În decembrie 2008, artistul german Thomas Klipper inaugurează o expoziţie în Lampedusa, o insula de 20 km2 aflată sub jurisdicţie italiană. Expoziţia
este puţin spus, elementul artistic creat de Thomas fiind de fapt un
far încărcat de simboluri cu greutate artistică. Iniţiativa artistică
venea în contextul în care administraţia comunităţii de 5000 locuitori
de pe insulă era pusă la zid în mod constant de comunitatea italiană.
Aflată la 80 de mile marine de nordul Africii, insula era mai degrabă o
poartă spre Europa a migranţilor de origine africană care porneau spre
bătrânul continent. Fără cunoştinţe de navigaţie, pe bărci de lemn,
improvizate sau cu defecţiuni, aceştia deveneau victime sigure ale vânătorii de noroc,
după cum botezase Paul Dujardin, şi vom reveni la el mai târziu,
disperarea oamenilor de a ajunge în Europa, care devenea astfel sinonim
cu o viaţă mai bună.
În anul inaugurării farului creat de Thomas Klipper au ajuns în Lampedusa în jur de 30.000 imigranţi, un număr dublu faţă de anul anterior (2007) de exemplu. Cifra îi reprezintă pe cei norocoşi care au reuşit să ducă călătoria până la capăt, numărul celor care au dus la botezarea Mediteranei, pentru o vreme, de cimitir al imigranţilor fiind necunoscut (unele aprecieri spun că unul din zece oameni nu ajungeau la destinaţie). Thomas menţionează în repetate rânduri că problema necesită intervenţia instituţiilor europene, actul său artistic fiind doar o soluţie fragilă şi temporară pentru bărcile încărcate cu sute de persoane, de cele mai multe ori peste limita admisă: tot ce putem face este să le oferim o lumină, la propriu, care i-ar ghida şi prin care am evita ca numărul celor naufragiaţi să fie mult mai mare. Deschis spre vizitare până în februarie 2009, farul a reprezentat un reper creativ, care exprimă speranţă şi stabilitate, propunându-şi să transmită o doză de empatie către cei care proveneau din ţările subsahariene.
Filmul lui Jakob Brossmann, Lampedusa in winter / Lampedusa în iarnă este o incursiune vizuală în viaţa comunităţii formată majoritar din pescari, la cinci ani distanţă de momentul în care Thomas Klipper îşi făcea documentarea pentru actul său artistic, care îşi propunea să exprime şi punctul de vedere, marcat de solidaritate, al oamenilor locului faţă de problema imigranţilor. Dincolo de profunzimea emoţională, Lampedusa in winter / Lampedusa în iarnă este un film plat: regizorul pătrunde în miezul unor poveşti locale, dar nu le descoperă până la capăt sau revine puţin superficial la ele. Filmul oferă senzaţia unui demers cinematografic indecis prin natura acestui tip de abordare, în care uneori se apropie foarte mult şi foarte personal de anumite aspecte, alteori încearcă să creeze un suspans care se desumflă, lăsând un gust uşor artificial.
Din localitatea solidară din 2008 pe parcursul documentării lui Thomas a rămas doar o umbră. Jakob creionează un portret vizual agitat al unei localităţi sufocate de propriile griji şi probleme, la care se adaugă şi provocarea imigranţilor. Bunăvoinţa administraţiei locale, ale cărei rugăminţi la adresa autorităţilor guvernamentale rămân fără rezultat, este criticată aspru de pescarii locului, tot mai nemulţumiţi de politicile, aparent, direcţionate cu precădere spre străini decât pentru susţinerea economiei locale. Etichetată drept poartă a invadatorilor de către comunitatea italiană, administraţia din Lampedusa este prinsă într-o capcană, în care tabăra opusă - cea a imigranţilor - este blocată în insulă de către politicile migraţionale pentru o perioadă de câteva săptămâni sau chiar luni.
De la şedinţele administraţiei publice locale cu pescarii care blochează ancorarea în port în semn de protest faţă de autorităţile maritime care întârzie să le ofere un vas mai bun cu o capacitate mai mare, care le-ar permite să furnizeze marfa şi să reducă pierderile, filmul ne poartă împreună cu un grup de voluntari locali care adună obiectele vaselor care au naufragiat într-un muzeu al memoriei sau care încearcă să igienizeze de inscripţii rasiste mormintele imigranţilor decedaţi, iar într-un final ne duce alături de echipajele de intervenţie pe marea agitată în căutarea vaselor cu naufragiaţi care lansează apeluri disperate spre paza de coastă. Lampedusa in winter / Lampedusa în iarnă este, în acest sens, o călătorie emoţionantă şi profundă - mi-e greu să uit imaginea tânărului care printre lucrurile de pe o barcă naufragiată, găseşte o pereche de blugi, iar în unul dintre buzunare descoperă o scrisoare care a scăpat neconfiscată de autorităţile locale sau de către afaceriştii din jurul acestui exod, o scrisoare care aduce la suprafaţă doar una dintre multitudinea de poveşti la care nu vom avea acces niciodată.
Paul Dujardin, istoric de artă de origine belgiană, se întreabă de ce ajungem să asociem imigranţii ca fiind ceva negativ. Ne provoacă să mergem dincolo de aceste concepţii de suprafaţă şi ne invite să vedem în oamenii care fug din cele 26 de ţari africane aflate în război o forţă creatoare, artistică, sau, pentru anularea frustrărilor pragmaticienilor, o forţă economică. În remarca lui aminteşte despre artistul Danh Vo: născut în 1975 în Vietnam, acesta a ajuns pe insula Phú Quốc, de unde la vârsta de 4 ani pleacă în larg împreună cu părinţii pe o barcă improvizată, fiind salvat de o companie maritimă de origine daneză. Creaţiile lui Danh Vo sunt expuse la nivel internaţional în prezent, ceea ce-l face pe Paul Dujardin să se întrebe de ce nu este posibil să vedem potenţial în oamenii disperaţi care ajung pe continentul nostru, oameni care ar face posibil un dialog cultural şi de aici, o mai bună înţelegere a spaţiului din care oamenii pentru care exercităm un nivel de empatie care tinde spre zero.
În aceeaşi ordine de idei, mă întreb cât de valide sunt nemulţumirile pescarilor ignoraţi de autorităţile italiene, pescari care ajung să arunce vina situaţiei deplorabile în care se află pe imigranţii de origine africană, deşi aceştia sunt la rândul lor alimentaţi cu promisiuni de trei luni, iar viitorul sună cel puţin la fel de incert ca înainte de plecare.
Pe lista filmelor care urmează a fi proiectate la această ediţie a festivalului observ multe filme care evită să emită o sentinţă, se feresc să sintetizeze, iar unele chiar sar peste nevoia clasică de contextualizare. Deşi sună dificil de procesat, cred că e singura lecţie cu adevărat importantă cu care trebuie să ieşim din sala de cinema: exerciţiul empatiei, exerciţiul plasării în locul celui suferind, afectat de o problemă, alături de grija că indiferenţa poate întoarce oricând lucrurile pe o faţă în care noi ne putem trezi în locul lor sau lângă ei. Loc în leagănul suferinţei este pentru fiecare.
Lampedusa in winter / Lampedusa în iarnă poate fi vizionat:
Vineri, 25 martie 2016, ora 18:30, Hollywood Multiplex | Bucureşti Mall
Duminică, 27 martie 2016, ora 20:30, Cinema Union
Biletele pentru festivalul One World Romania 2016 sunt disponibile pe site-ul Eventbook. Festivalul are loc în perioada 21-27 martie 2016 la Cinema Eforie, Cinema Union, Cinema Elvire Popesco, Hollywood Multiplex şi Centrul Ceh.
În anul inaugurării farului creat de Thomas Klipper au ajuns în Lampedusa în jur de 30.000 imigranţi, un număr dublu faţă de anul anterior (2007) de exemplu. Cifra îi reprezintă pe cei norocoşi care au reuşit să ducă călătoria până la capăt, numărul celor care au dus la botezarea Mediteranei, pentru o vreme, de cimitir al imigranţilor fiind necunoscut (unele aprecieri spun că unul din zece oameni nu ajungeau la destinaţie). Thomas menţionează în repetate rânduri că problema necesită intervenţia instituţiilor europene, actul său artistic fiind doar o soluţie fragilă şi temporară pentru bărcile încărcate cu sute de persoane, de cele mai multe ori peste limita admisă: tot ce putem face este să le oferim o lumină, la propriu, care i-ar ghida şi prin care am evita ca numărul celor naufragiaţi să fie mult mai mare. Deschis spre vizitare până în februarie 2009, farul a reprezentat un reper creativ, care exprimă speranţă şi stabilitate, propunându-şi să transmită o doză de empatie către cei care proveneau din ţările subsahariene.
Filmul lui Jakob Brossmann, Lampedusa in winter / Lampedusa în iarnă este o incursiune vizuală în viaţa comunităţii formată majoritar din pescari, la cinci ani distanţă de momentul în care Thomas Klipper îşi făcea documentarea pentru actul său artistic, care îşi propunea să exprime şi punctul de vedere, marcat de solidaritate, al oamenilor locului faţă de problema imigranţilor. Dincolo de profunzimea emoţională, Lampedusa in winter / Lampedusa în iarnă este un film plat: regizorul pătrunde în miezul unor poveşti locale, dar nu le descoperă până la capăt sau revine puţin superficial la ele. Filmul oferă senzaţia unui demers cinematografic indecis prin natura acestui tip de abordare, în care uneori se apropie foarte mult şi foarte personal de anumite aspecte, alteori încearcă să creeze un suspans care se desumflă, lăsând un gust uşor artificial.
Din localitatea solidară din 2008 pe parcursul documentării lui Thomas a rămas doar o umbră. Jakob creionează un portret vizual agitat al unei localităţi sufocate de propriile griji şi probleme, la care se adaugă şi provocarea imigranţilor. Bunăvoinţa administraţiei locale, ale cărei rugăminţi la adresa autorităţilor guvernamentale rămân fără rezultat, este criticată aspru de pescarii locului, tot mai nemulţumiţi de politicile, aparent, direcţionate cu precădere spre străini decât pentru susţinerea economiei locale. Etichetată drept poartă a invadatorilor de către comunitatea italiană, administraţia din Lampedusa este prinsă într-o capcană, în care tabăra opusă - cea a imigranţilor - este blocată în insulă de către politicile migraţionale pentru o perioadă de câteva săptămâni sau chiar luni.
De la şedinţele administraţiei publice locale cu pescarii care blochează ancorarea în port în semn de protest faţă de autorităţile maritime care întârzie să le ofere un vas mai bun cu o capacitate mai mare, care le-ar permite să furnizeze marfa şi să reducă pierderile, filmul ne poartă împreună cu un grup de voluntari locali care adună obiectele vaselor care au naufragiat într-un muzeu al memoriei sau care încearcă să igienizeze de inscripţii rasiste mormintele imigranţilor decedaţi, iar într-un final ne duce alături de echipajele de intervenţie pe marea agitată în căutarea vaselor cu naufragiaţi care lansează apeluri disperate spre paza de coastă. Lampedusa in winter / Lampedusa în iarnă este, în acest sens, o călătorie emoţionantă şi profundă - mi-e greu să uit imaginea tânărului care printre lucrurile de pe o barcă naufragiată, găseşte o pereche de blugi, iar în unul dintre buzunare descoperă o scrisoare care a scăpat neconfiscată de autorităţile locale sau de către afaceriştii din jurul acestui exod, o scrisoare care aduce la suprafaţă doar una dintre multitudinea de poveşti la care nu vom avea acces niciodată.
Paul Dujardin, istoric de artă de origine belgiană, se întreabă de ce ajungem să asociem imigranţii ca fiind ceva negativ. Ne provoacă să mergem dincolo de aceste concepţii de suprafaţă şi ne invite să vedem în oamenii care fug din cele 26 de ţari africane aflate în război o forţă creatoare, artistică, sau, pentru anularea frustrărilor pragmaticienilor, o forţă economică. În remarca lui aminteşte despre artistul Danh Vo: născut în 1975 în Vietnam, acesta a ajuns pe insula Phú Quốc, de unde la vârsta de 4 ani pleacă în larg împreună cu părinţii pe o barcă improvizată, fiind salvat de o companie maritimă de origine daneză. Creaţiile lui Danh Vo sunt expuse la nivel internaţional în prezent, ceea ce-l face pe Paul Dujardin să se întrebe de ce nu este posibil să vedem potenţial în oamenii disperaţi care ajung pe continentul nostru, oameni care ar face posibil un dialog cultural şi de aici, o mai bună înţelegere a spaţiului din care oamenii pentru care exercităm un nivel de empatie care tinde spre zero.
În aceeaşi ordine de idei, mă întreb cât de valide sunt nemulţumirile pescarilor ignoraţi de autorităţile italiene, pescari care ajung să arunce vina situaţiei deplorabile în care se află pe imigranţii de origine africană, deşi aceştia sunt la rândul lor alimentaţi cu promisiuni de trei luni, iar viitorul sună cel puţin la fel de incert ca înainte de plecare.
Pe lista filmelor care urmează a fi proiectate la această ediţie a festivalului observ multe filme care evită să emită o sentinţă, se feresc să sintetizeze, iar unele chiar sar peste nevoia clasică de contextualizare. Deşi sună dificil de procesat, cred că e singura lecţie cu adevărat importantă cu care trebuie să ieşim din sala de cinema: exerciţiul empatiei, exerciţiul plasării în locul celui suferind, afectat de o problemă, alături de grija că indiferenţa poate întoarce oricând lucrurile pe o faţă în care noi ne putem trezi în locul lor sau lângă ei. Loc în leagănul suferinţei este pentru fiecare.
Lampedusa in winter / Lampedusa în iarnă poate fi vizionat:
Vineri, 25 martie 2016, ora 18:30, Hollywood Multiplex | Bucureşti Mall Duminică, 27 martie 2016, ora 20:30, Cinema UnionBiletele pentru festivalul One World Romania 2016 sunt disponibile pe site-ul Eventbook. Festivalul are loc în perioada 21-27 martie 2016 la Cinema Eforie, Cinema Union, Cinema Elvire Popesco, Hollywood Multiplex şi Centrul Ceh.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu