De mic copil am fost o rasfatata a lumii povestilor. Am invatat sa citesc, pe carti cu povesti, inca de pe la varsta de 4 ani. Ani de zile, copil fiind, am citit povesti cu duiumul. Povestile imi inflacarau imaginatia mintii de copil. Si nu am renuntat la placerea provocata de povesti nici pana acum.Nu eram fascinata doar de povestea in sine ci si de pozele din carti. Ilustratiile erau, adesea, deosebit de frumoase si de sugestive si parca prelungeau povestea in sine, caci dadeau chip personajelor din povesti si dadeau viata lumii de poveste.
De la pozele din carti la desenele animate de pe micul sau marele ecran nu a fost decat un pas. Un pas mic si facut aproape pe nesimtite ma ducea in lumea fascinanta populata de personajele din desene animate. Ca era vorba de Mihaela noastra sau de Balanel si Miaunel, ca era vorba de personajele din filmele produse de minunatul Disney, ca era vorba de Tom si Jerry sau de ciocanitoarea Woody, sau de multe, multe alte personaje, care de care mai haioase, stateam cu ochii aproape lipiti de ecran, razand in hohote, molipsindu-i si pe parinti cu veselia mea.
Recunosc, in copilarie vedeam desene animate cu taraita. Totul se rezolva la cateva minute pe zi; poate doar spre final de saptamana apucam, poate, 15-20-maxim 30 de minute "pe furate"... Dar regimul acesta de austeritate a luat sfarsit intr-o zi si, treptat-treptat, desenele animate au invadat viata copiilor, atat la televizor, cat si, in timp, prin intermediul inregistrarilor pe dvd-uri. Au aparut alte si alte personaje, diferite de cele stiute pana atunci, dar la fel de frumoase si fascinante. Fie ca era vorba de Stuart Little... Fie ca este vorba de Strumpfii... Fie ca este vorba de alte si alte personaje... Toate te tin cu ochii lipiti de ecran, dornic sa vezi prin ce aventuri trec micutele personaje.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu