Cand vine urmatoarea criza? Si ce facem?

Intrebarea este, desigur, nu daca va veni o noua criza, ci cand se va “intampla”? Pentru ca sigur se va intampla, indiferent cine va fi la butoane.
De ce apar crizele, de ce nu functionam intr-o eterna dezvoltare economica roz-bombon, de ce este nevoie sa luam, periodic, cate un spit (macroeconomic) in dos ? Sau de ce nu putem noi, ca tara, sa fim mai cu mot, sa evitam perioadele de recesiune?
Pentru ca “istoria” economica ne-a demonstrat ca ciclul economic chiar functioneaza, ca putem, in baza unor indicatori si semnale cunoscute, sa anticipam perioadele probabile de criza si de expansiune economica. Si ca polticienii nostri fie sunt habarnisti, fie au memoria scurta, crizele sunt amplificate prin adaugarea unei componente “autohtone” peste fundamentala mondo.
Bursele sunt cel mai bun exemplu, daca in State am avut o scadere pe la 50%, in Romania am avut o scadere de vreo… 90%. Daca in State bursa si-a revenit in urmatorii ani, atingand noi maxime, noi suntem inca mult, mult sub valorile maxime ale perioadei ante-criza. Criza (bursiera) la noi este comparabila cu marea criza (de la ei) din `29 … le-au trebuit vreo 25 de ani pentru a se atinge noi maxime, iaca, la noi au trecut 8 ani si suntem pe la 30% din maxime. Daca extrapolam, simplist desigur, mai trebuie inca 16 pentru a atinge noi maxime… tot pe la 25 de ani ajungem si noi. Nimic nou sub soare!
Sub soarele nostru, desigur.
Adevarat, este dificil sa iei masuri anticlice in perioadele de expansiune, cum sa explici, de exemplu, un necesar excedent bugetar (in ultima perioada a ciclului economic) cand “tara” are nevoie de investitii, de autostrazi, de salarii mai mari , de pensii speciale… bla, bla.
Ma ales in perioade pre-electorale!
Ar fi sinucidere curata, nivelul de intelegere la “nivelul ierbii” al ciclului economic este destul de scazut.
Oamenii “obisnuiti” nu inteleg ca nu depinde de noi intrarea sau nu in crize, putem doar sa amortizam “aterizarea” inevitabila de dupa perioadele de “supraincalzire” economica sau financiara. Suntem prea mici, depindem prea mult de investitiile straine, si, colac peste pupaza, nici nu suntem in stare sa ne administram rezervele uriase de eficienta de care dispunem. Nu s-au nascut inca politicenii aia stiuti si cinstiti care sa expilce, cu creionul in mana, care este politica economica a la longue, cum si de ce trebuie sa punem bani albi deoparte pentru zilele negre ce vor urma, vrem nu vrem.
Am sa incerc sa explic un pic cum vad eu “treaba”.
La nivel mondo exista actori mari (SUA si China in special) care influenteaza atat direct (ponderea PIB-ului lor la nivel mondo este uriasa, in jur de 20%) cat si la nivel de “sentiment”, printr-un efect de “exportare” in piata a neincrederii, chiar si in economii care au indicatori fundamentali buni. Cu atat mai mult cand exista brese, adica indicatori macro care denota dezechilibre fundamentale.
Ultima criza a fost o suprapunere de criza economica, finaciara si de reglementare, de unde si marimea efectelor. Cea dinaintea ei (criza dotcom), a fost mai mica… toate au avut insa o caracteristica comuna: exuberanta irationala, perioada de final a unui ciclu economic ( am scris mai demult un articol despre ciclul economic). “Suportul” a diferit: prima a fost bazata pe supraevaluara companiilor din IT, a doua prin subevaluarea riscurilor creditelor ipotecare, a conditiilor de prudentialitate, dezvoltarea derivativelor intr-o piata nereglementata corect.
Romania, este corelata, conectata, vrem nu vrem!
Si avem semnale extrem de clare ca istoria se va repeta, ca politicienii vor repeta greselile enorme facute in perioada similara a ultimei crize.
Unde suntem acum, in ce faza a ciclului economic?

Dupa cum vedem BNR estimeaza ca PIB real va atinge PIB potential in T3 2016. Si va continua crestera pana in 2018.
PIB real este PIB-ul ajustat cu deflatorul PIB, pentru a putea fi comparat cu cel anterior. Deflatorul este un fel de inflatie calculata nu pe cosul de consum ci pe toate serviciile si produsele finale care fac de fapt produsul intern brut.
Analizand faza expansionista a ciclului econmic (cea in care PIB real creste constant) putem sa spunem ca ea este formata din “minifaza” de recuperare a potentialului (venim de la un minim al PIB real aflat si sub PIB potential al momentului respectiv-diferenta se numeste output gap, si tine pana cand PIB real atinge PIB potential) urmata de minifaza in care PIB real isi pastraza trendul ascendent depasind PIB potential, sfarsindu-se cand PIB real incepe trendul descendent.

In graficul de mai sus faza expansionista ar fi intre momentul t2 si t3, iar minifazele se pot stabili suprapunand graficul PIB real peste graficul PIB potential.
Concret vorbind, putem sa anlizam un grafic dintr-un document al Consiliului Fiscal.

Observam ca ciclul anterior a “intors” in perioada `99 minifaza de recuperare a potentialului se incheie in 2003, urmand apoi cativa ani in care PIB real depaseste PIB potential.
Desigur recesiunea a venit dupa 4 ani de la inceperea celei de-a doua minifaze, nu exisata o regula anume cum ca musai dupa X ani de la inceperea unei faze avem si o prabuselnita. Dar cu siguranta ea nu vine decat dupa ce am trecut in a doaua minifaza, adica dupa ce am depasit PIB potential. Din acel moment trebuie sa fim extraordinar de atenti cu “exuberanta irationala”, sau altfel spus trebuie sa analizam la sange cativa indicatori care pot sa formeze acele brese care accentueaza recesiunea.
Observatia 1: trebuie sa fim extrem de atenti in a doua minifaza, cea in care PIB real depaseste PIB potential, este faza in care apare exuberanta irationala.
Cum putem nivela aceasta dinamica? In fond de ce nu putem avea o dinamica a PIB real ca cea a PIB potential, o crestere fara exagerari in perioadele de expansiune si fara retrageri grele in perioadele de recesiune? De ce PIB real nu poate sa fie pe o curba mai linistita, ca cea aPIB potential?
Nu stiu, probabil ca tine de psihologia colectiva, cei familiarizati cu Elliott wave pot sa inteleaga mai bine, avem acele succesiuni de valuri care seamana al naibii de bine cu dinamica PIB. Vorbim de piete libere, greu de manipulat si totusi avem acest “fenomen”.

Valul 5 este (uneori) acea exuberanta irationala in care participantii in piata forteaza castigurile obtinute in valul 3, cel in care “toata lumea” stie ca piata este in crestere, si cred ca va dura o vesnicie. Uneori poate sa tina mai mult alteori mai putin, nici aici nu este o regula. Cum zic americanii, nimeni nu bate clopotul cand incepe prabuselnita!
Dar dupa el (valul) urmeaza intotdeuna corectia, mai mica sau mai mare, functie de “rangul” valului si momentul in structura valurilor superioare . Similar si recesiunile au diferite “ranguri”, cea din state. din `29 fiind “mama” lor, dupa cum si cea din `89 a fost una majora pentru noi. Apoi urmeaza, ca gravitate, cea din 2008 etc. Putem analiza astfel atat posibila marime a viitoarei recesiuni cat si momentul aparitiei ei. Coroborat cu alte sisteme de analiza tehnica (sa zicem Delta phenomenon, sau analiza unghiurilor naturale de dezvoltare a PIB, puncte nodale etc) am putea depista eventuale clustere care sa ne dea informatii suplimentare despre momentul posibil al aparitiei urmatoarei crize.
Se pot face bani buni din asa ceva, crizele si recesiunile sunt o adevarata mana ceresca pentru cei care stiu sa le admininstreze. Sau credeti cumva ca toti pierd? Este suficient sa vedem cine a profitat de pe urma crizelor si raspunsul este evident.
Inchei mica parnteza, am vrut doar sa mentionez o alta metoda posibila de analiza, prin prisma Elliott wave vs dinamica PIB, ar fi un subiect extraordinar de interesant.
Revenind la oile noastre sa notam si marimea (sau mai corect “micimea”) stabilizatorilor automati

“Capacitatea sectorului guvernamental de a contribui prin stabilizare automata la atenuarea fluctuatiilor ciclului economic este relativ scazuta in Romania, in comparatie cu alte tari europene.
Romania ar avea nevoie de posibilitatea aplicarii unor stimuli fiscali discretionari (deficit structural) mai puternici in perioade de recesiune”

Observatia 2: stabilizatorii automati au o influenta mult mai mica la noi vs UE, trebuie sa fim mult mai activi in domeniul masurilor discretionare, functie de faza ciclului economic, compensand astfel lipsa unor stabilizatori automati mai “puternici”.
Cum? Simplu, sa respectam defictul structural.
Alt element ingrijorator este decorelara salariilor de productivitate. Intotdeuna asa ceva produce “belele”.

Dupa cum vedem nu stam chiar pe roze. Pare ca exuberanta irationala a inceput inca mai devreme, nici nu am depasit PIB potential si deja suntem decorelati cu productivitatea. Fara o revenire pe trend ascendent cresterea salariului brut nominal nu este sustenabila, decat temporar, cat timp avem venituri publice in crestere, adica doar in faza expansionista. Ce facem cand intram in recesiune? Cu ce finantam salariile? Bun, aici discutam de salariile din privat si bugetari, daca primii o fac pe barba si banii lor cei din urma o fac pe bani publici.
Sa ne uitam pe structura.

Observam “exuberanta irationala” atat a scaderilor (sic!) cat si a cresterilor bugetare din ultimele doua trimestre ale 2015.
2014 este momentul in care incepe sa scada productivitatea, si, culmea, momentul in care salariile bugertarilor cresc. Dupa cum, tot culmea, perioada de cresterea a productivitatii (2013-2014) este tot de-andoaselea, salariile bugetarilor scad!
Bun, poate ca exista o explicatie, noi trebuie sa fim atenti la altceva: daca in perioada de expansiune cresterile de salariu la bugetari sunt sutinute de incasari mai mari la buget, in perioadele de recesiune, salariile pastrandu-se, trebuie sa avem surse de finantare alternative. Folosim rezerve, imprumutam, vindem ce mai avem de vandut? Ca bani din cer nu vin. Sau micsoram numarul de bugetari. Cu consecintele aferente… Doctori mai putini? Nici vorba. Poate ar fi locuri unde se poate, dar pe ansamblu nu avem un nr de bugetari extraordinar de mare la mia de locuitori.

Sau le micsoram salariile. Am trecut prin asa ceva si, sincer, a fost un dezastru. O consecinta a exuberantei irationale, a neintelegerii unui grafic extrem de simplu: cheltuieleile publice tebuie calculate pe o medie a veniturilor publice, nu pe un “momentum” favorabil. Care trece si ramai cu “obligatiile” fara sursa de finantare. Fara provizioane facute in perioada de expansiune este practic imposibil sa nu te afunzi in datorii.
Totusi, cat de mult pot sa creasca cheltuielile publice?

In acest grafic avem ciclul economic definit de deviatia PIB real fata de PIB potential (PIB potential functionand ca o fundamentala pe care se aplica o componenta data de ciclicitate). Ce este relevant este ca avem o componenta ciclica aproape zero a cheltuielilor publice spre deosebire de veniturile publice. Fara sa dezvolt prea mult sintagma “cheltuieli publice” (vorbim de clasificatie, structura, factori de influenta etc) este suficient sa ne gandim la fondul de salarii al bugetarilor (de stat sau locali) sau al pensiilor de stat. Cresterile de cheltuieli in aceste domenii sunt sustenabile cand avem si cresteri de venituri publice dar devin nesustenabile cand veniturile scad- in recesiuni. Si atunci auzim bazaconii cum ca trebuie sa marim TVA, ca sursa suplimentara de finantare , sa scadem ce am crescut iresponsabil (taieri de salarii) ca “sursa” de micsorare acheltuielilor, sau, si mai rau, sa finantam deficitele prin emisiuni banesti fara acoperire. Am trecut prin toate aceste “inventii”…
Oare nu ar fi mai sanatos sa calibram cheltuielile tinand cont de deficitul structural? Evident ca da.
Observatia nr 3: respectarea defictului structural se impune mai ales in perioada de expansiune, minifaza in care depqasim PIB potential. Este obligatoriu sa fim pe excedent bugetar, banii pusi deoparte constituind sursa de finantare pentru cheltuieli publice, in recesiune.
Ca vorbim de un deficit structural de 1% sau mai mic este alta discutie, eu unul il vad maxim 0,5% indiferent de gradul de indatorare. Acel 1% pentru cei cu grad sub 60% din PIB este cam tras de par, la fel ca acel 3% din criteriile de la Maastricht, care a produs mult rau prin faptul ca nu a tinut cont de ciclul economic. In spatele lui s-a ascuns acumularea de datorii guvernamentale in toate fazele posibile si imposibile ale ciclului economic. De altfel dinamica datoriilor guvernamentale la nivel de UE este elocventa, si este un “argument” pentru cei care sustin aberatia cu” hai sa crestem cheltuieleile publice, pe datorie, asa fac toti din UE, vom investi si vom face bani din acele investitii” bla, bla.
http://ec.europa.eu/eurostat/tgm/table.do?tab=table&init=1&language=en&pcode=teina225&plugin=1
In 2004 vorbeam de o datorie guvernamentala de 61,2% la EU28 iar in 2014 aveam “deja” 89,8%. Am facut praf si sustenabilitatea returnarii banilor si nici nu am scapat de recesiune. Ce dovada mai buna vreti? Nu tot ce se intampla in UE este si bun.
Daca am investi crescand PIB potential ar fi ceva, dar cine calculeaza eficienta leului investit? Cat se intoarce el, anual, in viitor? Ah, desigur, e complicat sa calculezi la marele fix multiplicarea si “intoarcerea”. Cati bani se intorc din proiectul de 400 milioane de euro al Transalpinei? Acei bani au intrat la PIB real, la fel ca multe alte aiureli. Dar PIB potential nu a crescut cu nimic. Daca aveam un lant de mici pensiuni profitabile, daca ar fi crescut (msurabil , nu din burta) serviciile in zona, da, era altceva. Acei bani in plus raportati la costul lucrarii ar fi dat masura eficientei investitiei.
Or la noi “problema”este cum sa asiguram” bani de pensii si salarii”, necum cat de eficienta este investitia. Asa ca sa o lasam mai moale cu acest “argument”, sau sa vedem niste cifre care sa arate cresterea PIB potential.
Alt aspect pe care trebuie sa-l bagam in seama este dezechilibrul structural privind forta de munca.

Ce observam? Salariatii reprezinta doar 67,8% din totalul populatiei ocupate. Media EU este de 84,4%.
Impresionat este procentul “lucratorilor familiali neremunerati”, 12, 2%. Imaginati-va ca s-ar socoti la someri. Desigur, definitia somerului este alta, dar un lucrator familial neremunerat nu este departe, sa fim sinceri.
Si procentul lucratorilor pe cont propriu spune multe. Un procent mare este specific tarilor mai putin dezvoltate.
Cumulat ” lucratorii” nermunerati cu cei pe cont propriu sunt 30,9% din populatia ocupata. Media europeana este de15,5 %.

Ne laudam cu un procent mic de someri dar nu prea spune nimeni nimic de acest procent, al “lucratorilor”. Sa notam ca nu vorbim de salariatii la negru, ei sunt prinsi in procentul salariatilor.
Acest procent ridicat de “neangajati”, multi fiind practici supravietuitori in ferme de subzistenta, ne face campioni europeni la saracie, in special in rural. Cu impact major si supra indicatorilor de productivitate.
Se leaga si cu acel canal lateral extrem de pagubos al agriculturii pe care-l vom vedea in dinamica PIB real.
Observatia nr 4: structura populatiei ocupate este mult diferita fata de media europeana. Segmentul “self- employed” si “family worker” este mare doar in tari sarace, cu probleme structurale.
La noi procentul este dublu fata de media europeana.
Nu doar structura populatiei ocupate reprezinta o problema ci si dinamica pensionarilor vs contribuabili. la sitemul de pensii de stat. Aici discutia este mai lunga, practic nu avem date clare privind numarul de contribuabili. Pentru ca nu doar salariatii contribuie ci si “lucratorii”, cati or fi contribuind, daca au de unde. Am intrebat la Casa Nationala de Pensii si am primit un raspuns tipic: ei nu stiu, sa intreb la ANAF, ca ei strang banul. Aiuritor.
—————————
OK, dar cum arata de fapt PIB acum?

Pe 8 martie am avut ultima raporatre de la INS.
Observam momentul crizei. Cocoasa dinainte de prabuselnita. Constructiile se detaseaza in mod evident. Au umflat mult PIB-ul real ante-criza. Acum sunt departe de maximele din 2007 Extrem de relevanta este panta, constructiile au revenit la panta normala, dinainte de”cocoasa”. Spre deosebire de restul. E de analizat cat de sustenabila este aceasat revenire.
Panta de dezvoltare la industrie, servicii este mai mica raportata la perioada ante-criza. Crestem mai greu. Nu e ceva anormal, si in UE se intamploa acelasi lucru.
Agricultura ramane oaia neagra. Neagra ca smoala. Foarte volatila, intr-un canal lateral care spune multe. Nu ne dezvoltam, stagnam intr-un canal ciudat, corelat cumva cu sectorul industrial. Care, si el, abia daca a atins maximele de atunci.
Mda, impozitele nete se detaseaza si ele. Pana in 2007 au mers mana-n mana cu industria si serviciile. Uneori sub. Acum au “sarit”. Calul? Sau carlanul? Mda..de prin 2012, zice graficul. Va mai aduceti aminte? Era unul care se batea cu caramida-n chiept ca a redus taxarea.
Ce sa intelegem, in final, din tot acest expozeu de grafice si idei?

1. Trebuie sa fim chibzuiti, sa cheltuim atat cat ne permit veniturile. Defictul structural este extrem de important si este masura chibzuintei. Nu degeaba este recomandata legiferarea lui cat mai sus cu putinta, poate chiar in Constitutie. Ciudat cum “tehnocratii” nu prea-l baga-n seama.
2. Este foarte probabil ca perioada de expansiun sa mai dureze cel putin 2 ani de acum incolo. Raporatrile bune vor continua. Anul acest avem alegeri, vom avea tot felul de “programe” populiste, se vor folosi doar de acel falimentar 3% din tratatul dela Maastricht, fara a dezvolta ciclicitatea. “Austeritatea” nu aduce voturi, chiar daca se cheama ca esti chibzuit. Asta nu insemana ca trebuie sa punem botul.
3. Cei care sunt sau au fost in ultima perioada la butoane isi vor asuma meritul raportarilor macro bune, pe PIB, facand abstractie de faza expansionista globala care a produs fundamentala trendului. Trebuie sa fim atenti la toate semnalele de irationalitate. Care au cam inceput.
4. Cresterea PIB potential este cheia. Cresterea productivitatii in special. Solutia? Tehnologie, stimuli fiscali, rducerea inegaliatii veniturilor, a celei de sansa.

Coloana vertebrala a politicilor economice trbuie sa fie cresterea PIB potential si investitiile cu factor de multiplicare mare, care intorc banul inapoi. Nu de azi pe maine, ci a la longue. Mai usor cu impozitarea, mai multa atentie la agricultura, care stagneaza. Trebuie gsite solutii pentru problemele structurale, forta de munca si raportul pensionari contribuabili. Da, vom avea raportari bune, ca dinamica procentuala, dar pe fond stam rau. Nu e criza, dar nici bine nu e. Stagnam intr-un domeniu care tine captiva un sfert din populatia activa a Romaniei. Productivitatea e in scadere dar salariile cresc. Polticienii, fie ei tehnocrati sau nu, se imbata cu apa rece.
Si nimeni nu discuta, pe bune despre ce e de facut.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro