Turismul turcesc pierde teren după atentatele teroriste și blocada
impusă de Vladimir Putin după doborârea avionului de vânătoare rusesc la
granița cu Siria. La sfârșitul lui 2015, Turcia era încă una din
primele zece destinații turistice din lume și la asta au contribuit
masivi rușii și germanii. Va reuși România să ia o parte din acești
turiști, amatori de vacanțe ieftine, la mare? „Doar dacă facă pană la
noi vreun autocar rusesc care merge în Bulgaria, ca să vadă turiștii că
și la noi e bine și să mai spună și la alții’’, spune, mai în glumă, mai
în serios, Dragoș Răducan, vicepreședintele Federației Patronatelor din
Turismul Românesc. El adaugă că, în acest an, marile câștigătoare din
criza turcilor vor fi Bulgaria și Grecia.
Terorismul a schimbat harta turistică a Europei. Are România șanse să atragă mai mulți turiști în contextul crizei din Turcia?
România este ca o domnișoară la măritiș. Întot-deauna are șansele cele mai mari. Dar trebuie să știe să le și exploateze. Noi, ca destinație, suntem o piață mai puțin cunoscută, avem servicii de calitate, chiar dacă nu se recunoaște, avem dotări bune, chiar dacă nu prea avem infrastructură, acum avem și plajă foarte bună, avem oameni primitori, dar trebuie să și vrem să aducem străini. Și pentru asta trebuie să reducem puțin tarifele și să fim mai agresivi.
Suntem mai scumpi decât bulgarii, de exemplu?
Nu, nu suntem mai scumpi. Dar sunt mai multe strategii de a penetra pe piețele deja saturate ale Europei de Vest, pentru că noi acolo ne adresăm. Cea mai bună strategie, din punctul meu de vedere, este să lăsăm la prețuri. Chiar dacă nu vom câștiga din primul an, în al doilea, al treilea vom câștiga. Și să atacăm, bineînțeles, piețe noi, mai îndepărtate, gen China, India și țări cu potențial turistic mare.
India și China au paradisuri exotice mult mai apropiate, cum ar fi Indonezia, Malaezia sau Filipine, de ce ar veni la noi?
Există și acolo o categorie de oameni care călătoresc. Numai turiștii din China au depășit un milion. Vrem și noi să luăm o bucățică dintre ei. Japonia, Statele Unite, Rusia, țările ex-sovietice sunt numai câteva exemple spre care ar trebui să ne orientăm, dar pentru fiecare dintre aceste piețe trebuie făcut un proiect separat. Să le oferim ceea ce-și doresc, pentru că nu poți să te duci în Austria să oferi ski, de exemplu.
Nu există chartere către România
Dar ce șanse avem să-i atragem pe litoral când în Europa există Grecia, Bulgaria? Ei se gândesc că merg la mare în Europa și abia apoi își aleg o țară?
V-am spus, important e să vrem să-i aducem. Șansele sunt foarte mari dacă ne concentrăm asupra produsului și dacă eliminăm puțin din birocrație, având în vedere și faptul că pentru toate aceste destinații îndepărtate sau din fostul spațiu sovietic sunt necesare vize.
Și asta e o problemă. Dar ce facem cu transportul?
Transportul nu există. Mai întâi trebuie să se creeze o masă critică de turiști, de la care să devină convenabil să se deschidă o linie pe acea destinație.
Dacă ne uităm aici, în zonă, avem șanse să ne luptăm cu bulgarii care sunt înaintea noastră?
Sunt pentru că acolo au fost inves-tiții germane și management german. Dar trebuie să-i atragem pe turiștii străini cu altceva. Bulgarii au un all inclusiv bazat mai mult pe legume pentru că ei sunt o țară legumicolă, noi avem un all inclusiv bazat pe carne.
Nu mă aștept să vină autocare cu ruși în România
Vom reuși să atragem turiștii ruși în această vară?
Eu nu mă aștept. Poate de anul viitor.
De ce?
Nu în anul în care lansezi o ofertă îți și vin turiștii. Deja locurile sunt vândute către agenții, concediile sunt anta-mate.
Marele câștigător după ieșirea Turciei este Bulgaria și nu Grecia? Da, pentru spațiul ex-sovietic.
Rușii, ucrainenii și celelalte state din fosta URSS au cu bulgarii o afinitate lingvistică, bulgarii au experiență pe această piață, au tradiție. Mă aștept ca multe autocare să tranziteze România către stațiunile bulgărești. Nemții se vor orienta către Grecia, o piață tradițională pe care o cunosc foarte bine.
Românul se duce unde e ieftin
Mai merg românii în acest an în Turcia după atentatele teroriste?
Da, pentru că românul este foarte influențat de prețuri. Îmi aduc aminte că acum mulți ani, când au mai fost, tot așa, atentate în Turcia, destinația a sporit ca vânzări în România. Deci, dacă vor fi redu-ceri mari, vor fi și vânzări foarte mari. Din ce știu, de la un coleg de al meu, mare turoperator pe Turcia, au crescut vânzările cu peste 70% pe earl-booking. Și prețurile au scăzut cam cu 20%, pentru că este acest risc de a merge într-o țară cu potențial de atentate.
Nemții și cei din vestul Europei și-au redus vacanțele spre Turcia…
Pentru că este un risc acolo. Real.
Românului îi place mai mult prețul mic decât siguranța.
Mă aștept la un trafic mare de autocare moldovenești, ucrainene și rusești pe teritoriul României spre Bulgaria.

Citeşte mai multe despre:
Dragoș Răducan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu