STATUL ISI ARUNCA PRUNCII (I) – Instantele au dezvoltat o practica sumbra in aplicarea Conventiei de la Haga privind aspectele civile ale rapirii internationale de minori. Tot mai multor romance maritate in strainatate le sunt luati copiii dupa ce se refugiaza in Romania din cauza comportamentului barbatilor. Pentru judecatoarele Doris Tomescu, Elena Vlad si Elena Cerbeanu de la CAB, smulgerea unui sugar de la sanul mamei nu constituie o „situatie intolerabila” (Decizia)
Luni, 21 martie 2016 15:03 | Scris de Alex PUIU | 
| 
| 
| | 
De
cand e lumea, toti pruncii sunt alaptati si crescuti de mamele lor.
Aceasta este normalitatea cata vreme orice copil, pentru a-si intari
sistemul imunitar si a se dezvolta sanatos in cea mai critica perioada a
existentei sale, are nevoie de laptele matern. Primul cuvant pe care il
rosteste copilul e „mama”. Cei mai multi oameni cu o gandire sanatoasa
considera ca smulgerea pruncului de la pieptul mamei in timpul alaptarii
este o crima si ca orice fiinta umana are dreptul la mama lui asa cum
orice mama are dreptul sa isi creasca pruncul, mai ales ca ea este cea
care i-a dat viata, nu barbatul. Ei bine, pentru unii judecatori, acest
tip de normalitate pare a fi de multe ori un concept depasit, intr-o
lume a tolerantei si a egalitatii alienante.
Investigatiile
Lumeajustitiei.ro realizate in continuarea cazului „Alessia” - fetita
smulsa de la sanul mamei sale pentru a fi trimisa tatalui in Mexic - au
scos la iveala o practica cel putin discutabila in materia aplicarii, la
nivelul instantelor romanesti, a Conventiei de la Haga privind aspectele civile ale rapirii internationale de minori.
Maniera in care magistratii romani solutioneaza cererile intemeiate pe
Conventia mai sus-amintita ne-a fost semnalata de o mamica revoltata ca
instantele i-au luat copilul dupa ce, din cauza comportamentului
sotului, a fost nevoita sa fuga impreuna cu micutul de la „resedinta obisnuita” din strainatate si sa se „deplaseze” cu el in Romania, incalcand in acest fel „dreptul parintesc al tatalui-reclamant”. Termenii subliniati sunt
cei cu care opereaza atat Conventia de la Haga din 1980, cat si
judecatorii de la Tribunalul Bucuresti si Curtea de Apel Bucuresti,
singurele instante din Romania competente material sa judece astfel de
cereri, care, de altfel, ajung mai mereu sa fie examinate cam de
aceleasi 3-4 completuri de judecata.
Astazi va vom prezenta un prim caz concret, in care judecatoarele Andreea Doris Tomescu, Elena Vlad si Elena Cerbeanu
de la Sectia a III-a civila si pentru cauze cu minori si de familie a
CAB au mentinut sentinta Tribunalului Bucuresti-Sectia a V-a civila,
dispunand ca un prunc sa fie luat de la sanul „rapitoarei” care il alapta si sa fie dat tatalui, pe motiv ca minorul trebuie sa creasca la „resedinta obisnuita” din Bruxelles.
Este
vorba despre decizia CAB nr. 311/A/16.07.2014 pronuntata in dosarul nr.
31266/3/2013, pe care instanta suprema a mentinut-o in recurs (decizia
ICCJ nr. 192/21.01.2015), prin care completul Tomescu-Vlad-Cerbeanu a
respins ca nefondat apelul declarat de mama-parata (C.F.) impotriva
sentintei TMB, in contradictoriu cu intimatul-reclamant Ministerul
Justitiei, in calitate de reprezentant al tatalui reclamant (S.V.), cu
Autoritatea Tutelara de pe langa Primaria Sectorului 4 Bucuresti si cu
Autoritatea Tutelara de pe langa Primaria Comunei Glina.
Minuta sentintei TMB nr. 2154/20.12.2013: „Admite
cererea. Dispune inapoierea copilului la resedinta obisnuita din
Belgia. Fixeaza termen pentru executarea obligatiei de inapoiere a
copilului 30 de zile de la ramanerea definitiva a prezentei hotarari,
sub sanctiunea unei amenzi civile in cuantum de 2.500 lei in favoarea
Statului Roman. Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare”.
In esenta, judecatoarele Andreea
Doris Tomescu, Elena Vlad si Elena Cerbeanu au retinut ca mama parata
s-a aparat sustinand ca a fost nevoita sa paraseasca domiciliul din
Bruxelles impreuna cu fetita sa, in varsta de 6 luni, din cauza relelor
tratamente la care a fost supusa si a relatiei tensionate pe care a
avut-o cu tatal natural al copilei, dar si cu sora barbatului. Instanta a
apreciat insa ca mama „nu a facut dovada sustinerilor sale” si a dispus
ca minora sa se intoarca la tatal reclamant dupa mai bine de un an de
sedere, alaturi de mama „rapitoare”, in Romania. Pentru a adopta aceasta
solutie, Curtea de Apel a apreciat ca in cauza nu sunt incidente
dispozitiile art. 13 lit. b) din Conventia de la Haga, prevederi care ar
fi obligat-o sa respinga cererea tatalui-reclamant: „In
ceea ce priveste aplicarea dispozitiilor art. 13 lit. b) din Conventie,
Curtea constata, in primul rand, ca parata nu a facut dovada
sustinerilor sale cu privire la existenta unui risc
grav ca inapoierea copilului sa-l expuna unui pericol fizic sau psihic
sau ca in orice alt chip sa-l situeze intr-o situatie intolerabila, prin
faptul ca ar locui din nou intr-un mediu nociv, ceea ce cu siguranta i-ar afecta psihicul. De asemenea,
faptul ca minora are numai 17 luni si ca a trecut mai mult de 1 an de
cand a fost adusa in Romania si pana la pronuntarea prezentei hotarari
nu conduce la concluzia ca sunt incidente dispozitiile art. 13 din
Conventie, intrucat nu poate fi in interesul copilului legalizarea unei situatii da fapt bazate pe injustete, respectiv deplasarea si retinerea ilicita a copilului de catre mama si incalcarea drepturilor celuilalt parinte de a se ingriji de copilul sau”.
Prezentam in continuare motivarea deciziei judecatoarelor Andreea Doris Tomescu, Elena Vlad si Elena Cerbeanu de la CAB:
„Examinand
sentinta apelata prin prisma criticilor formulate si in conformitate cu
prevederile art. 476 alin. (1) Cpc, Curtea retine urmatoarele:
Prin motivele de apel,
parata sustine, in esenta, ca instanta nu a dat eficienta inscrisurilor
de la dosar, i-a ingradit dreptul la aparare prin respingerea pe motive
de subiectivism si vrajmasie a martorului propus – P.I. – si a altor
doi martori, ca instanta nu a tinut seama de faptul ca a fost nevoita sa
paraseasca domiciliul din Bruxelles impreuna cu minorul datorita
relelor tratamente la care a fost supusa
si a relatiei tensionate pe care a avut-o cu tatal minorei si sora
acestuia, ca nu s-a tinut seama de faptul ca tatal nu isi exercita drepturile sale cu
privire la minora si ca acesta a avut cunostinta de plecarea din
Bruxelles, ca, la randul sau, prin munca pe care a depus-o, a contribuit
la realizarea veniturilor in familie, ca intimatul este in stare de
faliment si, nu in ultimul rand, ca
minora ar fi supusa unui risc major prin deplasarea ei in Bruxelles,
fiind incidente astfel dispozitiile art. 13 din Conventia de la Haga.
Avand
in vedere primul motiv de apel – privind incalcarea dreptului la
aparare si a rolului activ al instantei, instante de apel, in temeiul
dispozitiilor art. 476 Cpc, privind efectul devolutiv al apelului, a
suplimentat probatoriul administrat la instanta de fond, respectiv au
fost audiati martori, s-au depus inscrisuri.
Teza
probatorie pe care a incercat apelanta-parata sa o demonstreze a fost
aceea ca deplasarea sa in Romania impreuna cu minora s-a datorat
comportamentului violent si imoral al intimatului-reclamant.
Examinand
insa intregul material probator administrat in cauza – atat la instanta
de apel, cat si la instanta de fond, Curtea constata ca apelanta-parata
nu a facut dovada sustinerilor sale.
Astfel, martora F.A. – mama paratei, declara
ca nu a fost niciodata in Bruxelles, dar ca a vorbit cu fiica sa la
telefon si ca de la cealalta fiica – numita O.G. – a aflat ca apelanta-parata are probleme cu reclamantul.
A mai aratat ca atunci cand l-au cunoscut acesta le-a cerut sa nu tina
seama de discutiile legate de o posibila relatie intre el si sora lui
(fila 168 dosar apel).
Aceasta declaratie nu se coroboreaza cu celelalte probe administrate in cauza.
Martorul
G.I.G. (fila 169), martor care nu este ruda cu niciune dintre parti, a
aratat ca a locuit in Bruxelles in casa reclamantului 3 luni si ca
'relatiile erau bune in casa'. Aceleasi aspecte au fost relevate si de
martorul D.F., audiat la instanta de fond (fila 164).
Mai
mult, la fila 179 dosar fond se afla intampinarea depusa de apelanta in
dosarul nr. 2829/301/2013 prin care neaga ca ar fi facut afirmatii
calomniatoare la adresa reclamantului, 'nici macar intr-o convorbire
telefonica pe care ar fi avut-o cu acesta' (fila 179).
Se
constata asadar ca situatia de fapt este aceea retinuta de instanta de
fond si anume: minora V.E.M. s-a nascut la Bruxelles-Belgia, la data de
09.11.2012 si a locuit in N., impreuna cu ambii parinti, pana la data de
22.05.2013.
La data de 22.05.2013, fara stiinta si deci fara acordul tatalui reclamant, mama parata a deplasat copilul in Romania.
In
ceea ce priveste respectarea dispozitiilor Conventiei de la Haga,
Curtea retine ca, potrivit considerentului 17 din Regulamentul (CE) nr.
2201/2003 din 27 noiembrie 2003 privind competenta, recunoasterea si
executarea hotararilor judecatoresti in materie matrimoniala si in
materia raspunderii parintesti, intre statele membre ale UE: 'In caz de
deplasare sau de retinere ilicita a unui copil, inapoierea sa ar trebui
obtinuta fara intarziere, iar, in acest scop, Conventia de la Haga din
25 octombrie 1980 ar trebui sa se aplice in continuare, astfel cum a
fost completata cu dispozitiile din prezentul regulament, in special cu
cele din articolul 11'. De asemenea, conform art. 60 lit. e) din
Regulament: 'In relatiile dintre statele membre, prezentul regulament
prevaleaza asupra urmatoarelor conventii in masura in care acestea
privesc materiile reglementate de prezentul regulament: (...) Conventia
de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale rapirii
internationale de copii'.
De aceea, in speta, instanta de apel va avea in vedere atat Conventia de la Haga asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii din 1980, impreuna
cu Raportul Explicativ redactat de Elisa Perez-Vera in 1980, insusit de
Curtea Europeana in cauza Monory impotriva Romaniei si Ungariei din 5
iulie 2005, cat si Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, impreuna cu
jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene creata potrivit art.
267 alin. (1) din Versiunea Consolidata a Tratatului privind
functionarea UE (ex-articolul 234 TCE):
'Curtea de Justitie a Uniunii Europene este competenta sa se pronunte,
cu titlu preliminar, cu privire la: (a) interpetarea tratatelor; (b)
validitatea si interpretarea actelor adoptate de institutiile, organele,
oficiile sau agentiile Uniunii'.
Potrivit
raportului explicativ al Conventiei de la Haga, care prezinta si
ratiunea care a stat la baza adoptarii acestui act international:
'situatiile avute in vedere decurg din folosirea actelor de violenta
pentru a crea legaturi artificiale de competenta judiciara
internationala, in vederea obtinerii incredintarii copilului' (11)
'In
primul rand, in toate ipotezele suntem confruntati cu deplasarea unui
copil in afara mediului sau obisnuit, unde el se afla incredintat unei
persoane fizice sau juridice care exercita asupra lui un drept legitim
privind incredintarea. Bineinteles, trebuie sa fie asimilat unei
asemenea situatii refuzul de a reintegra copilul in mediul sau, dupa un
sejur in strainatate, consimtit de persoana careia ii fusese incredintat. In ambele cazuri, consecinta este de fapt aceeasi: copilul a fost sustras mediului familial si social in care traia.
De altfel, in acest context intereseaza mai putin natura titlului
juridic care era la baza exercitarii dreptului de incredintare asupra
persoanei copilului; din acest punct de vedere, existenta sau absenta
unei decizii referitoare la incredintarea copilului nu schimba cu nimic
datele sociologice ale problemei' (12).
'In
al doilea rand, persoana care deplaseaza copilul (sau care este
responsabila de deplasare, cand actiunea materiala este executata de un
tert) spera sa obtina de la autoritatile tarii unde copilul a fost dus,
dreptul de incredintare a acestuia. Este vorba deci de cineva care
apartine cercului familial al copilului, in sensul larg al termenului;
in fapt, in cele mai multe cazuri, persoana in cauza este tatal sau
mama' (13).
'Obiectivele
Conventiei, care apar in primul articol, pot fi rezumate dupa cum
urmeaza: dat fiind ca un factor caracteristic al situatiilor avute in
vedere rezida in faptul ca rapitorul
pretinde ca actiunea sa sa fie legalizata de autoritatile competente
ale statului de refugiu, un mijloc eficient de descurajare este ca
actiunile sale sa fie lipsite de orice consecinta practica si juridica.
Pentru a reusi, Conventia consacra, in
primul rand, printre obiectivele sale, restabilirea statu-quo-ului, prin
inapoierea imediata a copiilor deplasati sau retinuti ilicit in oricare stat contractant' (16).
'Intr-un
ultim efort de a clarifica obiectivele Conventiei trebuie subliniat ca,
asa cum rezulta indeosebi din dispozitiile primului sau articol, ea nu
urmareste sa reglementeze problema atribuirii dreptului de incredintare.
Asupra acestui punct, principiul neexplicat care se afla la baza
Conventiei este ca discutarea pe fond a cauzei, adica a dreptului de
incredintare contestat, daca aceasta are loc, va trebui sa fie angajata
in fata autoritatilor competente ale statului in care copilul isi avea
resedinta sa obisnuita inaintea deplasarii sale, si aceasta atat daca
deplasarea a avut loc inainte ca o decizie de incredintare sa fie data –
situatie in care dreptul de incredintare incalcat se exercita ex lege –
precum si daca o asemenea deplasare s-a produs cu incalcarea unei
decizii preexistente' (19).
Conform
art. 2 pct. 11 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003: 'deplasare sau
retinere ilicita a unui copil' inseamna deplasarea sau retinerea unui
copil in cazul in care: (a) a avut loc o incalcare adusa incredintarii
dobandite printr-o hotarare judecatoreasca, printr-un act cu putere de
lege sau printr-un acord in vigoare in temeiul legislatiei statului
membru in care copilul isi avea resedinta obisnuita imediat inaintea
deplasarii sau retinerii sale si (b) sub rezerva ca incredintarea sa fi
fost exercitata efectiv, singur sau impreuna, in momentul deplasarii sau
retinerii, sau ar fi fost exercitata daca nu ar fi survenit aceste
evenimente. Incredintarea se considera ca fiind exercitata impreuna
atunci cand unul dintre titularii raspunderii parintesti nu poate, in
temeiul unei hotarari judecatoresti sau ca efect al legii, sa decida
asupra locului de resedinta a copilului fara consimtamantul celuilalt
titular al raspunderii parintesti'.
In
speta, prin motivele de apel nu se contesta ca resedinta obisnuita a
minorei V.E.M. a fost in Belgia, ea fiind nascuta in aceasta tara si
locuind la domiciliul tatalui pana la 22.05.2013, cand a fost deplasata
in Romania de catre mama.
Se sustine numai ca tatal nu-si exercita efectiv drepturile cu privire la minora si ca acesta a cunoscut de deplasarea minorei.
In
intelesul Conventiei, deplasarea minorului de catre unul din titularii
dreptului de custodie comuna fara consimtamantul celuilalt titular are
caracter ilicit;
in acest caz, caracterul ilicit nu deriva dintr-o actiune contrara
legii, ci din faptul ca o asemenea actiune nesocoteste drepturile
celuilalt parinte, ocrotite la randul lor de lege si intrerupte din
exercitiul normal. Adevarata ratiune a Conventiei se vede cu atat mai
clar in asemenea situatii; Conventia nu urmareste sa determine cui ii va
fi atribuita pe viitor custodia copilului, nici daca este necesara
modificarea hotararii prin care s-a stabilit custodia comuna pe baza
unor date obtinute ulterior; ea urmareste numai sa evite ca hotararea
ulterioara sa fie influentata de o schimbare a circumstantelor produsa
in mod unilateral de una dintre parti. Acest punct de vedere a fost
exprimat in Raportul Explicativ privind Conventia de la Haga din 1980,
redacatat de Elisa Perez-Vera.
Cu
privire la conditia ca persoana deposedata sa exercite efectiv
incredintarea, acelasi raport a aratat ca: 'Intr-adevar, aceasta
conditie, delimitand domeniul de aplicare a Conventiei, nu cere
reclamantului decat unele probe care sa evidentieze faptul ca el
exercita in mod real ingrijirea persoanei copilului. Aceasta
circumstanta trebuie sa fie, in general, destul de usor de stabilit. De
altfel, caracterul neformal al acestei exigente este pus in evidenta de
art. 8, cand printre datele pe care trebuie sa le contina cererea
introdusa la autoritatile centrale, se indica simplu litera c 'motivele pe care se sprijina reclamantul pentru a cere inapoierea copilului'. Dimpotriva, art. 13 din Conventie (12 din anteproiect) ne pune in fata unei veritabile sarcini a probei in seama rapitorului; el
este cel care trebuie sa stabileasca, pentru a evita inapoierea
copilului, ca persoana care avea dreptul privind incredintarea nu o
exercita in mod efectiv. Deci, putem ajunge la concluzia ca ansamblul
Conventiei este construit pe prezumtia tacita ca cel care ingrijeste
copilul exercita efectiv incredintarea. Aceasta idee va trebui
inlaturata prin inversarea sarcinii probei care este proprie oricarei prezumtii (pentru 'rapitor' daca doreste sa evite inapoierea copilului)'.
Potrivit
art. 373 din Codul civil belgian, atunci cand parintii traiesc
impreuna, tatal si mama isi exercita impreuna autoritatea parinteasca,
iar in cauza copilul locuia la data deplasarii impreuna cu ambii
parinti, fapt necontestat de parti, parata nefacand dovada ca
reclamantul nu isi exercita efectiv dreptul privind incrdintarea.
In
aceste conditii, deplasarea copilului in Romania, precum si refuzul
inapoierii acestuia in Belgia care a urmat, au caracter ilicit in sensul
art. 3 din Conventia de la Haga si art. 2 pct. 11 din Regulamentul (CE)
nr. 2201/2003.
In
ceea ce priveste aplicarea dispozitiilor art. 13 lit. b) din Conventie,
Curtea constata, in primul rand, ca parata nu a facut dovada
sustinerilor sale cu privire la existenta unui risc grav ca inapoierea
copilului sa-l expuna unui pericol fizic sau psihic sau ca in orice alt
chip sa-l situeze intr-o situatie intolerabila, prin faptul ca ar locui
din nou intr-un mediu nociv, ceea ce cu siguranta i-ar afecta psihicul.
De
asemenea, faptul ca minora are numai 17 luni si ca a trecut mai mult de
1 an de cand a fost adusa in Romania si pana la pronuntarea prezentei
hotarari nu conduce la concluzia ca sunt incidente dispozitiile art. 13
din Conventie, intrucat nu poate fi in interesul copilului legalizarea
unei situatii da fapt bazate pe injustete, respectiv deplasarea si
retinerea ilicita a copilului de catre mama si incalcarea drepturilor
celuilalt parinte de a se ingriji de copilul sau.
Mai
mult decat atat, si in ipoteza in care intimata parata ar fi reusit sa
confirme teza probatorie sustinuta, aceasta imprejurare nu ar fi fost de
natura sa conduca la respingerea cererii introductive, ci numai la
luarea unor masuri de cooperare internationala.
Astfel,
avand in vedere art. 60 lit. e) din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, se
constata ca, desi art. 13 lit. b) din Conventia de la Haga prevede ca 'Prin
exceptie de la dispozitiile articolului precedent, autoritatea
judiciara sau administrativa a statului solicitat nu este tinuta sa
dispuna inapoierea copilului daca persoana, institutia sau organismul
care se impotriveste inapoierii sale stabileste ca exista un risc grav
ca inapoierea copilului sa-l expuna unui pericol fizic sau psihic sau ca
in orice alt chip sa-l situeze intr-o situatie intolerabila',
intre statele membre ale UE aplicarea acestui text de lege este drastic
restransa prin dispozitiile art. 11 alin. (4) din Regulamentul nr.
2201/2003: 'O instanta nu poate refuza inapoierea copilului in temeiul
articolului 13 litera b) din Conventia de la Haga din 1980 in cazul in
care se stabileste ca s-au luat masuri corespunzatoare pentru a asigura
protectia copilului dupa inapoierea sa'.
Or,
este rezonabil sa se presupuna ca autoritatile belgiene ar fi dat
asigurarile necesare ca vor lua masurile corespunzatoare impuse de
Regulament, astfel incat finalitatea urmarita de Conventia de la Haga
din 1980, si anume respectarea dreptului copilului de a nu fi deplasat
sau retinut in numele unor drepturi mai mult sau mai putin discutabile
asupra persoanei sale sa fie atinsa, dupa cum este rezonabil sa se
presupuna ca si in ipoteza in care subsecvent executarii hotararii
pronuntate in cauza minorul ar fi expus vreunui risc, ar proceda intr-o
asemenea maniera, daca riscul ar fi invederat si probat ulterior de
catre recurenta parata in fata acestora.
Sub
un alt aspect, instanta nu poate analiza sustinerile partilor privind
relatiile dintre parinti, precum si relatiile acestora cu copilul,
intrucat este investita doar cu verificarea incidentei dispozitiilor
Conventiei de la Haga din 1980 si a art. 11 din Regulamentul (CE) nr.
2201/2003, si nu cu fondul raporturilor juridice dintre copil si
parintii sai, neputand face aprecieri cu privire la care dintre parinti
este mai potrivit sa se ocupe de ingrjirea minorului. Aceasta problema
se va reglementa in cadrul procesului privind incredintarea si sarcina
revine instantei care se va pronunta definitiv asupra solicitarii
respective.
Fata de cele retinute, in temeiul dispozitiilor art. 480 alin. (1) Cpc, Curtea va respinge ca nefondat apelul”.
Accesari:298
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu