interesat“.
Ce m-a surprins în întreaga desfășurare a episodului nu este atât dificultatea de a ajunge la o înțelegere. In orice țara și în orice sistem politic, crearea unei coaliții este un proces dificil. Lucrurile care însa ma frapează sunt doua:
1. Lipsa de înțelegere a faptului ca orice mișcare politica câștigătoare trebuie sa coaguleze oameni cu puncte de vedere diferite.
2. Absenta oricărui proces echitabil și transparent de construire a unei alianțe.
Sa le luam pe rand:
Politica este întotdeauna despre alianțe
Nu exista nicăieri pe lumea asta vreun partid sau grupare care sa ajungă sa guverneze și să-și implementeze ideile în condiții de puritate ideologica. Pur și simplu e imposibil sa găsești și doi, darămite mii sau milioane de oameni care sa gândească și sa vrea sa acționeze la fel ca tine.
In consecință, una din abilitățile fundamentale ale unui politician de succes e construirea de alianțe; talentul de a găsi numitorul comun de idei și proiecte care sa facă 50%+1 din electorat sa te voteze.
Domnul Nicușor Dan pare convins ca o figura noua din afara sistemului, pornita Don Quijoteste, este suficienta pentru a coagula o noua majoritate. Si este fără îndoială meritul lui ca a construit mișcarea pe care a construit-o, încăpățânat și tenace, într-o perioada în care nimeni nu spera și nu era angajat în asa ceva. Dar aceeași încăpățânare și tenacitate poate fi o lipsa de viziune strategica când refuza orice colaborare; un fel de “autism” politic care nu anunță nimic bun.
Domnul Dan, matematician de profesie, a studiat sondajele și a constatat ca ele spun ca 2+2=3. Cu alte cuvinte, ca sunt destui votanți ai uneia din parți care nu doresc o alianță cu cealaltă parte, și în consecință formațiunea rezultata ar avea un scor inferior celor doua luate separat. Ca atare, considera ca cea mai buna opțiune sunt liste separate.
Ceea ce domnul Dan nu pare sa analizeze este potențialul bazin de votanți care în momentul de fata sunt profund sceptici la adresa tuturor partidelor, inclusiv cele noi, dar care ar putea fi atrași de un mod radical nou de a face politica. Ceea ce ma duce la a doua idee:
Despre transparență si meritocrație în politica
A doua parte frapanta a recentului scandal este felul în care dl. Ciucu pare sa fi făcut propunerea. Undeva, la o cafea sau o bere, netransparent, cu o oferta oportunista și evident inacceptabila (cel puțin ținând cont de diferența masiva de notorietate intre cei doi). In plus, o discuție despre un “ceva” ce nici unul din cei doi nu dețin: voturile eventualilor suporteri.
După prima salva de ieșiri publice am hotărât sa le pun amândurora o întrebare. Pe Facebook, ținând cont ca acolo s-a cam desfășurat schimbul. Redau una din variante: “Domnule Ciucu, as dori sa-mi răspundeți la o întrebare: Sa presupunem ca sunt un suporter al lui Nicușor Dan și citesc de propunerea făcuta de dvs? De ce as accepta ca 65% din votul meu sa se ducă spre M10 și alte partide, fără ca eu sa fiu consultat în vreun fel? Îmi veți spune ca în felul asta se strâng mai multi votanți. OK, dar de ce 65%, de ce nu 50% , sau 25% sau 10% pt dvs și restul pentru dl Dan? De ce negocierile astea se poarta undeva în spatele unor uși și eu (și multi alții ca mine) nu suntem întrebați? De ce nu faceți alegeri primare cu alte cuvinte? Va puneți toți pe o lista, iar noi, potențialii suporteri, venim și votam. Si vedem cine rămâne candidat la primărie, cine la sectoare, cine pe liste pentru consiliu, etc. “. Regretabil – n-am primit nici un răspuns.
Din păcate, episodul reflecta după părerea mea exact problemele cheie ale politicii românești, care duc la lipsa de reprezentativitate a partidelor, și pe care le-am mai discutat într-un articol anterior: (1) cultura dialogului cu cei reprezentați lipsește cu desăvârșire, iar (2) partidele românești sunt niște cluburi închise, cu metode de promovare și selecție netransparente. Iar o alianță intre doua cluburi închise este, în fond, o biata tranzacție cu voturi.
Exista o soluție, testata de mai bine de 100 de ani în democrații mai mature: alegeri primare deschise, la toate nivelele. Nu e o soluție perfecta, dar are câteva beneficii importante:
- Creează un mecanism clar, transparent de selecție și ierarhizare a candidaților
- Oferă o cale legitima de intrare în politica pentru figuri noi
- Permite existenta unor puncte de vedere diferite in competitie in acelasi partid/alianta
- Favorizează angajamentul politic “grassroots” (la rădăcina ierbii) al suporterilor si forțează candidații sa intre în dialog cu aceștia
- Limitează (nu complet) puterea discreționară a liderilor de partid
- Poate ajuta enorm la mediatizarea candidatului propriu (imaginați-vă un set de dezbateri TV Nicușor Dan – Ciprian Ciucu, urmate de vot).
- Oferă un filtru suplimentar pentru candidații “cu pete”.
Evident, alegerile primare nu sunt o soluție perfecta – după cum putem lesne observa în alegerile primare prezidențiale din SUA anul acesta. Dar în general oferă un proces mai echitabil și transparent de selecție a candidaților și de construire a unei alianțe. Iar pe termen lung, poate ajuta la construcția unei clase politice mai apropiata de nevoile cetățeanului.
Nu sunt optimist ca asa ceva e realizabil în România la acest moment. Nu neapărat din lipsa de timp sau resurse, cat datorita unei lipse tragice de viziune politica pe termen lung. Ca în multe alte domenii, “antreprenorii” politici romani gândesc doar la următoarele alegeri și la interesul propriu imediat.
Dar sunt la fel de sigur ca în absenta procesului de mai sus, partidele noi, asa zis anti-sistem, vor continua sa eșueze electoral. Nu pentru ca nu ar exista potențiali votanți. La ultimele alegeri generale, în 2012 doar 42% din electorat a votat. In orașele mari procentul e chiar mai mic. Exista mai mult de jumătate din electorat care nu votează, iar aceștia pot sa răstoarne rapid balanta (cum s-a întâmplat în noiembrie 2014) și sa transforme matematica unei alianțe în 2+2=5. Dar acești potențiali votanți sunt scârbiți, suspicioși și detașați de politica. Doar o construcție noua, transparenta la toate nivelele și care sa funcționeze meritocratic i-ar putea scoate la vot. Cererea pe “piața” politica exista, oferta însa se lasă așteptată. Păcat.
Ai informatii despre tema de mai sus? Poti
contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si
trimite-l la editor[at]contributors.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu