Preşedintele de origine germană al României, Klaus Iohannis, şi-a
preluat funcţia cu mari promisiuni de reforme, dar mandatul lui este ”un
dezastru”, scrie ”Der Spiegel”, într-un articol critic la adresa
preşedintelui, intitulat ”Şeful statului român Iohannis: Diletantul”.
”Preşedintele de origine germană al României, Klaus Iohannis, şi-a preluat funcţia cu mari promisiuni de reforme, dar mandatul lui este un dezastru. Acum s-a certat şi cu eroii Revoluţiei din 1989”, scrie ”Der Spiegel”, referindu-se la retragerea distincţiei acordate lui Laszlo Tokes şi amintind că, pentru lupta sa împotriva comunismului, acesta a primit în 2009 Ordinul ”Steaua României”, cea mai înaltă distincţie a statului român.
Publicaţia germană notează că multora nu le-a convenit acest lucru, deoarece Tokes este un apărător al drepturilor minorităţii maghiare din România.
”El mai este şi un critic nemilos al naţionaliştilor români şi al vechii elite naţional-comuniste a Securităţii, ai căror urmaşi se află şi acum în funcţii cheie ale puterii din România”, se arată în articol.
”Der Spiegel” menţionează că retragerea ordinului lui Laszlo Tokes a revoltat mulţi intelectuali români, activişti ai societăţii civile - printre ei aflându-se mulţi care nu împărtăşesc valorile controversatului preot în ceea ce priveşte situaţia minorităţilor din România, iar Societatea Timişoara, una dintre cele mai importante organizaţii privind Revoluţia din 1989 îl acuză pe Iohannis că îi interzice lui Tokes dreptul consfinţit la propria părere.
”Iohannis ar face mai bine să retragă Ordinul Steaua României unor politicieni precum fostul premier Adrian Năstase care sunt condamnaţi definitiv pentru fapte de corupţie - aşa cum prevăd regulile pentru acordarea distincţiei”, susţine publicaţia.
În articol se aminteşte că, la începutul mandatului în decembrie 2014, în aproape aceeaşi perioadă cu sărbătorirea a 25 de ani de la căderea regimului Ceauşescu, Iohannis a promis o “Românie a lucrului bine făcut”: democratică, un stat de drept, lipsită de corupţie.
”În loc să se ţină de cuvânt, preşedintele a devenit cunoscut în primul rând pentru deciziile sale prost gândite. Mulţi votanţi sunt dezamăgiţi, analiştii îl acuză de un mandat diletantist şi se plâng că deseori tace”, scrie ”Der Spiegel”.
”Asta este marca lui Iohannis. Fie că e vorba despre teme de politică internă, cazuri de corupţie sau legi controversate - adeseori când vocea sa de şef de stat s-ar impune el tace sau postează un text scurt pe Facebook. Când promulgă legi nu e prea atent ce face. În decembrie anul trecut a promulgat o lege privind acordarea de pensii speciale aleşilor locali, lege care slujea doar intereselor elitei politice. Jenant pentru Iohannis: la scurt timp după, legea a fost declarată neconstituţională”, continuă articolul.
”Der Spiegel” scrie şi despre atitudinea preşedintelui Iohannis faţă de lupta împotriva corupţiei:
”Cu banalităţi Iohannis îndeamnă periodic la lupta împotriva corupţiei, cere mai multă transparenţă, dar, aşa cum au indicat jurnaliştii de investigaţie ai platformei anticorupţie Rise Project anul trecut în august, există neconcordanţe serioase în declaţia de avere a lui Iohannis. Potrivit Rise acesta nu a declarat între 2005 şi 2008 115.000 de euro proveniţi din încasări de chirie. Recent Iohannis polemiza împotriva confiscării averii mogulului media Dan Voiculescu, condamnat la zece ani de închisoare într-un proces de corupţie cu daune de milioane. După un val de indignare publică şi pierderea a 20.000 de like-uri pe pagina de Facebook, Iohannis a afirmat necăjit: < Mulţumesc, am înţeles mesajul >”, notează publicaţia.
News.ro
Vezi galeria foto”Preşedintele de origine germană al României, Klaus Iohannis, şi-a preluat funcţia cu mari promisiuni de reforme, dar mandatul lui este un dezastru. Acum s-a certat şi cu eroii Revoluţiei din 1989”, scrie ”Der Spiegel”, referindu-se la retragerea distincţiei acordate lui Laszlo Tokes şi amintind că, pentru lupta sa împotriva comunismului, acesta a primit în 2009 Ordinul ”Steaua României”, cea mai înaltă distincţie a statului român.
Publicaţia germană notează că multora nu le-a convenit acest lucru, deoarece Tokes este un apărător al drepturilor minorităţii maghiare din România.
”El mai este şi un critic nemilos al naţionaliştilor români şi al vechii elite naţional-comuniste a Securităţii, ai căror urmaşi se află şi acum în funcţii cheie ale puterii din România”, se arată în articol.
”Der Spiegel” menţionează că retragerea ordinului lui Laszlo Tokes a revoltat mulţi intelectuali români, activişti ai societăţii civile - printre ei aflându-se mulţi care nu împărtăşesc valorile controversatului preot în ceea ce priveşte situaţia minorităţilor din România, iar Societatea Timişoara, una dintre cele mai importante organizaţii privind Revoluţia din 1989 îl acuză pe Iohannis că îi interzice lui Tokes dreptul consfinţit la propria părere.
”Iohannis ar face mai bine să retragă Ordinul Steaua României unor politicieni precum fostul premier Adrian Năstase care sunt condamnaţi definitiv pentru fapte de corupţie - aşa cum prevăd regulile pentru acordarea distincţiei”, susţine publicaţia.
În articol se aminteşte că, la începutul mandatului în decembrie 2014, în aproape aceeaşi perioadă cu sărbătorirea a 25 de ani de la căderea regimului Ceauşescu, Iohannis a promis o “Românie a lucrului bine făcut”: democratică, un stat de drept, lipsită de corupţie.
”În loc să se ţină de cuvânt, preşedintele a devenit cunoscut în primul rând pentru deciziile sale prost gândite. Mulţi votanţi sunt dezamăgiţi, analiştii îl acuză de un mandat diletantist şi se plâng că deseori tace”, scrie ”Der Spiegel”.
”Asta este marca lui Iohannis. Fie că e vorba despre teme de politică internă, cazuri de corupţie sau legi controversate - adeseori când vocea sa de şef de stat s-ar impune el tace sau postează un text scurt pe Facebook. Când promulgă legi nu e prea atent ce face. În decembrie anul trecut a promulgat o lege privind acordarea de pensii speciale aleşilor locali, lege care slujea doar intereselor elitei politice. Jenant pentru Iohannis: la scurt timp după, legea a fost declarată neconstituţională”, continuă articolul.
”Der Spiegel” scrie şi despre atitudinea preşedintelui Iohannis faţă de lupta împotriva corupţiei:
”Cu banalităţi Iohannis îndeamnă periodic la lupta împotriva corupţiei, cere mai multă transparenţă, dar, aşa cum au indicat jurnaliştii de investigaţie ai platformei anticorupţie Rise Project anul trecut în august, există neconcordanţe serioase în declaţia de avere a lui Iohannis. Potrivit Rise acesta nu a declarat între 2005 şi 2008 115.000 de euro proveniţi din încasări de chirie. Recent Iohannis polemiza împotriva confiscării averii mogulului media Dan Voiculescu, condamnat la zece ani de închisoare într-un proces de corupţie cu daune de milioane. După un val de indignare publică şi pierderea a 20.000 de like-uri pe pagina de Facebook, Iohannis a afirmat necăjit: < Mulţumesc, am înţeles mesajul >”, notează publicaţia.
News.ro
Galerie foto
Citeşte mai multe despre:
klaus iohannis
17 ianuarie 2015, 13:17
de
Cristina Răduţă
Devino fan
Salvează în arhivă
download pdf
print article
+2 (10 voturi)
cuvinte cheie:
bucuresti gabriela profir scrisoare catre iohannis medic rezident
presedintie guvern registratura
100 comentarii
1170
share
3
inShare
Aboneaza-te la newsletter
Abonare
Medicul rezident care i-a scris cu disperare lui Klaus Iohannis a primit
răspuns. Nu de la preşedinte, ci tot de la un doctor: „Sper că vom
învinge!”
Gabriela Profir este medicul rezident care i-a scris preşedintelui
României FOTO Facebook Gabriela Profir
După ce medicul rezident Gabriela Profir a notat într-o scrisoare
deschisă adresată preşedintelui Klaus Iohannis condiţiile grele în care
trebuie să muncească rezidenţii, aceasta a publicat pe o reţea de
socializare părerea unui medic cu privire la următorul pas în încercare
de a soluţiona problemele din sistemul sanitar românesc.
Ştiri pe aceeaşi temă
Scrisoarea unui medic rezident către Klaus Iohannis: „Sunt zile în
car...
Publicitate
Primavara aceasta culegi roadele unui nou inceput cu imprumutul
potrivit.
www.provident.ro/imprumut-la-domiciliu
Sume intre 500 si 10.000 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.
Astfel, Gabriela Profir a postat pe contul său de Facebook un comentariu
scris de doctor profesor Mircea Ioan Popa, în care medicul spune că,
pentru a merge mai departe în încercarea de a rezolva marile probleme cu
care se confruntă medicii rezidenţi din România, este necesară
înregistrarea scrisorii pe care a făcut-o publică Gabriela la
registratura Preşedinţiei şi la registratura Guvernului. Redăm mai jos
îndemnul medicului.
„Multe dintre comentarii sunt <> aşadar, nu le voi comenta.
Însă ceea ce eu aş propune este să nu te opreşti la notificarea pe un blog. Probabil că şi blog-urile şi <>
au importanţa lor. Însă într-un sistem, această scrisoare ar trebui
printată şi depusă, cu număr de înregistrare, la registratura
Preşedinţiei şi la registratura Guvernului, solicitând răspuns în
termenul legal în care orice primitor al unei solicitări trebuie să
răspundă. Este drept, implică un efort suplimentar, dar aşa trebuie
abordate lucrurile chiar dacă rezultatele nu se vor vedea imediat.
Deşi este mizerabil salariul de medic, eu sper că medicii buni vor
continua să se lupte împotriva celor care îi alungă (de vreo 25 ani se
practică o politică de alungare a tinerilor buni din România) şi vor sta
aici până vor învinge. Sper că voi ajunge să trăiesc şi să văd acel
moment, al restabilirii demnităţii acestei misiuni, pentru că medicina
nu este o meserie, medicina este o misiune, este o vocaţie.
Sănătate, putere şi toate cele bune,
Mircea Popa“
Gabriela Profir a anunţat pe pagina ei de Facebook că oricine doreşte să
facă acest lucru poate prelua scrisoarea pe care ea a scris-o, o poate
semna şi depune la registratură. De asemenea, medicul rezident susţine
că a primit foarte multe mesaje din Republica Moldova în care i se spune
că în sistemul sanitar de stat este aceeaşi situaţie.
Scrisoarea medicului rezident către Klaus Iohannis: „Sunt zile în care
un covrig de un leu e prea mult. Nu mai rezist fizic şi psihic“
Bună ziua, Domnule Preşedinte.
Abia am ieşit din gardă. În ultimele 48 de ore am dormit 5 ore şi acesta
e un caz fericit. Unii din colegii mei vor apucă să doarmă abia mâine,
după ce vor fi terminat cu externările şi internările de astăzi. După ce
câţiva, destui, pacienţi nemulţumiţi le vor fi vorbit urât, ca unor
funcţionari publici care trebuie blamaţi pentru cum merge sistemul de
sănătate. După ce vor fi luat o cafea şi un corn ca să aibă energie să
se răţoiască la alţi colegi pentru a-i intimida şi a obţine un loc la
calculator, la care să îşi facă treabă cu imprimarea actelor de care au
nevoie pacienţii: externări, scrisori medicale, reţete. referate
s.a.m.d. După ce vor fi sunat sau vor fi răspuns, când reuşesc să aibă
un minut liber, la apelurile soţiei/soţului că să vadă ce mai fac cei de
acasă.
Unii dintre colegii mei iau şpaga că să poată luă un taxi spre casă
când, la oră 8 pm, îşi termină muncă la spital. Este condamnabil, ştiu.
Ţine chiar de codul penal, nu? Că să aibă cu ce cumpără rechizite
şcolare copiilor. Am o colegă însărcinată care refuză să intre în
concediu prenatal deşi e peste puterile ei să muncească doar pentru că
salariul, deja infim, ar deveni jignitor de insuficient.
Eu sunt un caz fericit. De la o lună la altă nu rămân cu bani, dar îmi
permit să îmi plătesc chiria, mâncarea, abonamentul de metrou. E
adevărat, sunt un caz fericit şi pentru că după-amiază muncesc într-o
clinică privată, unde consiliez pacienţii în legătură cu stilul de viaţă
sănătos, numărul de calorii şi altele asemenea. Dar tot nu am bani să
îmi cumpăr un alt tensiometru, pentru că cel vechi mi-a fost furat de pe
secţie când aveam stagiul de Pneumologie la Institutul „€œMarius
Nasta”.
Ştiţi cât costă un stetoscop nou?
Îmi doresc să fac medicină. Sunt 9 ani de când am început să o studiez,
în ciudă tuturor beţelor care mi se pun în roate. Eu şi colegii mei, cei
care încă nu am plecat în străinătate să practicăm această profesie,
clacăm. Ne sufocăm sub presiunea socială, aceea care blamează medicii
până şi pentru faptul că există. Ne drămuim banii că să ne ajungă până
la următoarea zi de salariu, dar ce să vedeţi? Se termină tot timpul la
mai puţin de 2 săptămâni după ce i-am primit. Unii dintre noi au noroc
să se poată împrumuta de la părinţi/fraţi/surori/prieteni. Ne este jenă
şi ruşine să facem asta, cu împrumutul. Dar e singură variantă sănătoasă
la a lua şpagă (nu din dorinţa de a avea cât mai mult, ci din nevoia de
a-ţi cumpără un sandwich în timpul gărzii. Ştiu, poate vă vine greu să
credeţi).
Veniturile noastre sunt inacceptabil de mici. Avem o bursă trântită pe
card în fiecare lună, care nu este venit impozabil. De ce aduc asta în
discuţie? Pentru că am fost la bănci, de 3 luni de zile merg la bănci
pentru a obţine un credit pentru o locuinţa. Venitul meu net este sub
1500 lei.
Contractul meu de muncă este pe perioadă determinată de 5 ani. Bursă
nici măcar nu figurează în adeverinţă mea de salariu sau pe fluturaş,
îmi este greu să înţeleg prin ce mecanism o primim şi de ce se face
această groaznică spălare de ochi care a vrut să fie o creştere de
salariu.
Ştiţi cât costă un stetoscop nou? Unul cu care să pot face o auscultaţie
pulmonară sau cardiacă decentă? Cam cât bursă noastră lunară...
În spitale ne schimbăm în toaletele destinate pentru uzul pacienţilor.
În majoritatea spitalelor în care ne facem stagiile nu avem vestiare şi
nu avem suficiente calculatoare astfel încât să nu fie nevoie să ne
€œbatem pe ele când facem externări/internări sau când verificăm
analizele pacienţilor, pentru a le putea administra cât mai repede şi
mai bine tratamentul adecvat.
Medicii rezidenţi sunt o molimă pentru România, am impresia. Sunt
mizeria de sub preş, oamenii de care toată lumea încearcă să uite că
există. Părinţii noştri, cei care ne-au felicitat la început şi s-au
bucurat când am ales să studiem medicină, ne blamează că la vârstă
noastră (28, 30, 35) nu avem casă, copii, familie şi nici nu ne pregătim
încă să o facem, cei mai mulţi dintre noi. Părinţii noştri ştiu că nu
avem cu ce. Dar le este greu să se abţină, aşa cum pacienţilor le vine
greu să se abţină să nu ne reproşeze că ne mişcăm prea încet, că
aşteaptă mult după externări, că ei nu vor să fie văzuţi de un rezident
care nu are un halat călcat pe el, ci de un medic specialist.
Ştiu că există şi altfel de medici rezidenţi. Cu părinţi cu bani, care
îi întreţin, care le oferă casă şi maşină şi vacanţe şi inclusiv posturi
în spitalele de stat când îşi termină pregătirea în rezidenţiat.
Vrem să avem bani de o supă sau de taxi
Dar mai existăm şi noi, ceilalţi, cu zile în care un covrig de un leu e
prea mult. Şi vă rog, dar vă rog, chiar să cereţi un raport pentru a va
convinge şi Dvs: majoritatea suntem aşa, în ţară sau în Bucureşti.
Mimăm. Minţim când suntem întrebaţi de prieteni cum mai e cu viaţă de
rezident. După câţiva ani în care te plângi constant că nu mai poţi, că
statul face abstracţie de tine, că guvernanţii îţi şterg ochii şi
pretenţiile salariale cu o bătaie de joc numită bursă, după ce auzim de
la toată lumea, inclusiv de la fostul preşedinte al României, să plecăm
dacă nu ne convine situaţia, începem să minţim. Că e acceptabil. Că nu
mai trăim ruşinea şi furia pe care le simţim când ne explicăm decizia
pentru a rămâne în România să ne practicăm profesia.
„Ce medicină visezi tu, mă? Medicină gata, e scrisă. Voi nu aveţi bani
să mâncaţi, dar veniţi la spital să învăţaţi medicină. Păi nu sunteţi
voi tâmpiţi? Vedeţi-vă, mă, de viaţă voastră. Lăsaţi medicină, că are
cine să o facă!”
Aşa ne spunea un profesor universitar la stagiu.
Am tot rezistat, generaţii după generaţii de studenţi, rezidenţi,
specialişti.
Suntem într-o situaţie ingrată în care numărăm lunile, zilele în
aşteptarea unei schimbări în legătură cu statutul medicului rezident în
România.
Vreau, vrem să facem medicină. Vrem să facem asta în cel mai
profesionist şi corect mod cu putinţă. Vrem să ne permitem cărţi,
congrese şi tensiometre. Vrem să ne schimbăm în costumul de spital la
vestiar şi să avem bani să ne cumpărăm o supă sau să plătim un taxi spre
casă, după gardă, nu din banii de spagă, ci din salariu.
Vrem să credem că promisiunile Dvs electorale nu au fost minciuni şi că
nu mai durează mult până când starea de normalitate va ajunge la noi,
medicii rezidenţi.
Numărăm zilele!
Dr. Gabriela Profir
După ce „Adevărul“ a publicat scrisoarea medicului rezident în care se
vorbeşte despre condiţiile grele de muncă şi salariile foarte mici
primite de la stat, un cititor a trimis poza unui talon de salariu al
unui medic rezident. Aici se poate vedea foarte clar suma derizorie pe
care o încasează lunar un medic rezident.
mediavenus.biz
Acest secret electricieni au ascuns ani de zile! ECONOMII de până la
75%!
Sânii să crească puteți casă și fără silicon! Nevoie de...
Ai grasime pe abdomen? Iata metoda secreta prin care poti slabi 1-2
kilograme...
Cum să nu mai plătești factura la curent electric! Introduceți in
priza...
citeste totul despre:
bucuresti gabriela profir scrisoare catre iohannis medic rezident
presedintie guvern registratura
1170
share
3
inShare
+2 (10 voturi)
Citeste mai mult: adev.ro/nibl8i
Citeste mai mult: adev.ro/nibl8i
17 ianuarie 2015, 13:17
de
Cristina Răduţă
Devino fan
Salvează în arhivă
download pdf
print article
+2 (10 voturi)
cuvinte cheie:
bucuresti gabriela profir scrisoare catre iohannis medic rezident
presedintie guvern registratura
100 comentarii
1170
share
3
inShare
Aboneaza-te la newsletter
Abonare
Medicul rezident care i-a scris cu disperare lui Klaus Iohannis a primit
răspuns. Nu de la preşedinte, ci tot de la un doctor: „Sper că vom
învinge!”
Gabriela Profir este medicul rezident care i-a scris preşedintelui
României FOTO Facebook Gabriela Profir
După ce medicul rezident Gabriela Profir a notat într-o scrisoare
deschisă adresată preşedintelui Klaus Iohannis condiţiile grele în care
trebuie să muncească rezidenţii, aceasta a publicat pe o reţea de
socializare părerea unui medic cu privire la următorul pas în încercare
de a soluţiona problemele din sistemul sanitar românesc.
Ştiri pe aceeaşi temă
Scrisoarea unui medic rezident către Klaus Iohannis: „Sunt zile în
car...
Publicitate
Primavara aceasta culegi roadele unui nou inceput cu imprumutul
potrivit.
www.provident.ro/imprumut-la-domiciliu
Sume intre 500 si 10.000 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.
Astfel, Gabriela Profir a postat pe contul său de Facebook un comentariu
scris de doctor profesor Mircea Ioan Popa, în care medicul spune că,
pentru a merge mai departe în încercarea de a rezolva marile probleme cu
care se confruntă medicii rezidenţi din România, este necesară
înregistrarea scrisorii pe care a făcut-o publică Gabriela la
registratura Preşedinţiei şi la registratura Guvernului. Redăm mai jos
îndemnul medicului.
„Multe dintre comentarii sunt <> aşadar, nu le voi comenta.
Însă ceea ce eu aş propune este să nu te opreşti la notificarea pe un blog. Probabil că şi blog-urile şi <>
au importanţa lor. Însă într-un sistem, această scrisoare ar trebui
printată şi depusă, cu număr de înregistrare, la registratura
Preşedinţiei şi la registratura Guvernului, solicitând răspuns în
termenul legal în care orice primitor al unei solicitări trebuie să
răspundă. Este drept, implică un efort suplimentar, dar aşa trebuie
abordate lucrurile chiar dacă rezultatele nu se vor vedea imediat.
Deşi este mizerabil salariul de medic, eu sper că medicii buni vor
continua să se lupte împotriva celor care îi alungă (de vreo 25 ani se
practică o politică de alungare a tinerilor buni din România) şi vor sta
aici până vor învinge. Sper că voi ajunge să trăiesc şi să văd acel
moment, al restabilirii demnităţii acestei misiuni, pentru că medicina
nu este o meserie, medicina este o misiune, este o vocaţie.
Sănătate, putere şi toate cele bune,
Mircea Popa“
Gabriela Profir a anunţat pe pagina ei de Facebook că oricine doreşte să
facă acest lucru poate prelua scrisoarea pe care ea a scris-o, o poate
semna şi depune la registratură. De asemenea, medicul rezident susţine
că a primit foarte multe mesaje din Republica Moldova în care i se spune
că în sistemul sanitar de stat este aceeaşi situaţie.
Scrisoarea medicului rezident către Klaus Iohannis: „Sunt zile în care
un covrig de un leu e prea mult. Nu mai rezist fizic şi psihic“
Bună ziua, Domnule Preşedinte.
Abia am ieşit din gardă. În ultimele 48 de ore am dormit 5 ore şi acesta
e un caz fericit. Unii din colegii mei vor apucă să doarmă abia mâine,
după ce vor fi terminat cu externările şi internările de astăzi. După ce
câţiva, destui, pacienţi nemulţumiţi le vor fi vorbit urât, ca unor
funcţionari publici care trebuie blamaţi pentru cum merge sistemul de
sănătate. După ce vor fi luat o cafea şi un corn ca să aibă energie să
se răţoiască la alţi colegi pentru a-i intimida şi a obţine un loc la
calculator, la care să îşi facă treabă cu imprimarea actelor de care au
nevoie pacienţii: externări, scrisori medicale, reţete. referate
s.a.m.d. După ce vor fi sunat sau vor fi răspuns, când reuşesc să aibă
un minut liber, la apelurile soţiei/soţului că să vadă ce mai fac cei de
acasă.
Unii dintre colegii mei iau şpaga că să poată luă un taxi spre casă
când, la oră 8 pm, îşi termină muncă la spital. Este condamnabil, ştiu.
Ţine chiar de codul penal, nu? Că să aibă cu ce cumpără rechizite
şcolare copiilor. Am o colegă însărcinată care refuză să intre în
concediu prenatal deşi e peste puterile ei să muncească doar pentru că
salariul, deja infim, ar deveni jignitor de insuficient.
Eu sunt un caz fericit. De la o lună la altă nu rămân cu bani, dar îmi
permit să îmi plătesc chiria, mâncarea, abonamentul de metrou. E
adevărat, sunt un caz fericit şi pentru că după-amiază muncesc într-o
clinică privată, unde consiliez pacienţii în legătură cu stilul de viaţă
sănătos, numărul de calorii şi altele asemenea. Dar tot nu am bani să
îmi cumpăr un alt tensiometru, pentru că cel vechi mi-a fost furat de pe
secţie când aveam stagiul de Pneumologie la Institutul „€œMarius
Nasta”.
Ştiţi cât costă un stetoscop nou?
Îmi doresc să fac medicină. Sunt 9 ani de când am început să o studiez,
în ciudă tuturor beţelor care mi se pun în roate. Eu şi colegii mei, cei
care încă nu am plecat în străinătate să practicăm această profesie,
clacăm. Ne sufocăm sub presiunea socială, aceea care blamează medicii
până şi pentru faptul că există. Ne drămuim banii că să ne ajungă până
la următoarea zi de salariu, dar ce să vedeţi? Se termină tot timpul la
mai puţin de 2 săptămâni după ce i-am primit. Unii dintre noi au noroc
să se poată împrumuta de la părinţi/fraţi/surori/prieteni. Ne este jenă
şi ruşine să facem asta, cu împrumutul. Dar e singură variantă sănătoasă
la a lua şpagă (nu din dorinţa de a avea cât mai mult, ci din nevoia de
a-ţi cumpără un sandwich în timpul gărzii. Ştiu, poate vă vine greu să
credeţi).
Veniturile noastre sunt inacceptabil de mici. Avem o bursă trântită pe
card în fiecare lună, care nu este venit impozabil. De ce aduc asta în
discuţie? Pentru că am fost la bănci, de 3 luni de zile merg la bănci
pentru a obţine un credit pentru o locuinţa. Venitul meu net este sub
1500 lei.
Contractul meu de muncă este pe perioadă determinată de 5 ani. Bursă
nici măcar nu figurează în adeverinţă mea de salariu sau pe fluturaş,
îmi este greu să înţeleg prin ce mecanism o primim şi de ce se face
această groaznică spălare de ochi care a vrut să fie o creştere de
salariu.
Ştiţi cât costă un stetoscop nou? Unul cu care să pot face o auscultaţie
pulmonară sau cardiacă decentă? Cam cât bursă noastră lunară...
În spitale ne schimbăm în toaletele destinate pentru uzul pacienţilor.
În majoritatea spitalelor în care ne facem stagiile nu avem vestiare şi
nu avem suficiente calculatoare astfel încât să nu fie nevoie să ne
€œbatem pe ele când facem externări/internări sau când verificăm
analizele pacienţilor, pentru a le putea administra cât mai repede şi
mai bine tratamentul adecvat.
Medicii rezidenţi sunt o molimă pentru România, am impresia. Sunt
mizeria de sub preş, oamenii de care toată lumea încearcă să uite că
există. Părinţii noştri, cei care ne-au felicitat la început şi s-au
bucurat când am ales să studiem medicină, ne blamează că la vârstă
noastră (28, 30, 35) nu avem casă, copii, familie şi nici nu ne pregătim
încă să o facem, cei mai mulţi dintre noi. Părinţii noştri ştiu că nu
avem cu ce. Dar le este greu să se abţină, aşa cum pacienţilor le vine
greu să se abţină să nu ne reproşeze că ne mişcăm prea încet, că
aşteaptă mult după externări, că ei nu vor să fie văzuţi de un rezident
care nu are un halat călcat pe el, ci de un medic specialist.
Ştiu că există şi altfel de medici rezidenţi. Cu părinţi cu bani, care
îi întreţin, care le oferă casă şi maşină şi vacanţe şi inclusiv posturi
în spitalele de stat când îşi termină pregătirea în rezidenţiat.
Vrem să avem bani de o supă sau de taxi
Dar mai existăm şi noi, ceilalţi, cu zile în care un covrig de un leu e
prea mult. Şi vă rog, dar vă rog, chiar să cereţi un raport pentru a va
convinge şi Dvs: majoritatea suntem aşa, în ţară sau în Bucureşti.
Mimăm. Minţim când suntem întrebaţi de prieteni cum mai e cu viaţă de
rezident. După câţiva ani în care te plângi constant că nu mai poţi, că
statul face abstracţie de tine, că guvernanţii îţi şterg ochii şi
pretenţiile salariale cu o bătaie de joc numită bursă, după ce auzim de
la toată lumea, inclusiv de la fostul preşedinte al României, să plecăm
dacă nu ne convine situaţia, începem să minţim. Că e acceptabil. Că nu
mai trăim ruşinea şi furia pe care le simţim când ne explicăm decizia
pentru a rămâne în România să ne practicăm profesia.
„Ce medicină visezi tu, mă? Medicină gata, e scrisă. Voi nu aveţi bani
să mâncaţi, dar veniţi la spital să învăţaţi medicină. Păi nu sunteţi
voi tâmpiţi? Vedeţi-vă, mă, de viaţă voastră. Lăsaţi medicină, că are
cine să o facă!”
Aşa ne spunea un profesor universitar la stagiu.
Am tot rezistat, generaţii după generaţii de studenţi, rezidenţi,
specialişti.
Suntem într-o situaţie ingrată în care numărăm lunile, zilele în
aşteptarea unei schimbări în legătură cu statutul medicului rezident în
România.
Vreau, vrem să facem medicină. Vrem să facem asta în cel mai
profesionist şi corect mod cu putinţă. Vrem să ne permitem cărţi,
congrese şi tensiometre. Vrem să ne schimbăm în costumul de spital la
vestiar şi să avem bani să ne cumpărăm o supă sau să plătim un taxi spre
casă, după gardă, nu din banii de spagă, ci din salariu.
Vrem să credem că promisiunile Dvs electorale nu au fost minciuni şi că
nu mai durează mult până când starea de normalitate va ajunge la noi,
medicii rezidenţi.
Numărăm zilele!
Dr. Gabriela Profir
După ce „Adevărul“ a publicat scrisoarea medicului rezident în care se
vorbeşte despre condiţiile grele de muncă şi salariile foarte mici
primite de la stat, un cititor a trimis poza unui talon de salariu al
unui medic rezident. Aici se poate vedea foarte clar suma derizorie pe
care o încasează lunar un medic rezident.
mediavenus.biz
Acest secret electricieni au ascuns ani de zile! ECONOMII de până la
75%!
Sânii să crească puteți casă și fără silicon! Nevoie de...
Ai grasime pe abdomen? Iata metoda secreta prin care poti slabi 1-2
kilograme...
Cum să nu mai plătești factura la curent electric! Introduceți in
priza...
citeste totul despre:
bucuresti gabriela profir scrisoare catre iohannis medic rezident
presedintie guvern registratura
1170
share
3
inShare
+2 (10 voturi)
Citeste mai mult: adev.ro/nibl8i
Citeste mai mult: adev.ro/nibl8i
17 ianuarie 2015, 13:17
de
Cristina Răduţă
Devino fan
Salvează în arhivă
download pdf
print article
+2 (10 voturi)
cuvinte cheie:
bucuresti gabriela profir scrisoare catre iohannis medic rezident
presedintie guvern registratura
100 comentarii
1170
share
3
inShare
Aboneaza-te la newsletter
Abonare
Medicul rezident care i-a scris cu disperare lui Klaus Iohannis a primit
răspuns. Nu de la preşedinte, ci tot de la un doctor: „Sper că vom
învinge!”
Gabriela Profir este medicul rezident care i-a scris preşedintelui
României FOTO Facebook Gabriela Profir
După ce medicul rezident Gabriela Profir a notat într-o scrisoare
deschisă adresată preşedintelui Klaus Iohannis condiţiile grele în care
trebuie să muncească rezidenţii, aceasta a publicat pe o reţea de
socializare părerea unui medic cu privire la următorul pas în încercare
de a soluţiona problemele din sistemul sanitar românesc.
Ştiri pe aceeaşi temă
Scrisoarea unui medic rezident către Klaus Iohannis: „Sunt zile în
car...
Publicitate
Primavara aceasta culegi roadele unui nou inceput cu imprumutul
potrivit.
www.provident.ro/imprumut-la-domiciliu
Sume intre 500 si 10.000 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.
Astfel, Gabriela Profir a postat pe contul său de Facebook un comentariu
scris de doctor profesor Mircea Ioan Popa, în care medicul spune că,
pentru a merge mai departe în încercarea de a rezolva marile probleme cu
care se confruntă medicii rezidenţi din România, este necesară
înregistrarea scrisorii pe care a făcut-o publică Gabriela la
registratura Preşedinţiei şi la registratura Guvernului. Redăm mai jos
îndemnul medicului.
„Multe dintre comentarii sunt <> aşadar, nu le voi comenta.
Însă ceea ce eu aş propune este să nu te opreşti la notificarea pe un blog. Probabil că şi blog-urile şi <>
au importanţa lor. Însă într-un sistem, această scrisoare ar trebui
printată şi depusă, cu număr de înregistrare, la registratura
Preşedinţiei şi la registratura Guvernului, solicitând răspuns în
termenul legal în care orice primitor al unei solicitări trebuie să
răspundă. Este drept, implică un efort suplimentar, dar aşa trebuie
abordate lucrurile chiar dacă rezultatele nu se vor vedea imediat.
Deşi este mizerabil salariul de medic, eu sper că medicii buni vor
continua să se lupte împotriva celor care îi alungă (de vreo 25 ani se
practică o politică de alungare a tinerilor buni din România) şi vor sta
aici până vor învinge. Sper că voi ajunge să trăiesc şi să văd acel
moment, al restabilirii demnităţii acestei misiuni, pentru că medicina
nu este o meserie, medicina este o misiune, este o vocaţie.
Sănătate, putere şi toate cele bune,
Mircea Popa“
Gabriela Profir a anunţat pe pagina ei de Facebook că oricine doreşte să
facă acest lucru poate prelua scrisoarea pe care ea a scris-o, o poate
semna şi depune la registratură. De asemenea, medicul rezident susţine
că a primit foarte multe mesaje din Republica Moldova în care i se spune
că în sistemul sanitar de stat este aceeaşi situaţie.
Scrisoarea medicului rezident către Klaus Iohannis: „Sunt zile în care
un covrig de un leu e prea mult. Nu mai rezist fizic şi psihic“
Bună ziua, Domnule Preşedinte.
Abia am ieşit din gardă. În ultimele 48 de ore am dormit 5 ore şi acesta
e un caz fericit. Unii din colegii mei vor apucă să doarmă abia mâine,
după ce vor fi terminat cu externările şi internările de astăzi. După ce
câţiva, destui, pacienţi nemulţumiţi le vor fi vorbit urât, ca unor
funcţionari publici care trebuie blamaţi pentru cum merge sistemul de
sănătate. După ce vor fi luat o cafea şi un corn ca să aibă energie să
se răţoiască la alţi colegi pentru a-i intimida şi a obţine un loc la
calculator, la care să îşi facă treabă cu imprimarea actelor de care au
nevoie pacienţii: externări, scrisori medicale, reţete. referate
s.a.m.d. După ce vor fi sunat sau vor fi răspuns, când reuşesc să aibă
un minut liber, la apelurile soţiei/soţului că să vadă ce mai fac cei de
acasă.
Unii dintre colegii mei iau şpaga că să poată luă un taxi spre casă
când, la oră 8 pm, îşi termină muncă la spital. Este condamnabil, ştiu.
Ţine chiar de codul penal, nu? Că să aibă cu ce cumpără rechizite
şcolare copiilor. Am o colegă însărcinată care refuză să intre în
concediu prenatal deşi e peste puterile ei să muncească doar pentru că
salariul, deja infim, ar deveni jignitor de insuficient.
Eu sunt un caz fericit. De la o lună la altă nu rămân cu bani, dar îmi
permit să îmi plătesc chiria, mâncarea, abonamentul de metrou. E
adevărat, sunt un caz fericit şi pentru că după-amiază muncesc într-o
clinică privată, unde consiliez pacienţii în legătură cu stilul de viaţă
sănătos, numărul de calorii şi altele asemenea. Dar tot nu am bani să
îmi cumpăr un alt tensiometru, pentru că cel vechi mi-a fost furat de pe
secţie când aveam stagiul de Pneumologie la Institutul „€œMarius
Nasta”.
Ştiţi cât costă un stetoscop nou?
Îmi doresc să fac medicină. Sunt 9 ani de când am început să o studiez,
în ciudă tuturor beţelor care mi se pun în roate. Eu şi colegii mei, cei
care încă nu am plecat în străinătate să practicăm această profesie,
clacăm. Ne sufocăm sub presiunea socială, aceea care blamează medicii
până şi pentru faptul că există. Ne drămuim banii că să ne ajungă până
la următoarea zi de salariu, dar ce să vedeţi? Se termină tot timpul la
mai puţin de 2 săptămâni după ce i-am primit. Unii dintre noi au noroc
să se poată împrumuta de la părinţi/fraţi/surori/prieteni. Ne este jenă
şi ruşine să facem asta, cu împrumutul. Dar e singură variantă sănătoasă
la a lua şpagă (nu din dorinţa de a avea cât mai mult, ci din nevoia de
a-ţi cumpără un sandwich în timpul gărzii. Ştiu, poate vă vine greu să
credeţi).
Veniturile noastre sunt inacceptabil de mici. Avem o bursă trântită pe
card în fiecare lună, care nu este venit impozabil. De ce aduc asta în
discuţie? Pentru că am fost la bănci, de 3 luni de zile merg la bănci
pentru a obţine un credit pentru o locuinţa. Venitul meu net este sub
1500 lei.
Contractul meu de muncă este pe perioadă determinată de 5 ani. Bursă
nici măcar nu figurează în adeverinţă mea de salariu sau pe fluturaş,
îmi este greu să înţeleg prin ce mecanism o primim şi de ce se face
această groaznică spălare de ochi care a vrut să fie o creştere de
salariu.
Ştiţi cât costă un stetoscop nou? Unul cu care să pot face o auscultaţie
pulmonară sau cardiacă decentă? Cam cât bursă noastră lunară...
În spitale ne schimbăm în toaletele destinate pentru uzul pacienţilor.
În majoritatea spitalelor în care ne facem stagiile nu avem vestiare şi
nu avem suficiente calculatoare astfel încât să nu fie nevoie să ne
€œbatem pe ele când facem externări/internări sau când verificăm
analizele pacienţilor, pentru a le putea administra cât mai repede şi
mai bine tratamentul adecvat.
Medicii rezidenţi sunt o molimă pentru România, am impresia. Sunt
mizeria de sub preş, oamenii de care toată lumea încearcă să uite că
există. Părinţii noştri, cei care ne-au felicitat la început şi s-au
bucurat când am ales să studiem medicină, ne blamează că la vârstă
noastră (28, 30, 35) nu avem casă, copii, familie şi nici nu ne pregătim
încă să o facem, cei mai mulţi dintre noi. Părinţii noştri ştiu că nu
avem cu ce. Dar le este greu să se abţină, aşa cum pacienţilor le vine
greu să se abţină să nu ne reproşeze că ne mişcăm prea încet, că
aşteaptă mult după externări, că ei nu vor să fie văzuţi de un rezident
care nu are un halat călcat pe el, ci de un medic specialist.
Ştiu că există şi altfel de medici rezidenţi. Cu părinţi cu bani, care
îi întreţin, care le oferă casă şi maşină şi vacanţe şi inclusiv posturi
în spitalele de stat când îşi termină pregătirea în rezidenţiat.
Vrem să avem bani de o supă sau de taxi
Dar mai existăm şi noi, ceilalţi, cu zile în care un covrig de un leu e
prea mult. Şi vă rog, dar vă rog, chiar să cereţi un raport pentru a va
convinge şi Dvs: majoritatea suntem aşa, în ţară sau în Bucureşti.
Mimăm. Minţim când suntem întrebaţi de prieteni cum mai e cu viaţă de
rezident. După câţiva ani în care te plângi constant că nu mai poţi, că
statul face abstracţie de tine, că guvernanţii îţi şterg ochii şi
pretenţiile salariale cu o bătaie de joc numită bursă, după ce auzim de
la toată lumea, inclusiv de la fostul preşedinte al României, să plecăm
dacă nu ne convine situaţia, începem să minţim. Că e acceptabil. Că nu
mai trăim ruşinea şi furia pe care le simţim când ne explicăm decizia
pentru a rămâne în România să ne practicăm profesia.
„Ce medicină visezi tu, mă? Medicină gata, e scrisă. Voi nu aveţi bani
să mâncaţi, dar veniţi la spital să învăţaţi medicină. Păi nu sunteţi
voi tâmpiţi? Vedeţi-vă, mă, de viaţă voastră. Lăsaţi medicină, că are
cine să o facă!”
Aşa ne spunea un profesor universitar la stagiu.
Am tot rezistat, generaţii după generaţii de studenţi, rezidenţi,
specialişti.
Suntem într-o situaţie ingrată în care numărăm lunile, zilele în
aşteptarea unei schimbări în legătură cu statutul medicului rezident în
România.
Vreau, vrem să facem medicină. Vrem să facem asta în cel mai
profesionist şi corect mod cu putinţă. Vrem să ne permitem cărţi,
congrese şi tensiometre. Vrem să ne schimbăm în costumul de spital la
vestiar şi să avem bani să ne cumpărăm o supă sau să plătim un taxi spre
casă, după gardă, nu din banii de spagă, ci din salariu.
Vrem să credem că promisiunile Dvs electorale nu au fost minciuni şi că
nu mai durează mult până când starea de normalitate va ajunge la noi,
medicii rezidenţi.
Numărăm zilele!
Dr. Gabriela Profir
După ce „Adevărul“ a publicat scrisoarea medicului rezident în care se
vorbeşte despre condiţiile grele de muncă şi salariile foarte mici
primite de la stat, un cititor a trimis poza unui talon de salariu al
unui medic rezident. Aici se poate vedea foarte clar suma derizorie pe
care o încasează lunar un medic rezident.
mediavenus.biz
Acest secret electricieni au ascuns ani de zile! ECONOMII de până la
75%!
Sânii să crească puteți casă și fără silicon! Nevoie de...
Ai grasime pe abdomen? Iata metoda secreta prin care poti slabi 1-2
kilograme...
Cum să nu mai plătești factura la curent electric! Introduceți in
priza...
citeste totul despre:
bucuresti gabriela profir scrisoare catre iohannis medic rezident
presedintie guvern registratura
1170
share
3
inShare
+2 (10 voturi)
Citeste mai mult: adev.ro/nibl8i
Citeste mai mult: adev.ro/nibl8i
17 ianuarie 2015, 13:17
de
Cristina Răduţă
Devino fan
Salvează în arhivă
download pdf
print article
+2 (10 voturi)
cuvinte cheie:
bucuresti gabriela profir scrisoare catre iohannis medic rezident
presedintie guvern registratura
100 comentarii
1170
share
3
inShare
Aboneaza-te la newsletter
Abonare
Medicul rezident care i-a scris cu disperare lui Klaus Iohannis a primit
răspuns. Nu de la preşedinte, ci tot de la un doctor: „Sper că vom
învinge!”
Gabriela Profir este medicul rezident care i-a scris preşedintelui
României FOTO Facebook Gabriela Profir
După ce medicul rezident Gabriela Profir a notat într-o scrisoare
deschisă adresată preşedintelui Klaus Iohannis condiţiile grele în care
trebuie să muncească rezidenţii, aceasta a publicat pe o reţea de
socializare părerea unui medic cu privire la următorul pas în încercare
de a soluţiona problemele din sistemul sanitar românesc.
Ştiri pe aceeaşi temă
Scrisoarea unui medic rezident către Klaus Iohannis: „Sunt zile în
car...
Publicitate
Primavara aceasta culegi roadele unui nou inceput cu imprumutul
potrivit.
www.provident.ro/imprumut-la-domiciliu
Sume intre 500 si 10.000 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.
Astfel, Gabriela Profir a postat pe contul său de Facebook un comentariu
scris de doctor profesor Mircea Ioan Popa, în care medicul spune că,
pentru a merge mai departe în încercarea de a rezolva marile probleme cu
care se confruntă medicii rezidenţi din România, este necesară
înregistrarea scrisorii pe care a făcut-o publică Gabriela la
registratura Preşedinţiei şi la registratura Guvernului. Redăm mai jos
îndemnul medicului.
„Multe dintre comentarii sunt <> aşadar, nu le voi comenta.
Însă ceea ce eu aş propune este să nu te opreşti la notificarea pe un blog. Probabil că şi blog-urile şi <>
au importanţa lor. Însă într-un sistem, această scrisoare ar trebui
printată şi depusă, cu număr de înregistrare, la registratura
Preşedinţiei şi la registratura Guvernului, solicitând răspuns în
termenul legal în care orice primitor al unei solicitări trebuie să
răspundă. Este drept, implică un efort suplimentar, dar aşa trebuie
abordate lucrurile chiar dacă rezultatele nu se vor vedea imediat.
Deşi este mizerabil salariul de medic, eu sper că medicii buni vor
continua să se lupte împotriva celor care îi alungă (de vreo 25 ani se
practică o politică de alungare a tinerilor buni din România) şi vor sta
aici până vor învinge. Sper că voi ajunge să trăiesc şi să văd acel
moment, al restabilirii demnităţii acestei misiuni, pentru că medicina
nu este o meserie, medicina este o misiune, este o vocaţie.
Sănătate, putere şi toate cele bune,
Mircea Popa“
Gabriela Profir a anunţat pe pagina ei de Facebook că oricine doreşte să
facă acest lucru poate prelua scrisoarea pe care ea a scris-o, o poate
semna şi depune la registratură. De asemenea, medicul rezident susţine
că a primit foarte multe mesaje din Republica Moldova în care i se spune
că în sistemul sanitar de stat este aceeaşi situaţie.
Scrisoarea medicului rezident către Klaus Iohannis: „Sunt zile în care
un covrig de un leu e prea mult. Nu mai rezist fizic şi psihic“
Bună ziua, Domnule Preşedinte.
Abia am ieşit din gardă. În ultimele 48 de ore am dormit 5 ore şi acesta
e un caz fericit. Unii din colegii mei vor apucă să doarmă abia mâine,
după ce vor fi terminat cu externările şi internările de astăzi. După ce
câţiva, destui, pacienţi nemulţumiţi le vor fi vorbit urât, ca unor
funcţionari publici care trebuie blamaţi pentru cum merge sistemul de
sănătate. După ce vor fi luat o cafea şi un corn ca să aibă energie să
se răţoiască la alţi colegi pentru a-i intimida şi a obţine un loc la
calculator, la care să îşi facă treabă cu imprimarea actelor de care au
nevoie pacienţii: externări, scrisori medicale, reţete. referate
s.a.m.d. După ce vor fi sunat sau vor fi răspuns, când reuşesc să aibă
un minut liber, la apelurile soţiei/soţului că să vadă ce mai fac cei de
acasă.
Unii dintre colegii mei iau şpaga că să poată luă un taxi spre casă
când, la oră 8 pm, îşi termină muncă la spital. Este condamnabil, ştiu.
Ţine chiar de codul penal, nu? Că să aibă cu ce cumpără rechizite
şcolare copiilor. Am o colegă însărcinată care refuză să intre în
concediu prenatal deşi e peste puterile ei să muncească doar pentru că
salariul, deja infim, ar deveni jignitor de insuficient.
Eu sunt un caz fericit. De la o lună la altă nu rămân cu bani, dar îmi
permit să îmi plătesc chiria, mâncarea, abonamentul de metrou. E
adevărat, sunt un caz fericit şi pentru că după-amiază muncesc într-o
clinică privată, unde consiliez pacienţii în legătură cu stilul de viaţă
sănătos, numărul de calorii şi altele asemenea. Dar tot nu am bani să
îmi cumpăr un alt tensiometru, pentru că cel vechi mi-a fost furat de pe
secţie când aveam stagiul de Pneumologie la Institutul „€œMarius
Nasta”.
Ştiţi cât costă un stetoscop nou?
Îmi doresc să fac medicină. Sunt 9 ani de când am început să o studiez,
în ciudă tuturor beţelor care mi se pun în roate. Eu şi colegii mei, cei
care încă nu am plecat în străinătate să practicăm această profesie,
clacăm. Ne sufocăm sub presiunea socială, aceea care blamează medicii
până şi pentru faptul că există. Ne drămuim banii că să ne ajungă până
la următoarea zi de salariu, dar ce să vedeţi? Se termină tot timpul la
mai puţin de 2 săptămâni după ce i-am primit. Unii dintre noi au noroc
să se poată împrumuta de la părinţi/fraţi/surori/prieteni. Ne este jenă
şi ruşine să facem asta, cu împrumutul. Dar e singură variantă sănătoasă
la a lua şpagă (nu din dorinţa de a avea cât mai mult, ci din nevoia de
a-ţi cumpără un sandwich în timpul gărzii. Ştiu, poate vă vine greu să
credeţi).
Veniturile noastre sunt inacceptabil de mici. Avem o bursă trântită pe
card în fiecare lună, care nu este venit impozabil. De ce aduc asta în
discuţie? Pentru că am fost la bănci, de 3 luni de zile merg la bănci
pentru a obţine un credit pentru o locuinţa. Venitul meu net este sub
1500 lei.
Contractul meu de muncă este pe perioadă determinată de 5 ani. Bursă
nici măcar nu figurează în adeverinţă mea de salariu sau pe fluturaş,
îmi este greu să înţeleg prin ce mecanism o primim şi de ce se face
această groaznică spălare de ochi care a vrut să fie o creştere de
salariu.
Ştiţi cât costă un stetoscop nou? Unul cu care să pot face o auscultaţie
pulmonară sau cardiacă decentă? Cam cât bursă noastră lunară...
În spitale ne schimbăm în toaletele destinate pentru uzul pacienţilor.
În majoritatea spitalelor în care ne facem stagiile nu avem vestiare şi
nu avem suficiente calculatoare astfel încât să nu fie nevoie să ne
€œbatem pe ele când facem externări/internări sau când verificăm
analizele pacienţilor, pentru a le putea administra cât mai repede şi
mai bine tratamentul adecvat.
Medicii rezidenţi sunt o molimă pentru România, am impresia. Sunt
mizeria de sub preş, oamenii de care toată lumea încearcă să uite că
există. Părinţii noştri, cei care ne-au felicitat la început şi s-au
bucurat când am ales să studiem medicină, ne blamează că la vârstă
noastră (28, 30, 35) nu avem casă, copii, familie şi nici nu ne pregătim
încă să o facem, cei mai mulţi dintre noi. Părinţii noştri ştiu că nu
avem cu ce. Dar le este greu să se abţină, aşa cum pacienţilor le vine
greu să se abţină să nu ne reproşeze că ne mişcăm prea încet, că
aşteaptă mult după externări, că ei nu vor să fie văzuţi de un rezident
care nu are un halat călcat pe el, ci de un medic specialist.
Ştiu că există şi altfel de medici rezidenţi. Cu părinţi cu bani, care
îi întreţin, care le oferă casă şi maşină şi vacanţe şi inclusiv posturi
în spitalele de stat când îşi termină pregătirea în rezidenţiat.
Vrem să avem bani de o supă sau de taxi
Dar mai existăm şi noi, ceilalţi, cu zile în care un covrig de un leu e
prea mult. Şi vă rog, dar vă rog, chiar să cereţi un raport pentru a va
convinge şi Dvs: majoritatea suntem aşa, în ţară sau în Bucureşti.
Mimăm. Minţim când suntem întrebaţi de prieteni cum mai e cu viaţă de
rezident. După câţiva ani în care te plângi constant că nu mai poţi, că
statul face abstracţie de tine, că guvernanţii îţi şterg ochii şi
pretenţiile salariale cu o bătaie de joc numită bursă, după ce auzim de
la toată lumea, inclusiv de la fostul preşedinte al României, să plecăm
dacă nu ne convine situaţia, începem să minţim. Că e acceptabil. Că nu
mai trăim ruşinea şi furia pe care le simţim când ne explicăm decizia
pentru a rămâne în România să ne practicăm profesia.
„Ce medicină visezi tu, mă? Medicină gata, e scrisă. Voi nu aveţi bani
să mâncaţi, dar veniţi la spital să învăţaţi medicină. Păi nu sunteţi
voi tâmpiţi? Vedeţi-vă, mă, de viaţă voastră. Lăsaţi medicină, că are
cine să o facă!”
Aşa ne spunea un profesor universitar la stagiu.
Am tot rezistat, generaţii după generaţii de studenţi, rezidenţi,
specialişti.
Suntem într-o situaţie ingrată în care numărăm lunile, zilele în
aşteptarea unei schimbări în legătură cu statutul medicului rezident în
România.
Vreau, vrem să facem medicină. Vrem să facem asta în cel mai
profesionist şi corect mod cu putinţă. Vrem să ne permitem cărţi,
congrese şi tensiometre. Vrem să ne schimbăm în costumul de spital la
vestiar şi să avem bani să ne cumpărăm o supă sau să plătim un taxi spre
casă, după gardă, nu din banii de spagă, ci din salariu.
Vrem să credem că promisiunile Dvs electorale nu au fost minciuni şi că
nu mai durează mult până când starea de normalitate va ajunge la noi,
medicii rezidenţi.
Numărăm zilele!
Dr. Gabriela Profir
După ce „Adevărul“ a publicat scrisoarea medicului rezident în care se
vorbeşte despre condiţiile grele de muncă şi salariile foarte mici
primite de la stat, un cititor a trimis poza unui talon de salariu al
unui medic rezident. Aici se poate vedea foarte clar suma derizorie pe
care o încasează lunar un medic rezident.
mediavenus.biz
Acest secret electricieni au ascuns ani de zile! ECONOMII de până la
75%!
Sânii să crească puteți casă și fără silicon! Nevoie de...
Ai grasime pe abdomen? Iata metoda secreta prin care poti slabi 1-2
kilograme...
Cum să nu mai plătești factura la curent electric! Introduceți in
priza...
citeste totul despre:
bucuresti gabriela profir scrisoare catre iohannis medic rezident
presedintie guvern registratura
1170
share
3
inShare
+2 (10 voturi)
Citeste mai mult: adev.ro/nibl8i
Citeste mai mult: adev.ro/nibl8i
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu